În „Curcubeul magic al cuvintelor”, Mihaela Nistor reunește poezii pentru copii și adulți, cu teme inspirate de natură, copilărie, umor și nostalgie. În interviul acordat Booknation, autoarea vorbește despre primele sale versuri, revenirea la scris, rimă și întâlnirea dintre poezie și pictură.

Ați scris primele poezii la nouă ani. Vă amintiți despre ce era primul poem și cum s-a simțit copilul de atunci când și-a văzut gândurile așezate în versuri?
Prima poezie, scrisa la 9 ani se numeste „Început de iarnă”, o descriere a naturii în anotimpul alb, în viziunea mea de copil, de atunci. A scrie mi-a conferit întotdeauna, încă de mică, un sentiment de bucurie. Sub titlul poeziei am scris în paranteza „cântec”… unele dintre poezii le puneam și pe melodie și le cântam.Emoji
După o pauză îndelungată, ați revenit la scris intens în urmă cu aproximativ patru ani. Ce s-a schimbat atunci în viața sau în felul dumneavoastră de a privi poezia?
Nu am observat o schimbare majoră în viața mea atunci când am reînceput să scriu… poate ca firea mea sentimentală și romantică a scos din nou căpșorul din carapace, din obișnuitul, rutina, munca și preocupările cotidiene și dintr-un anumit „gri” al vieții, aducându-mi din nou lumină în ochi și în suflet, dorința și imboldul de a scrie din nou. Scrisesem deja 4 sau 5 poezii când am avut un accident, călcând în gol pe scările de la metrou și cum se spune că „tot răul e spre bine”, stând mult timp acasă cu piciorul imobilizat, am început să scriu masiv.
„Curcubeul magic al cuvintelor” are o parte pentru copii și una pentru adulți. Ce se schimbă în vocea dumneavoastră când treceți de la un cititor la celălalt?
Poeziile pentru adulți sunt pline de romantism, metafore, nostalgie… orice mă poate face să scriu: un apus, gândurile noastre, o întâmplare, un șotron desenat pe asfalt, reamintirea unor episoade… însă eu scriu mult nu neapărat din experiență proprie, cât din imaginație și din înțelegerea și empatia pe care o am fată de oameni, situații, lumea animăluțelor și a viețuitoarelor. În poeziile pentru copii, „vocea” îmi devine șugubeață, plină de fantezie și umor, copilăroasă, drăgălașă precum este însăși copilăria și micuții de la care am avut feedback pozitiv, cât și de la părinți și bunici.
Vă place poezia cu rimă. Vi s-a întâmplat ca o rimă neașteptată să ducă versurile într-o direcție complet diferită de ideea inițială?
Nu neapărat…atunci când scriu eu nu-mi propun de la început un anume tipic sau schelet al poeziei viitoare, pe care încep să „aranjez” apoi rime, metafore, comic de situație, comic de limbaj și alte „floricele” stilistice. Poezia începe să capete formă, contur si să „curgă” pe măsură ce scriu.

Cum vă dați seama că un poem pentru copii „sună bine”? Îl rostiți cu voce tare, îl testați pe cineva sau vă ghidați după ritmul pe care îl auziți în minte?
Pe măsură ce scriu și citesc versurile scrise cu voce joasă, așa îmi dau seama cum sună. Iar când poezia este finalizată o citesc și părinților mei care îmi spun părerea lor.
În versurile dumneavoastră își găsesc locul umorul și nostalgia. Când preferați să faceți cititorul să zâmbească și când lăsați emoția să rămână mai melancolică?
Toate poeziile pentru copii sunt scrise atât cu o anume drăgălășenie specifică copilăriei și cu umor iar multe dintre poezii sunt și educative, dorindu-mi ca micuții șă rămână cu niște învățăminte despre ce înseamnă frumos, adevăr, dreptate, comportament frumos în societate. Scriu poezii nostalgice, romantice, melancolice atunci când și starea mea este în acord cu acestea, când „vibrez„ pe aceste corzi ale sufletului.
Și pictura este una dintre pasiunile dumneavoastră. A pornit vreodată o poezie de la o culoare, de la o imagine pictată ori de la un detaliu pe care l-ați observat cu ochi de pictor?
Da, poeziile mele pot spune că sunt pline de nuanțe, atât coloristice, cât și ideatice, de limbaj, de trăiri, de nuanțele subtile ale sufletului, atât de schimbătoare și efemere. Am poezii în care se îmbină arta rimelor și a cuvântului scris, cu arta picturală, cu care jonglez și pe care o descriu în unele poezii astfel încât imaginile sugerate și descrise sunt chiar picturale.
Anotimpurile, natura și animalele sunt teme familiare poeziei pentru copii. Cum căutați un detaliu surprinzător care să le facă proaspete pentru un cititor de astăzi?
Poeziile pentru copii sunt, în primul rând, simpatice, haioase, pline de freamăt copilăresc și prospețime și candoare. Eu cred că nu am uitat să fiu copil chiar dacă anii mă contrazic vehement. Chiar dacă temele poeziilor sunt unele des intâlnite, felul în care scriu cred ca place, aduce zâmbet pe buze, chiar râs, voioșie, dorință de joacă și le hrănește copiilor imaginația.

Cum ați selectat poemele din „Curcubeul magic al cuvintelor”? Ați preferat textele care vă reprezintă cel mai bine sau ați urmărit un traseu de stări pentru fiecare dintre cele două capitole?
Cred ca toate poeziile mele mă reprezintă. Cred că pot fi foarte versatilă, atăt în alegerea temelor poeziilor, cât și în modul în care scriu, aducând pe buze fie zâmbet sau râs, fie melancolie, nostalgie, tristețe sau pur și simplu…o stare de bine care transpare în general, din poeziile mele.
Dacă un copil ar reține după ani de zile un singur lucru din poeziile dumneavoastră, ce v-ar plăcea să fie: un joc de cuvinte, o imagine a naturii sau o anumită stare sufletească?
O stare sufletească… o trăire a copilăriei cu tot jocul ei, cu toată imaginația, drăgălășenia, puritatea și candoarea specifică acelor ani, ai jocului, jucăriilor și fanteziei.