B.N.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Am cochetat cu scrisul parcă dintotdeauna, dar am reexplorat această pasiune în pandemie, făcând un curs on-line de scriere creativă, împreună cu scriitoarea Andra Samson. Au urmat alte cursuri, cu poetul Florin Iaru și cu scriitorul și poetul Cosmin Perța, iar de 5 ani fac parte dintr-o comunitate online de scriere creativă. Am mai multe proiecte în lucru, inclusiv continuarea ale acestui roman de debut. Pe de altă parte sunt absolventă a facultăților de calculatoare și psihologie din Cluj-Napoca, antreprenor IT orădean și devoratoare de literatură istorică și fantastică.
B.N.: Ce ne poți spune despre cartea carte pe care ai scris-o?
”Anul lupilor” a câștigat locul II la concursul de manuscrise al Editurii Universitare București în 2025 și va fi lansat la Târgul de carte gaudeamus în acest an.
E o ficțiune istorică plasată în evul mediu transilvan, într-o perioadă în care judecățile se făceau în fața moaștelor, descântătoarele stăpâneau știința viitorului, iar cometele decideau soarta regatelor. În secolul XIII, în Transilvania multietnică, evreii, musulmanii și schismaticii nu se mai potriveau în regatul apostolic ungar, toleranța și creștinismul biritual luau sfârșit, șiar personajele trebuiau să facă față unor transformări profunde ale societății.
Povestea se petrece în Transilvania și în Oradea, locuri fascinante. Oradea are o istorie impresionantă, cu 7 regi și regine înmormântați acolo, însă ce te uimește este că, în memoria locală, se regăsesc numele celor care au înființat orașul și-au trecut pe-aici: în Olosig-latinii de tot felul, în Velența-venețienii, iar cartierul Rogerius a luat numele călugărului care a lăsat prima descriere a orașului.
Însă, dacă în evul mediu transilvan istoria a fost scrisă în latină, de bărbați, în contrast, romanul meu dă glas femeilor: o femeie magică de la marginea lumii creștine, o fiică de cneaz scăpătat și mitica Țesătoare care împletește destinele tuturor.
În multe feluri romanul este despre căutare – a apartenentei, a rostului, a numelui. Legăturile cu satul, clanul, comunitatea, familia, dau un sens vieții. Nevoia de a apartenență este grila universală sub care personajele își citesc trecutul, prezentul și viitorul.
B.N.: De ce titlul ”Anul Lupilor”?
Întâi, lupii trăiesc cu moartea în minte, fie că e vorba de hrană, fie de propria supraviețuire, iar evul mediu a fost prin excelență o perioadă care forța oamenii să trăiască conștienți de propria mortalitatea. Acesta ar fi primul argument și cel mai vizibil.
Apoi, în calendarul popular român, lupul are un loc de cinste, cu 35 de zile în care e sărbătorit, fiind în același timp un animal de temut, dar și călăuză către tărâmul celălalt. Acesta e al doilea argument, dar și cel care capătă consistență în roman și se impune în memoria comunității, dând nume anului.
B.N.: Cum ați abordat procesul de documentare? A existat vreun detaliu istoric surprinzător pe care l-ați descoperit?
Mă interesa ce a fost, dar mai cu seamă Cum s-a întâmplat? Am cochetat cu ideea acestei povești ani de zile. Întâi am parcurs Carmen Miserabile, poemul călugărului surprins în Oradea de invazia mongolă. Nu era suficient, trebuia să aflu detalii despre cum trăiau oamenii în Transilvania, ce-i motiva, ce probleme aveau, relația dintre comunități, dinamica puterilor. Deja Transilvania era un tărâm multietnic și trebuia sa înțeleg cum funcționa asta în evul mediu. M-au ajutat notițele care au supraviețuit din Registrul de la Oradea, 386 de însemnări din anii 1208-1235 despre procesele judiciare din zonă.
A fost surprinzător să găsesc detalii despre Judecata lui Dumnezeu, ordalia sau proba fierului roșu, care încă se practica, iar acest element a devenit un punct nodal al narațiunii. Apoi am avut surpriza să constat că evul mediu timpuriu a fost o perioadă tolerantă și lucrurile au început să se schimbe în secolul XIII.
Pe de altă parte, am folosit poveștile, descântecele, proverbele românești ca un filtru, o lupă sub care se citesc întâmplările.
B.N.: A trebuit vreodată să faceți compromisuri între acuratețea istorică și ritmul narativ?
Au fost mici detalii revelatoare pentru mentalitatea epocii, de exemplu în 1233 Papa Gregory IX a declarat toate pisicile negre ca fiind o reîncarnare a diavolului, însă, în roman, decretul deja există la 1232.
Sau am devansat cu cca 100 de ani înființarea mănăstirii surorilor franciscane, pentru nevoile narațiunii.
Pentru o narațiune plasată în secolul XIII transilvănean, cu surse primare doar în latină, fără cunoașterea limbii, fără hărți, cu greu ai putea să nu faci compromisuri. A trebuit să citesc și recitesc traduceri și interpretări contemporane și să aleg între ele. Și, mai mult, asta înseamnă că nu avem habar cum vorbeau oamenii în vremea aceea, pentru că latina era o limbă artificială, folosită doar în scris. Așa ca a trebuit să-mi închipui un întreg univers. Lingvistic, magic pentru unii, crud pentru majoritatea, dar cu tot ce îi făcea umani: dorințe, dragoste, rivalități, gânduri despre propria soartă.
Însă, dacă ceea ce gândesc, ce simt, ce și cum vorbesc personajele sunt lucruri imaginare, în același timp Cetatea Oradea, uneltele, mâncarea, băutura, monedele, vămile și mănăstirile sunt cât mai aproape de realitatea perioadei și locului.
B.N.: Personajele sunt inspirate din figuri istorice reale sau sunt complet ficționale?
Sunt câteva personaje și întâmplări reale: Magistrul Rugerro, Rogerius cum a rămas în conștiința locului, aflat la prima vizită în Transilvania cu o Legație papală. Episcopul Benedict Osli și conflictul pentru alegerea lui, chiar și oponenții lui sunt reali. Apoi, în fundal sunt figurile istorice: papa, regi, regine, Ghingis-Han, adică cei care impun cursul istoriei. Însă personajele principale sunt complet ficționale.
B.N.: Ce teme centrale abordează romanul și ce v-a interesat cel mai mult să explorați?
Una dintre temele principale este căutarea propriei identități și a propriului rost într-o lume din ce în ce mai complicată. În Europa apare prima universitate laică, Papa sistematizează legile, în Transilvania sunt atestate o primă bibliotecă la Igriș și o primă școală mănăstirească la Cenad. Dar avuse loc Marea Schismă, Constantinopolul bizantin era cucerit de cruciații catolici, de fapt în secolul XIII au loc 5 cruciade. Ia sfârșit creștinismul biritual, sunt marginalizați evreii și musulmanii din regatele europene și începe primul val de prigoană a vrăjitoarelor.
Altă idee importantă este că lumea nu ne e dată pentru totdeauna și asta e ceva ce experimentăm în ultima vreme. Unii încă cred că trăim sfârșitul tuturor războaielor, Sfârșitul Istoriei a lui Fukuyama, dar alții înțeleg deja că haosul și violența se pot întoarce oricând.
B.N.: Ce sperați ca cititorii să ducă mai departe după ce termină cartea?
As dori ca cititorii să remarce că nevoia de sens si apartenență a existat dintotdeauna și că această nevoie poate conduce oamenii pe poziții antagoniste. M-aș bucura să exploreze tiparele istorice prin interacțiunile umane ale comunităților și, poate, să înțeleagă mai bine prezentul.
Apoi m-aș bucura să rezoneze cu locurile unde se petrece acțiunea: Oradea, Voivodatul Borod, satele din Sălaj, sper asta foarte mult, pentru că acesta este primul roman care se petrece în aceste locuri, în acele timpuri.
B.N.: Care au fost cele mai mari provocări în structurarea romanului?
Cea mai mare provocare a fost să aleg și să delimitez vocile care dau glas poveștii. Am ales să dezvolt perspective feminine: o femeie magică aflată la marginea istoriei, o fiică de cneaz scăpătat și Țesătoarea Lumii care împletește destinele tuturor. Altă provocare majoră a fost să aleg unde să opresc povestea, pentru că deși documentarea a început de la invazia mongolă în Transilvania, până la urmă episodul acesta ajunge epilog.
B.N.: Ați avut momente în care povestea a luat o direcție neașteptată?
A fost un moment în care a început să-mi placă mult de personajul feminin negativ și m-am întrebat de ce. Răspunsul era în subconștientul meu – personajul era tot mai aproape de femeia modernă. Așa că problema era la celălalt personaj, și am revizuit cum se raportează la evenimente.
B.N.: De ce ficțiune istorică? De ce la limita cu fantasy?
Întâi, ficțiunea istorică poate dezvolta povești pierdute, uitate și asta căutam. Apoi, în secolul XIII, în multe comunități, cunoașterea, fie că este vorba de lucrări agricole, forțe ale naturii, boli, credințe, implica o serie de practici magice. Ca să surprind ceva esențial naturii umane, trebuia să explorez acest univers imaginar, fantastic, al magiei populare românești.
B.N.: De ce IT, psihologie, scris?
Încă încerc și eu să găsesc firul roșu între toate astea. Un lucru e cert, întotdeauna mi-au plăcut cuvintele și istoria, și amândouă se regăsesc în întreprinderea mea IT care se ocupă cu digitalizarea documentelor vechi. Apoi am trecut de la prezervarea istoriei la recuperarea ei, căutând emoțiile și motivele din spatele faptelor istorice, psihologie, dacă vreți. Și asta e rezultatul, un roman de ficțiune istorică. Fapte trecute și emoții, strânse în cuvinte.
Ce scriitori v-au influențat scrisul?
Încă încerc să aflu, dar pot să spun ce citesc cu plăcere:
- Cele patru oglinzi ale adevărului și Cronica barbară a doamnei Ana-Maria Negrilă care mi-a dat primul feedback pe manuscris și a cărei Grădină a alchimiștilor mă așteaptă pe noptieră
- Ultimul războinic a lui Bernard Cornwell – o cronică războinică a începuturilor Angliei
- Urzeala Tronurilor de George RR Martin – cronica unor regate fantastice
- Matrix de Lauren Groff – despre putere și femei în evul mediu francez
- Femei pe rug de Kiran Millwood – o comunitate independentă de femei și vânătoarea de vrăjitoare
- Doamna apelor – Philipa Gregory despre urmașa Melusinei și războiul rozelor
- Ultima cruciadă și Doamna Chiajna a Simonei Antonescu care surprinde minunat figurile care au marcat istoria noastră
Dar și non ficțiune:
- Genghis Han și nașterea lumii moderne – Jack Weateherford
- De mâinile valahilor schismatici a domnului profesor Ioan-Aurel Pop
Istoria propriu-zisă ne ajută să înțelegem ce s-a întâmplat. Ficțiunea istorică ne permite să fim mișcați de evenimente, să găsim sens și semnificație în fapte. Este ceea ce-am încercat și eu.
O citez pe maestra ficțiunii istorice Hilary Mantel (Wolf Hall, Oglinda și lumina):
”Ficțiunea istorică izvorăște din lăcomia de experiență. Curiozitatea violentă ne conduce departe de timpul nostru, departe de țărmul nostru și, adesea, dincolo de busola noastră”
Și, as zice eu, citind ficțiune istorică, ne putem vedea viețile în lumina crudă a trecutului.
