Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Alexandra Medaru: M-am născut în București. Sunt scriitoare și poetă, critic literar și editor. Îmi place să scriu proză fantastică și poezie cu nuanțe simboliste și post-romantice, iar literatura din care îmi trag esența este cea clasică, cu toate că am și câțiva scriitori contemporani străini pe care îi admir, cum ar fi Haruki Murakami și Carlos Ruiz Zafón, ambii aflându-se printre preferații mei datorită modului în care își construiesc personajele și poveștile, dar și datorită misterului care marchează scrierile lor.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
A.M. Poemele din volumul Demoni și demiurgi le-am scris de-a lungul mai multor ani și mult timp nu mi-am imaginat că vor apărea într-o carte. Abia în 2017, când am pus pe foaie poemul ce dă titlul volumului mi-a venit ideea de a reuni poeziile, și astfel a luat naștere volumul care este marcat de accente simboliste, post-clasice și post-romantice, iar poezia mea diferă de cea a generației din care fac parte prin aceea că sunt caracterizate de agresivitate, de traumă și de complexul Hyperion, cum spunea Ștefan Bolea, cel care a prefațează volumul.

B.N. De ce ai ales să scrii această carte?
A.M. Am scris volumul din nevoia de a pune pe hârtie emoțiile puternice care mi-au marcat anumite etape ale existenței: furia față de probleme societale, pesimismul născut din incapacitatea de a schimba la nivel real societatea în care trăim, suferința apărută ca urmare a unei relații complicate cu sine și cu cei din jur. Demoni și demiurgi este și un cumul de conversații cu mine despre dualitatea existențială marcată de bine și rău, de lumină și întuneric, iar o astfel de conversație este necesară pentru a îți da seama cine ești ca om, dar și ca scriitor…

B.N. Când a început să crească această vocație de a scrie, de a crea?
A.M. Vocația de a scrie a apărut de mic copil. Prima oară am pus pe hârtie o poveste fantastică la vârsta de zece ani ca urmare a unui pariu cu o prietenă care voia și ea să își scrie propriile povești. Țin minte și acum despre ce era acea poveste, deși nu mai am manuscrisul pe care l-am aruncat prin adolescență, pentru că nu se ridica la standardele mele. Fiind și o avidă cititoare de foarte mică, pot spune că scrisul și poveștile au fost cu mine mereu și vor rămâne cu mine mereu…

B.N. Cine a avut rolul cel mai importat în cultivarea pasiunii tale pentru lectură și carte?
A.M. Cel mai important rol în cultivarea acestei pasiuni a avut-o mama. Ea îmi citea povești pe vremea când eu încă nu învățasem să citesc. Apoi pe la șase ani am început să lecturez singură diverse volume, iar un an mai târziu deja mergeam la biblioteca școlii să împrumut romane pentru copii.

B.N. Cum începe o zi pentru un scriitor?
A.M. Scriind. 🙂 Eu am o rutină și scriu dimineața în fiecare zi. Consider că rutina e foarte importantă. Astfel îți creezi un ritm de lucru și te poți concentra mai bine la ce ai de făcut. Îmi place, de asemenea, să recitesc ce am scris în ziua precedentă înainte de a mă apuca de treabă. Astfel intru mai bine în poveste și recreez legătura pe care o am cu personajele mele.

B.N. Pe plan literar, unde te vezi peste 5 ani?
A.M. În cinci ani de acum încolo aș vrea să am publicate cel puțin încă două volume: unul de poezie, intitulat Sevraj, care a luat naștere ca urmare a unei lungi interacțiuni cu sistemul spitalicesc românesc, și un roman care se află în lucru.

B.N. Te-ai gândit până în prezent să renunți la stilul actual de a scrie?
A.M. Eu nu sunt adepta unui anumit stil de a scrie. Sunt de părere că stilul trebuie mulat în funcție de povestea pe care o scrii. O povestire fantastică o voi scrie diferit de o povestire realistă sau chiar și de una științifico-fantastică, pentru că speciile literare sunt diferite și, în consecință, necesită stiluri diferite. De exemplu, o povestire fantastică va fi mai lirică în narațiune, pe când una SF va necesita un stil mai minimalist.

B.N. Care este prima reacție a oamenilor când citesc cartea ta?
A.M. Până acum reacțiile au fost pozitive. Am avut parte și de câteva cronici de carte favorabile, iar una dintre cele care m-a marcat este cea a scriitoarei Teodora Gheorghe care spunea despre volum că poeziile Alexandrei nu iartă. Ȋţi pătrund în carne, în oase şi în simţuri.

B.N. Când ți-ai dat prima dată seama că există putere în cuvintele tale? Când ai folosit limbajul pentru a obține ceea ce îți doreai?
A.M. Mi-am dat seama prima oară că există putere în cuvintele mele prin 2013 când am debutat cu povestirea scurtă Păcatul în Revista de povestiri. Atunci am folosit limbajul pentru a scrie o povestire cu temă LGBT care a prins și care a fost publicată într-un număr special al revistei apărut online.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
A.M. Volumul Demoni și demiurgi l-am publicat cu Editura EIKON, pe care am ales-o pentru că era o editură destul de mare pentru a face volumul vizibil pe piață. Realitatea e că în zilele noastre aparatul de marketing și importanța care este acordată de către editură volumelor este foarte importantă, iar cei de la EIKON s-au ocupat în 2017 ca la carte de fiecare pas pe care l-au avut de făcut pentru ca manuscrisul meu să ajungă pe piață.

B.N. Care sunt scriitorii români care te-au marcat? Dar cei din literatura universală?
A.M. Dintre scriitorii clasici români, m-au marcat cu precădere Marin Preda, Liviu Rebreanu, Camil Petrescu sau Mihail Sebastian, însă sunt de părere că există scriitori autohtoni contemporani valoroși. Din poezie i-aș menționa pe Radu Vancu și Cosmin Perța, din proză pe, Marin Mălaicu-Hondrari sau pe Radu Aldulescu. Din literatura universală sunt atâția scriitori buni, încât e destul de dificil să fac o listă scurtă, dar voi menționa câțiva: John Steinbeck, John Fowles, Thomas Hardy, Lev Tolstoi sau Mihail Bulgakov.

B.N. Ai o carte pe care o recitești ocazional deși o cunoști pe dinafară?
A.M. De obicei, nu recitesc cărți, pentru că îmi place să descopăr mereu ceva nou. Însă am mai multe volume din care am păstrat citate pe care le recitesc la o anumită perioadă, și printre ele se află: Umbra vântului de spaniolul Zafón, Fructele mâniei de americanul Steinbeck sau Război și pace de rusul Tolstoi.

B.N. Trei cărți pe care oricine ar trebui să le citească și de ce:
A.M. Misterul regelui. Despre scris de Stephen King, deoarece conține o serie de sfaturi utile pentru începători. Umbra vântului de Carlos Ruiz Zafón, pentru că are un stil literar ce amintește de clasici, cu toate că este un scriitor spaniol contemporan, iar povestea misterioasă este construită cu atenție către detalii și personaje. Seria Amurg pentru a afla cum nu se scrie o carte.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
A.M. O triere mai dură la nivelul cărților publicate și un interes mai mare față de carte din partea populației.

B.N. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
A.M. Timpul.

B.N. Se poate trăi din scris în România?
A.M. Se pot face bani din scris în România, dar până la a trăi din ei mai este o cale lungă de bătut.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
A.M. Cititorii mă pot urmări pe blogul www.taramuridenicaieri.ro, iar cărțile mele pot fi cumpărate online sau din librăriile partenere EIKON.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
A.M. Vă mulțumesc mult că m-ați citit, sper să o faceți în continuare și vă doresc să vă păstrați mințile curioase mereu. 🙂

CAUTĂ CĂRȚILE SCRISE DE ALEXANDRA MEDARU ÎN LIBRĂRIA TA PREFERATĂ:

► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO ► LIB. DELFIN

📫 Abonează-te la noutățile noastre


Îți trimitem un email pe săptămână cu cele mai interesante concursuri și reduceri irezistibile la cărți!