Top cărți Jennifer L. Armentrout – Cărți de suflet | Recomandări

de | iun. 24, 2019 | Booklist - Recomandări de cărți numai bune de citit | 0 comentarii

Imagini pentru jennifer l armentrout

Fie că ești fan Editura Epica, fie că adori Editura Corint, știi clar că acestea au ceva în comun. Ambele traduc cărți ce îi aparțin lui Jennifer L. Armentrout. Una se bazează pe feeling-ul ei romantic, una este pasionată de talentul ei în SF. Cert este că aceste serii au atras milioane de fani și au făcut-o pe Jennifer una dintre cele mai versatile și cameleonice autoare, pentru că își schimbă stilul extrem de rapid, într-un mod genial, ce atrage și instigă la lectură. Dacă stau să mă gândesc bine, Editura Litera în curând se va alătura seriei de edituri ce o vor traduce pe Jenn, însă vorbim despre carte după ce se lansează 🙂 Vreau să vă prezint 3 cărți preferate și să vă vorbesc și puțin despre seriile din care acestea fac parte, cu mențiunea că aceasta mai are o serie de succes, încă netradusă la noi, dar am văzut pe site-ul Corint că în curând va realiza și acest lucru!!

„Obsidian”- volumul 1 din seria „Lux”

Această carte face parte dintr-o serie de 5 cărți și pot spune cu ușurință și cu mâna pe inimă că este una dintre cele mai bune din genul său, Paranormal Romance. M-a prins de la primele pagini pentru că are un stil foarte fluent, extrem de amuzant și creionează personajele cu măiestrie. Simțul umorului este clar un element care o definește și care se simte în fiecare pagină și replică pe care personajele o dau. Cine nu a auzit de cuceritorul Daemon Black să ridice mâna! Aventurile sale și ale lui Katy Swartz au atras milioane de fani și pot spune clar că mă număr și eu printre aceștia. Povestea lor de dragoste și aventurile prin care trec îți dau dependență și nu o să vrei să faci pauză de citit. Fiecare capitol este plin de suspans, de umor sau de dragoste și întreg universul creat de Jennifer îți taie răsuflarea. Dușmani, mister, extratereștrii, suspans, drama dar și muuulte dragoste te aștepta să le descoperi în paginile unei serii de mare succes.

 

 

🔥 Obsidian - Jennifer L. Armentrout are reducere pe:

„Întoarcerea” – volumul 1 din seria „Titanii”

Primul volum dintre-o serie de 4, „Titanii” este un spin-off al unei alte serii de succes scrisă de Jennifer, „The Covenant”. V-am scris mai sus de existența ei. Este o serie fenomenală, ce nu s-a tradus încă la noi dar este în curs de apariție anul acesta la Corint. Eu mi-am cumpărat-o paperback după ce am citit-o pe Kindle pentru că mi s-a părut incredibil de bună și trebuia neapărat să o am în bibliotecă. De aici, Jennifer s-a gândit să vorbească mai mult despre un personaj cheie în acțiunea principala, Seth. Astfel acestuia i-a fost creionat un nou destin, o dragoste care să îl salveze, dar și o nouă șansă. Nu vreau să dezvălui multe, dar Seth nu a fost chiar model de comportament în „The Covenant” iar acum va avea șansa să își spele păcatele și să arate de ceea ce este în stare. O are pe Josie alături, un semi-zeu, care este încă în fază de cunoaștere a puterilor sale și împreună vor avea parte de multe aventuri. Mitologia se îmbină armonios cu elemente fantasy și tot acest univers creat cu mult talent te absoarbe fără să stea pe gânduri.

 

 

🔥 Întoarcerea - Jennifer L. Armentrout are reducere pe:

„Te aștept” – volumul 1 din seria „Te aștept”

O serie semnată tot de Jennifer, însă sub un alt pseudonim, J. Lynn. O serie care are până acum la activ 4 cărți traduse la editura Epica, dar 6 în total apărute în engleză. Este total diferită ca stil de ceea ce ne-a oferit autoarea până acum, pentru că își schimbă genul radical și trece spre un Românce pur. Îi place sub această denumire să pună accent pe probleme sociale și pe adolescenții cu un trecut tumultos. Merge pe principiul „dragostea vindecă orice”, însă înainte de a avea un final fericit, protagoniștii au ceva de luptat. Cam și Avery fac un cuplu foarte frumos, însă există multe lucruri ce vor să îi despartă. Trecutul lui Avery o împiedică să facă un pas spre fericire și de aceea îl ține pe Cam la distanță, deși nu dorește acest lucru. „Te aștept” este un titlu sugestiv, pentru că eroul nostru va trebui să aibă multă răbdare și să o ajute pe Avery să își deschidă sufletul pentru a se putea vindeca. O luptă cu demonii trecutului, dramă, dar și dragoste și compasiune, cartea aceasta are de toate și vă așteaptă și pe voi să o descoperiți.

 

 

🔥 Te aștept - Jennifer L. Armentrout are reducere pe:

Sper că v-am făcut curioși și dacă nu ați încercat nimic scris de Jennifer, trebuie musai să luați măcar o carte și să îi dați o șansă. Sunt mai multe cărți ce merită atenția voastră dar unele momentan nu au apărut la noi. Așa cum am zis și mai sus, seria „The Covenant” este genială, „The Darkest Star” – un spin-off seria „Lux” sunt de trecut pe listă. Oh, da, mai are o carte foarte drăguță apărută la Epica – „Să nu spui niciodată pentru totdeauna”. Spor la citit!!!

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

5 1 vote
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 3 luni, 19 zile și a scris până acum 667 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments