B.N.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Sigur. Mă recomand simplu, Amelia. Deși răspund și la Camelia, Amalia, Ami, Amy și alte derivate. Am terminat o facultate de inginerie, dar, cum se spune, scrisul rămâne pasiunea mea dintâi. Pe lângă diploma de inginer, am și o diplomă de editor. Am făcut mai multe cursuri de scriere creativă și editare de carte, de la editarea de structură la proofreading, toate în UK, cât am locuit acolo. În momentul de față lucrez mai mult pe partea aceasta, de editare și corectură, în sistem freelancing.
Scriu mult. Articole pentru blogul de pe site-ul personal, articole pentru site-ul Rezistența prin Cultură, pe Facebook. Pe YouTube am deschis de curând un canal dedicat, în principal, scrierii de ficțiune. În plus, am mereu câte o poveste începută la care lucrez. Pot spune că scrisul îmi ocupă mare parte din zi, într-o formă sau alta.
B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
Romanul acesta e primul scris pentru publicul din România. Solar angel (un SF) și Blood & truth (prim volum de epic fantasy) au apărut doar în engleză.
Ultimul profet l-am vrut scris altfel. Un alt ritm, o altă abordare. E un roman de aventură, cu ritm rapid, centrat pe personaje, scris în close perspective – adică am redus vocea narativă cât am putut de mult. Sigur, nu se poate anula de tot, dar povestea e stoarsă la maxim de vocea exterioară. Vreau ca cititorul să nu mai realizeze că citește ceva, ci să trăiască efectiv ce trăiesc și personajele, bune și rele. Și, pentru că nu-mi place să scriu la persoana întâi, asta e cea mai bună variantă pentru persoana a treia.
Cele două personaje principale – Soterios, un bătrân preot războinic și Nebula, o tânără soldat – sunt trimiși de superiorii lor să caute și să aducă de undeva, de departe, un profet care, prin intermediul unor coșmaruri, creează tensiuni sociale. Evident, nimic nu este așa cum pare la început. Apar inamici neașteptați, toată lumea suspectează pe toată lumea. E un univers cu multe nuanțe de gri. Atmosfera e una de dark fantasy, chiar dacă o parte a călătoriei se desfășoară în deșert, cu soarele arzător deasupra capului. Are și umor din plin, asta dacă-ți place grimdark sau măcar sarcasmul lui Joe Abercrombie. Și am aruncat pe acolo și puțin cosmic horror. Pare un ghiveci, dar nu e, toate sunt așezate acolo unde le e locul.
B.N.: Cineva din familie ți-a insuflat pasiunea pentru citit și scris?
Mama e un cititor avid. N-a fost tentată să scrie, dar îi plac cărțile, citește foarte mult. Am prins copilăria pe vremea când sufrageriile erau pline de biblioteci, mobilă solidă, cu rafturi special pentru cărți adică și, dincolo de pasiunea mamei insuflată mie… nu prea aveai ce altceva să faci. Cât puteai să te joci cu jucării sau să colorezi? De fapt, nu știu ce făceau ceilalți copii, eu sigur preferam să stau în casă și să citesc, să scriu și să fac rebusuri. Merit nota trei la capitolul socializare.
B.N.: Câte cărți reușești să citești într-o lună?
Depinde de volumul și complexitatea lor. Am citit și 5-6 cărți mai ușurele. Alteori, doar una care m-a epuizat atât de tare că a trebuit să iau pauză o perioadă să-mi limpezesc mintea. Am pățit asta cu Numele vântului, de Patrick Rothfuss. Varianta originală, în engleză, mi-a dat de furcă; multe cuvinte pe care nu le cunoșteam, trebuia să le caut în dicționar. Apoi sonoritatea, lirismul acela căutat, cultivat, căutat. Nu mai citisem așa ceva înainte, m-a fascinat.
Să spunem o medie de 3 cărți pe lună, citite benevol, că se adaugă manuscrisele și textele clienților și acolo nu mai pot doar să frunzăresc prin ele, trebuie studiate cu grijă și atenție.
B.N.: Există vreun autor român, contemporan, cu care ți-ar face mare plăcere să fii prieten?
Mi-ai dat greu tura asta. Mi-ar face plăcere să „stau la povești” cu multe persoane, special cu cei care îmi împărtășesc pasiunea pentru genul fantasy, horror sau SF. Prietenia cred că nu are legătură cu pasiunea fiecăruia. Prietenii mei au alte hobby-uri. Nu înseamnă că nu discutăm și despre cărți, dar fiecare are altă zonă de interes. Și asta e bine, nu există rivalități, interese comune, nimicuri din acestea care ar putea să ne tulbure prietenia. Ne susținem pasiunile, dar mă bucur că nu suntem în aceeași breaslă.
B.N.: Având în vedere înflorirea tehnologiei, îți mai place să scrii de mână?
Sunt dependentă de pix și foaie. În permanență am în geantă cel puțin un pix și o agendă mică. Tehnologia e cu treaba ei – când scriu efectiv la o carte, folosesc tastatura. La fel și pentru editarea stilistică sau corectura gramaticală. Cercetarea de dinaintea scrierii, e tot cu ajutorul internetului. Pentru Ultimul profet mi-au trebuit imagini din vestul Australiei; cum să ajung acolo altfel decât cu Google maps? Plus, sunt inginer, susțin tehnologia. Dar tot ce presupune schițe, idei venite peste noapte (am coli de scris și pix pe noptieră), desene, fraze, planificarea și executarea unui schelet pentru o nouă carte, pe astea le fac pe hârtie, cu pixuri colorate și creioane. Am biroul în permanență plin de hârtii mâzgălite de mână.
B.N.: Ceai sau cafea atunci când lucrezi la o carte?
Ceai beau doar când sunt răcită și nici atunci cu vreo mare plăcere. Cafeaua în schimb, e plăcere lichidă. N-are legătură cu scrisul în sine, sunt o persoană matinală, scriu la șase dimineața, nu la zece noaptea. Beau întâi doza de cafea, apoi mă apuc de treabă. Nu sunt dintre cei care lucrează cu cana pe birou.
B.N.: S-a întâmplat să plângi la scenele triste pe care le scrii?
Uneori, da. Am plâns și când le-am scris, m-am smiorcăit și când le-am editat. E normal. Ce autor spune că nu face asta, înseamnă că nu se conectează cu personajele lui. Sau nu le supune la chinuri ca mine.
B.N.: Alegi să mergi la bibliotecă atunci când ai nevoie de liniște și timp mai mult pentru lectură?
Nu. Liniștea de care am nevoie o găsesc la mine acasă. Mai fac vecinii zgomot, foarte rar, se mai aude câte o bormașină sau o freză, că doar e capitala veșnic în reparații, dar am norocul de a locui într-o zonă liniștită. Nu m-aș simți mai bine în altă parte.
B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
E complex subiectul pentru a fi rezolvat de mine, într-un interviu. E nevoie de un efort comun, zic eu: școală, minister, părinți în ceea ce privește copiii și adolescenții. Pe adulți îi convingi mai greu. Dacă nu prins gustul cititului de la o vârstă fragedă, la 30 de ani nu-i mai faci să lase filmul și să aleagă cartea. Poate, poate se lasă convinși de audio books. Apoi, e vorba de timpul liber pe care îl au, de buget, de anturaj. Cititul e un hobby ca oricare altul. Un pictor sau un instrumentist m-ar putea întreba același lucru, de ce nu pictezi sau nu cânți la un instrument în timpul liber? Pentru că prefer lectura. Trebuie să vină de la sine, să fie o plăcere, nu un lucru impus. Cred că și ăsta e un motiv pentru care unii refuză să citească, o simt ca pe o obligație morală, o impunere.
Nu știu exact cum se realizează aceste statistici, cu procentajul celor care citesc sau nu. Acei oameni nu citesc nimic, niciodată, sau nu citesc ce cred alții că ar trebui? Că am auzit și astfel de afirmații – fantasy sau romance sau SF nu se iau în calcul, că ele nu ar fi literatură „adevărată”, orice ar însemna asta în mintea lor. Eu văd o creștere constantă a numărului de cititori, la ultimul târg de carte din București au venit peste 30 de mii de oameni într-o singură zi. Foarte mulți tineri, adică fix ăia acuzați în sondaje că nu le place să citească și stau cu nasul în telefon.
B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Pe Facebook mă găsesc cu numele Amelia autor. Am și un grup acolo – Ghilda scriitorilor fantastici – mai scriu articole, schimbăm impresii. Pe YouTube am un canal proaspăt – Scriu și editez – tot cu informații despre scris. Sper să pot strânge o comunitate acolo în timp. Și pe celelalte rețele, Instagram, Tiktok, încerc să acopăr toată social media chiar dacă nu am atât de mult timp liber să postez zilnic.
Pe site-ul Rezistența prin Cultură unde, în special editez textele redactorilor, dar mai și scriu articole. Și pe site-ul personal, redactoroom.com, evident. Am o secțiune de blog unde mai pun texte mai lungi. Cartea se găsește pe site-ul editurii Cassius Books, în format tipărit și pe Voxa, pentru cine preferă ebooks.
B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
Mulțumesc celor care au cumpărat sau au de gând să cumpere această carte. Sper să le facă plăcere lectura și să mă contacteze dacă vor să afle mai multe, dacă simt că au ceva să-mi spună în particular. Un autor nu se plictisește niciodată să vorbească despre scrierile sale. Spor la citit și la scris tuturor!
