Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Delia Mitroi: Sunt o absolventă a Facultății de Litere, Secția Studii Cultural-Europene, din cadrul Universității București. Sunt născută la Craiova, am 29 de ani și sunt pasionată de literatură. Ador să privesc seriale istorice și meciuri de fotbal. Sunt o persoană optimistă, creativă, ambițioasă și serioasă.
B.N.: Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
D.M.: „Rivali în fotbal și în dragoste” este un roman de dragoste, cu multă acțiune, „o dramă literară” , așa cum am numit-o eu. Este o poveste uimitoare și captivantă, care te ține în suspans de la început până la sfârșit. Narațiunea încărcată de momente emoționante, tensionate, presărate cu descrieri detaliate, de profunzime, prezintă în paralel viețile a doi celebri fotbaliști, din copilărie până în prezent, dar și poveștile celor două frumoase protagoniste, până în punctul în care cei patru se întâlnesc și încep să trăiască anumite experiențe simultan. Relatările nu se desfășoară întotdeauna cronologic, tocmai pentru a-l provoca pe cititor să reflecteze mai mult, să analizeze trecutul, trăind intens prezentul.
B.N.: Cum s-a născut cartea?
D.M.: Ideea mi-a venit pe neașteptate, nu a fost nimic planificat. În luna iulie a anului trecut, în plină pandemie de COVID-19, într-o noapte, am scris primul capitol pe nerăsuflate. Romanul „a curs” de la primul până la ultimul rând, pe o durată de o lună și jumătate. Efortul de a-l scrie a fost unul plăcut, poate cea mai plăcută muncă pe care am depus-o vreodată într-un proiect profesional.
B.N.: Când a început să crească această vocație de a scrie, de a creea?
D.M.: Încă din școala generală, am fost un copil creativ, scriam poezii, compuneri, orice îmi trecea prin cap. Observam atent lumea înconjurătoare și mă inspiram din imediata realitate. Mai târziu, în anii studenției, am avut un blog și am colaborat cu câteva ziare online.
B.N.: Poate fi considerată o meserie activitatea unui scriitor?
D.M.: Consider că, din păcate, în România nu se poate trăi din activitatea de scriitor, fără a avea un job stabil. Desigur, dacă ajungi la o anumită notorietate, veniturile pot fi substanțiale, eventual și din colaborări care vin odată cu publicarea unor opere. Dar ca să trăiești efectiv din drepturile de autor, în condițiile de astăzi, este foarte greu, dacă nu chiar imposibil.
B.N.: În prezent lucrezi la o carte nouă?
D.M.: Da, am finalizat deja cel de-al doilea roman și sunt foarte entuziasmată în ceea ce privește publicarea acestuia.
B.N.: Cum te-ai simțit atunci când ai publicat prima carte?
D.M.: Am simțit o satisfacție enormă. În primul rând, este acea senzație minunată pe care o are un om care creează și lasă ceva posterității. Fie că vorbim despre un tablou, o carte, o lucrare științifică, o compoziție muzicală, un film, o piesă de teatru sau oricare alt tip de creație, în era digitalizării, avem certitudinea că nimic nu se pierde și că vom lăsa totul moștenire generațiilor viitoare. În al doilea rând, beneficiezi de posibilitatea de a te exprima prin scris, de a disemina ideile tale peste tot, de a te face cunoscut mai bine prin intermediul textelor scrise.
B.N.: Care este motivația ta atunci când scrii?
D.M.: Scriu, deoarece vreau să ajung la sufletul cititorilor. Ținta mea este să stârnesc emoție în inimile celor care îmi citesc romanele. Nu vreau să închidă pentru totdeauna cartea mea fără să fi rămas cu ceva în urma lecturării acesteia. Pe scurt, motivația mea este să văd interes pentru romanele mele, să văd oameni care au fost „atinși” de poveștile create de mine.
B.N.: Ai un jurnal în care scrii?
D.M.: Nu, nu țin un jurnal. Dar ceea ce fac frecvent este să-mi notez ideile care îmi vin în anumite momente, chiar dacă nu sunt succinte sau părți din potențiale romane.
B.N.: Există vreun indiciu sau un secret din viața ta pe care l-ai inclus în carte?
D.M.: Nu, nu există indicii despre secretele din viața mea în carte. Cu toate acestea, anumite descrieri de peisaje, locuri sau sentimente sunt inspirate din propriile mele experiențe, din propriile mele trăiri.
B.N.: Cu ce editură ai publicat cartea și de ce ai ales-o?
D.M.: Am publicat la editura Coresi Publishing House. Este adevărat că am avut de ales între mai multe edituri care au dorit să-mi publice romanul (deși sunt o autoare debutantă). Însă, am ales Coresi datorită oamenilor de calitate care s-au ocupat de editarea cărții mele cu seriozitate, în frunte cu directorul executiv și cu patronii editurii.
B.N.: Ce crezi că lipsește pieței de carte din România?
D.M.: Promovarea și cititorii. Cred că acestea sunt cele mai importante două elemente atunci când discutăm despre piața de carte, ele fiind și interdependente. Cu cât promovăm mai mult lectura și cărțile, cu atât vom avea mai mulți cititori. În România, promovarea cărților autorilor români este, într-adevăr, în curs de îmbunătățire, dar indiscutabil se realizează într-o proporție mai mică față de promovarea autorilor străini. Cât despre cititori, statisticile grăiesc de la sine. Suntem pe ultimele locuri în Europa la vânzarea de carte.
B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
D.M.: Cititorii dumneavoastră sunt invitați să-mi urmărească activitatea pe pagina de Facebook Rivali în fotbal și în dragoste, dar și pe pagina mea de Facebook Mitroi Delia. Cărțile pot fi cumpărate din librăriile Coresi, online urmărind linkul acesta, iar în curând vor fi disponibile pe Emag și Libris.
B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
D.M.: În primul rând, sunt convinsă că cititorii dumneavoastră sunt oameni pasionați de literatură, oameni sensibili la frumusețea artei despre care Ion Agârbiceanu spunea că „descoperă viața”. Le mulțumesc pentru timpul acordat lecturării acestui interviu și sper că le-am stârnit interesul vizavi de cartea mea. Apoi, mi-aș dori enorm ca opera creată de mine să ajungă direct la sufletele lor.

