Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Cred că este una din întrebările , nu dificile, dar care pe mine una m-a pus mereu în postura în care să mă întreb: oare ce aș putea spune despre mine? Așa că am să aleg încă o dată să fac o prezentare mai personală. Mi-am dat seama cu timpul că oamenii în general , vor să cunoască Omul și mai puțin îi interesează un curriculum. Vor să sape cumva dincolo de aparențe și să aibă acces la mai mult…

Așa că despre mine, am să încep să vă spun că sunt într-o continuă transformare, o continuă căutare. Una din întrebările care mă urmăreau încă de mică era chiar aceasta: cine sunt eu? Ce fac aici? Existența mea face vreo diferență? Cu mine sau fără de mine, lumea aceasta e totuna? Apoi, crescând, tot speram să găsesc prin grădina bunicii acel sceptru alla Sailor Moon, capabil să mă transforme într-un erou, într-un salvator al planetei…Uneori închideam ochii și proiectam adevărate filme, eu evident eroina principală.

„Dar ce are lumea, de vrei să o salvezi, Rain?” – întrebarea din cartea Vrăjitorii, primul volum. Chiar așa, mă întrebam dese ori: ce are lumea de vreau să o salvez? Târziu aveam să aflu că înainte să te salvezi pe tine, nu poți salva nimic, nu poți schimba nimic. Și pot părea banalități de printr-o carte de dezvoltare personală…dar când realizezi cu adevărat că problema nu este lumea ci tu însuți, are loc prima alchimizare, prima transformare profundă în ființa ta.
A trebuit să eșuez de vreo două ori ca să învăț că atunci când pare că ai pierdut totul, este doar începutul. Că poți să îți construiești aripi singur și să te ridici deasupra tuturor fricilor tale. Dar iată, uneori trebuie să cazi ca să realizezi că nu ai zburat niciodată, că da, o poți face și că merită absolut să încerci. Cred că dinaintea celor mai mari eșecuri ne regăsim adevărata Putere. E un fel de test.

Și adevăratele teste apar atunci când iei decizia de a ieși din zona ta de confort. Da, e adevărat: miracolele chiar se petrec dincolo de zona de confort. Poate pentru că acolo, tu singur cu tine însuți, cu toate fricile tale, cu toți demonii tăi, aflat la limită, înveți să crezi. Să crezi în ceva mai mult. Și începi de la tine. Și mai înveți să ai credință…Cumva, înveți să crezi că ești în stare să îți construiești aripi și înveți să ai credință că zborul îți va fi ghidat de Altcineva. Pentru mine acel Altcineva este Dumnezeu…

Despre mine, la un nivel mai profund, cred că puteți descoperi atât pe pagina mea de fb, Alexandra Vicol cât și pe canalul de YouTube, acolo unde am dat startul unui proiect de suflet intitulat: jurnalul unui vis în timp real. Despre fricile și monștrii de sub pat care de cele mai multe ori ne pun bețe în roate în manifestarea propriilor noastre vise, despre misiunea noastră aici, în acest timp, pe acest pământ, despre faptul că eu cred cu adevărat că fiecare dintre noi are un scop și că nimeni a venit aici întâmplător…puteți descoperi și prin acest proiect de suflet spuneam, pe care acum, după o lungă pauză, îl reiau.

B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
Despre cartea pe care am scris-o…ar fi ceva de povestit. Dar am să mă rezum la ce este mai important. Povestea am visat-o. Efectiv am visat-o!

Și apropo de vise, la un moment dat, cineva în vis îmi spunea adevăratul meu nume iar eu nu îl pricepeam. Era scris în simboluri și atunci vocea din vis mi-a tradus astfel: tu ești cel care povestește lucruri din alte tărâmuri…Ei bine, trilogia Vrăjitorii cam asta este: o poveste de prin alte tărâmuri, despre care îmi place să cred că la nivel de suflet mi-o amintesc și acum iată, o împărtășesc cu voi. Are ceva mistic cartea aceasta sau poate îmi place mie să mistific totul și atunci aste e, mă declar vinovată. Tot ce pot spune e că : e despre o iubire așa cum nu a mai fost deși nu e o carte despre iubire. E despre o luptă, cea din urmă lupă, dintre bine și rău deși nu e doar despre asta. E despre alegeri, despre evoluție , despre magie. Ba chiar vă mărturisesc că în cel de-al treilea volum mai cu seamă sunt scrise adevărate formule magice, de înaltă magie ! E suficient să fie citită cu atenție pentru cine vrea să le găsească, să le identifice.

Cu toate acestea nu este o carte de magie …dar vorbește despre magie; vorbește despre singura armă cu care se poate învinge această ultimă confruntare dintre Tenebre și Lumină, vorbește despre Cei Aleși să conducă această luptă și despre nopțile din ei înșiși. Despre dragoste și prietenie. Despre legământul dintre cer și pământ, despre o lume aflată între lumi, un Lord și a lui mireasă pierdută, Despre Cel care Crede și despre Salvatorul lumii; despre uitarea care s-a așternut peste noi și a făcut ca Umbra să ne țină prizonieri fără să avem habar cât de mult ne-am afundat în uitare și cât de cumplit și dureros ne-am îndepărtat de originile noastre. Vrăjitorii îți amintește că e timpul să ne revendicăm regatul, să ne luăm pământul înapoi dar înainte de asta, să ne revendicăm aducerea aminte de noi înșine.

B.N.: Când ai avut acel declic care te-a făcut să realizezi pasiunea ta pentru cărți?
Pasiunea pentru cărți mi-a insuflat-o mama. Ea îmi recomanda tot felul de cărți mai cu seamă cărțile copilăriei ei, cărți de capă și spadă. Îmi amintesc că am început cu Karl May, mai exact cu Testamentul incașului și după ce am mâncat efectiv toate volumele din Winnetou, mama m-a introdus în lumea lui Dumas . Prima carte de Dumas pe care am citit-o a fost Contele de Monte Cristo și de acolo …m-am tot dus!

B.N.: Numește cartea care te-a introdus în universul lecturii.
Prima și prima carte a fost una de povești dacă e să mă gândesc bine, dar așa cum spuneam mai sus, inițierea a început cu Karl May.

B.N.: Care este eroul tău de carte preferat?
Nu știu daca o pot neapărat considera un erou de carte preferat dar…mi-a venit în minte imediat ce am văzut întrebarea, Anna Karenina. Cred că ea este încă întruparea, oglindirea multor demoni al multor femei din societatea actuală.

B.N.: Ai apela vreodată la un pseudonim?
Nu m-am gândit sa apelez la un pseudonim. Cred că tot ce am să public și de-acum înainte va purta ca semnătură numele meu adevărat. Cu atât mai mult cu cât cred că numele nostru nu este doar o întâmplare și închide cumva în esența lui semnificatul căii noastre sau parte din misiunea noastră în această lume.

B.N.: Te implici în procesul de design al coperții cărții tale?
Absolut. Imaginea de pe copertă a fost gândită, căutată și iarăși gândită de multe , multe ori. Căutam o sursă de inspirație. Știam ce vreau dar nu știam cum să explic. Voiam să cuprindă esența, mesajul profund al cărții. Ea a fost mai întâi desenată de mama și mai apoi s-au ocupat cei de la design de imaginea finală.

B.N.: Care este topul internațional de carte în care ai vrea să ocupi prima poziție?
Păi vă mărturisesc că văd Vrăjitorii best seller nu doar național, îl vreau și îl văd best seller la nivel internațional…Uneori închid ochii și încerc să simt cum ar fi dacă…Ba mai mult, vă mărturisesc că vreau să văd toată trilogia transformată în film…Să văd afișul mare cu filmul Vrăjitorii, prima parte! Cinematografele pline! Am făcut și un fel de casting virtual evident, cu actori celebri care s-ar potrivi în rolurile personajelor. Am voie sa visez, corect? Și apoi se spune că dacă îți poți imagina, înseamnă că se poate și realiza. De ce nu?

B.N.: Cum ți-a schimbat perioada de pandemie stilul de viață și tabieturile de scris?
Perioada pandemiei a coincis cu venirea pe lume a celui de-al doilea meu fiu, astfel că…am trăit-o altfel. Am reușit să văd partea frumoasă, soarele de dincolo de nori. Evident că am lucrat foarte puțin cu atât mai mult cu cât ne-am aruncat într-o nouă aventură și anume aceea a homeschooling-ului cu fetița cea mare. Timpul aproape a fost inexistent și asta s-a văzut dar iată că reîncep de acolo de unde am rămas și m-am întors cu forțe noi și cu idei noi. În ceea ce privește stilul de viață, am început să valorizez ceea ce e cu adevărat important pentru mine: de la oameni, locuri și felul în care dau valoare timpului. Și poate puțin mai conștientă de mine însămi și de rolul meu în astă lume…Cu toții avem un rol doar că am uitat…!

B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
Atunci când o cunoștință a văzut cartea, m-a întrebat mirată, dacă eu chiar cred că va exista cineva care va avea răbdare să o citească…pentru că i se părea lungă…Am avut o reacție de respingere și un fior pe șira spinării la momentul respectiv…

Cred că orice carte e scrisă cu un motiv și poate avea un rol foarte transformator pentru cineva. Cred că fiecare are o carte a lui care-i poate schimba drumul. O carte este mai mult decât un obiect pe care-l cumperi sau îl primești cadou…O carte e o entitate care cuprinde între paginile ei parte din sufletul celui care a scris-o..Și dacă ajunge la tine, e cu un motiv…Sunt într-adevăr cărți care te schimbă. Mie mi s-a întâmplat de mai multe ori…O carte e ca un mesaj, un răspuns, o ușă către profunzimile tale… Un alt mod prin care Dumnezeu ajunge la tine și îți vorbește. .Ceea ce vreau să pun e că…orice carte ajunge la destinația pentru care a fost menită… Prin urmare nu mă preocup de statistici pentru că știu că unul dintre modurile prin care comunicăm cu propriul nostru suflet este prin intermediul cărților și asta nu se va schimba niciodată.

B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Mă puteți găsi deocamdată pe pagina fb Alexandra Vicol, puteți urmări proiectul Jurnalul unui vis în timp real pe canalul de YouTube pe care revin în curând cu o nouă pagină. Cartea poate fi comandată momentan doar de pe situl Ascending-Spirit.com. În curând voi da naștere și grupului VRĂJITORII unde vor fi publicate proiecte interesante, magice as spune chiar dar detalii vor fi date la momentul potrivit pe pagina de facebook Alexandra Vicol.

B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
Cititorilor booknation.ro și nu numai vreau să le amintesc faptul că sunt magici! Că adevărații vrăjitori nu sunt cei care au o baghetă și cunosc formule magice…Adevărații magi sunt cei care își amintesc să creadă , să creadă în magia lor, să creadă în esența lor, în ei înșiși…Să își amintească cine sunt…pentru că suntem mai mult decât numele noastre, mai mult decât corpurile noastre…suntem mai mult decât o întâmplare; că fiecare dintre noi este important aici, că avem o misiune deși poate e o adevărată provocare uneori să îți amintești ce ești menit să faci pe pământ. De aceea, înainte de toate e important să ne răscolim profunzimile sinelui nostru și să ne readucem aminte de Noi!
Fiecare din noi deținem deja cea mai puternică armă din întreg universul: iubirea! Și amintiți-vă mereu că un cuvânt al vostru poate distruge sau poate crea ceva nemaipomenit de frumos…depinde de fiecare dintre noi! Cu toții suntem vrăjitori…E timpul să ne amintim de Originile noastre!

Vezi Top 100 cărți ale anului 2022