Ce simte un copil în prima zi de școală? Cum îi sună clopoțelul, cum își pregătește ghiozdanul și ce înseamnă, pentru el, bucuria de a învăța? Am adunat 29 de poezii despre școală, cu versuri integrale pentru clasa pregătitoare, clasele primare și serbările de sfârșit de an.
O parte dintre textele istorice provin din antologia 200 poezii pentru grădinile de copii și clasele primare, adunată de Sevasta Dimitriu în 1918. Selecția cuprinde și poezii de Octavian Goga, George Coșbuc și Anton Pann, cu teme precum prima zi de școală, clopoțelul, învățătura și gramatica. Limbajul și obiceiurile din unele texte evocă școala de acum mai bine de un secol. Pentru o recitare veselă sunt potrivite „Hai la școală”, „Clopoțelul” sau „Cel dintâi”; celelalte pot fi citite împreună cu copiii mai mari.
Poezii despre prima zi de școală, clopoțel și drumul spre clasă
Drumul de dimineață, graba de a ajunge primul și clopoțelul care adună elevii în clasă apar în aceste versuri despre viața unui școlar.
1. Drumul la școală
Când văd ieșind pe hornuri fumul,
Și-i frig, și ninge, atunci drumul
De-acas’ pân’ la școală-i lung;
Și pare că nu mai ajung.
Dar cui e drag să-nvețe carte,
Nu-i pare nici un drum departe;
Să fie frig, ori timp frumos,
La școală merge bucuros.
2. Hai la școală
M-am sculat de dimineață,
M-am spălat, m-am îmbrăcat
Și din suflet m-am rugat
Să-mi dea Dumnezeu viață,
Sănătate și noroc!
Eu sunt copilaș de școală,
Mult și multe-am de-nvățat.
Leneș nu-s, nici răsfățat.
Însă mintea mi-e cam goală:
Hai la școală, nu la joc!
3. Ceasul
Tic-tac, tic-tac,
Bate ceasul ne-ncetat!
„Copile, mi-te scoală,
Că-i vremea de-nvățat.”
Tic-tac, tic-tac,
Spune ceasul ne-ncetat:
„Vremea trece iute,
Tocmai cum eu bat.”
Tic-tac, tic-tac,
Bate ceasul ne-ncetat:
„Cine perde vremea
Nu e bun băiat!”
4. Clopoțelul
(La intrare)
O bancă: Clopotul la școală sună.
Corul clasei: Clopotul! Clopotul!
Banca: Copilașii se adună.
Corul clasei: Clopotul! Clopotul!
„Mamă dragă, dă mai iute!”
„Puiul mamii, du-te, du-te!”
(La recreație)
Clopotul ne cheamă iară.
Hai, copii, cu toți afară!
Haideți fără de zăbavă,
Să mai facem vreo ispravă!
(După recreație)
Clopotul de clasă sună.
Doamna noastră iar ne-adună.
Doamna noastră iar ne cheamă,
Să lucrăm ceva de seamă.
(Variantă după recreație)
Clopotul de clasă sună.
Doamna noastră iar ne-adună.
Haideți! Câte doi și două,
Bine ne mai șade nouă!
(La sfârșitul clasei)
Ha! Ha! Ha! El sună iară!
Măi băieți! Acum afară!
Și apoi o fugă-acasă
La măicuța și la masă!
La măicuța și la masă!
5. Cel dintâi
Astăzi m-am sculat de vreme,
Mama-mi zise: „Nu te teme!
Astăzi nu ajungi târziu.”
— „Eu vreau cel dintâi să fiu!”
Și pornesc ca un nebun;
Parc-aș fi un glonț de tun.
De pe frunte-mi curg sudori;
Mă simt ud la subțiori.
Dar alerg, c-așa vreau eu:
Parc-aș fi un pui de zmeu.
Iată școala! Eu deschid.
Și portița iar o-nchid
Și la ușă mă-ndesesc
Și prin geam la bănci privesc:
„Bravo, neică! Nimeni nu-i!
Astăzi eu sunt cel dintâi!”
6. Marș
Fie şcoala mică,
Cu tavanul jos,
Fără duşumele —
Noi mergem voios.
Fie, hăt, departe,
Şi drumul glodos,
Fie chiar ger mare —
Noi mergem voios.
Doamna noastră-i bună,
Are glas duios;
Ea ne dă unelte —
Noi lucrăm voios.
7. Copilul și cucul
Să mai merg și azi la școală?
Ba eu nu, că școala-i boală.
„Aici strig, mă veselesc;
Sar, alerg, mă tăvălesc;
Iar în școală sunt silit
Să stau smirna-ncremenit.”
Așa zise odinioară
Un prunc cu mintea ușoară.
Și vru cartea s-o arunce
Și de joc să se apuce.
Dar un cuc ce-l auzi
Fără veste îi vorbi:
„Măi băiete, fii cuminte,
Mai gândește și-nainte!
Și eu când am fost mai mic,
N-am voit să-nvăț nimic!
Acum alta, nu știu — zău —
Decât «cucu» strig mereu.
Deci la școală mergi curând.
De joc este timp oricând.”
8. Curățenia
Pr. Constantin N. Popescu
Nicușor vine la școală
Totdeauna mai ‘nainte;
De aceea toți copii
Zic că Nicul e cuminte.
Se scoală de dimineață:
Se spală bine pe față
Și prin urechi, peste tot,
Și mânele până ‘n cot.
Își spală și gâtu ‘odată;
Gura bine și-o clătește;
De aceea niciodată
Nicul nu se ‘mbolnăvește.
Curăță și pe sub unghii
Și cu foarfecce le taie,
Ca nu cumva pela școală
Să primească vr’o bătaie.
Hainele frumos le ‘mbracă
După ce le curățește;
Și cu ghetele se ‘ncalță
După ce le văcsuește.
Însă dacă este vară,
Nicul pleacă și desculț;
Dar picioarele le spală,
Ca să fie tot drăguț.
Când vremea de școală-i vine
Ghiozdanul și-l șterge bine.
Cărțile în el le-așează
Și de loc nu le ‘ntinează.
Când la școală el pornește
Toată lumea îl privește
Cât de bine e spălat
Și cât este de curat.
Când Domnul învățător
A văzut pe Nicușor
Cătră toți l-a lăudat:
„Nicu e băiat curat”.
Dacă vreți să fiți iubiți
De ‘nvățător și părinți
Și, ca Nicu, lăudați, —
Fiți ca Nicu de curați!
Poezii despre carte, învățătură și obiceiuri bune
Aceste poeme au fost citite în școlile românești de odinioară. Unele îndeamnă la învățătură, altele la răbdare, hărnicie și purtare cuviincioasă.
9. Copilul haimana
S. G. Neamțu, „Grădina de copii”, nr. 9 (1901)
Mititelule, ascultă:
Ce tot umbli-aşa ştrengar,
De faci oamenilor pozne,
Şi părinţilor amar?
Vezi, mai bine mergi la şcoala
De copii mici, ca să-nveţi
Lucruri bune şi frumoase,
Cum se cade-ntre băieţi.
Micul meu, ascultă bine:
Dacă nu te vei îndrepta,
Toată lumea îţi va zice
Că eşti mare haimana!
10. Copilul către părinți
Buni părinţi, voi cu iubire
De-a mea creştere-ngrijiţi.
Pentru a mea fericire
Tot ce-aveţi cu drag jertfiţi.
Azi sunt mic, azi n-am putere
Truda să v-o răsplătesc;
Dar spre-a voastră mângâiere
Eu învăţ şi mă silesc.
Iar apoi, când voi fi mare
Şi la minte luminat,
Spre a voastră uşurare
Voi lucra neîncetat.
11. Buna cuviință
Ascultă, copile: eşti destul de mare
Şi trebuie în lume să ştii a te purta.
De intri în vreo casă, mai lasă-a ta zburdare;
Opreşte-te la uşă; gândeşte-a saluta.
Uşa n-o deschide; întâi ciocăneşte,
Şi dacă-ţi dă voie, atunci porneşte.
De-ai intrat în casă, capul dezveleşte,
Prea frumos salută; zi ce trebuieşte.
„Bună ziua” spune sau o „bună seară”
Când vei pleca însă să le repeţi iară;
Şi de ceri vreun lucru, nu zi „dă-mi” ca prostul;
„Mă rog”, fii cuminte, ca să nu-ţi strici rostul.
12. Rugăciunea pruncilor
Bun Părinte, Doamne sfinte,
Te rugăm cu toţi fierbinte:
Fă-ne buni şi-ascultători
Şi de carte iubitori.
13. Ne-ajută, Doamne!
Ne-ajută, Doamne, să-nvăţăm,
Pe părinţi să-i bucurăm;
Copii şi oameni buni să fim
Şi ţara noastră s-o iubim.
14. Rugăciune (pentru spor la învățătură)
Doamne, Tu ne-ai ajutat,
De-am lucrat şi-am învăţat.
Ne-ai dat minte şi putere,
De-am învăţat cu plăcere.
Şi-al Tău nume-l preamărim.
Dă-ne, Bunule, putere,
Să-nvăţăm tot cu plăcere;
Mintea să ne-o luminăm,
Tot ce-i bine să lucrăm,
Şi să facem pururea
Ce e sfântă voia Ta. Amin.
15. Înseamnă-ți
Înainte de culcat,
Fie lucrul tău gătat:
Lucrul tău de azi pe mâine
A-l lăsa nu este bine.
Totdeauna seara-ți spune
Umilita rugăciune!
Mulțumind lui Dumnezeu
Pentru ajutorul său.
Poezii despre dascăli, învățătoare și serbări școlare
Două poeme cunoscute de Octavian Goga sunt urmate de versuri rostite în trecut la serbări, examene și întâlniri cu părinții.
16. Dăscălița
Octavian Goga
Când, tremurându-și jalea și sfiala,
Un cânt pribeag îmbrățișează firea,
Și-un trandafir crescut în umbră moare,
Și soare nu-i să-i plângă risipirea,
Eu plâng atunci, căci tu-mi răsai în zare,
A vremii noastre dreaptă muceniță,
Copil blajin, cuminte prea devreme,
Sfielnică, bălaie dăscăliță.
Ca strălucirea ochilor tăi limpezi,
Poveste nu-i mai jalnic povestită,
Tu ești din leagăn soră cu sfiala,
Pe buza ta n-a tremurat ispită.
Cununa ta de zile și de visuri
Au împletit-o rele ursitoare,
Ca fruntea ta nu-i frunte de zăpadă,
Și mână nu-i atâtea știutoare.
Moșnegi, ceteți ai cărților din strană,
Din graiul tău culeg învățătură,
E scrisă parcă-n zâmbetele tale
Seninătatea slovei din scriptură.
În barba lor, căruntă ca amurgul,
Ei strâng prinosul lacrimilor sfinte,
Căci văd aievea întrupat ceaslovul
În vorba ta domoală și cuminte.
La tine vin nevestele să-și plângă
Feciorii duși în slujbă la-mpăratul,
Și tu ascunzi o lacrimă-ntre slove,
În alte țări când le trimiți oftatul…
Și fete vin, să le-nflorești altița,
La pragul tău e plină ulicioara,
Și fetele își șopotesc în taină:
„Ce mâini frumoase are domnișoara!”
…Așa, grijind copiii altor mame,
Te stingi zâmbind în calea ta, fecioară,
Iar căpătâiul somnului tău vitreg
De-un vis deșert zadarnic se-nfioară.
Tu parc-auzi cum picură la geamuri
Un ciripit de pui de rândunică
Și-un gând răzleț îți înfierbântă tâmpla,
Cu tine-adoarme-o dulce, sfântă frică.
Sfios, amurgul toamnei mohorâte
Își mișcă-ncet podoaba lui bolnavă,
Ca din cădelniți fumul de tămâie,
Prelung se zbate frunza din dumbravă.
Tu stai în prag, și din frăgar o frunză
La sânul tău s-a coborât să moară,
Iar vântul spune crengilor plecate
Povestea ta, frumoasă domnișoară…
17. Dascălul
Octavian Goga
Moșneag senin, eu tâmpla ta curată
O cer pe veci nădejdii mele pază.
Din soarele copilăriei mele
Pe fruntea ta mai licărește-o rază.
În suflet simt cum negura se sfarmă
Și se-mpletește albă dimineață
Când ochiul tău în inimă-mi coboară,
Topind încet cetatea ei de gheață.
Azi, ca un sfânt dintr-o icoană veche,
Blând îmi răsai cu fața ta blajină,
Cu zâmbet bun, cu ochi cuminți și limpezi,
Strălucitori de lacrimi și lumină.
Cu tine-aduci atâtea nestemate
Din îngropatul vremilor tezaur,
Și amintirea-n țara ei mă poartă,
Cu pas încet, în carul ei de aur…
Mă văd în pragul zilelor mai bune…
O casă-n deal, cu strașine plecate,
Unde-asculta de sfaturile tale
Atâta râs și-atâta sănătate.
În frunte, tu păreai un mag din basme
Când soarele, trecând peste fântână,
Blând pătrundea prin strașina de paie
Și lumina bucoavna ta bătrână.
A fost demult. – O rază care luptă
Zadarnic cu câmpiile de gheață.
Vezi, astăzi valul altei vieți mă poartă
Și-nțelepciunea altei lumi mă-nvață.
Dar sufletul și-acum își are cuibul
Acolo sus, în satul de sub munte,
Unde și azi zâmbește, împăcată,
Curata cinste-a pletelor cărunte.
Bucoavna ta, sub pragul de pe grindă,
Își hodinește-nvățătura moartă,
Dar glasul tău și azi, la zi de praznic,
Toată povara greului o poartă.
Pierdut ascult troparul tău din strană
Și tainică și sfântă-mi pare clipa,
Pare că duhul altei lumi m-atinge,
În zbor domol, pe frunte cu aripa.
Căci simt plutind prin fumul de tămâie
Sfințenia cântării preacurate,
Ce-a rumenit o lume cu senina
Cucernicie-a vremilor uitate.
Și-n ochii tăi văd strălucind scânteia
Din focul mare-al dragostei de lege,
Ce prin potopul veacurilor negre
Ne-a luminat cărările pribege.
18. Imn de mulțumire
Ortanța Sevola
Azi cu toţii ne unim
Şi cu toţii mulţumim
Celor ce cu bunătate
Ne învaţă despre toate.
Glasul nostru-l ridicăm,
Fericire le urăm,
Şi mult bine, şi mult spor
De la bunul Creator.
Să trăiască cât doresc!
Să împlinească ce voiesc!
Şi din veselia lor
Să dea şi copiilor!
19. Salutare
Oameni buni, bine-aţi venit!
Noi pe voi mult v-am dorit
În această sală mare,
La a noastră sărbătoare!
Astăzi voi veţi auzi
Minunate poezii,
Şi ce cântece-am cântat
Veţi vedea şi ce am lucrat.
Oameni buni, orice ar fi,
Noi mereu ne vom sili,
Ca şi de aici înainte
Să fim harnici şi cuminţi!
20. Versuri ocazionale pe melodia „Fie zi cu soare”
Astăzi la examen,
Oameni şi femei
Vin ca să asculte
Pe ai lor mititei!
Doamna azi ne duce
Într-un câmp de flori,
Să le strângem toate
Pentru sărbători!
Doamna povesteşte
Prea frumos poveşti.
Când începe dânsa,
Tot mai mult doreşti.
Doamna azi ne-nvaţă
Cum să ne purtăm,
Pe părinţi şi oameni
Cum să-i respectăm.
21. Urare către o binefăcătoare
Pentru atâta bunătate
Ce arăţi către popor,
Iată şi urarea noastră
Pornită din sân iubitor.
Dă-ne voie cu iubire,
Şi noi să te salutăm
Şi din buze inocente
Cu toţi astfel să-ţi urăm:
„Un trai plin de fericire,
Mulţi ani dulci fără nevoi,
Sănătate, mulţumire,
Iată ce-ţi urăm noi.”
„Flori frumoase aurite
Să răsară-n drumul tău,
Multe zile fericite
Să-ţi dea bunul Dumnezeu.”
Rugăciuni și versuri școlare din abecedarele vechi
Manualele de acum un secol conțineau și rugăciuni pentru începutul ori încheierea lecțiilor. Le păstrăm aici pentru valoarea lor de mărturie a culturii școlare de altădată.
22. Rugăciunea la intrarea în școală
Doamne, Doamne, ceresc tată,
Noi pe Tine Te rugăm:
Luminează-a noastră minte,
Lucruri bune să-nvăţăm.
Că Tu eşti stăpânul lumii,
Şi al nostru Tată eşti,
Şi pe toate cele bune
Numai Tu le împlineşti.
23. Rugăciuni înainte de școală
Doamne sfinte şi-ndurate,
Varsă-Ţi marea bunătate
Peste noi cei umiliţi!
În puteri ne întăreşte,
De păcate ne păzeşte,
Fă-ne, Doamne, fericiţi!
24. După școală
Cerescule Împărate,
Fă ca cele învăţate
Să rămâie întru noi!
Să rodească cu sporire
Şi să-Ţi fie spre mărire —
Apără-ne de nevoi!
25. Rugăciunea la ieșirea din școală
Dumnezeule-ndurate,
Pentru cele învăţate,
Noi cu toţii-Ţi mulţămim
Şi-al Tău nume-l preamărim.
Ajută-ne, Doamne sfinte,
Şi de-acuma înainte,
Mintea să ne-o luminăm,
Tot ce-i bine să lucrăm. Amin.
Poezii clasice despre școală, gramatică și profesori
Pe lângă versurile scurte pentru copiii mici, literatura clasică oferă și satire, cântece istorice ori întâmplări amuzante despre elevi și dascăli. Textele de mai jos sunt potrivite mai ales pentru cititorii mai mari: „Cântec pentru școală” păstrează limbajul patriotic al epocii, în vreme ce „Gramatica și medicul” și povestea lui Nastratin Hogea au poante savuroase.
26. Cântec pentru școală
de George Coșbuc
Noi vom fi soldați odată,
Tra-ra-ră!
Toți cu inima bărbată
Țara o vom apăra
Când va fi amenințată —
Tra-ra-ră!
Lasă trâmbița să sune!
Tra-ra-ri!
Toți copiii să s-adune,
Și pe loc când ne-om opri
Să cântăm o rugăciune —
Tra-ra-ri!
Doamne sfânt, tu ai aminte,
Tra-ra-ra!
Și ne dă puteri și minte
Să-nvățăm a te-asculta
Și iubi ca pe-un părinte —
Tra-ra-ra!
Doamne, ține-ne părinții!
Tra-ra-ri!
Plinitori ne fă credinții
Strămoșești, ca-n ea s-avem
Sfânta arm-a biruinții!
Tra-ra-ri!
Regele să ne trăiască,
Tra-ra-ră!
Neamul fă-ni-l să sporească,
Și în veci, Doamne, nu uită
Mândra țară românească!
Trara-ri-rară!
27. Gramatica și medicul
de George Coșbuc
Odată îmi trimise un medic renumit
Pe fiu-său la școală pe două luni, cu dorul
Să fac din el gramatic și retor, căci feciorul
Isteț era la vorbă și gând, un îndrăcit,
Da-n lună cu piciorul.
În școală eu, firește, voind să-l introduc
În taină de gramatici, încep cu poezia;
Iau versul Iliadei: Să-mi cânți, muză mânia,
Căci ea pe mulți trimite la iad, apoi apuc
Să-i spun ce-i prozodia.
Deseară, când băiatul se duce la părinți,
El spune ce-i prin școală și prinde să recite:
Să-mi cânți, muză mânia, căci ea pe mulți trimite
La iad; vestitul doctor a prins să criște-n dinți
Ca cei scoși din sărite.
Atâta i-a fost școala baiatului; de-atunci
El n-a venit la mine, căci tată-său pesemne
Ținea c-aceste versuri sunt oarecum nedemne
De-un doctor; dar în fine dai versuri unor prunci
Ca versul să-i îndemne.
Trecură zile multe, și-odată mă-ntâlnesc
Cu doctorul pe stradă; fățiș venind spre mine,
El râde, mă salută, poftindu-mi bani și bine,
Eu resalut, și dânsul cu glasul prietenesc
Mi-a zis șoptind în fine:
Mulțam de ostăneală! Tu vrei să-nveți pe fiu
În ce mod se trimite la iad? Să plătesc taxă
La școală? Dar acasă nu pot să-i dau eu praxă?
Pe mulți trimit, amice, la iad! Deși nu știu
Nici boabă de sintaxă!
28. Învățătura dată rău se sparge în capul tău
de Anton Pann
Nastratin era un hogea (dascăl sau învățător)
Care a rămas de basmu până astăzi tuturor,
Pentru că era din fire cam p-o ureche, năzdrăvan,
Nu-l găsești însă în faptă să fi fost vreun viclean;
El șezând odată-n școală, ce îi dete-n simplul gând
– Ascultați, copii – le zise (cu-ntâmplare strănutând) –
Să știți d-astăzi înainte că eu când voi strănuta,
Toți bătând îndată-n palme să-mi ziceți hair-ola!
Cu-ntâmplare dar odată găleata în puț căzând
Și cu ce să scoată apă pentru școală neavând,
Hogea porunci îndată ca din toți ai săi școlari
Să se lase-n puț s-o scoată vreunul din cei mai mari;
Merg școlarii toți în grabă, pe lângă puț se adun,
Dar privind ș-adânc văzându-l, n-a vrut să intre nici un.
Deci văzând că coraj n-are nici unul din câți era;
Hotărâ-n cele din urmă el într-însul a intra;
Ș-așa dezbrăcat de toate, cu capul gol și desculț,
Legat cu un ștreang de mijloc, școlarii-l lăsară-n puț;
După ce găsi găleata și după ce o legă,
Către școlari dete gură și să-l tragă le strigă;
Ei pornind cu toți dodată să-l tragă în sus de jos
Și tocma cam pe la gura puțului când fu el scos,
Razele luminii-ndată îl gâdilară în nas
Și începu să strănute una-ntr-altă-n acel ceas;
Ei cum aud că strănută aminte-n grab s-au adus
De porunca lui cea dată (după cum am spus mai sus)
Și cu toți deodată funia din mâini lăsând,
Începur-a bate-n palme și „hair-ola!” strigând.
Bietul Hogea cade-n dată ca un dovleac jos trântit
Până-n fund își sparse capul, de pereți fiind lovit.
După ce ieși în urmă d-acei nerozi copii tras,
Jupuit ca vai de dânsul, la picioare, mâini și nas,
Zise: – Nu e vina voastră, ci a mea, că n-am judecat,
Ș-astfel de cinste neroadă ca să-mi dați v-am învățat,
Care-n cele după urmă din pricina-i ajunsei
Cu picioare, mâini belite și cu cap spart m-alesei.
29. Un imn preasfintei gramatice
de George Coșbuc
Te salut pe tine, – articol cauzal și omogen,
Indirect contras în fraza cu subiectul epicen!
Voi, interjecțiuni concrete și-optative principale,
Rădăcini prin apoziții singular adjectivale,
Voi, cantitative – abstracte subiective-n viitor,
Unipersonale-n modul cu plural hotărâtor,
Vă salut! Și tot asemeni te salut, o, prezumtive,
Număr genitiv în cazul numelor intranzitive.
Tu, obiect concret și simplu, tu, circumstanțial de loc,
Locativ pasiv, conjuncții, complimente reciproc!
Unde să găsesc puterea de-a trăi, de nu la tine,
Gen subordonat prin verbul reflexivelor suspine?
Cardinale – acuzative, virgulă și period,
Două puncte – adversative strict coordonate-n mod
Și superlativ prezinte derivat din vocative,
Prin vocala secundară cu terminațiuni pasive,
Declinări adverbiale negative-n absolut
Cu perfecte – adversative sufixate-n atribut,
Relativ invers compuse prin adverbii ca moțiune,
Pozitiv improprii-n număr, ori neutre, ori comune,
Mod superlativ generic omonim adversativ,
Plenison ca negațiune, iar în fond apelativ
Cu prefix și cu gerunzii posesivo – cardinale,
Morfologice prin sunet și prin stări adverbiale.
Dați cu fuga sinonime prin funcțiune și raport,
Că mai-mult-decât-perfectul lui Cipar acum e mort!
Dar în locu-i înviară prezumtive și oblice
Și-un dubitativ pro – contra ortografico – propice.
Propoziții și-apoziții ce ne-arată rupt anume
Locul timpului și cauza modului unui pronume
Prefixat dintr-un adverbiu feminin cu derivate
Prin triftongii declinării verbelor neregulate.
Ce-ați făcut, o, voi ai țării prearăzboinici voievozi,
Pentru înaintarea noastră? V-ați luptat niște nerozi
Cu tătari, cu turci, cu unguri? Luptă-i asta? Alte lupte
Purtăm noi, mai glorioase, cu învingeri neîntrerupte,
Cu negații și-afirmații și-optativul indirect,
Al interogării proprii și-al pasivului perfect.
Iată, se deschide cerul și dintr-însul cad nespuse
Și contrarii și contrase și opuse și compuse
Cu diftongi și relative, și-ablative, și vibrante,
Și jumări și fleici și-ntreaga tabără de consonante:
Labiale și dentale și nazale și minuni,
Ps! br! hr! he! ho! ha, huide, și-alte-asemeni conjuncțiuni,
Către, spre, prin, la, în, peste, de la, din și-ntr-un ulcior
Joac-o sârbă vocativul unison într-un picior
Cu funcțiuni și cu rapoarte și-alergând în fund li-e țelu
Spre azbuchevedeglagoldobreiestjivetezelu
Și-o harababură sfântă văd, mă tulbur, cad, mă-nchin:
Să trăiască-n veci sintaxul! Aleluia și amin!
Textele lui Coșbuc și povestirea în versuri a lui Anton Pann se pot consulta în ediții digitale pe Wikisource și în biblioteca Filolog.
Ce poezie alegi pentru fiecare clasă?
Clasa pregătitoare: textele scurte și ritmate precum „Ceasul”, „Drumul la școală” și „Hai la școală” se pretează citirii împreună cu un adult. „Clopoțelul” se poate interpreta cu mai multe voci, după modelul cântecului școlar vechi.
Clasa I: „Cel dintâi” și „Copilul și cucul” aduc întâmplări ușor de povestit în propriile cuvinte. Sunt potrivite pentru discuții despre colegi, curajul de a încerca și bucuria de a afla lucruri noi.
Clasele II–IV: copiii pot descoperi poezia narativă, tonul ironic ori portretul literar. „Dascălul” și „Dăscălița”, de Octavian Goga, sunt mai solemne și mai potrivite unei lecturi însoțite de explicații despre școala din trecut.
Pentru serbare: „Salutare”, „Imn de mulțumire” și „Versuri ocazionale pe melodia «Fie zi cu soare»” au fost concepute pentru recitare colectivă. Pentru alte versuri dedicate profesorilor, vezi și poeziile pentru învățătoare și educatoare. O selecție mai largă pe vârste se găsește în poeziile pentru copii.
Versurile istorice de aici pot fi comparate și cu culegerea din 1918, disponibilă în colecția digitală a Bibliotecii Județene „Ioan N. Roman” Constanța. Atmosfera din poeziile lui Goga poate fi descoperită în volumul său Poezii (1905).
Mic glosar
- Dăscăliță – învățătoare; cuvânt folosit mai ales în literatura veche.
- Glodos – plin de noroi, greu de străbătut.
- Dușumele – podele făcute din scânduri.
- Ștrengar – copil neastâmpărat, pus pe șotii.
- Recreație – pauză între orele de curs.
- Zăbavă – întârziere, amânare.
- Muceniță – femeie care îndură suferințe mari pentru un ideal sau o credință.
- Haimana – persoană care umblă fără rost sau se poartă neserios.