citate despre arta

Colecția noastră de citate despre artă îți oferă oportunitatea unică de a explora universul artistic prin ochii unora dintre cele mai creative și strălucite minți din istorie. Aceste citate, culese de la artiști, scriitori și gânditori de renume, te vor inspira să privești lumea dintr-o perspectivă nouă și să apreciezi frumusețea și complexitatea expresiei umane. Fie că e vorba de pictură, sculptură, literatură sau muzică, fiecare citat este o fereastră deschisă spre procesul creativ și puterea artei de a evoca emoții, de a provoca gândirea și de a uni oamenii. Lasă-ți imaginația să zboare și să te poarte în acest univers fascinant, unde posibilitățile de exprimare și interpretare sunt infinite.

Citate despre Artă:

  1. Arta nu este un meșteșug, este transmiterea simțământului trăit de artist. Lev Tolstoi
  2. Nici arta nu a încheiat războiul cu morile de vânt. Vasile Ghica
  3. Arta modernă – o baie de aluzii. Vasile Ghica
  4. Ceea ce îi dă operei de artă viață este efectul ei. Ioan Slavici
  5. În artă, economia e totdeauna frumusețe. Henry James
  6. Să nu te bizui niciodată, într-o operă nouă, pe avântul dobândit din cea precedentă. Și să-ți cucerești pentru fiecare operă un public nou. Andre Gide
  7. În casa bântuită a vieții, arta este singura scară care nu scârțâie. Tom Robbins
  8. Arta asigură zborul. Dar cu aripile clientului. Vasile Ghica
  9. Un artist trebuie să fie liber să aleagă ceea ce face, desigur, dar el trebuie de asemeni să nu îi fie frică niciodată să facă ceea ce a ales. Langston Hughes
  10. Arta este impunerea unui tipar asupra experienței și plăcerea noastră estetică este recunoașterea acestui tipar. Alfred North Whitehead
  11. Artiștii imaturi imită. Artiștii mături fură. Lionel Trilling
  12. Interpretarea este răzbunarea intelectualului asupra artei. Susan Sontag
  13. Tratează o operă de artă ca pe un prinț. Las-o pe ea să vorbească mai întâi. Arthur Schopenhauer
  14. Când învingi și în artă și în viață, cel puțin una dintre victorii este suspectă. Vasile Ghica
  15. Arta este asemeni unei roate imense. Victor Hugo
  16. Natura este o casă bântuită, dar arta este o casă care încearcă să fie bântuită. Emily Dickinson
  17. Umanitatea are nevoie, în mod periodic, să scuture arborele artei, ca să cadă toate fructele putrede. Jose Ortega y Gasset
  18. Arta purifică sufletul de praful vieții de fiecare zi. Pablo Picasso
  19. Creativitatea cere curaj. Henri Matisse
  20. Învață regulile ca un profesionist, că se le poți încălca ca un artist. Pablo Picasso
  21. Și în artă poți rămâne cu ramă în undiță. Vasile Ghica
  22. Principiul adevăratei arte nu este să portretizeze, ci să evoce. Jerzy Kosinski
  23. O conștiință vinovată trebuie să se confeseze. O operă de artă este o confesiune. Albert Camus
  24. Prietenia rămâne oglindirea în alter-ego… Constantin Brâncuși
  25. Arta este marea biserică nedogmatizată. John F. Kennedy
  26. Arta corectează natura. Alexandru Vlahuță
  27. Perfecțiunea artei este să ascundă arta. Quintilian
  28. Arta este rostirea tainei prin taină. Wassily Kandinsky
  29. Adevărata operă de artă este umbra perfecțiunii divine. Michelangelo
  30. Arta autentică își găsește întotdeauna piață de desfacere. Chiar dacă nu în același secol. Vasile Ghica
  31. Arta nu e o meserie și nu slujește în principiu decât sieși. Tudor Arghezi
  32. Muncește ca și cum nu ai avea nevoie de bani. Iubește ca și cum nu ai fi suferit niciodat din dragoste. Dansează ca și cum nimeni nu s-ar uita. Mark Twain
  33. Arta este generatoare de civilizație, așa cum floarea răspândește parfum. Victor Hugo
  34. Când arta va reuși să facă pe oameni mai buni, numai atunci vom avea dreptul să vorbim de artă. Panait Istrati
  35. Dânsul este limbajul ascuns al sufletului.- Martha Graham
  36. Artă nu ține seama de artistul mediocru. Victor Hugo
  37. Pe nici o cale nu ocolești în mod sigur lumea decât prin artă, și nu te unești mai sigur cu ea decât prin artă. Johann Wolfgang von Goethe
  38. A nu fi niciodată mulțumit: în aceasta constă toată arta. Jules Renard
  39. Arta este expresia bucuriei omului în muncă. Henry A. Kissinger
  40. Toată arta de calitate este o indiscreție. Tennessee Williams
  41. O lucrare de artă trăiește prin ea; fiind foarte frumoasă, ea și-a îndeplinit menirea și nu are nevoie de recunoașterea nimănui. Eugen Lovinescu
  42. Arta nu este verdele de Paris al prostiei. Vasile Ghica
  43. Și în arta nechemații sunt punctuali. Vasile Ghica
  44. Orice artist a fost mai întâi un amator. Ralph Waldo Emerson
  45. Arta este singurul lucru serios din lume. Iar artistul este singura persoană care nu este niciodată serioasă. Oscar Wilde
  46. Artiștii care caută perfecțiunea în orice sunt cei care nu pot realiza nimic în nici un domeniu. Gustave Flaubert
  47. Dacă nu dorești să ai deziluzii în pictură și în artă, trebuie să ai grijă să nu-ți faci o meserie din ele. Oricât de talentat și de iscusit ai fi, caută banii și puterea în altă parte, astfel încât să nu te superi pe artă dacă nu te alegi cu nimic de pe urma harului și a muncii tale. Ferit Orhan Pamuk
  48. Arta este o demonstrație, a cărei dovadă este natura. Andre Suares
  49. Întreaga artă este autobiografică. Perla este autobiografia scoicii. Federico Fellini
  50. Arta nu este un pact cu diavolul, cu neliniștea. Vasile Ghica
  51. Personalitatea este totul în artă și poezie. Johann Wolfgang von Goethe
  52. În alimentație este greață de prea plin. În artă, de vid. Vasile Ghica
  53. Arta este o iubită geloasă. Ralph Waldo Emerson
  54. Întreaga artă este cu desăvârșire inutilă. Oscar Wilde
  55. Artă nu imită, ci creează. Pramatha Chaudhuri
  56. Criticul de artă trebuie să discearnă ce ține de furnică și ce aduce a păianjen într-o operă. Vasile Ghica
  57. Întreaga artă nu este decât imitarea naturii. Lucius Annaeus Seneca
  58. Simplitatea în artă este în general o complexitate rezolvată. Constantin Brâncuși
  59. Arta este singurul fel de a evada fără a-ți părăsi casa. Twyla Tharp
  60. În artă, jertfă este voluntară. Și uneori – gratuită. Vasile Ghica
  61. Nu născoci o împărăție în care totul să fie perfect. Pentru că bunul gust este virtute de gardian de muzeu. Dacă nu ții seama și de prostul gust, nu vei avea nici pictură, nici dans, nici palate, nici grădini […] Vei fi lipsit de ele prin însăși pustietatea perfecțiunii tale. Creează o împărăție în care totul să fie, simplu, înflăcărare entuziastă. Antoine de Saint-Exupery
  62. Arta inventariază retușurile de care mai avem nevoie. Vasile Ghica
  63. Să creezi ca un zeu, să porunceşti ca un rege, să munceşti ca un rob! Constantin Brâncuși
  64. Scopul artei: să reînvie istoria și să creeze poezia. Victor Hugo
  65. Avem la dispoziție artă pentru a nu muri din cauza adevărălui. Friedrich Nietzsche
  66. Artă: o lungă suferință. Edmond Jaloux
  67. Arta este șoapta lumii către om, un memento că frumusețea există chiar și în cele mai întunecate colțuri ale existenței.
  68. Arta este cel mai intens tip de individualism cunoscut vreodată de lume. Oscar Wilde
  69. Nu vreau ca viața să imite arta. Vreau ca viața să fie artă. Ernst Fischer
  70. Bucuria vine când citeşti şi vezi că în ritmul cuvintelor se regăseşte ceea ce ai vrut să spui. Tudor Chirilă
  71. Critica este ușoară, arta este grea. Phillipe Destouches
  72. Arta stă în firea omului. Toate stările lui pot și trebuie să dobândescă cu timpul forma desăvârșirii artistice. Herder
  73. Fără tradiție, arta este o turmă de oi fără vreun păstor. Fără inovație, este un cadavru. Winston Churchill
  74. Unor critici de artă și molarii li s-au transformat în canini. Vasile Ghica
  75. Frumusețea reprezintă promisiunea fericirii. Henri Rousseau
  76. Adevărata artă nu se măsoară în aprecieri sau critici, ci în capacitatea ei de a trezi în noi ceva profund adormit.
  77. A-ți crea propria lume în oricare dintre arte necesită curaj. Georgia O’Keeffe
  78. Orice artă, dacă e rodul unui adevărat talent, este arta; dacă nu, e contrafacere supărătoare. Ai talent – ești artist, n-ai, lasă-te de poezie și apucă-te de altceva mai pe potriva ta. Gala Galaction
  79. În artă, orice debutant are firimituri din capodoperele altora. Vasile Ghica
  80. Arta nu este, așa cum cred filosofii, o manifestare a ideii de frumusețe sau divinitate, nici expresia emoțiilor individuale sau producerea unor obiecte care să provoace plăcere, ci un mijloc de a-i uni pe oameni într-o comunitate a ideilor și a sentimentelor. Lev Tolstoi
  81. Arta nu poate face rotunde capete pe care moașa le-a făcut pătrate. Vasile Ghica
  82. Dacă pictezi, închide ochii și caută.
  83. Sculptorul impune pietrei greutatea propriei sale păreri. Antoine de Saint-Exupery
  84. Cea mai frumoasă experiență pe care o putem avea este misteriorul – emoția fundamentală care este la originea adevăratei arte și adevăratei științe. Albert Einstein
  85. Arta este mierea sufletului uman, adunată de pe aripile nenorocirii și muncii. Theodore Dreiser
  86. Frumosul este echitatea absolută. Constantin Brâncuși
  87. Artistul aparține operei sale, și nu opera artistului. Novalis
  88. Limba și gândirea sunt factorii principali ai evoluției în artă. Ion Minulescu
  89. Arta e imortalizarea experiențelor omenești. Francesco Orestano
  90. Arta e floarea vieții. Vasile Goldiș
  91. Scopul nu este să faci artă, ci să fii în acea minunată stare care face artă inevitabilă. Robert Henri
  92. Oriunde apare arta, viața dispare. Robert Motherwell
  93. Secolul nostru manifestă o uluitoare artă în deturnarea speranțelor. Vasile Ghica
  94. La ce bun să lucrezi după model? N-ajungi decât să sculptezi cadavre. Constantin Brâncuși
  95. Arta abstractă este produsul celui fără talent, vândut de cel fără principii celui complet nedumerit. Al Capp
  96. Arta este mâna dreaptă a naturii. Ultima ne-a dat numai ființarea, cea dintâi ne-a făcut oameni. Friederich Schiller
  97. Esența întregii arte frumoase, a mării arte, este gratitudinea. Friedrich Nietzsche
  98. Viața nu imită arta, ci televiziunea proastă. Woody Allen
  99. Sensul existenței și datoria fiecărui om este creația. Mircea Eliade
  100. Întreaga artă este o problemă de echilibru între două forțe contrarii. Cesare Pavese
  101. Arta este o imensă deschidere spre tot ceea ce este posibil. Victor Hugo
  102. Scopul artei nu este să reprezinte aparenta exterioară a lucrurilor, ci semnificația lor interioară. Aristotel
  103. E arta ceea ce-i definitiv. Tudor Arghezi
  104. Nu există nimic cu adevărat mai artistic decât să iubești oamenii. Vincent van Gogh
  105. Arta și dragostea sunt același lucru: procesul de a te vedea pe tine însuți în lucruri care nu sunt tu. Chuck Klosterman
  106. Cel care lucrează cu mâinile este un muncitor. Cel care lucrează cu mâinile sale și capul este un meseriaș. Cel care lucrează cu mâinile, cu capul său și inima este un artist. Francisc de Assisi
  107. Arta este o a doua ramură a naturii. Victor Hugo
  108. Arta nu trebuie să fie niciodată considerată drept o excepție în relația sa cu frumusețea ideală. Alfred de Vigny
  109. Fără artă, cruzimea realității ar face lumea de nesuportat. George Bernard Shaw
  110. Ce este arta? – Acel ceva prin care formele devin stil. Andre Malraux
  111. Operele de artă, în opinia mea, sunt singurele obiecte din universul material care posedă o ordine internă, și de aceea, deși nu cred că numai arta contează, cred în arta de dragul artei. E. M. Forster
  112. Trupul uman este cea mai reușită operă de artă. Jess C. Scott
  113. În lumea fericită a artei timpul nu mai are putere și nu mai are înțeles și cine, înălțat în sfera ei, a știut să plăsmuiască forma frumoasă, acela desigur -dar numai acela- a ajuns pe calea nemuririi. Titu Liviu Maiorescu
  114. Marea artă este aceea ale cărei imitații sunt legitime, suportabile, și care nu este distrusă și nici depreciată de ele; și nici ele de ea. Paul Ambroise Valery
  115. Dacă o construcție devine arhitectură, atunci este artă. Arne Jacobsen
  116. Oamenii de artă nu sunt scăldați în lapte, ci în sublim. Vasile Ghica
  117. Desenul reprezintă sinceritatea din artă. Nu este posibil să trișezi. Este ori bun ori rău. Salvador Dali
  118. Artele sunt cristalizarea unor frumuseți a unor raporturi existente. Cu încetarea acestora, ele devin neînțelese. Mihai Eminescu
  119. Arta este copilul naturii în care întrezărim trăsăturile feței mamei. Henry Wadsworth Longfellow
  120. Marea artă începe acolo unde se termină natura. Marc Chagall
  121. Toate artele sunt surori, fiecare aruncă o lumină asupra celorlalte. Voltaire
  122. Arta – dar adevărata artă- este țărmuită în granițele etnice ele unui popor și este unica graniță a sufletului unui popor. Barbu Ștefănescu Delavrancea
  123. Lucrurile nu sunt greu de făcut. Greu este să te pui în starea de a le face. Constantin Brâncuși
  124. Toate artele sunt o luptă de a fi, într-un mod particular, virtuoz. Iris Murdoch
  125. Dacă pictura este o nebunie, ea este o dulce nebunie, pe care oamenii ar trebui nu numai să o ierte, dar chiar s-o caute. Îmi privesc chipul și îmi cântăresc sănătatea. Amândouă poartă semnele grijilor, ale ambițiilor și remușcărilor care contorsionează fizionomia fiecăruia din noi. Iată de ce ar trebui să iubim arta. Ea procură acelora care vor să-și echilibreze viața, calmul, împlinirea morală și chiar sănătatea. Jean-Baptiste Camille Corot
  126. Regulile și modelele distrug geniul și artă. William Hazlitt
  127. Toți gânditorii, fără a căuta ce are sfârșit sau început, sculptează aceeași stâncă, stânca infinită a artei. Victor Hugo
  128. Victoria în artă este cocoțată pe munți de renunțări. Vasile Ghica
  129. Arta este ca și natura, simplă și profundă, una și diversă. Victor Hugo
  130. Arta e muncă ajunsă la libertate și fericire. Tudor Vianu
  131. Arta de a plăcea, arta de a gândi, arta de a iubi, arta de a vorbi – frumoase învățăminte, dar puțin folositoare, când nu sunt predate de către natură. Luc de Clapiers
  132. A spune că o operă de artă este bună, dar de neînțeles pentru majoritatea oamenilor, este la fel că a spune că un anumit fel de mâncare este foarte bun dar majoritatea oamenilor nu îl pot mânca. Lev Tolstoi
  133. În artă e ca și în sport. Înving câțiva, dar câștigă toți. Vasile Ghica
  134. Arta produce lucruri urâte care frecvent devin mult mai frumoase în timp. Moda, pe de altă parte, produce lucruri frumoase care întotdeauna devin urâte odată cu trecerea timpului. Jean Cocteau
  135. Nu te obosi să fii modern. Din păcate acesta este singurul lucru, pe care orice ai face, nu-l poți evita.- Salvador Dali
  136. Esența întregii arte este să să-ți facă plăcere să dăruiești plăcere. Dale Carnegie
  137. Dacă mă întrebi de ce am venit pe această lume eu, ca artist, ți-aș răpunde: sunt aici pentru a trăi zgomotos. Émile Zola
  138. Arta dirijorală. Dacă vrei să privești muzica în față, trebuie să întorci spatele la public. Valeriu Butulescu
  139. Arta de a fi când foarte îndrăzneț, când foarte prudent este arta de a reuși. Napoleon Bonaparte
  140. Celor ce îmi zic că în fotografiile mele nu apar oameni, le răspund: întotdeauna apar doi oameni, fotograful și privitorul. Ansel Easton Adams
  141. Arta este un anti-destin. Andre Malraux
  142. Nu cred că există vreun artist de orice valoare care nu se îndoiește despre ceea ce face. Francis Ford Coppola
  143. A trimite lumină în întunecimea inimii oamenilor – aceasta este datoria artistului. Robert Schumann
  144. Arta e un compendiu al naturii creat de imaginație. Andres Bello
  145. Drumul artelor se întreține prin muncă, nu prin patimă și vorbe. Victoria Fătu Nălațiu
  146. Arta nu este un studiu al realității pozitive, ci căutarea adevărului ideal. John Ruskin
  147. Arta adevărată este aceea care se ascunde. Anatole France
  148. Să fii abil e ceva, dar să fii cinstit, asta merită osteneală. Constantin Brâncuși
  149. Arta este și ea una din nenumăratele forme pe care le îmbrăca viața. Alexandru Vlahuța
  150. Simplitatea nu este un ţel în artă, dar ajungi fără voie la ea pe măsură ce te apropii de sensul real al lucrurilor. Constantin Brâncuși
  151. Arta e limitare – esența oricărui tablou e ramă. Gilbert Keith Chesterton
  152. Dacă arta hrănește rădăcinile culturii noastre, societatea trebuie să îl lase pe artist liber să-și urmeze viziunea indiferent unde îl duce. John F. Kennedy
  153. Arta nu este o oglindă. Arta este un ciocan. Bertolt Brecht
  154. Pictura este o poezie fără cuvinte. Horatius
  155. Arta este fiica libertății. Friederich Schiller
  156. În artă nu e ca la munte. Ferește-te de drumurile marcate. Valeriu Butulescu
  157. În orice artă ai nevoie nu numai de talent, ci și de un întreg eșafodaj teoretic, care se dobândește, inevitabil, în timp. Experiența din cărți, dar și cea din viață, e foarte importantă pentru un autor. Norocul meu este, cred, propria biografie. Ioana Nicolae
  158. E o artă să-ți păstrezi forma proprie, când totul curge. Valeriu Butulescu
  159. Dumnezeu este cu adevărat doar un alt artist. A inventat girafa, elefantul și pisica. El nu are cu adevărat stil, nu face decât să continue să încerce mereu alte și alte lucruri. Pablo Picasso
  160. Artă și științele sunt ramurile uneia și aceleași tulpini, una umbrează, nutrește, coace sau aduce la maturitate pe cealaltă. Andrei Mureșanu
  161. Vom supraviețui numai cu două mâini drepte: tehnică și artă. Vasile Ghica
  162. Un artist nu își termină cu adevărat niciodată lucrarea, el doar o abandonează. Paul Valery
  163. Dintr-o epocă, arta alege câteva nume și un etc. Vasile Ghica
  164. Moda uzează mai multe haine decât omul. William Shakespeare
  165. Arta nu este ceea ce vezi, ci ceea ce îi faci pe alţii să vadă. Edgar Degas
  166. Artă este produsul dumnezeiesc al omului. Vasile Ghica
  167. Când meseria atinge arta, e una. Dar când arta devine meserie, e cu totul altceva. Tudor Mușatescu
  168. Un scriitor trebuie să scrie cu ochii săi și un pictor să picteze cu urechile sale. Gertrude Stein
  169. Talentul artistic este un dar de la Dumnezeu și cine descoperă în el însuși acest dar are o anumită obligație: să fie conștient că nu-și poate irosi talentul, și că trebuie să și-l dezvolte. Papa Ioan Paul ÎI
  170. În artă și numai în artă se pot prezenta lucrurile în desăvârșirea ființei lor. Ioan Slavici
  171. Toată arta nu este decât o imitație a naturii. Seneca
  172. Nu poți face o artă să vorbească maselor atunci când nu ai nimic să le spui. Andre Malraux
  173. Orice artă reprezintă revolta împotriva sorții omului. Andre Malraux
  174. Un sunet sublim e-ntreagă artă. Victor Hugo
  175. Fără vibrație, arta e salcie. Ca și femeia fără mister. Vasile Ghica
  176. Artistul produce pentru a-și elibera sufletul. Este natura lui să creeze, așa cum este natura apei să curgă la vale. W. Somerset Maugham
  177. Arta nu poate crea un om nou. Ne-ar putea însă ajuta să-l înțelegem ceva mai bine pe cel existent. Vasile Ghica
  178. Arta e o vanitate ca toate celelalte. Camil Petrescu
  179. Pentru mine, scrisul e o formă de muzică. Cuvintele trebuie să se rostogolească, iar o prepoziţie poate să încurce un ritm întreg. Tudor Chirilă
  180. Numai arta poate urca suferința pe podium. Vasile Ghica
  181. Imaginația guvernează lumea. Napoleon
  182. Arta este o chemare la care răspund prea mulţi nechemaţi. Leo Longaneși
  183. Întreaga artă bună este indiscreție. Tennessee Williams
  184. Trebuie să încerci necontenit să urci foarte sus, dacă vrei să poţi să vezi foarte departe. Constantin Brâncuși
  185. Arta este o oglindă magică pentru a transforma visele invizibile în imagini vizibile. Pentru a ne vedea chipul folosim o oglindă, operele de artă le folosim pentru a ne vedea sufletul. George Bernard Shaw
  186. Cu toate îmbunătățirile funciare aduse de artă, abisurile din noi se căscă necontenit. Vasile Ghica
  187. În artă, temperatura de lucru cea a iadului. Vasile Ghica
  188. Arta presupune știință, însă știința nu totdeauna arta. Andrei Mureșanu
  189. O operă de artă nu e superioară decât dacă este, în același timp, un simbol și expresia exactă a unei realități. Guy de Maupassant
  190. Ca și morală, arta constă în a ști să tragi undeva o linie despărțitoare. Gilbert Keith Chesterton
  191. Mai trainică și mai liberă, arta se scutură de zădărnicia vremii, înfrânge piedica părerilor schimbătoare și poate înfrunta veșnicia, rece și nepăsătoare față de acei care n-o înțeleg și nu se pătrund de măreția ei. Eugen Lovinescu
  192. Arta este o investiție de capital, cultura – un alibi. Ennio Flaiano
  193. Arta este parazitară față de viață, la fel cum critica este parazitară față de artă. Harry S. Truman
  194. Arta e concentrare a vieții, transcendere și transfigurare, dar nu poate fi revoltă împotriva armoniilor fundamentale; pe acestea, dimpotrivă, ni le apropie, ni le intensifică, ni le dezvăluie. Honoré de Balzac
  195. Cred că nimeni n-ar trebui să citească poezii sau să privească picturi ori statui, dacă nu este în stare să găsească în ele mai mult decât a exprimat poetul sau artistul. Nathaniel Hawthorne
  196. Cea mai înaltă artă este întotdeauna cea mai religioasă, iar cel mai mare artist este întotdeauna o persoană devotată credinței. Abraham Lincoln
  197. Știința este ceea ce înțelegem destul de bine pentru a explica unui calculator; arta este orice altceva. Donald Ervin Knuth
  198. În artă, orice sos este indigest. Vasile Ghica
  199. Cultura este arta înălțată la un set de credințe. Thomas Wolfe
  200. Artă în sine este o încercare de a aduce ordine în haos. Stephen Sondheim
  201. Absența limitărilor este inamicul artei. Orson Welles
  202. Arta e o minunată minciună care ne face să ne dăm seama de adevăr. Pablo Picasso
  203. O singură artă accept: aceea care, pornită din neliniște, tinde spre seninătate. Andre Gide
  204. Edificator în artă este viitorul al doilea. Vasile Ghica
  205. Viziunea este arta de a vedea ceea ce este invizibil pentru alții. Jonathan Swift
  206. Rolul artistului este să pună întrebări, și nu să dea răspunsuri. Anton Cehov
  207. Artistul, poetul în particular, este întotdeauna un anarhist în cel mai bun sens al cuvântului. El trebuie să asculte numai chemarea ce se înălță în el din trei voci: vocea morții, cu toate prevestirile sale, vocea dragostei și vocea artei. Federico García Lorca
  208. Arhitectura este sculptură locuită. Constantin Brâncuși
  209. Arta dăruiește aripi, nu cârje. Victor Hugo
  210. Arta merge cu pași de uriaș. Victor Hugo
  211. Dacă arta trebuie să intre într-o comuniune cu Natura ca să îi exprime principiile, trebuie să îi urmeze, însă, și exemplul acțiunii. Materia trebuie să își continue viața și după ce au intervenit mâinile sculptorului. Rolul plastic pe care material îl îndeplinește în mod firesc trebuie încontinuu descoperit și păstrat. A-i da un alt sens decât acela pentru care e menită de la Natură înseamnă a o ucide. Constantin Brâncuși
  212. Tot ceea ce îți poți imagina este real.
  213. Arta este o revoltă împotriva destinului. Întreaga artă este o revoltă împotriva sorții umane. Andre Malraux
  214. Artă – o punte din ce în ce mai părăsită. Vasile Ghica
  215. Iubește arta în tine, și nu pe tine în artă. Konstantin Stanislavski
  216. Tehnică se teme de vârstă. Arta – nu. Și doar e tot de genul feminin. Vasile Ghica
  217. Artă nu ține seama de încercări și elanuri neizbutite. Tudor Arghezi
  218. Știința și arta poartă în ele însele recompensa trudei și a nopților noastre de veghe. Andres Bello
  219. Arta trebuie să odihnească și să vindece contrarietățile interioare ale omului. Aceste contrarietăți derivă din însuși destinul lui și din tragedia lui. Arta are și această misiune terapeutică; să ne amintim numai de Catharsisul aristotelic. Constantin Brâncuși
  220. Cu cât îți spune mai multe cu atât înțelegi mai puțin. Diane Arbus
  221. Arta nu urmărește reprezentarea unui lucru frumos, ci frumoasa reprezentare a unui lucru Immanuel Kant
  222. A te transforma pe tine însuți și a te desface în vitrina tiparului altfel de cum ești, este culmea artei. Gala Galaction
  223. Contrar credinței generale, un artist nu este niciodată înaintea timpurilor sale, ci cei mai mulți dintre oameni sunt în urma timpurilor. Edgard Varese
  224. Tot ceea ce încerc să fac este să împing granițele artei tot mai adânc în necunoscut. Constantin Brâncuși
  225. În artă, cei care au făcut altceva decât predecesorii lor au meritat epitetul de revoluționari. Paul Gauguin
  226. Orice îți poți imagina este real. Pablo Picasso
  227. Prin artă, orice graniță poate fi dilatată. Vasile Ghica
  228. A materializa spiritualul până la a-l face palpabil; a spiritualiza materialul până la a-l face să dispară: iată tot secretul artei. Jacinto Benavente
  229. Un artist nu poate vorbi mai mult despre arta să decât o floare despe horticultură. Jean Cocteau
  230. Muzica este arta de a gândi cu sunete. Jules Combarieu
  231. Arta este ori plagiere, ori revoluție. Paul Gauguin
  232. Arta e făcută pentru a tulbura. Știința liniștește. Georges Braque
  233. Arta nu exprimă altceva decât nevoia de a te exprima. Fernando Pessoa
  234. De stridență balcanică nu scăpăm nici în artă: bârfă cosmică, guițatul transcendent, înjurătura metafizică. Valeriu Butulescu
  235. Sarcina de astăzi a artei este să aducă haos în ordine. Theodor Adorno
  236. A vedea departe este ceva, a merge acolo este cu totul altceva. Constantin Brâncuși
  237. Arta este nectarul depozitat al sufletului uman, adunat pe aripi de suferință și truda. Theodore Dreiser
  238. Nu înșelam căutând în operele unui mare artist explicația vieții sale. Această credință e adevărată doar prin excepție. Putem paria cu ochii închiși, de cele mai multe ori, că operele de artă spun contrariul vieții sale, ceea ce n-a putut trăi. Țelul artei este de a suplini ceea ce lipsește artistului. Romain Rolland
  239. Din toate minciunile, arta este cea mai puțin neadevărată. Gustave Flaubert
  240. Muzica exprimă tot ceea ce nu poate fi exprimat în cuvinte, dar pe care nu poți păstra liniștea. Victor Hugo
  241. Autoconștientizarea este inamicul artei, indiferent dacă este vorba despre teatru, scris, pictura, sau însăși trăire, care este cea mai înaltă formă de artă. Ray Bradbury
  242. Arta nu se supune niciodată dorinței de a fi democratică; nu este pentru oricine; este numai pentru cei care vor să treacă prin eforturile necesare pentru a o înțelege. Flannery O’Connor
  243. Puterea este în artă, nu în bogăție, măreția în gândire și nu în vârstă. Saadi
  244. Poezia, arta și cunoașterea sunt sacre și pure. George Eliot
  245. Se înmulțesc tot mai mult operele de artă născute la șapte luni. Vasile Ghica
  246. Arta scrisului înseamnă arta de a decoperi ceea ce crezi. Gustave Flaubert
  247. Un artist este un visător care consimte să viseze lumea actuală. George Santayana
  248. Arta este puntea invizibilă dintre sufletele tăcute și lumea vorbită; ea ne învață să comunicăm dincolo de cuvinte.
  249. Muzica este că luna în noaptea sumbră a vieții. Jean Paul
  250. Arta este minciună care ne permite să înțelegem adevărul. Pablo Picasso
  251. Calea de a crea artă este să arzi și să distrugi conceptele obișnuite și să le înlocuiești cu noi adevăruri care se prăvălesc din vârful capului și țâșnesc afară din inimă. Charles Bukowski
  252. Fiecare artă, în parte, exprimă epoca ei. Dar vai și amar dacă exprimă numai epoca respectivă. Adevărata arta exprimă toate epocile, pentru că îl exprimă pe om. Konstantinos Tsatsos
  253. Operă de artă e totdeauna o iluzie întrupată. Ioan Slavici
  254. Ajuns în artă, nudul poate deveni sanctuar. Vasile Ghica
  255. Arta este mult mai aspră cu pețitorii decât Penelopa. Vasile Ghica
  256. Gloriei nu-i păsă de noi când alergăm după ea. Când însă îi întoarcem spatele, ea va alerga după noi. Constantin Brâncuși
  257. Arta este un mai revelator barometru despre cea ce se întâmplă în lumea noastră decât acțiunile de la bursă și dezbaterile din congres. Hendrik Willem Van Loon
  258. Răul se comite fără nici un efort, natural, fatal; bunătatea este întotdeauna produsul unei anumite arte. Charles Baudelaire
  259. Arta tulbură, știința îngrozește. Vasile Ghica
  260. Arta este o colaborare între Dumnezeu și artist, și cu cât face mai puțin artistul, cu atât mai bine. Andre Gide
  261. Creativitatea este ecoul universului în sufletul artistului; fiecare operă de artă este un răspuns la chemarea eternității.
  262. Arta ne îngăduie să ne găsim pe noi înșine și să ne pierdem de noi în același timp. Thomas Merton
  263. Care geniu a avut vreodată puterea de a ucide dezvoltarea unei școli artistice, dacă acea școală ar fi avut măcar un dram de vitalitate artistică? În artă nu sunt uciși decât morții. Romain Rolland
  264. Arta nu transformă. Ea pur și simplu formează. Roy Lichtenstein
  265. Treaba artei este să releve relația dintre om și înconjurimile sale. D. H. Lawrence
  266. Artistul este un receptacul al emoțiilor care vin de peste tot: din cer, dinspre pământ, dintr-o bucățică de hârtie, de la o formă trecătoare, de la o pânză de păianjen. Pablo Picasso
  267. Arta s-a născut odată cu noi, din mulțimea civilizațiilor pe care le-am descoperit. Andre Malraux
  268. Arta înseamnă să faci un ceva din nimic, și să-l vinzi. Frank Zappa
  269. A scrie înseamnă a te dezinteresa. E o anumită renunțare în artă. Albert Camus
  270. Fiecare realizare a unui artist trebuie să fie expresia unei aventuri a sufletului său. W. Somerset Maugham
  271. Fiecare copil este un artist. Problema este să rămâi un artist când crești. Pablo Picasso
  272. Orice operă de artă își are rădăcinile într-un instinct al plăsmuirii, care mai mult sau mai puțin îi este propriu oarecărei ființe înzestrate cu spirit. Panait Cerna
  273. Cu cât artă este mai frumoasă, cu atât este mai anevoie. Grigore Alexandrescu
  274. Nici un mare artist nu vede vreodată lucrurile așa cum sunt în realitate. Dacă ar face așa ceva, ar înceta să fie artist. Oscar Wilde
  275. Nu suntem deloc liberi în fața operei de artă…nu o făurim după placul nostru…ci, pre-existența nouă, trebuie, fiindcă e totodată necesară și ascunsă, să o descoperim înlăuntrul nostru. Marcel Proust
  276. Este ușor să ataci și să distrugi un act de creație. Este cu mult mai dificil să faci unul. Chuck Palahniuk
  277. Fiecare om ar trebui să asculte puțină muzică, să citească puțină poezie și să privească o pictură frumoasă în fiecare zi din viața sa, astfel încât îngrijorările lumești să nu-i oblitereze simțul frumosului pe care Dumnezeu l-a implantat în sufletul uman. Johann Wolfgang von Goethe
  278. În momentul în care crezi că ai înțeles o mare operă de artă, aceasta este moartă pentru tine. Oscar Wilde
  279. În ele însele, artele au prea puțină noblețe. Ceea ce le înalță provine din elementele lor de o puritate perfectă, de o infinită varietate. Andre Malraux
  280. Nimic nu mă face mai fericit decât să observ natura și să pictez cee ce văd. Henri Rousseau
  281. Arta cu cei mai mulți adepți rămâne totuși arta culinară. Valeriu Butulescu
  282. Arta este un tip de imbold înnăscut care pune stăpânire pe ființa umană și o transformă în instrumentul său. Pentru a practica această lucrare dificilă este uneori necesar ca omul să-și sacrifice fericirea și tot ce face viața să merite să fie trăită pentru cineva obișnuit. C.G. Jung
  283. Lumea artei nu este cea a imoralității, ci a metamorfozei. Astăzi, metamorfoza este însăși viața operei de artă. Andre Malraux
  284. În artă rămân numai cei spuziți de har. Vasile Ghica
  285. Artă: o altă natură, tot atât de tainică, dar mai inteligibilă, căci purcede din intelect. Johann Wolfgang von Goethe
  286. Opera de artă își capătă existența să relativ independentă, prin transferarea unui conținut sufletesc într-un material concret, etern. Panait Cerna
  287. Teoriile nu-s decât mostre fără de valoare. Numai faptă contează. Constantin Brâncuși
  288. Unii critici de artă au simțul polemic mai dezvoltat decât creierul. Vasile Ghica
  289. În artă, ridurile au farmec, nu fardul. Vasile Ghica
  290. Sculptura este una dintre artele care nu pot fi făcute decât cu mare efort. Emil Șimăndan
  291. Am modelat materia căutând linia continuă și când mi-am dat seama că nu o găsesc m-am oprit, parcă cineva nevăzut m-ar fi lovit peste mâini. Constantin Brâncuși
  292. Dacă sculptez un chip, mă transpun în el și îl slujesc. Nu el îmi slujește mie. Deci nu-ți reține critica de teamă că mi-ai putea răni deșertăciunea […] Iar dacă chipul acesta te-a schimbat cumva, nu te abține să-mi spui de teamă că mi-ai putea jigni modestia. Este vorba de o tragere la țintă, al cărei sens ne domină și la care e bine să colaborăm. Eu ca săgeata, tu ca țintă. Antoine de Saint-Exupery
  293. Există un scop în orice lucru. Pentru a-l atinge, trebuie să te lepezi de tine însuţi. Constantin Brâncuși
  294. Mândra stinghereală a artistului, care se bucură să-și privească lucrările cu ochii străinilor. Thomas Mann
  295. Arta se străduiește să logodească abisul cu speranța. Vasile Ghica
  296. Arta n-are ce căuta la palat. În orice caz, ea trebuie să intre în picioare acolo, nu pe brânci. Alexandru Vlahuță
  297. Atât de vastă este artă; atât de îngustă înțelegerea umană. Alexandre Pope
  298. Arta, s-a zis, este cel mai scurt drum de la un om la altul. Probabil, tot ea este și cel mai scurt drum de la om la el însuși. Octavian Paler
  299. Viță brevis, ars longa. / Viața este scurtă, arta este lungă. Hipocrate
  300. Arta are văi răcoroase în care sufletele se apleacă să guste poezia râurilor sacre. Victor Hugo
  301. Artistul trebuie să iubească viața și să ne arate că este frumoasă. Fără el, ne-am îndoi de frumusețea vieții. Anatole France
  302. Arta este pasiune morală căsătorită cu divertismentul. Rita Mae Brown
  303. Arta este un pas din evident și bine știut către ceea ce este misterior și ascuns. Khalil Gibran
  304. Cu cât un artist se află mai aproape de desăvârșire, cu atât mai deplină este, în ființa lui, separarea dintre omul care suferă și mintea care creează; cu atât mai totală va fi și transpunerea de către minte a pasiunilor care alcătuiesc materialul ei. Gilbert Keith Chesterton
  305. În artă, voința e un element secundar, torul depinde de talent. Cel mai leneș dintre poeți poate face poezie mare aproape fără să vrea și să știe. George Călinescu
  306. Când cineva îmi cumpără una din operele mele de artă sper că o face pentru el că își dorește să învețe ceva din ea și nu din cauză că se potrivește cu draperiile. Christian Cardell Corbet
  307. Arta e nostalgia lui Dumnezeu. Alexej von Jawlensky
  308. Avea somnul mult prea profund ca să se poată ocupa de artă. Vasile Ghica
  309. Nu ideea, ci sentimentul este acela care conferă artei sublimă ușurință a simbolului: o aspirație închisă într-o reprezentare, iată ce-nseamnă artă. Benedetto Croce
  310. Prin artă și numai prin artă putem să ne atingem perfecțiunea. Oscar Wilde
  311. Artistul nu este plătit pentru munca sa, ci pentru viziunea sa. James Whistler
  312. Viața și arta își așează, de regulă, învingătorii în cazane diferite. Vasile Ghica
  313. A fi natural în artă înseamnă a fi sincer. Joseph Joubert
  314. Culorile sunt obsesia mea zilnică, bucuria și tortura. Claude Monet
  315. Artă înseamnă să vii față în față cu tine însuți. Jackson Pollock
  316. Publicitatea este cea mai mare formă de artă a secolului XX. Marshall McLuhan
  317. Ceea ce e important în artă, e să vibrezi tu însuți și să-i faci și pe alții să vibreze. George Enescu
  318. În fiecare linie trasată de artist, se ascunde un univers de emoții așteptând să fie descoperit și interpretat.
  319. Secretul artelor este de a corecta natura. Voltaire
  320. Arta își înălță capul atunci când crezurile se moleșesc. Friedrich Nietzsche
  321. Natura a făcut două lucruri mari: amorul și moartea. Omul a făcut un singur lucru: artă. Nici o mângâiere nu e mai trainică decât aceasta, fiindcă orice durere pe calea artei iese din noi sub formă emoțională și se personalizează atât de mult, încât devine mai sugestivă și mai puternică decât însăși durerea noastră. Duiliu Zamfirescu
  322. Arta nu este niciodată terminată ci doar abandonată. Leonardo Da Vinci
  323. Arta nu este un lucru; este o cale. Elbert Hubbard
  324. Arta este contemplare. Este plăcerea minții care caută în natură și descrie spiritul de care natura însăși este animată. Auguste Rodin
  325. În artă e mai greu decât la spital. Suferi și pentru alții. Vasile Ghica
  326. Nu știu dacă sufletul unui filozof dorește mai mult decât să fie un dansator bun. Friederich Nietzsche
  327. Ceea ce oferă arta este spațiu – un anume spațiu de respirat pentru spirit. John Updike
  328. Treaba artistului nu este să cedeze disperării, ci să găsească un antidot pentru goliciunea existenței. Woody Allen
  329. Arta este gândirea umană care sfărâmă orice lanț. Victor Hugo
  330. O operă de artă este rezultatul unic al unui unic temperament. Oscar Wilde
  331. Fiecare citește și ascultă o operă de artă așa cum este el, și nu cum este ea; și se poate întâmpla că nu creatorul să aibă cea mai bogată idee despre operă. Romain Rolland
  332. Arta înseamnă a zugrăvi un subiect particular cu destulă forță pentru a cuprinde în el generalitatea de care depindea. Andre Gide
  333. Pentru artă nimic nu-i urât, nimic nu-i impur. Cele mai respingătoare obiecte din natură sunt pentru artă admirabile motive de inspirație. Victor Hugo
  334. Artistul nu este nimic fără dar, dar darul nu este nimic fără muncă. Émile Zola
  335. De mii de ani, arta își propune să vadă ce se mai ascunde în om. Vasile Ghica
  336. Nu-ncape vanitate când slujești Muzelor; arta cere măreție. Aleksandr Sergheevici Pușkin
  337. Dacă arta e un stup, e firesc să nu roiască în jurul ei numai albine. Vasile Ghica
  338. Arta, indiferent de materialul în care se manifestă, este grai. Ca și graiul vorbit, ea își schimbă formele, pentru că se schimbă cuprinsul sufletesc care le-a zămislit. Paul Zarifopol
  339. Fiecare copil este un artist. Problema este cum să rămână artist și după ce crește. Pablo Picasso
  340. Orice simplitate este o complexitate rezolvată. Constantin Brâncuşi
  341. Acesta e rostul adevărat al artei: ea are să ne înalțe unde înșine prin noi nu se putem ridica. Ioan Slavici
  342. Arta fără bani nu are cum să pășească înainte. Emil Simăndan
  343. Există și în artă o modă. Dar nu are farmecul minijupei. Vasile Ghica
  344. În clipa în care am încetat a mai fi copii, am murit. Constantin Brâncuși
  345. Arta locuiește în regiunile temperate. Andre Gide
  346. În artă, ca și în dragoste, instinctul este îndeajuns. Anatole France
  347. În luptă cu infinitul avem noi, efemerii, un aliat de nădejde: artă. Vasile Ghica
  348. Arta spală sufletul de tot praful fiecărei zile din viața noastră. Pablo Picasso
  349. Arta nu vrea să te dispute și să te împartă. Ea te vrea „tot”, ca să ți se dea toată. Alexandru Vlahuță
  350. Nudurile din arta plastică nu sunt atât de frumoase ca nişte broaşte râioase. Constantin Brâncuși

Cunoști și alte citate despre artă?

Lasă-ne un comentariu mai și îl vom citi cu drag.