Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Bogdan Lăzărescu: Pentru cei care nu mă cunosc, sunt Bogdan Lăzărescu din satul Căstău din județul Hunedoara şi mă recunosc a fi o fire sociabilă, prea onestă de multe ori şi pierdută de realitate şi care încearcă din răsputeri a împărți optimism şi sens în jur.

B.N. Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
B.L. Cartea pe care am scris-o e un scurt volum de poezie prin care vreau a îndemna oameni a curiozității şi cunoaşterii râvnire.

B.N. Ce reprezintă titlul cărții pentru tine, ca scriitor?
B.L. Titlul cărții reprezintă dorința-mi de-a umple buzunarele cititorilor de gânduri paşnice, profunde şi de dragoste aducătoare.

B.N. Care a fost momentul în care ai știut că trebuie să scrii o carte?
B.L. N-a fost un moment ci momente. adică am început a scrie versuri la-ntâmplare şi au fost tot felul de oameni, cunoscuți sau necunoscuți, care mi-au transmis c-au fost atinşi de poeziile mele care, în fapt, mie mi se păreau banale.

B.N. Ce te-a inspirat atunci când ai scris această carte?
B.L. Pentru cartea pe care am scris-o s-au făcut responsabili de inspirație oamenii din jurul meu şi evenimentele, fericite sau nefericite, din viețile lor.

B.N. Cum descrii stilul tău de a scrie?
B.L. Stilul meu de-a scrie e unul destul de anevoios pe-alocuri, încâlcit, presărat cu feluri de expresii şi cuvinte neuzuale folosite pentru muzicalitate şi care păstrează rima, ritmul şi măsura într-a poeziei de-odinioară amintire.

B.N. În prezent lucrezi la o nouă carte?
B.L. Da, lucrez la un nou volum care sper să se materializeze la-nceputul anului viitor.

B.N. Pe plan literar, unde te vezi peste 5 ani?
B.L. Sincer să vă spun, n-am nici cea mai vagă idee. totul depinde de cititori şi de dragostea românului pentru poezie. încerc să nu fiu prea optimist în privința asta.

B.N. Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
B.L. Cartea am publicat-o la editura Letras şi am ales-o fiindcă nu am primit răspuns de la nicio altă editură cu privire la cărțulia mea pe care țineam cu tot dinadinsul s-o văd publicată.

B.N. Care sunt scriitorii români care te-au marcat? Dar cei din literatura universală?
B.L. Printre scriitorii români care m-au marcat se numără Mihai Eminescu, Tudor Arghezi, Vasile Alecsandri, George Coşbuc, Lucian Blaga, George Bacovia şi Nichita Stănescu, iar din literatura universală vă pot spune că n-am citit mare lucru fiindcă sunt de credință că prin traduceri se pierde foarte mult, iar eu încă nu stăpânesc o limbă străină cât să pot a-nțelege o poezie într-o altă limbă fără dicționar, lucru care iar îi pierde din farmec.

B.N. Ai o carte pe care o recitești ocazional deși o cunoști pe dinafară?
B.L. Nu am o astfel de carte. singura pe care am citit-o de două ori a fost Winnetou 1, 2 şi 3 de Karl May. În rest prefer a citi orice scriitură cu caracter neinformațional o singură dată.

B.N. Trei cărți pe care oricine ar trebui să le citească și de ce:
B.L. Aş fi părtinitor să recomand doar trei cărți pentru că nu-mi permit a le judeca. Fiecare carte e frumoasă pentru cineva şi din fiecare carte ai ce-nvăța. Mai degrabă aş recomanda oamenilor să citească mai mult şi mai cu mintea deschisă.

B.N. Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
B.L. La momentul de față singurul lucru care-i lipseşte pieței de carte din românia este cititorul şi nimic mai mult.

B.N. Care e cea mai mare provocare din viața unui scriitor din România în opinia ta?
B.L. Cea mai mare provocare din viața unui scriitor român, după părerea mea, e aceea de a trăi din scris.

B.N. Se poate trăi din scris în România?
B.L. Ca autor la început de drum nu ştiu a vă spune dacă da sau nu, dar ştiu că şi dacă reuşesc să vând tot ce-am tipărit eu, tot pe minus o să ies după toată “investeala” făcută.

B.N. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
B.L. Cititorii mă pot urmări pe Facebook  unde postez ocazional gânduri şi strofe de prin carte iar volumul se găseşte de cumpărat online, ediția tipărită, şi ediția electronică, în cazul în care doriți a sprijini editura Letras sau, la o simplă căutare pe google, îl puteți găsi pe libris.ro, cartidesuflet.ro, emag.ro, librariaeminescu.ro, booknation.ro şi altele.

B.N. Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
B.L. Cititorilor Booknation.ro n-am a le transmite altceva decât să citească cât mai multe cărți de autori români şi să le facă reclamă celor care le-au plăcut.