120 Citate de la Osho

osho citate

Descoperă colecția noastră de citate de la Osho, citate pline de înțelepciune, despre viață, iubire, Dumnezeu, success, atitudine, sănătate și multe altele.

1. Cuvintele pot să fie frumoase, dar ele nu pot niciodată să fie adevărate.

2. Fii ceea ce ești, fără să-ți pese deloc de lume.

3. Nevoia de a-ți argumenta punctul de vedere nu apare decât atunci când nu cunoști realitatea.

4. Chiar și a te îngrășa înseamnă că stochezi în corp – ăsta e indiciul unei minți zgârcite. Zgârciții se constipă; ei nu pot nici măcar să arunce din corp reziduurile. Stochează, își stăpânesc până și defecarea, continuă să acumuleze până și deșeurile.

5. Să faci totul în mod creator, să transformi răul în bine – asta numesc eu arta de a trăi.

6. Viața nu stă undeva așteptându-te, viața ți se întâmplă.

7. Corpul nu trebuie neapărat transcens. Mai bine l-ați ajuta să funcționeze corect. Aceasta este o artă, nu o austeritate. Nu trebuie să te războiești cu corpul, ci să îl înțelegi.

8. Învață să iubești. Foarte puțini oameni știu cum să iubească. Cu toții știu că au nevoie de iubire, cu toții știu că, fără iubire, viața nu are sens, dar nu știu cum să iubească. Și nimic din ceea ce fac în numele iubirii nu este iubire, ci întotdeauna altceva, un amalgam de numeroase lucruri: gelozie, mânie, ură, posesivitate, dominație, ego. Toate aceste otrăvuri distrug adevăratul nectar.

9. În realitate nimeni nu vă poate mântui, căci nu ați comis niciun păcat. Nu aveți nevoie să fiți mântuiți.

10. Iubirea vă face lipsiți de dorințe.

11. Trăiește total, trăiește cu pasiune . . . În felul acesta, fiecare moment devine de aur, iar întreaga ta viață se transformă într-o înșiruire de clipe aurite. O astfel de ființă nu moare niciodată, căci atingerea ei seamănă cu aceea a regelui Midas: orice atinge, se preschimbă în aur.

12. În momentul în care simți că nu mai ești dependent de nimeni, în ființă ți se instalează o tăcere profundă, o relaxare lipsită de febrilitate și tensiune. Dar asta nu înseamnă că atunci vei înceta să iubești. Din contră, vei cunoaște pentru prima dată o nouă dimenisune, o nouă calitate a iubirii, o iubire care nu se mai limitează la cuvinte, și care se apropie mai degrabă de prietenie pură.

13. Fă ca râsul să fie rugăciunea ta. Râzi mai mult. Nimic nu eliberează energiile blocate mai bine ca râsul. Nimic nu te face inocent așa cum o face râsul.

14. „Eu” este fals, „tu” este fals – sunt simple concepte utile în această lume. Este dificil să te descurci în lume fără utilizarea acestor concepte. Foarte bine, folosiți-le, dar doar ca niște simple instrumente. În realitate nu există nici „eu” nici „tu”. Există doar o energie fără limite, fără hotare. Din ea ne-am născut și în ea ne vom întoarce cândva.

15. Atunci când pantofii ți se potrivesc, uiți de picioare.

16. Rebelul se mișcă, pur și simplu, în afara trecutului și nu îi permite niciodată trecutului să îl domine. Este un proces constant, continuu. Întreaga viață a rebelului este un foc arzând. Până la cea din urmă respirație a sa, este proaspăt, este tânăr. El nu va întâmpina nici o situație conform experienței sale trecute; el va trata fiecare situație potrivit stării sale de conștiință prezente.

17. Cine ești tu ca să-i schimbi pe alții?

18. Adevărul este o înflorire a tăcerii.

19. Dacă nu ești capabil de a fi singur, relația ta este falsă. Este doar un truc pentru a evita singurătatea, nimic altceva.

20. Cu toate imperfecțiunile tale, ești perfect. Dacă ești imperfect, ești perfect de imperfect – dar perfecțiunea e acolo.

21. A fi înseamnă a fi în Dumnezeu – nu se poate altfel.

22. Persoana cealaltă e la fel de prețioasă pentru existență ca și tine. Nu e nevoie să impui ideile tale. Cine ești tu? Ce autoritate ai tu ca să impui altora ideile tale?

23. În realitate nimeni nu se simte tulburat din cauza celorlalți, ci numai din cauza lipsei sale de înțelegere. Înțelegerea greșită a realității care te înconjoară.

24. E adevărat că suferința și nefericirea lumii sunt uriașe; iar în același timp, lumea e atât de frumoasă, atât de divină. De unde vine contradicția aceasta? Contradicția nu există în lumea în sine, contradicția există în mintea omului.

25. Dacă sunteți cu adevărat înțelepți, nu vă puteți imagina un univers mai bun; numai un prost își poate imagina așa ceva. Nimic nu poate fi mai bun decât realitatea așa cum este ea.

26. Dacă ești lipsit de dorințe, toate dorințele îți vor împlinite.

27. Nebunia este un lux pe care nu și-l pot permite decât bogații. Aceasta este nebunia pe care o cunosc psihiatrii.

28. Omul este Dumnezeu potențial, și până când nu va deveni un Dumnezeu real, el nu se va simți mulțumit.

29. Iubirea îți oferă libertatea de care ai nevoie și te ajută să fii tu însuți.

30. Rețineți că voi sunteți întotdeauna responsabili pentru ce se întâmplă și astfel transformați-vă.

31. Viaţa este o curgere, este un fluviu, este o mişcare continuă. Dar oamenii au impresia că ei înşişi reprezintă ceva static. Numai obiectele sunt statice, numai moartea este încremenită; viaţa este o continuă schimbare. Cu cât există mai multă schimbare, cu atât viaţa este mai abundentă. Iar o viaţă abundentă aduce cu sine extraordinare schimbări, clipă de clipă

32. Omul moare pe la 30 de ani, și este îngropat la 70.

33. Acesta este un simplu secret al fericirii. Orice faci, nu lasă trecutul să îți controleze mintea; nu lasă viitorul să te perturbe. Pentru că trecutul nu mai e și viitorul nu este încă. Să trăiești în amintiri, să trăiești în imaginație, înseamnă să trăiești în non-existență. Și când trăiești în non-existență, ratezi existenta. În mod natural te vei simți mizerabil, fiindcă îți ratezi toată viața.

34. „Eu sunt” – aceasta e singura problmemă. „Nu sunt, existența este” e singura soluție.

35. Fiecare individ trebuie să devină un meditator, un observator tăcut, pentru a se descoperi pe el însuși.

36. Nu este nevoie să știi unde mergi. Nu este nevoie să știi de ce mergi. Tot ceea ce e nevoie să știi este faptul că mergi plin de veselie; dacă faci acest lucru, nu poți greși.

37. Lucrul acesta trebuie înțeles – că dacă dorința nu ți se împlinește, ești frustrat; dacă se împlinește, iarăși tu nu ești împlinit. Aceasta este nenorocirea legată de dorințe: odată împlinite, tu tot nu ești împlinit. Brusc apar multe lucruri noi.

38. Ai iubit vreodată pe cineva așa cum este? Acceptarea ta este totală, completă- după aceea vei ști ce este dragostea.

39. Până nu ai propria înțelepciune, propria viziune, propria claritate, până nu vezi cu ochii tăi, n-ai să fii în stare să înțelegi misterul existenței.

40. Fiecare persoană vine în această lume cu un destin propriu – are ceva de îndeplinit, ceva mesaj trebuie transmis, ceva muncă trebuie să fie dusă la sfârşit. Nu eşti aici accidental – eşti aici intenţionat. Există un rost în spatele tău. Întregul intenţionează să facă ceva prin tine

41. Iisus spune undeva – unul dintre lucrurile cele mai esențiale pe care le spune – că dacă încerci să te agăți de viață, o vei pierde; iar dacă ești gata să o pierzi, o vei avea din belșug.

42. Să nu depinzi de alții! Fii independent în ființa ta! Ascultă-ți vocea interioară! O vei putea auzi în momentul în care îți liniștești mintea.

43. Iubirea pare să fie ca un medicament; este cerută doar de cei în suferință.

44. Iubirea nu se naște în voi decât dacă deveniți un cerc perfect: un întreg mulțumindu-se cu sine. Atunci iubiți tot ceea ce vine spre voi.

45. Devii o lumină, iar oamenii încep să-și găsească propria lor cale cu ajutorul luminii tale.

46. Rugăciunea e falsă atunci când nu reprezintă decât un mijloc de a-l convinge pe Dumnezeu, de a-l seduce pe Dumnezeu, de a cere ceva – chiar dacă ceri dumnezeirea, tot înseamnă că rugăciunea ta mustește de dorință. Iar când rugăciunea e plină de dorință, ea e prea grea, nu poate avea aripi. Nu poate decât să bâjbâie în negura pâmântului; nu se poate avânta în înaltul cerului luminat de soare.

47. Faptul că-i judeci pe alții face ca egoul tău să crească. De aceea oamenilor le place să vorbească despre greșelile altora – le dă sentimentul că ei sunt corecți.

48. Simțurile sunt porțile prin care te poți întâlni cu infinitul din jur.

49. Totul se află în echilibru. Singura problemă care există sunteți voi; în sine, lumea nu are niciun fel de problemă.

50. Totul este un mare mister. Orice efort de a-i găsi o explicație este greșit – trebuie doar să îl iubești, să trăiești cu el și să dansezi cu el.

51. Oriunde se întâmplă să vă aflați, acolo trebuia să ajungeți.

52. Oamenii care afirmă că viața nu are nici un rost sunt cei care nu cunosc iubirea.

53. Atunci când începi să vezi dincolo de dualități, acestea își încetează pur și simplu existența, căci iubirea este totuna cu ura. Cuvântul corect ar fi:„iubire-ură”.

54. Nu vă mai lăsați manipulați de alții, oricât de bune ar fi intențiile lor. Feriți-vă de oamenii bine intenționați, de făcătorii de bine cu orice preț, care vă sfătuiesc în permanență ce trebuie să faceți. Ascultați-i și mulțumiți-le, căci nu vă doresc răul, dar nu le urmați sfaturile.

55. Proștii râd unii de ceilalți. Înțelepții râd de ei înșiși.

56. Nimeni nu se află pe acest pământ pentru a vă îndeplini vouă dorințele, ci pentru a-și îndeplini propriul destin, propria REALITATE.

57. Texte și pretexte – numai pentru a evita un adevăr simplu: „Eu sunt singurul responsabil pentru mine însumi. Nimeni altcineva nu este responsabil pentru mine. Întreaga responsabilitate îmi aparține. Orice aș fi, sunt propria mea creație”.

58. Renunțați la ideea că toate lucrurile trebuie să se potrivească, renunțați la ideea că trebuie să fie o armonie perfectă – pentru că nu sunt niște idei bune. Dacă toate lucrurile ar fi la locul lor, v-ați plictisi unul de celălalt; dacă totul este armonios, pierdeți toată esența relației. Este bine că sunt lucruri care nu se potrivesc.

59. Tăcerea este spațiul în care omul se trezește.

60. A ști înseamnă a fi liber; a nu ști înseamnă a fi în sclavie.

61. Până când nu devii pe deplin conștient, rugăciunea ta va fi o pedeapsă în cazul în care este îndeplinită. Fiindcă de unde vine ea? Iar în momentul în care ești pe deplin conștient, nu vei mai cere nimic, deoarece comoara cea mai mare ți-a fost deja dăruită.

62. Adevărata savoare a vieții se găsește înlăuntrul vostru.

63. Viața trebuie să fie o sărbătoare continuă, un festival de lumini tot anul. Numai atunci te poți dezvolta, poți înflori.

64. Nu încerca să creezi ceva supraomenesc. Fii uman, acceptă caracterul uman al celuilalt, cu toate slăbiciunile la care este expus acesta. Partenerul tău va comite greșeli, la fel cum tu vei comite greșeli – și amândoi trebuie să învățați. A fi împreună este o mare învățătură – a iertării, înțelegerii faptului că celălalt este la fel de uman ca tine. Doar un pic de iertare…

65. Natura n-are idee de bani; altfel dolarii ar fi crescut în copaci. Natura nu are idee de bani; banii sunt o pură înveție a omului.

66. În momentele de iubire profundă, oamenii respiră la unison. Atunci când se urăsc, respirațiile lor sunt cât se poate de diferite.

67. Conștiința nu poate exista în dualitate, iar mintea nu poate exista în afara dualității.

68. Tot ce are nevoie această lume este o curățare a inimii de toate inhibițiile trecutului. Și râsetele și lacrimile pot face asta. Lacrimile pot scoate afară toată agonia care sălășuiește ascunsă în tine, iar râsul îți ia tot ceea ce te oprește din a a trăi în extaz. Odată ce înveți această artă, vei fi imediat surprins.

69. Omul vede numai ceea ce dorește.Viziunea lui se rezumă la dorințele sale, iar lumina să se focalizează întotdeauna asupra acestora.

70. Nu încerca să înțelegi viața. Trăiește-o! Nu încerca să înțelegi iubirea. Intră în iubire!

71. Vorbitul e un chin atât de mare și o activitate atât de inutilă. Trebuie să o fac fiindcă nu există altă cale prin care să vă aduc înspre tăcerea care există în mine.

72. Maturitatea nu are nimic de a face cu experiență de viață. Ea are legătură cu călătoria lăuntrică, cu experiențele interiorului.

73. Sunt doar două feluri de oameni pe lume: cei care încearcă să-și umple goliciunea interioară și acele persoane foarte rare și deosebite care încearcă să-și vadă această goliciune.

74. Să nu cauți niciodată să fi fericit cu prețul fericirii altuia. Este urât, inuman.

75. Nefericirea vine din cauză că alegem. Fericirea e atunci când nu alegem.

76. Când dragostea și ura lipsesc deopotrivă totul devine clar și nedeghizat.

77. Poartă-te cu aproapele tău așa cum ai vrea ca și el să se poarte cu tine.

78. Renunță la ideea de a deveni cineva, fiindcă ești deja, o operă de artă.

79. Fii – nu încerca să devii.

80. Oricât de dureroase ar fi experiențele iubirii, pătrunde în iubire fără să eziți, pentru că, dacă o eviți – așa cum face majoritatea oamenilor -, vei rămâne blocat în ego. Atunci viața nu îți va mai fi un pelerinaj, nu va mai fi un rău care curge spre ocean, ci va deveni o mlaștină.

81. Efortul continuu vă va conduce la o stare în care nu mai există nici un efort; evitarea efortului vă va conduce în același loc.

82. O opinie nu e totuna cu adevărul.Ea îi aparține prin excelența minții, iar adevărul nu aparține niciodată minții.

83. A fi un bărbat e ceva frumos, a fi femeie e ceva divin, dar a fi soție sau a fi un soț e pur și simplu urât. Iubirea nu mai e prezentă acolo, legea e prezentă. Intimitatea s-a dus; acum e afacere, e învoială. Acum poezia e moartă. Și amândoi au devenit acum politicieni: cine domină pe cine?

84. Dacă vrei să înveți ceva, învață încrederea – nimic altceva nu mai este de folos. Dacă ești la pământ, nimic altceva nu ajută – învață încrederea. Dacă nu simți nici un rost în viață și te simți fără rost, nimic altceva nu ajută – învață încrederea. Încrederea îți dă speranță, fiindcă încrederea te face capabil să îți permiți să fii.

85. Fiecare lucru este totuna cu restul lucrurilor; mișcă-te printre ele și devino una cu ele, fără nici o distincție.

86. Întreaga societate e formată din oameni mediocri, pentru simplul motiv că nimeni nu e ceea ce a fost el destinat să fie, ci e altcineva. Și orice va face, nu va putea fi cel mai bun și nu va putea simți împlinirea; nu se va putea bucura. Așadar, sarcina părinților e foarte delicată și e prețioasă, căci întraga viață a copilului depinde de ea. Nu-i da nici un program copilului; ajută-l în orice fel vrea el.

87. La cunoaștere se ajunge doar prin suferință.

88. Ești bogat dacă îți dăruiești iubirea în mod necondiționat. Altfel, ești un simplu cerșetor.

89. Odată ce vi se dezvăluie ceea ce sunteți, odată ce deveniți conștienți de ceea ce sunteți, cel mai mare mister al ființei este dezvăluit – acela că suntem cu toții perfecți.

90. Voi nu mă puteți face pe mine nefericit. În cel mai bun caz, puteți să-mi creați o stare de disconfort, asta-i tot.

91. Când iubirea așteaptă ceva de la ceilalți, ea sfârșește inevitabil în frustrare, în neîmplinire, în suferință și nebunie .

92. Nimeni nu poate opta pentru absența alegerilor, căci această opțiune reprezintă ea însăși o alegere.

93. Raiul nu este un țel; raiul este prezența din chiar această clipă. Dacă ești prezent, divinul îți stă la dispoziție. Dacă trăiești în momentul de față, ești iluminat; nu există altă iluminare.

94. Nu condamnați senzualitatea! Ea a fost condamnată în întreaga lume și, din cauza acestei condamnări, energia care poate înflori în senzualitate se transformă în perversiune, gelozie, furie, ura; ea generează o existență aridă, lipsită de orice savoare. Senzualitatea este una din binecuvântările omenirii. Este sensibilitatea voastră, este conștiința voastră. Este conștiința voastră filtrată prin corp.

95. Toți bărbații și toate femeile încearcă la infinit să-i schimbe pe ceilalți, dar realitatea NU poate fi schimbată.

96. Ceea ce este, este. Oprește-te și privește.

97. Poți avea libertatea, dar costul este să accepți responsabilitatea în totalitate.

98. La nivel de limbaj trebuie să folosim cuvinte care nu se aplică realității interioare – de exemplu, „vocea interioară”. Nu există nicio voce interioară, e doar tăcerea interioară.

99. Ceea ce știi tu e cunoașterea ta proprie? Dacă nu e cunoașterea ta proprie, las-o deoparte, fiindcă n-are nici o valoare.

100. Renunță la comparații și poți să te bucuri de viață la maximum.

101. Ceilalți nu pot fi schimbați, și nu vei face decât să îți risipești inutil timpul și viața dacă vei încerca să-i schimbi. Transformarea lor îi privește numai pe ei.

102. Dacă adevărul nu este al vostru, atunci nu este adevăr. Pentru a fi adevăr trebuie să vă aparțină, să provină din experiența voastră; adevărul nu poate fi împrumutat.

103. Nevoile tuturor pot fi satisfăcute; în lume e destul pentru a fi împlinite nevoile tuturor; însă dorințele… e imposibil.

104. Nu poți atinge cunoașterea decât prin suferință.

105. Cel care nu se iubește pe sine nu va putea iubi niciodată pe altcineva.

106. Nu judeca, fii iubitor.

107. Găsește câteva momente în care nu faci decât să te delectezi. Privind copacii, fii doar privitul. Ascultând păsărele, fii doar o ureche care ascultă; lasă-le să ajungă în miezul tău cel mai adânc. Lasă cântecul lor să se răspândească în toată ființa ta. Stând pe țărmul oceanului ascultă mugetul sălbatic al valurilor, devino una cu el… fiindcă mugetul acela sălbatic al avalurilor nu are trecut, nu are viitor. Dacă poți să fii în ton cu el, vei deveni și tu un muget sălbatic. Îmbrățișează un copac și relaxează-te în îmbrățișare. Simte forma lui verde invadându-ți ființa.

108. Instrumentul de comunicare cu Dumnezeu este tăcerea.

109. Omul devine cu adevărat om atunci când își asumă întreaga răspundere pentru ceea ce este. Ăsta e primul curaj, cel mai mare curaj.

110. Recunoaște-ți dumnezeirea și apoi nu mai ai nimic de dobândit. Trebuie doar să începi să trăiești.

111. Când omul interpretează nu poate asculta. Conștiința nu poate face două lucruri în același timp.

112. Iubirea este o înflorire rară. E rară fiindcă se poate produce doar atunci când nu există frică, niciodată înainte. Aceasta înseamnă că iubirea îi poate apărea doar unei persoane foarte profund spirituale. Cunoştinţă pot lega toţi, sexul e posibil pentru toţi, dar nu şi iubirea.

113. Atunci când iubești pe cineva proiectezi asupra sa lucruri care nu sunt adevărate; atunci când nu mai iubești și nu mai urăști totul devine limpede, iar ceilalți îți apar exact cum SUNT.

114. Singura care îți poate aduce pacea este transformarea interioară. Din această pace se vor naște apoi iubirea, dansul, cântecul, creativitatea.

115. Nu la lumea materială este necesar să renunțăm, ci la trecut și la condiționările acestuia, la sistemul de convingeri greșite care ne înlănțuie și pe care fiecare generație îl impune celor următoare.

116. Lasă dragostea ta să fie o stare de a fi. Nu să te îndrăgostești; doar să iubești.

117. Cunoașterea înseamnă împlinire; a cunoaște este a fi.

118. Nu lăsă pe cineva să spere la un viitor alături de tine, dacă nu ai de gând să faci parte din el

119. Nu există viitor dacă tu nu îl creezi !Și orice se va întâmpla mâine va fi creația ta.Și trebuie să fie făcut astăzi,acum-deorece din astăzi ,din pântecele zilei de astăzi,se va naște ziua de mâine

120. Heraclit avea dreptate atunci când spunea: „Nu poți intra de două ori în apa aceluiași râu”. Iar eu vă spun: nu poți intra nici măcar o singură dată în apa aceluiași râu – acesta curge prea rapid.

Ce alte citate de la Osho cunoști? Lasă-ne un comentariu și-l vom citi cu drag 🙂

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.