Interviu cu Tincuța Horonceanu Bernevic, autoarea cărții “Copilul furnică”

Emanuela Istrate: Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

Tincuța Horonceanu Bernevic: Sunt un om simplu, curios și visător. Cred în valorile adevărate, în bun simț, în educație, în moralitate. Îmi place să cred că sunt un om bun. Sau măcar aspirant la acest titlu. M-am visat scriitoare din copilărie. Am muncit/scris mult ca să ajung aici. Am prieteni scriitori, am prieteni cititori. De multe ori mă întristez când văd în spatele oamenilor atitudini. Cineva îmi zâmbește și-mi spune trei cuvinte false. Eu percep atitudinea și măștile ipocriților mă întristează tot timpul.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

T.H.B. Scriu de când am învățat să scriu. Aproape dintotdeauna. Prima poezie e de pe la 7-8 ani. Pe la 9 ani lucram la un roman, o poveste de dragoste dintre un prinț  și o prințesă, pe care l-am abandonat după un timp. La 15 ani am scris prima piesă de teatru. Însă prima carte de poezie publicată (Vitrina în care dorm mirii) a fost mult mai târziu, pe la 32 de ani.

E.I. Ce ne poți spune despre cartea “Copilul furnică”?

T.H.B. Copilul furnică e un roman de aventuri, pentru copii și adolescenți, în care vorbesc micilor cititori despre principii, prietenie, iertare, curaj, despre educația în spiritului frumosului. Eroul principal, Alikan, e un copil obișnuit, de 12 ani, care se confruntă cu o serie de probleme cărora trebuie să le facă singur față. E o carte care poate fi citită și de cei mari. La fiecare vârstă romanul poate fi citit în altă cheie. Prima ediție, din 2013, apărută la Centrul pentru Cultură, Istorie și Educație a fost premiată la Festivalul „Liviu Rebreanu” , la Bistrița-Năsăud. Ediția a doua, apărută la eLiteratura, a fost lansată la Târgul de carte Gaudeamus, în 2016. Cartea s-a bucurat de aprecierea criticilor.

E.I. Ce te-a inspirat atunci când ai scris această carte?

Ești autor și ai nevoie de promovare? Descoperă serviciile de promovare pentru autori disponibile pe Booknation.ro

T.H.B.  Mă uit la copiii din jurul meu și-mi spun mereu că e nevoie de cărți care educă și ajută cititorul să devină mai bun, să se adapteze la anumite cerințe. Copiii au nevoie de eroi cu care să se identifice. De cineva care să le spună care e calea cea bună. Să nu se mai simtă pierduți în această societate pestriță.

Ideea cărții mi-a încolțit în minte cu mult timp înainte. Un an, doi, am avut cartea în cap, am lăsat-o la dospit, și când a venit vremea, am scris-o în trei săptămâni. Însă declicul a fost în urmă cu 5 ani (sunt muzeograf la Casa Memorială „George Bacovia” din Bacău) când am văzut furnici cu aripi cum ieșeau de sub podeaua putredă a salonului și urcau pe perdele. Era o adevărată invazie. Acest fapt apare și în carte. Și Casa Memorială apare în carte. Și Teatrul de Animație care e o ruină. Cel mai mult m-a bucurat să primesc feedback de la micii cititori care și-au rugat părinții să-i ducă la locurile menționate mai sus, ca să vadă pe viu pe unde a mers Alikan în toată aventura sa.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și a altor scriitori?

T.H.B. Despre cum scriu e altă poveste. Scriam într-un fel în copilărie, în alt fel în prima tinerețe. Scriu, bazându-mă foarte mult pe inspirație. Dacă am starea de scris pot scrie non stop, ca în transă, încât am impresia că nu eu sunt autorul. Parcă mi se scriu poveștile. Dacă nu am inspirație și trebuie să scriu, rezultatul final nu mă mulțumește, de cele mai multe ori. Oricum, toate scrierile mele trebuie să treacă proba sertarului. Le uit un timp și atunci când le revăd știu dacă sunt bune sau nu. Eu scriu dimineața, foarte devreme. Alții scriu noaptea, alții în vârf de munte. Eu nu am niște ritualuri anume. Trebuie să am un caiet și un creion sau un laptop. Și să fiu doar eu cu mine, într-o liniște deplină. Atât.

E.I. În prezent lucrezi la o nouă carte?

T.H.B. În prezent lucrez la un roman, Când totul era verde, despre viața mamei mele, și o carte de poezii pentru copii. Tot timpul lucrez la ceva. Pentru că am multe cărți în minte și trăiesc cu senzația că timpul nu așteaptă pe nimeni.

E.I. Pe plan literar unde te vezi peste 5 ani?

T.H.B. Nu m-am gândit niciodată unde vreau să ajung pe plan literar, într-o anumită perioadă de timp. Sunt membră a USR, filiala Bacău, am câștigat multe premii literare importante. Îmi doresc să scriu cărți bune care să ajungă la sufletul cititorilor. Și care să fie traduse.

E.I. Cât de activă ești pe social media?

T.H.B. În social media nu sunt extrem de activă. Extremele nu sunt bune, nici nu-mi plac. Dar aș primi o notă de trecere!

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

T.H.B. Citiți ce vă place!

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

Pot fi urmărită pe blogul meu Petrecere în lumea celor mici sau pe facebook.

Cărțile Copilul furnică și Proză scurtă. Punct pot fi cumpărate de la Librăria Mihai Eminescu, din București. 

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)