E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune
câteva lucruri despre tine?

D.A. Un suflet sensibil și puternic deopotrivă, iubitor de frumos, bun gust și rafinament. Un căutător și generator de Sens, consider că este firesc să existe o eleganță în tot…gesturi, limbaj, atitudine și ținută. Am conștientizat că „pretinzând” acest lucru de la ceilalți, am misiunea de a contribui la generarea a ceea ce îmi doresc, așa cum o pot face cel mai bine, indiferent unde m-aș afla.

Cu o experiență de 5 ani în calitate de consilier psihopedagog și profesor de psihologie în învățământul preuniversitar, în ultimii 3 ani activez pe zona de consiliere profesională în cadrul unei instituții de învățământ superior din județul Bacău.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

D.A. Au existat cred, etape de pregătire, intermediare care m-au condus spre punctul de a scrie efectiv.

Spre exemplu, zona în care activez momentan, unul dintre task-urile pe care le am, ține de reflectarea sub forma comunicatelor de presă care țin de proiectele, evenimentele și workshop-urile departamentului.  Acest aspect și șlefuirea permanentă a superioarei mele m-au ajutat mult pe partea de viziune, structură a unui articol, detalii, creativitate și originalitate.

Făcând un arc în timp, îmi amintesc spre exemplu că, în perioada liceului aveam o agendă în care îmi notam citate ale filozofilor care îmi ajungeau în suflet, dincolo de impactul lor intelectual.

Ulterior, în ultimii 3 ani, am început să așez într-un jurnal de reflecții când anumite evenimente lăsau o anumită amprentă emoțională în viața mea, așezându-le pur și simplu…Apoi s-a născut ideea de a integra aceste experiențe în primul proiect de suflet finalizat „Am îndrăznit să îl aștept”.

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

D.A. Este o parte destul de importantă, cel puțin pentru mine…pentru că nu putem crea „din nimic”. Trebuie să admitem că, avem nevoie de inspirație, care poate veni și din lecturarea altor opere, referințe bibliografice. Acestea pot reprezenta de cele mai multe ori, repere în fundamentarea unor idei, mesaje pe care ne propunem să le transmitem, sau să le aducem din nou în atenția unui segment de cititori. Noi nu reinventăm roata…marile tematici ale umanității, ci doar le îmbogățim, punând o parte din sufletul și resursele care ne-au fost date, prin intermediul scânteii divine…Așa cum o doamnă dragă îmi împărtășea Poveștile în sine nu sunt noi , ci general umane . Noi sunt personajele, iar abordarea are substanța ei aparte”.

E.I. Crezi că o titlul este important pentru impactul cărții?

D.A. Consider că este destul de important, fiind o reflectare- esență în ceea ce privește conținutul cărții.

Titlul este cu siguranță o invitație către lectură, acesta creează la rândul său un univers de așteptări care pot sau nu sunt fundamentate, împlinite pentru fiecare cititor în parte.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a
altor scriitori?

D.A. În primul rând este un stil care se adresează conștiinței, sufletului, emoțiilor, așa l-aș denumi. Un limbaj vibrant, care generează stări emoționale de la cele mai simple până la cele mai complexe.

Sincer, nu aș ști să mă raportez la stilul altor scriitori, pentru că fiecare are „elementul” lui, acel ceva, unic, autentic pe care cititorul, mai ales cel experimentat îl va percepe cu ușurință. Cred, avem nevoie să ne completăm și prin acest aspect al stilului de a scrie…

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

D.A. Călătoriile, plăcerea de a descoperi locuri, istorii ale locurilor, elemente de cultură. Din acest punct de vedere sunt îndrăgostită de spațiul și pleiada de obiective turistice ale spațiului italian…mai mult decât atât, consider acest spațiu  binecuvântat, a doua mea casă de suflet. De curând am descoperit și spațiul grecesc, spațiu care va urma să fie aprofundat și explorat pentru a ajunge la esența acestuia…fără a-mi stabili limite.

O altă pasiune survenită în ultimul an este acea a organizării de evenimente, care au ca scop acela de a reuni oameni deschiși, în jurul unor  tematici, idei, valori, scopuri înalte, de a crea prin intermediul acestora o comunitate „altfel” de oameni frumoși.

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

D.A. În perioada în care mă concentrez intens, da, îmi propun să scriu zilnic, până la termenul la care  mi-am propus să finalizez, cel puțin așa s-a întâmplat cu primul proiect al cărții.

În plan metaforic, aș  reda prin imaginea focului interior resimțit, care odată  aprins, trebuie alimentat și întreținut, până ce și-a atins obiectivul, acela al finalizării cărții.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra
cărțile?

D.A. Pe pagina de facebook creată îndeosebi acestui scop.

Cartea poate fi comandată pe Libris!

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

D.A. Să citească, să fie ferm convinși că cititul reprezintă o investiție sigură, cu bătaie pe temen lung, care va genera în timp salturi calitative semnificative în viețile acestora.

Le doresc de asemenea, să ajungă la cărțile cele mai potrivite de care mintea și sufletul lor au nevoie, să nu ezite să solicite recomandări de la persoanele ceva mai experimentate să spunem sau mergând pe ideea că fiecare găsește în drumul său și cărțile de care are nevoie, personal aș îmbina.

Să nu lase urâtul reflectat uneori în mod intenționat, astăzi mai mult ca oricând să îi copleșească…să continue să creadă în BINE, FRUMOS și nu în ultimul rând în potențialul lor creativ, să aibă gânduri mărețe, înalte!