B.N.: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască, ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Sunt o persoană cu trăiri interioare intense. Hobby-urile mele au fost, de când mă știu, cărțile și muzica, iar și astăzi aceste două repere se află în centrul vieții mele.
Îmi plac, de asemenea, călătoriile, în special natura sălbatică – insule care îmbină muntele și marea. Cred că, prin intermediul scrisului, eliberez multe lucruri din mine; poate încerc să împletesc realitatea cu ficțiunea, să fac imposibilul posibil.
B.N.: Ce ne poți spune despre cartea pe care ai scris-o?
Ce pot spune cu siguranță este că nu am intenționat niciodată să scriu o carte a cărei acțiune să se desfășoare în Brazilia. Au existat însă două întâmplări decisive care m-au împins în această direcție.
La sfârșitul anului 2024, în preajma sărbătorilor de iarnă, căutam pur și simplu să mă relaxez urmărind câteva documentare de călătorie despre America de Sud. Unul dintre ele, destul de nonconformist, punea accent pe scene din viața de zi cu zi a oamenilor. Am rămas profund impresionat de un trib amazonian ai cărui membri umblau semi-dezbrăcați, dar foloseau tehnologie de ultimă generație – laptopuri, telefoane mobile, tablete.
La fel de puternic m-a marcat o școală agroecologică dintr-o favela din Rio, unde copiii celor oropsiți de soartă aveau acces gratuit atât la cunoștințe tradiționale, cât și la lucruri practice, utile pentru viață. M-a impresionat în mod special o voluntară inimoasă, care făcuse toate aceste lucruri posibile, și așa s-a născut personajul meu, Luana.
A doua sursă majoră de inspirație a venit, ca și în cazul primului meu roman, „Robinson Crusoe, ultima ispită”, sub forma unui vis. Am visat o casă hipertehnologizată, în care trăia un informatician genial. Apoi lucrurile au început să devină ciudate: un blocaj în interiorul casei, pădurea din jur căpătând accente tot mai rapace și amenințătoare, un mesaj cu tentă diabolică – 666.
Personajul se numea clar Victor, nume pe care aveam să-l adaptez ulterior în Vítor, forma sa portugheză. În vis, casa, deși ultra-tehnologizată, își pierdea treptat funcția de refugiu și se transforma într-un spațiu din care nu mai exista ieșire.
M-am trezit cu impulsul de a începe imediat să scriu o nuvelă horror mai amplă, pornind de la acel vis. Abia apoi am făcut legătura cu imaginile din documentarul văzut, mi-a venit ideea darknetului și am început să cercetez intens: rețeaua Tor, porțile spre darknet, malware, mecanismele din spatele lor. La un moment dat, m-am surprins gândindu-mă dacă nu cumva cineva m-ar putea lua în vizor doar pentru ceea ce căutam.
Apoi a apărut ideea unei tinere adolescente, un personaj fragil și tulburător. Pentru a construi credibil contextul social al poveștii, am explorat inclusiv rețelele de dating sud-americane. Acțiunea s-a îmbogățit treptat, aproape colateral, cu personaje și fire narative noi: comisarii Lima și Almeida, o nuanță de policier care a venit firesc.
Totul a crescut ca un bulgăre de zăpadă, zi după zi, până când m-a copleșit. De data aceasta, simțeam clar că va fi ceva mult mai amplu și mai complex ca temă decât „Robinson”.
B.N.: Ce anume te împlinește ca autor?
Cred că cel mai mult mă împlinește faptul de a pune pe picioare o poveste – o parte venită din ființa mea cea mai lăuntrică, o parte din imaginația mea.
Mai departe, îmi doresc ca aceste universuri să ajungă la cât mai mulți oameni, să-i facă să rezoneze cu personajele mele și să devină, la rândul lor, parte din ele. Iar dacă cititorii ajung să se regăsească în ele, simt că drumul acesta are sens.
Exact așa cum am fost și eu în adolescență și în anii de formare, când ajungeam să citesc zeci de cărți pe an, să sufăr și să mă bucur alături de personajele mele de suflet.
Acum simt că m-am transformat dintr-un visător pasiv într-un creator activ.
B.N.: Scrisul pentru tine este o activitate care te solicită sau te energizează?
Cred că, în prima fază – cea de creație, de compunere brută – scrisul mă energizează. Înainte să mă apuc de o scenă, mă gândesc adesea cât de greu va fi, dacă voi reuși să o pun pe picioare, să transmit cititorului exact ceea ce îmi doresc. Apoi mă apuc de scris și, aproape de fiecare dată, intru într-un ritm în care totul pare să curgă de la sine. Obositoare și uneori enervantă este însă etapa corecturilor repetate, cea în care totul se joacă la nivel de ajustări fine, până când, la a zecea recitire, ajungi să privești textul cu alți ochi și să-i dai forma pe care o cauți.
B.N.: Respecți anumite tendințe sau dorești să adopți un stil original, propriu?
Pentru mine, tendințele momentului, diversele curente literare sau cerințele pieței nu au o importanță reală. Ca să răspund concret, mă interesează exclusiv stilul meu propriu. De fiecare dată când am încercat să experimentez ceva care nu îmi aparținea, mai ales în poezie, am avut senzația că nu mă mai recunosc în ceea ce scriu.
În plus, nu aș putea scrie niciodată un roman fără o acțiune propriu-zisă, o poveste în care să nu se întâmple nimic și în care cititorul să nu poată urmări un fir al evenimentelor. Am nevoie de o structură narativă bine definită, chiar și atunci când povestea este una psihologică. Am citit, desigur, autori canonici, precum Thomas Mann, „Lotte la Weimar”, o carte rafinată, cu multă finețe stilistică. O respect, dar nu este stilul meu. Spun asta fără intenția de a desconsidera sau critica pe cineva. Din perspectiva mea, o poveste are nevoie de dinamică și de o tensiune internă susținută. Fără acțiune, nu există poveste, în viziunea mea.
B.N.: Ai anumite etape din publicarea unei cărți care nu îți plac?
Da, corecturile – bătăile de cap, ca să folosesc o formulare directă, despre care am vorbit și mai devreme. Este o perioadă pe care aș putea-o folosi mult mai constructiv pentru a crea ceva nou. Dar nu există scurtături, trebuie să treci și prin această etapă.
Este decisivă pentru faza finală, aceea în care îți prezinți cartea cititorilor. Oricât de dificilă ar fi, această etapă face diferența dintre un manuscris și o carte. Aș spune chiar că este vitală. Este, până la urmă, prețul pe care îl plătești pentru a-ți respecta cititorii. O carte poate fi cât de bună la nivel de idee sau de poveste; dacă ratezi această etapă, riști să eșuezi în fața publicului.
B.N.: Asculți muzica atunci când scrii?
Sigur că da. Muzica mă inspiră și mă ajută să intru în atmosfera cărții la care lucrez.
De exemplu, atunci când am scris „Robinson”, am încercat să mă apropii cât mai mult de spiritul anilor ’70–’80: The Cars, Robin Gibb, Secret Service, Harpo, Sandra, Alphaville și, bineînțeles, partea mai serioasă, Pink Floyd.
„viKtor”, în schimb, merge într-o cu totul altă ligă: liga greilor, a muzicii mele de suflet, heavy metal. Sunt însă și momente în care dispoziția cere ceva mai liniștit – Vangelis, Tangerine Dream sau Secret Saucer –, mai ales atunci când vreau să mă „scald” în zone sonore mai bizare.
În general, ascult cam toată gama, în funcție de dispoziție și de ceea ce doresc să scriu.
B.N.: Ți-ar plăcea ca povestea cărții tale să fie transformată într-un film?
Uau, ce întrebare… Nu pot rămâne aici modest. Da, sigur, mi-ar plăcea. Un film ar fi, pentru mine, o extensie a cărții, o altă dimensiune a poveștii, care ar putea să o completeze sau, poate, să o spună dintr-o altă perspectivă, atâta timp cât ar păstra spiritul și miezul poveștii, dar ar avea libertatea propriului limbaj cinematografic.
B.N.: Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
Cititorii mă pot găsi pe website-ul meu, precum și pe rețelele sociale: Facebook, Instagram, Youtube.
Romanul „viKtor. Umbre sub soarele Braziliei” poate fi comandat de pe website-ul Editurii Tritonic, distribuitorul principal.
Pentru cei care preferă Libris, este disponibil și aici.
„Robinson Crusoe, ultima ispita. O poveste din epoca comunistă” poate fi achiziționat aici.
În ceea ce privește poezia, volumele mele nu sunt disponibile în circuitul comercial. Primul volum este aproape epuizat, iar cei interesați mă pot contacta direct. Poezia rămâne pentru mine un spațiu mai intim, care își va găsi, la momentul potrivit, o nouă formă de publicare.
B.N.: Câteva cuvinte de final pentru cititorii Booknation.ro?
Mi-aș dori ca cititorii să privească, din când în când, și spre autorii aflați la început de drum, nu doar spre numele deja consacrate. Uneori, aceste întâlniri pot fi neașteptat de frumoase, în funcție de ceea ce caută fiecare într-o carte.
Și mai cred ceva, din toată inima: FIECARE CITITOR CONTEAZĂ ENORM. Fiecare carte citită, împărtășită sau purtată mai departe în tăcere înseamnă, pentru mine, un pas înainte. Vă mulțumesc tuturor celor care ați ales să intrați, fie și pentru puțin timp, în lumea poveștilor mele.
Pentru că voi sunteți cei care duc o carte dincolo de paginile ei.
