Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Salutare! Eu sunt Laura, mămică, soție, creator de conținut și te întâmpin cu drag din noua mea calitate de autor de cărți pentru copii! Sunt la început de drum și cu mult entuziasm și determinare, visez ca un copil ca Dialogurile sincere pentru cititori mici și mari să fie însemnate pentru toți cei ce le citesc.
Am intrat în lumea aceasta fascinantă și colorată, plină de magie a poveștilor, odată ce am devenit mamă. Nu mi-aș fi imaginat până atunci vreodată cât de mult bine aduc cărțile în viața copiilor. Lecturi lejere, cu învățăminte, morală ori pur și simplu de amuzament, vin să le ofere acestora lumi întregi prin care să relaționeze și să învețe să gândească pentru ei.
De atunci, militez pentru a aduce copiii și poveștile împreună, înființând Clubul de carte Cu copiii la poveșt din Alba Iulia, iar acum îmi croiesc o cale nouă în spatele lecturilor, creând conținut personal.
Citind atât de multe cărți pentru copii de-a lungul anilor, am ajuns să le apreciez altfel, simțindu-le cu adevărat bune pentru copii, pe cele care sunt bune și pentru părinți. Așa că atunci când am decis să scriu Dialogurile sincere, am plecat înainte de toate de la această premisă. Aceea de a trezi emoții și de a fi relevantă atât de-o parte cât și de cealaltă. Găsind relaționare și vindecare.
B.N.: Ce ne poți spune despre cartea / ultima carte pe care ai scris-o?
Aleg să cred că de la zbucium la conectare într-o relație, distanța o face doar conștientizarea realității fiecăruia. Cu toate acestea, diferența dintre un pas înainte spre îmbrățișare sau un pas înapoi spre depărtare, o face abilitatea de a exprima, pe înțelesul celuilalt, propriile nevoi și dorințe.
Iar dacă în cazul relațiilor ce pleacă de pe același „picior” în înțelegerea sentimentelor și a conexiunilor cognitive, așa cum se întâmplă între adulți, distanțele sunt asumate, nu același lucru se poate spune despre relațiile copii-părinți. Aici situațiile se complică mult, în principal datorită decalajului în nivelurile de conștientizare și internalizare a realității fiecăruia.
Însă acest decalaj, insuficient înțeles, poate crea o prăpastie greu de astupat în cei mai vulnerabili ani ai relației. Anii care pentru copii pun bazele a cine vor fi odată ce vor crește, iar pentru noi, ca mame în special, anii în care ne lovim de cea mai multă vină și rușine, neputință și îngrijorare. Aceiași ani în care ne dorim să le fim părinți buni, pentru ca ei să ajungă adulți fericiți.
Din păcate, armonia dispare ușor în situațiile de zi cu zi, între interese ori obligații diferite și agitația cotidiană; și chiar dacă intențiile sunt bune și iubirea e mare, nu rămâne loc pentru empatie și înțelegere, iar discuțiile se transformă deseori în conflicte.
În acele clipe, cei mai iubiți dintre pământeni, copiii noștri, devin parcă niște inamici, trimiși să ne apese toate butoanele greșite, care ne fac să explodăm. Iar din mame bune și blânde, ne pierdem răbdarea și devenim urâcioase, amenințătoare, precum niște cotoroanțe cicălitoare. Cum facem atunci să trecem peste zbucium spre armonie? Prin dialoguri sincere și autentice fiecăruia.
Astfel, cartea Dialoguri sincere ar putea deveni o unealtă pentru a face pasul înainte spre conectare. Ea i-ar putea ajuta pe copii să înțeleagă cum să se facă văzuți și auziți atunci când te simt mici de tot, exprimând emoții și sentimente. Să înțeleagă că și mămicile sunt oameni, deși de multe ori par un fel de specie extraterestră care nu obosește și care poate face orice. Iar pe noi ca mame, ne-ar putea ajuta să înțelegem că neascultarea, ignorarea solicitărilor, refuzurile ori crizele lor nu sunt despre noi. Că sunt și ei mici oameni cu dorințe, sentimente și interese, iar dacă vrem să ne asculte, ar trebui să-i ascultăm și noi pe ei.
Cele șase Dialoguri sincere incluse în carte tratează subiecte precum tendința nestăvilită de joacă, bunele maniere, percepția asupra timpului, stăpânirea nervilor, joaca independentă, dar și teama de despărțire.
Pe rând, vor fi aduse în discuție limitele și regulile, liberul arbitru, stăpânirea de sine, iubirea necondiționată, identitatea personală, somatizarea emoțiilor, răbdarea și frustrarea, pe înțelesul celor mici și într-un mod distractiv.
Veți descoperi împreună un text scris în rime, pentru ca lectura să curgă muzical, și m-aș bucura ca acele pasaje importante pentru voi să vă rămână în minte precum un refren îndrăgit.
Îmi doresc mult ca cei mici să se simtă împuterniciți parcurgând dialogurile din carte, să prindă curaj de a exprima sincer ceea ce simt. Și m-aș bucura ca mamele să prindă încredere în copiii lor că vor crește buni și împliniți, înțelegând că nicio relație nu e perfectă. Și chiar dacă apare zbuciumul, întorcându-ne la conectare, rămânem sinceri și trăim autentic.
Nu spun despre carte că ar fi vreo capodoperă literară. Nici pe departe. Din contra, aș crede mai degrabă că e valoroasă prin simplitatea și realitatea ei. Prin muzicalitatea și autenticitatea ei. Prin culoare și amuzament. Prin dialogurile sincere și pline de iubire dintre o mamă și copilul ei.
B.N.: Asculți muzica atunci când scrii?
Scriu cu disciplină, aproape în fiecare zi, fără să am ritualuri specifice pentru aceasta. În general, prefer liniștea pentru claritatea pe care mi-o oferă în a-mi așterne gândurile și inspirația, însă întrucât sunt mămică și petrec foarte mult timp alături de fiica mea, uneori fondul sonor doar liniștit nu e. Așa că învăț să mă adaptez și să scriu cu bucurie în orice condiții.
B.N.: Mulți autori declară că au visat intriga viitoarei cărți publicate. Ți s-a întâmplat și ție acest lucru?
Recunosc că nu am visat intriga poveștii, însă pentru mine, publicarea acestei cărți cred că e cel mai curajos lucru pe care l-am făcut vreodată. Am scris Dialogurile în cea mai încordată și neliniștitoare perioadă de început a pandemiei, când niciunora dintre noi nu ne-a fost ușor.
Atunci când situațiile din casa noastră au devenit tot mai tensionate și în care am văzut realmente cât de important e să ne privim just realitatea. Să nu ne întoarcem unii împotriva celorlalți, ci să rămânem acordați, exprimând sentimente, recunoscând greșeli și arătând empatie.
Am scris cartea din realitatea noastră. Însă citind scriptul, prietenii mi-au spus că e și realitatea lor. Alte cunoștințe s-au regăsit și ele, toți cei care au citit măcar o parte dintre dialoguri s-au recunoscut printre rânduri. Poate s-au simțit mai puțin vinovați că nu sunt părinți perfecți și nici copiii lor nu sunt. Dar și-a luat fiecare de acolo ce aveau nevoie să fie bine împreună.
B.N.: Ce carte ai pe noptieră acum?
Nu am una singură, ci mai multe, din care citesc pe rând, în funcție de disponibilitate și starea de spirit. Una dintre ele e Cum să ne păstrăm copiii aproape – Gordon Neufeld, Gabor Mate și o recomand cu căldură tuturor părinților. Iar pentru că am ales să dau mai mult credit scrisului meu, recent m-am reînscris la școală, The Writing School, astfel că pe noptieră am și ghiduri de scriere creativă. Însă am și un roman ce mi-a fost recomandat, Femeia la 1000 de grade – Hallgrimur Helgason, o poveste fascinantă, ca puzzle care se construiește încet, impredictibil.
B.N.: Vrei să îi mulțumești cuiva pentru rezultatele tale?
Dincolo de tot ce am pus bun în carte, acolo nu sunt doar eu. E o mână de oameni ce au ales să creadă în visul meu și cărora le sunt profund recunoscătoare. Simt că de multe ori luăm lucrurile de-a gata și nu ne oprim suficient să apreciem ce se întâmplă bun în viața noastră.
Iar în cazul meu, deși iubeam cărțile pentru copii, cu ilustrații frumoase, cu un print de calitate și text pe măsură, niciodată nu am bănuit câtă muncă e în spatele coperților. De cât efort e nevoie de la o idee la o carte. Așa că acum fac o pauză și o reverență în fața celor care nu se văd, dar fără de care cartea Dialoguri sincere nu ar fi existat.
Anca Boloș și Editura Cartemma. De fapt, Anca e Cartemma. Anca e o forță a naturii, datorită căreia lumea e mai bogată. Creativă, jucăușă, mereu în mișcare și neobosită, e întruchiparea curajului și a determinării de a-ți urmări visurile, oricât de imposibile. Pe Anca am întâlnit-o prin intermediul Clubului de carte Cu copiii la povești și m-a fascinat energia ei.
A fost prima care a răspuns cu încredere unei idei năstrușnice de a participa la primul Târg de carte dedicat exclusiv copiilor, într-un oraș de provincie și ne-a dat încredere că lumea poate fi mai bună, pagină după pagină. Tocmai de aceea, a fost prima și singura căreia i-am trimis scriptul cărții Dialoguri sincere, iar ea a ales să-i vadă potențialul. Să parieze pe șansa cărții de a aduce relaționare și conectare în cât mai multe case de oameni care cresc tot oameni, doar mai mici.
Cărțile Editurii Cartemma transmit nu doar un mesaj, ci și o stare de spirit, curaj și imaginație. Iar faptul că lansarea mea în lumea autorilor are loc sub îngrijirea Ancăi e o onoare pentru mine.
Cristina Gyalai e minunea talentată din spatele ilustrațiilor cărții Dialoguri sincere. Încă de când am pornit pe drumul acesta, mi-am făcut o imagine mentală despre cum mi-aș dori să arate personajele cărții, dar mai ales cum să exprime trăiri, emoții și simțiri. Așa că nu puteam să fac o alegere mai bună decât să o cooptez pe Cristina în echipă.
Cu o îndemânare incredibilă, ea a reușit să transpună în imagini un întreg univers atât de familiar copiilor și părinților, surprinzând realitatea fiecăruia. E o muncă titanică de creație în fiecare ilustrație, însă stilul Cristinei vesel, proaspăt și prietenos a făcut lucrul să pară o joacă de copii. Dincolo de talent, o stimez mult pentru seriozitatea și efortul susținut în a livra doar cele mai bune rezultate, mult peste așteptările mele.
Mai mult decât atât, Cristina și Anca sunt mămici, având fiecare câte doi copii grozavi și oricât de provocatoare ar fi viața de părinte, găsesc energie, timp și disponibilitate să lucreze cu pasiune. Iar aceasta se vede în absolut tot ce fac.
În plus, sunt mai mult decât recunoscătoare echipei Secom, ce prin brand-ul ChildLife a ales să sprijine proiectul meu. Mi se pare fabulos că un asemenea lider de piață în domeniul suplimentelor alimentare de pediatrie din România, a decis să își alăture numele de al meu, decizând să susțină un autor la început de drum.
Dincolo de grija față de sănătatea familiei, ei se concentrează și pe starea de bine a relației părinți-copii, iar prin intermediul podcast-ului Child Life – Provocări de părinte, facilitează accesul la informații de calitate din lumea parenting-ului.
Așadar, decizia lor de a susține publicarea cărții Dialoguri sincere a venit pentru mine precum o confirmare împuternicitoare a faptului că tot ce se regăsește acolo poate ajuta la a menține armonia între părinți și copii.
Simt că s-au „aliniat stelele” în așa fel încât cartea mea să iasă de la tipar în cea mai bună formă posibilă și apreciez infinit întreaga muncă a tuturor celor implicați. A fost un drum lung până aici, însă unul cu însemnătate și m-aș bucura tare mult ca Dialogurile sincere să devină un sprijin în momentele de iubire ori zbucium, în orice casă de oameni mici și oameni mari.
B.N.: Ce elemente speciale conține cartea ta?
Dincolo de cele 6 Dialoguri incluse în carte despre care am vorbit mai sus, mă bucur să pot povesti și despre partea creativă a cărții, cea care vine să întregească și să sedimenteze cele citite. Să mențină dialogul deschis și să ofere conectare.
Știu cât de mult iubesc copiii joaca! Trăiesc prin joacă și pentru ei chiar e o treabă serioasă. Respiră joacă și învață prin joacă. Se pregătesc pentru viață prin ea. Ba mai mult, joaca e un univers întreg în care cei mici au nevoie să se regăsească, pentru ca ulterior să poată să își găsească locul în lume.
Iar atunci când joaca lor prinde forme creative, prin ateliere ce le antrenează originalitatea, ea devine și mai valoroasă, relaxând și aducând bună-dispoziție. Atelierele creative vin cu socializare și competențe pentru munca în echipă, comunicare. Ele exersează răbdarea și reziliența, încrederea în sine, creând mai multe conexiuni în creierul copiilor decât am putea să conștientizăm la o primă vedere.
Posibilitățile sunt infinite și creativitatea e la ea acasă. E loc de greșeală, dar și mai mult loc de a o lua mereu de la capăt. Însă mai mult decât atât, atunci când în joaca lor creativă ne alăturăm și noi, părinții, rodim împreună cel mai bun „teren” pentru atașament, înțelegere, încredere și iubire necondiționată.
Cu acest gând în minte, fiecare dintre cele 6 Dialoguri oferă oportunități minunate de conectare, lucrând împreună, procesând informații și păstrând dialogul sincer.
Și pentru că din experiența mea prin activitatea Clubului de Carte Cu copiii la povești am înțeles cât de important e pentru cei mici să asocieze lectura cu o imagine a autorului, solidificând percepția vizavi de text și oferind interactivitate, fiecare atelier vine însoțit de către un cod QR.
Odată scanat folosind camera foto a telefonului ori a tabletei, codul generează un link ce îi va duce pe vizitatori la mici tutoriale video în cadrul cărora mă veți găsi alături de copilul meu, explicând pas cu pas instrucțiunile.
B.N.: Consideri că social media este locul perfect pentru promovare?
În era digitală, cu siguranță prezența în online este obligatorie pentru oricine dorește să se promoveze. Nu sunt specialist în domeniu pentru a spune dacă e sau nu locul perfect pentru aceasta în cadrul rețelelor de socializare, însă cred în puterea lor de a facilita livrarea informațiilor țintit, în funcție de interese. E un sprijin important în a ajunge direct la publicul interesat.
B.N.: Ți-ar plăcea ca povestea cărții tare să fie transformată într-un film?
Nu știu dacă într-un film, însă ar putea face obiectul unei piese de teatru savuroase, adresate întregii familii. Textul este scris în rime, iar aceasta cred că ar da o muzicalitate aparte piesei de teatru, În plus, ilustrațiile ar putea deveni scene bune pentru decor, iar pe mâna actorilor potriviți, Dialogurile sincere ar prinde viață, aducând zâmbete și conectare.
B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
Eu cred că deja lucrurile se schimbă treptat. Pandemia a ajutat și ea la creșterea interesului vizavi de lectură, în special în familiile cu copii, ce au căutat să înlocuiască tehnologia în exces și lipsa interacțiunii sociale cu lumile de poveste din cărți. De asemenea, interesul pentru starea de bine personală este în creștere, ceea ce determină și o apropiere față de lectură și cunoaștere.
Sigur, mai e cale lungă până să declarăm țara noastră una de cititori, însă nu vreau să-mi pierd speranța. Iar legat de schimbare, singura durabilă e cea care vine din interiorul fiecăruia. Așa că până când nu vom înțelege cu adevărat importanța lecturii, nu vom aduce cărțile în viețile noastre.
B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Cartea Dialoguri sincere a apărut la Editura Cartemma și e disponibilă online pe site-ul lor, precum și pe alte portaluri de vânzare de carte online. Se găsește de asemenea și fizic în librării dedicate copiilor din Alba Iulia, Cluj Napoca, Oradea, Timișoara, Baia Mare.
Mai multe informații despre carte pot fi citite pe blogul personal dialogurisincere.ro, acolo unde scriu cu avânt despre starea de bine personală și cum influențează ea relațiile în special cu cei mici, dar și cu familia, prietenii, serviciul, comunitatea ori societatea în general. M-aș bucura ca discuțiile de acolo să deschidă calea dialogurilor sincere inter și intra personale.
Așadar, vă dau întâlnire pe blogul oamenilor mari ce cresc tot oameni, doar mai mici!
B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
În primul rând, mulțumesc pentru oportunitatea de a mă prezenta în fața publicului de aici! Știu că aveți o comunitate generoasă de oameni valoroși, iubitori de carte și de bine! Iar în al doilea rând, vă felicit pentru inițiativa de a sprijini autori mai puțin cunoscuți, la început de drum, ca mine.
Simt pe pielea mea dificultatea unor noi începuturi. Dincolo de pragul de a ieși din zona de confort pentru a face ceva nou, observ cât de complicat poate fi să îți faci vocea auzită, oricât de bună ai crede că este ea.
Știu că nimic cu adevărat bun nu se întâmplă peste noapte. Cu toate acestea, dincolo de munca investită, pare un efort imposibil să ajungi la oameni, când ești la început. Să clădești comunități, să ți se ofere oportunitatea de a fi prezent în cele deja consacrate, pare mai mult un joc de noroc decât de strategie.
Așa că, recunoscătoare pentru că ați parcurs interviul acesta, mă înclin, vă mulțumesc și vă invit la Dialoguri sincere!