Î. Cine e Danuța Roman în viața de zi cu zi, atunci când nu e scriitor?
R. În afarǎ de scris m-a interesat întotdeauna omul și comportamentul lui. De ce un om reacţioneazǎ într-un anume fel? De ce se poartǎ așa? Care este cauza? Care îi sunt motivele?. De aceea, după terminarea studiilor universitare de drept și de filosofie am făcut studii postuniversitare. Am devenit doctor în filosofie al Universității București și expert în comunicare social\ǎ, minorități și relații interculturale, în urma absolvirii unui curs de specialitate organizat de Academia Românǎ și de Guvernul României la București, Haga și Strasbourg. M-a pasionat antropologia-știința despre om, și cum funcţioneazǎ societatea. Mǎ intereseazǎ evoluţia omului, epoca pe care o trǎim, o epocǎ a ecranelor, a tehnologiei digitale, care tinde sǎ ocupe treptat existenţa omului. Ce putem face sǎ ne pǎstrǎm omenia, cu tot ce este frumos în ea. De aceea, în afarǎ de scris particip la diferite proiecte culturale și sunt și prim vicepreședinte al Dom Polski București. În aceastǎ calitate colaborez cu diferite ONG-uri și cu Televiziunea Românǎ la diferite emisiuni cu profil cultural. Mǎ intereseazǎ pedagogia socialǎ și promovarea unor modele sociale de succes. Promovarea ideii cǎ trebuie sǎ avem încredere în noi înșine, cǎ trebuie sǎ tindem cǎtre stele, cǎtre ceea ce ne dorim în viaţǎ cu adevǎrat.
Î. Cartea vorbește despre relația omului imaginii cu etica și manipularea. Ce te-a determinat să alegi să scrii despre acest subiect controversat?
R. Relaţia omului cu etica și manipularea – am ales acest subiect din douǎ motive. Unul subiectiv, legat de relatǎrile mamei mele, care s-a refugiat din Bucovina de Nord în timpul Marelui Refugiu. Relatǎri despre masacrarea populaţiei evreiești, despre cum te aștepta moartea, doar pentru cǎ te-ai nǎscut, sǎ zicem cu pǎrul roșu și porţi un nume, numele pǎrinţilor tǎi. Despre cum manipularea oamenilor a atins niște cote inimaginabile și s-a ajuns la milioane de victime nevinovate prin Holocaust. Un alt motiv este unul obiectiv. Este actualitatea permanentǎ a relaţiei dintre manipulare și valorile etice și morale. Vorbim în prezent de transumanism, eutanasiere, de sinucidere asistatǎ. Este moral, nu este moral? Manipulare a existat dintotdeauna și va exista. Dar dezvoltarea tehnologiei, mai ales a celei digitale, a mass-mediei comunicaţionale, a reţelelor sociale face posibilǎ antrenarea a mase mari de oameni pe criterii ideologice. Iar ideologia înseamnǎ câteva cuvinte: cine nu e cu noi este împotriva noastrǎ. Deci este un subiect foarte actual, mai ales în perioade de crizǎ, cum e criza sanitarǎ globalǎ pe care o traversǎm cu toţii, în care cǎutam soluţii pentru viaţa noastrǎ.
Î. Cu ce gând îți dorești să rămână cititorii tăi, în urma lecturii cărții tale?
R. Aș dori ca cititorii cǎrţii mele sǎ fie mereu atenţi cu tot ce inseamnǎ informaţie, mai ales cǎ fake news-urile sunt mereu prezente, mai ales pe reţelele de socializare și se distribuie foarte rapid la un numǎr mare de oameni. Sǎ citeascǎ mai mult, sǎ-și dezvolte spiritul critic, sǎ verifice informaţiile și intenţiile celor care le livreazǎ.
Recent am fost sǎ caut o carte la o bibliotecǎ. Am fost impresionatǎ de doi copii un băiat și o fetiţǎ care împreunǎ cu mama lor cǎutau cǎrţi interesante de citit. Într-o lume în care pânǎ și copii foarte mici stau mereu în faţa unui ecran, fie el televizor, calculator, tabletǎ sau telefon este foarte important sǎ ne îndrumǎm copii sǎ descopere plǎcerea lecturii. Doar așa vor crește oameni adevǎraţi, oameni de veritabil succes. Care nu vor fi ușor manipulaţi, dezorientaţi. Aceastǎ carte am gândit-o că pe o busolǎ. Care aratǎ drumul drept, drumul spre o adevǎratǎ realizare, spre o adevǎratǎ fericire.
Î. La ce întrebare răspunde cartea ta?
R. Întrebarea la care răspunde cartea mea este: mai putem ramâne oameni dupǎ tot ceea ce s-a întâmplat ? Dupǎ rǎzboiul civil din Rwanda, care a durat câteva luni și s-a soldat cu mii de victime datoritǎ manipulǎrii? Mai putem rămâne oameni după Holocaust, când omul și-a omorât semenii, doar pentru că erau altfel decât el, folosind cele mai mari și mai noi realizǎri ale știinţei, tehnologiei și progresului? Mai putem avea încredere în natura bunǎ a omului, în judecata sa? Răspunsul este afirmativ. Da, putem rǎmâne oameni, putem evita erorile și tragediile istoriei. Dar în anumite condiţii. Cu condiţia sǎ învǎţǎm noi și sǎ-i invǎţǎm și pe copii noștri să nu uite ce s-a putut întâmpla cu umanitatea omului. Sǎ invǎţǎm și sǎ-I invǎţǎm pe cei mai tiner sǎ gândeasca cu propria minte, nu cu a altora.
Î. Dacă ar fi să descrii cartea într-o idee, care ar fi aceea?
Ideea care ar putea sintetiza cartea este cǎ omul este perfectibil și își poate gǎsi sensul și fericirea vieţii prin el și alǎturi de oameni de omenie, oameni îi vor fi alǎturi în clipele de cumpǎnǎ ale vieţii.
Î. Mai ai în plan să publici și alte cărți?
R. Da, am în plan sǎ scriu și alte cǎrţi. Despre transumanism, cum încep mașinile sǎ trǎiascǎ în locul omului. Despre masificarea omului, cum începem sǎ gândim la fel, sǎ ne imbrǎcǎm la fel, sǎ ne purtǎm la fel. Cum ne ghidǎm dupǎ aceleași modele impuse de mass-media. Aș vrea sǎ scriu și biografii ale unor personalitǎţi, modele de reușitǎ socialǎ veritabilǎ. Mi-ar place sǎ scriu despre Marea Emigraţie din Europa în ţara fǎgǎduinţelor – America de la început de secol XX. Despre curajul acelor oameni de a-și lua soarta în propriile mâini pentru o viaţǎ mai bunǎ. Despre cum s-au întors și au construit, cum și-au urmat visele și le-au împlinit.
Î. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cartea?
R. Activitatea, proiectele mele pot fi urmărite pe contul meu de Facebook și pe blogul personal http://danutaroman.wordpress.com/. Cartea “Homo videns. Între eticǎ și manipulare” poate fi comandatǎ pe site-ul editurii Casa Cǎrţii de Stiinţǎ din Cluj-Napoca, casacartii.ro/editura/ și https://www.librariadelfin.ro/.
Î. Ai un mesaj pentru comunitatea BookNation.ro?
R. Mesajul meu pentru comunitatea BookNation.ro este : Citiți cărți bune. Cărțile bune sunt și foarte buni prieteni. Citind o carte nu ești niciodatǎ singur. Cǎrţile bune sunt ca niște discuţii cu prieteni inteligenți care te susţin în momentele dificile și de la care inveţi ceva, rǎmâi cu ceva folositor. Sunt ca niște trepte pe care le urci în timp ce îţii construiești viitorul, realizǎrile, fericirea personalǎ, alǎturi de viitorul, realizǎrile și fericirea celorlalţi.Deci nu uitaţi : cǎrţile bune sunt și prieteni buni, care rǎmân mereu lângǎ tine. Cartea “Homo videns. Între eticǎ și manipulare” este o astfel de carte. Lecturǎ plǎcutǎ!