E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

C.Z. Îmi place să cred despre mine că sunt o persoană deschisă spre tot ce este nou, am o afinitate aparte spre necunoscut și de asemenea găsesc că cei mai interesanți oameni sunt cei de la care am de învățat ceva, cei care reușesc să mă stimuleze mental în orice tip de conversație. Iubesc umorul negru, sarcasmul și ironiile, lucrurile complicate, puzzle-urile și tot ce are legătură cu modul de funcționare încă în mare parte misterios al creierului uman. În funcție de contexte pot fi amuzantă sau serioasă, copilăroasă sau matură, totul depinde de cum sunt cei de lângă mine.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

C.Z. Am început să scriu inițial într-un jurnal în care povesteam ce făceam zi de zi. În paralel citeam cărțile din biblioteca mamei (de factură internațională) și a devenit oarecum o provocare: să încerc să scriu ceva ce nu s-a întâmplat, ceva făurit de imaginația mea. Am scris câteva caiete pe care încă le păstrez ca amintire a ceea ce reprezintă într-o măsură destul de mare fundația mea ca om astăzi.

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

C.Z. Cred că depinde de subiectul abordat. Pentru „Eu, cea de pe locul doi”, cunoașterea unei femei care se afla în postura poveștii din carte a fost crucială. M-a determinat să continui să scriu și să încerc să captez cât mai realistic ceea ce înseamnă să fii amantă. Pentru partea a doua a cărții abordez un alt aspect al locului doi și acolo a fost nevoie să fac cercetare științifică, un lucru mult mai complex care m-a ajutat să mă redescopăr în ceea ce înseamnă seriozitatea și responsabilitatea în cercetarea unui subiect atunci când scriu un context cu potențial real.

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

E.I. Crezi că o titlul este important pentru impactul cărții?

C.Z. Categoric! Face parte din cele 3 elemente esențiale ale unei cărți (coperta, titlul și prezentarea succintă) care trebuie să îl ajute pe cititor să înțeleagă în mare subiectul abordat și de asemenea să îi ușureze decizia de cumpărare. Cred că titlul trebuie să cuprindă ideea generală a cărții iar dacă uneori acest lucru nu este posibil, măcar să nu încerce să inducă în eroare doar de dragul publicității. Până la urmă, arta este o plăcere nevinovată a sufletului și nu ar trebui amestecată cu alte chestiuni precum gândul la profitabilitate.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?

C.Z. Nu aș putea spune că am un stil de scris deja definit. Cochetez cu orice tip de scris din cărțile bibliotecii mele și încerc să văd ce îmi iese. Recunosc, sunt atrasă de scrisul la persoana întâi cu foarte mult dialog așa cum este primul volum din cartea publicată deja. Odată cu al doilea volum pregătesc o schimbare de stil care să ajute cititorii să înțeleagă exact povestea din punctul meu de vedere iar următoarea carte care va fi SF deține deja un total alt tip de scris. Îmi place să experimentez, să mă joc și să îmi asum riscuri cu stilul de scris pentru a mă descoperi și pentru a putea profita la maximum de ceea ce îmi place să fac!

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

C.Z. Îmi place la nebunie să citesc cărți legate de psihologie și psihanaliză, să mă uit la seriale sau documentare cu astfel de subiecte și să încerc să aplic ceea ce văd în viața de zi cu zi. Recent am dezvoltat o nouă pasiune ca să zic așa: discuțiile lungi și interesante cu cititorii care mă caută pe Facebook pentru a mă întreba despre carte sau pentru a-mi împărtăși opiniile lor despre poveste. Am reușit să leg niște conexiuni minunate cu oameni deosebiți și toate acestea mă fac să mă simt împlinită spiritual.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

C.Z. Nu, nici pe departe. Eu tind să scriu instinctiv și de obicei momentele când mă inundă inspirația sunt cele mai nepotrivite cu putință: fie e miezul nopții, fie sunt la muncă. Când încerc să scriu forțat nu îmi iese nimic, pur și simplu nu-mi găsesc cuvintele. Cei apropiați s-au obișnuit deja cu stilul meu de a lăsa totul baltă câteva minute ca să-mi notez ideile și mai târziu să revin asupra lor și să le șlefuiesc într-o formă finită.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

C.Z. Mă puteți găsi pe pagina de Facebook a cărții Cezara Zamfir – Pagina de autor, unde vă aștept cu drag să ne cunoaștem. De asemenea îmi puteți urmări activitatea pe blogul narativ Din negură de vremi… unde postez de câteva ori pe lună. Cartea „Eu, cea de pe locul doi” poate fi achiziționată doar online momentan de pe Libris.ro și de la colaboratorii lor cum ar fi de exemplu Esteto.ro.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

C.Z. Într-o lume mereu pe grabă, unde activitățile cotidiene tind să fie atât de diversificate și poate netrăite la maximum, oferiți-vă un moment de liniște și pace sufletească făcând exact ceea ce vă place. Important este să nu uităm de noi înșine și să ne bucurăm de tot ceea ce putem face cât timpul ne permite. Ca să conchid, vă las unul dintre citatele mele preferate referitoare la această idee: „Nu contează unde te afli numai să trăieşti, să trăieşti, să trăieşti! Oricum ar fi viaţa – dar să trăieşti!” – Dostoievski