Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori oferite de Booknation.ro

Booknation: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
M.P.: Mă numesc Magda Patrolea, de profesie sunt economist, dar rolurile care mă împlinesc sunt de femeie, mamă și soție.
Sunt un “rac” de București, care, pe la jumătatea vieții a decis să schimbe ritmul, să nu mai fac doi pași înainte și unul înapoi, să valorific experiența și informațiile acumulate.

Am iubit cărțile de când mă știu. În clasa întâi visam să ajung vânzătoare la librărie, mai apoi, după ce am descoperit biblioteca școlii și biblioteca de cartier, am ajuns să mă visez bibliotecară. Ce poate fi mai frumos decât să te afli printre cărți, să ai acces la toate poveștile din lume? La vremea aceea nu-mi imaginam cât de multe cărți au fost scrise, acum înțeleg că nu mi-ar ajunge câteva vieți pentru a le citi pe toate.

După ce mi-am întemeiat o familie și am devenit mamă, m-am aplecat spre parenting, dezvoltare personală, psihologie, spiritualitate. Alături de prietenele mele am conștientizat că viața nu se rezumă la muncă, curățenie prin casă și crescut copii, așa că am continuat să desfășor și alte activități, să mă dezvolt și în alte moduri, citind și participând la tot felul de cursuri și ateliere.

B.N.: Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
M.P.: “În căutarea fericirii”, este o colecție de întâmplări, fapte de viață, cum îmi place să le numesc, în care se poate regăsi oricine. Este foarte puțin probabil ca o persoană să se recunoască în toate ipostazele. Sunt întâmplări cu tot felul de personaje – tineri și bătrâni, copii și părinți, oameni furioși sau îndurerați.

Consider că prin intermediul poveștilor putem să judecăm lucrurile la rece, să ne detașăm emoțional și putem găsi soluții pentru problemele care ne dau bătăi de cap. Întelegandu-ne mai bine pe noi si pe cei din jur, avem mai multe sanse să consolidăm relații armonioase, aducătoare de stare de bine, de fericire.

B.N.: De ce nu ai folosit “povești terapeutice”? E un termen consacrat pe piață.
M.P.: Nu mi-am propus să vindec pe nimeni, nu am calitate de terapeut. Cartea se adresează celor care se simt singuri sau neînțeleși. Celor care se confruntă cu dileme. Celor care cred că au probleme de nerezolvat. Văzând că există și alți oameni cu frământări, parcă și problemele proprii se estompează. Dar nu, nu e o carte care să ofere soluții, ci o carte care stimulează întrebările din care se nasc soluțiile. Uneori e ca un coach. Alteori e ca o mamă înțelegătoare. Alteori e ca o prietenă bună pe umărul căreia să îți apleci capul. Alteori e ca un psiholog care îți traduce, cu răbdare, simțămintele în cuvinte.

B.N.: Obișnuiești să scrii în fiecare zi sau ai zile în care îți acorzi timp și pentru alte activități?
M.P.: Obișnuiesc să scriu când am timp și când mă lovește inspirația, de regulă în week-end. Am ratat ocazia de a scrie despre unele subiecte pentru că nu am avut condiții să mă așez la masa de scris când aveam povestea în minte, iar mai târziu nu am reușit să o reconstitui.

B.N. Cine a avut rolul cel mai importat în cultivarea pasiunii tale pentru lectură și carte?
M.P.: Părinții, doamna învățătoare, prietenii cu care am făcut schimb de impresii, pe orice temă. În ultimul deceniu au apărut în viața mea alți profesori și traineri care mi-au recomandat lecturi utile și mi-au călăuzit pașii pe calea cunoașterii.

B.N.: Atunci când te documentezi pentru carte, o faci individual sau apelezi și la alte persoane care să te ajute și să îți împărtășească informații?
M.P.: Documentarea coincide cu formare mea. Pe parcursul scrierii poveștilor, documentarea a intervenit ocazional, astfel, după ce am descris o întâmplare am apelat la cărți pentru a găsi argumente și sfaturi pertinente, fundamentate de psihologi sau alți specialiști.

B.N.: Ce anume te împlinește ca autor?
M.P.: Să fiu de ajutor. Pe mine cărțile m-au ajutat când am dat de greu. Citind, am reușit să-mi clarific anumite trăiri, anumite sentimente – ce le provoacă și ce pot să fac ca să depășesc respectiva etapă. La un moment dat am constatat că mai mulți autori spun același lucru, dar în cuvinte diferite, iar unele cărți îmi ajung la inimă mai ușor. Cititorii sunt diferiți, fiecare alege cartea care “vorbește pe limba lui”.

B.N.: Care a fost cea mai importantă critică primită?
M.P.: Să nu mă limitez la transmiterea telegrafică a evenimentelor, ci să redau sentimente și emoții. Primele scrieri au fost de tip jurnalistic, mă mulțumeam să redau faptele, apoi, încet-încet, am învățat să identific și să expun detaliile care îmbrăcau respectivul context.

B.N.: Știm din statistici că românii citesc puțin. Cine și cum ar putea schimba asta?
M.P.: În prima etapă pot să intervină părinții. Copiii ar trebui încurajați să citească încă din primii ani, să aibă acces la cărți fizice, nu numai la gadgeturi. Nu subestimați puterea exemplului! Studiile spun că acolo unde părinții au obiceiul să citească și copiii au tendința să se apropie de cărți.

B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
M.P.: Câteva din scrierile mele se regăsesc pe blog poveștiinspirationale.ro, dar în cartea în format fizic poate fi comandată pe site-ul editurii, carticusens.ro și la librăriile cu care colaborează (între care – librariadelfin.ro, libraronline.ro, librărie.ro).

B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
M.P.: Până de curând nu m-am gândit că voi trece din rolul de cititor în rolul de autor. Vă urmăresc activitatea de ani buni, de când nu visam să scriu ceva. Sunt încântată că numărul celor care vă urmăresc crește în fiecare an și, după părerea mea, acesta este un semn că oamenii continuă să citească, că dezinteresul pentru lectură este doar aparent.

Ce îndemn să le ofer cititorilor? Simplu! Râdeți, jucați-vă, munciți, călătoriți, citiți, explorați, în două cuvinte – trăiți fericiți!

Vezi Top 100 cărți ale anului 2022