Marin Marian-Balașă a călătorit atât în Orient cât și în Occident, împletind cercetarea savant-intelectuală cu expunerea - cu receptivitate maximală - la ofertele experimentale, provocările și pățaniile specifice tuturor locurilor. Totuși, fericirile sale cele mai consistente s-au petrecut în Orient, iar Zorile din Crepuscul dă seama, chiar dacă în mică măsură, despre aceste realizări. Am spus "în mica măsură" cu toate că lectorul cărții va întâlni aici sugestii și descrieri care sfidează convenționalul, care nedumiresc și tulbură, șochează și încântă. Mai presus de acestea, însă, planează pretutindeni duhul și senzația de ascundere, de subînțeles sau promisiune, a cărei dezvăluire pare să depindă mult de capacitatea de intuire și realizare a fiecăruia din noi. Cartea aceasta pare să "cuprindă" o mare parte din conținutul său în chiar spațiul alb dintre cele patru secțiuni, adică în intervalul dintre cele patru etape ale aventurii existențiale, intelectuale și spirituale pe care respectivele capitole o marchează. Personajul central - un fel de sine sau ego ce depășește treptat imaturitățile și anxietățile minore, tipice conștiinței europene - revine în New Delhi după peregrinări consistente și revelatoare. Dar, prin faptul că numai experiențele sale din capitala Indiei sunt redate, prin faptul că fiecare revenire discursivizează un statut existențial diferit, "așezările" sale dovedesc o conștiință mereu/gradual transfigurată. Descrierile foarte realiste ascund o călătorie interioară cu totul aparte. Textul de pe coperta finală vorbește parcă despre cu totul altcineva și obligă la regândirea tuturor celor citite pe parcursul cărții. Epifania e prea intimă pentru a fi comunicată direct și concret. Totuși, splendorile risipite până atunci ajung pentru a exalta spiritul.
