Când m-am hotărât a citi Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo mă așteptam la un thriller mai mult și chiar o Evelyn Hugo văduvă de șapte ori. Însă Taylor Jenkins Reid scrie o poveste ușor realistică a unei vedete în căutarea faimei dar și a descoperirii de sine. De ce ușor realistică zic? Fiindcă în genere mai toate vedetele au la activ un număr destul de mare de căsătorii sau concubinaje. Astfel nu este greu să o transpunem și pe Evelyn Hugo în plan real fie povestea plasată chiar și în anii ’60 unde restricțiile erau mai mari și consecințele abaterii de la regulile societății, devastatoare.
Văd ce vreau să văd, în funcție de cum știu că s-au petrecut lucrurile.
Evelyn Hugo, star de cinema își povestește în sfârșit istoria vieții și mai ales a celor șapte mariaje a lor sale. Pe post de martor este Monique, o tânără cu talent scriitoricesc căreia însă îi lipsește forța brută de a-și însuși ceea ce merită. Odată cu povestea de viață a marii actrițe, ajunsă acum la ilustra vârstă de 79 de ani, Monique se descoperă și pe sine dat fiind că ea însăși se luptă să își facă un nume în jurnalism asta în timp ce propriul mariaj este pe sfârșite.
Există chestii pe care le regret. Doar că… nu pe alea sordide. Nu regret multe dintre minciunile pe care le-am spus sau faptul că i-am rănit pe unii oameni. Sunt împăcată cu gândul că, uneori, dacă faci ceea ce trebuie, iese urât. Se poate să-ți pară rău pentru ceva și totuși să nu regreți acel lucru.
Ajunsă în fața lui Evelyn printr-un tertip al actriței, până la sfârșitul poveștii, Monique va descoperi că de fapt legătura dintre ea și Evelyn se formează cu mult înapoi, într-un trecut în care Monique abia învăța să meargă, iar actrița era constrânsă în a lua decizii rapide în ciuda celor ce aveau sa fie afectați de acestea.
Când ți se dă ocazia să-ți schimbi viața, fii gata să faci orice e necesar ca să realizezi schimbarea! Nu lumea ne oferă una sau alta, ni le luăm noi.
Evelyn Hugo nu are o viață ușoară. Născută și crescută în Hell’s Kitchen, orfană de mamă de la o vârstă fragedă, rămasă în grija unui părinte neglijent și alcoolic, Evelyn Hugo se trezește în ipostaza de a acționa cât mai curând dacă vrea să scape din sărăcie dar și de maltratările părintelui. Este conștientă de frumusețea ei și curând își dă seama că sexualitatea ei poate constitui monedă de schimb pentru o altă viață.
Trebuie să găsești o meserie care să-ți facă inima să se simtă mare, nu una care să ți-o facă să se simtă măruntă.
Astfel Evelyn Herrera își găsește drumul în lume la brațul primului ei soț ce avea sa lucreze pe un studio de filmări, ocupându-se de lumini. Odată această ușă deschisă, este doar o chestiune de timp până când Evelyn are să își facă apariția în primele secvențe de film și în a deveni Evelyn Hugo. În același timp, va pune capăt și primei sale căsătorii, aruncându-se în cea de a doua.
Lumea crede că intimitatea are legătură cu sexul.
Intimitatea are legătură cu adevărul.
Atunci când îi poți spune cuiva adevărul, când i te poți arăta, când poți sta in fața acelei persoane, iar răspunsul său este: „Ești în siguranță cu mine.” Asta e intimitatea.
Dacă prima căsnicie a reprezentat o cale de scăpare din Hell’s Kitchen, cea de-a doua a fost răspândirea faimei și a bogăției. Totodată și va fi și deschiderea spre iubire, Evelyn Hugo descoperind, față de Evelyn Herrera, că apropierea fizică de cineva poate fi și fericire și atracție și extaz. Însă, competiția și gelozia partenerului, o va învăța pe Evelyn și decepția și sentimentul de iubire-ură simțite vis-a-vis de aceeași persoană. Curând bogăția și faima nu vor mai reprezenta visul mult dorit.
Nu știi cât de repede ai alergat, cât de mult ai muncit, cât ești de obosit în realitate până nu se pune cineva în spatele tău și-ți zice: „E în regulă, acum poți să cazi la pământ, o să te prind eu.”
Cea de a doua căsnicie a lui Evelyn dă startul descoperirii de sine și a atracției față de persoane de același sex. Ne vom trezi prinși în realitatea comunității LGBT din anii ’60 când iubirea dintre două persoane de același sex se putea finaliza în închisoare sau în ospicii daca erai descoperit. Faimos fiind, riscul era și mai mare datorită camerelor ce zilnic erau pe tine. Astfel vom descoperi însă și sentimentul de aparținere, de suflet pereche și de prietenie. Câteodată a-ți găsi sufletul pereche nu echivala cu a-ți descoperi adevărată dragoste. Și totuși, puteai fi întregit.
Unele căsătorii nu sunt chiar atât de grozave. Unele iubiri nu sunt atotcuprinzătoare. Uneori te desparți pentru că nu vă mergea chiar atât de bine împreună de la început.
Uneori divorțul nu-i așa o pierdere enormă. Uneori doar presupune trezirea a doi oameni din ceață.
Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo este o călătorie prin viață unde descoperi că ceea ce îți doreai inițial nu era ceea ce îți trebuia, că alteori faci sacrificii din necesitate și că uneori nu faci sacrificii din prea mult egoism. Însă ce contează la final este sa fii sincer cu tine însuți și să te bucuri de compania oamenilor dragi fiindcă banii și faima nu îți vor mai fi de folos atunci când rămâi realmente singur.
Taylor Jenkins Reid creionează o poveste ușoară ce însă te ține în priză făcându-ți tot felul de scenarii pentru ca, în final, să descoperi un secret ce nu îți mai poate schimba realitatea dar măcar îți poate aduce un gram de liniște știind că ai fost iubit până în ultimul moment.
Cei șapte soți ai lui Evelyn Hugo este o călătorie a experienței unde fiecare schimbare te va învăța ceva nou și în care fiecare căzătură te va întări pentru a te ridica și mai mult. Însă, cu cât vei străluci mai tare cu atât vei pierde din vedere ceea ce contează mai mult: iubirea și oamenii de lângă tine.
