Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?
Spiridon Misava: Dacă în percepția semenilor sunt un intelectual care s-a apucat de scris, pentru mine nu e definitoriu. Mă simt mai curând o persoană pregătită pentru o realitate afirmată doar de mistici. Pe site-ul cărții am câteva date despre mine pentru cei curioși. Până la urmă sunt convins că voi reuși să coagulez principiile la care țin, să le dau viață și să mobilizez spre Bine, altfel aș întruchipa destinul frunzei veștede pentru care “cine s-ar opri să plângă”?
Aș adăuga, din proprie experiență, că e minunată aspirația transformării individuale, dar rezultatele-s mediocre fără ajutor de Sus. Aici este secretul, cum să-l obții. Spun acestea ca să mă raportez și la povestirile și Basmele de trezire scrise în volumul 1, sub semnul a ceea ce se numește Inspirație.
E.I. Cum a apărut pasiunea pentru scris în viața ta?
S.M. Treptat, de prin adolescență. Puțin după, într-o nuvelă începută de mine, cineva urmărește să deturneze un avion… Înainte să termini un material, nu e bine să-l dai oricui să-l citească, mai ales unui informator al securității. Eu am greșit, s-au mai adăugat două aspecte din viața mea și au început aventurile, în realitate, mai devreme decăt a le concepe în scris.
E.I. Cum s-a născut cartea ”Basmele bunicilor cuminți” ?
S.M. Printr-un efort recent, urmând inspirației. Susțin că am fost condus către o variantă de structurare a majorității notițelor și însemnărilor adunate, dar neînchegate, în ani de zile.
Altfel spus, am rezolvat o ecuație, luând realitatea și schimbându-i frecvența. Așa ar face fizicianul; în loc să rezolve dilema “undă sau particulă”, s-ar concentra pe studiul electronului mai curând ca undă, decât ca particulă, și atunci este obligat să ridice frecvența de vibrație. Dar să invoce permanent inspirația.
Consider că BBC nu e doar o carte, este și o rețetă, e o sinteză, e o revistă… Ca să nu devin subiectiv mă opresc și mulțumesc celor care m-au sprijinit sau încurajat pe traseu.
E.I. Ce element crezi că este special în cartea ta?
S.M. Am să numesc mai multe elemente. Modalitatea rar folosită, chiar atipică, de a prezenta unele fenomene (între care “gluma ca trăsură pentru adevăr”), felul de a suna dintr-un clopoțel (nu dintr-o talangă; ar fi fost cam strident) în ce privește nesiguranța existenței noastre și soluția, apoi folosirea din abundență a “antenelor” (trimiterile pentru explicare și informare).
Mi-ar replica oarecine că e plină mass-media de informație. Dar eu zic așa: depinde cum faci informarea, ca să fie înțeleasă, receptată sau ignorată.
În plus, stârnesc apetitul pentru anumite cărți (fie și cu caracter documentar, științific, precum Raportul Tismăneanu asupra dictaturii comuniste). Dar mai ales, trimit către noi revelații pentru care trebuie deschisă inima mai mult decât creierul.
E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?
S.M. Presupun că aici am excelat; în ani de zile chiar. Da, e foarte importantă cercetarea. Vrei o salbă deosebită,.. trebuie să cauți mărgăritare.
E.I. Care este cel mai important lucru la o carte, în opinia ta?
S.M. Cartea, ca prieten, (dacă nu este pe domeniu tehnic sau cam așa ceva) trebuie să anime partea nobilă din noi, altminteri e mai mult sau mai puțin maculatură.
E.I. În prezent lucrezi la o noua carte?
S.M. În parte, acum fac ordine în idei și fișiere pentru a continua cu un nou volum, cât de curand. Am să pledez, mai departe, împotriva celor care suflă în morile de vânt învechite, doar pentru că-s moștenite din bătrâni.
E.I. Pe plan literar unde te vezi peste 5 ani?
S.M. Să nu fie un cincinal!
Mă văd mult mai eficient și mai la obiect pentru trebuințele semenilor și mult mai bine situat la intersecția dintre literar și mistic.
Activitatea scriitorului se leagă mult de a dărui; dacă nu prea are ce, scriitorul rămâne cu vorbăria. Totuși misticul poate să daruiască mult mai mult, spun înțelepții, și fiindcă a dărui este în relație cu a sluji, am făcut caz în Basmele Bunicilor Cuminți de Tagore: Dormeam și visam că viața era bucurie / M-am trezit și am văzut că viața era slujire…
E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?
S.M. Probabil voi mai informa și pe Facebook, depinde mult de like-uri, totuși nu-mi propun să fiu prea reactiv acolo. Deocamadată îi rog, cu căldură, să acceseze basmelebunicilorcuminti.ro
E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii booknation.ro?
S.M. Mai toată lumea știe că unul și-a prevenit prietena: Te voi răpi la noapte, să știi iubita mea! În lucrarea Basmele Bunicilor am pus niște personaje să răpească pe altele, dar celor care accesează GoodRead le mărturisesc sincer că am premeditat să-i răpesc pe unii cititori, ziua în amiaza mare. Le-aș sugera să nu se opună, ca să priceapă “ale iubirii șoapte” prin BBCe.