Elena Farago a scris unele dintre cele mai îndrăgite poezii pentru copii, despre animale, bunătate, familie și lumea celor mici. În această selecție sunt 28 de poezii, de la versuri scurte, ușor de învățat, până la povești în versuri, precum Cățelușul șchiop, Gândăcelul și Motanul pedepsit.
Poezii despre animale și bunătate
1. Cățelușul șchiop
Elena Farago
Eu am numai trei picioare,
Și de-abia mă mișc: țop, țop,
Râd când mă-ntâlnesc copiii,
Și mă cheamă „cuciu șchiop”.
Frații mei ceilalți se joacă
Cu copiii toți, dar eu
Nu pot alerga ca dânșii,
Că sunt șchiop și cad mereu!
Și stau singur toată ziua
Și plâng mult când mă gândesc
Că tot șchiop voi fi de-acuma
Și tot trist am să trăiesc.
Și când mă gândesc ce bine
M-aș juca și eu acum,
Și-aș lătra și eu din poartă
La copiii de pe drum!
Cât sunt de frumoși copiii
Cei cuminți, și cât de mult
Mi-ar plăcea să stau cu dânșii,
Să mă joc și să-i ascult!
Dar copiii răi la suflet
Sunt urâți, precum e-acel
Care m-a șchiopat pe mine,
Și nu-i pot iubi defel…
M-a lovit din răutate
Cu o piatră în picior,
Și-am zăcut, și-am plâns atâta,
De credeam că am să mor…
Acum vine și-mi dă zahăr
Și ar vrea să-mi fie bun,
Și-aș putea să-l mușc odată
De picior, să mă răzbun,
Dar îl las așa, să vadă
Răul, că un biet cățel
Are inima mai bună
Decât a avut-o el.
2. Gândăcelul
Elena Farago
De ce m-ai prins în pumnul tău,
Copil frumos, tu nu știi oare
Că-s mic și eu și că mă doare
De ce mă strângi așa de rău?
Copil ca tine sunt și eu,
Și-mi place să mă joc și mie,
Și milă trebuie să-ți fie
De spaima și de plânsul meu!
De ce să vrei să mă omori?
Că am și eu părinți ca tine,
Și-ar plânge mama după mine,
Și-ar plânge bietele surori,
Și-ar plânge tata mult de tot
Căci am trăit abia trei zile,
Îndură-te de ei, copile,
Și lasă-mă, că nu mai pot!…
Așa plângea un gândăcel
În pumnul ce-l strângea să-l rupă
Și l-a deschis copilul după
Ce n-a mai fost nimic din el!
A încercat să-l mai învie
Suflându-i aripile-n vânt,
Dar a căzut în țărnă frânt
Și-nțepenit pentru vecie!…
Scârbit de fapta ta cea rea
Degeaba plângi, acum, copile,
Ci du-te-n casă-acum și zi-le
Părinților isprava ta.
Și zi-le că de-acum ai vrea
Să ocrotești cu bunătate,
În cale-ți, orice vietate,
Oricât de făr-de-nsemnătate,
Și-oricât de mică ar fi ea!
3. Motanul pedepsit
Elena Farago
Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.
Râde sub mustăţi motanul:
– Ce noroc! Păcat să-l scap!
Iute sus! Dar, poc, o piatră
Îl loveşte drept în cap.
Trist se tânguie motanul:
– Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
– Iartă-mă te rog, căci eu
Te-am lovit, şi rău îmi pare,
Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost milă,
Când săriseşi să-i omori?
4. Bondarul leneș
Elena Farago
O furnică mititică,
Cât un grăuncior de mei,
Duce-n spate o greutate,
De trei ori cât bobul ei.
Pe cărare-n jale mare
Plânge un bondar ciapcin:
– Mor de foame
Și n-am poame
Și-aș munci,
Dar n-am stăpân!
– Hai și-mi cară din povară
Și sunt gata să-ți plătesc.
– Cum n-aș merge?! dar pe lege
Jur că nu pot să muncesc!
– Vai de tine! rușine
Leneșule cerșetor,
Nici de milă, nici de silă
Nu ți-aș da un ajutor!
5. Fluturii
Elena Farago
Fluturi albi și roșii,
Și pestriți, frumoși,
Eu îi prind în plasă,
Când mama mă lasă.
Eu îi prind din zbor,
Însă nu-i omor;
Ci mă uit la ei,
Că sunt mititei,
Și frumoși, și-mi plac,
Dar eu nu le fac
Nici un rău, deloc.
Și dacă mă joc
Cu vreunul, știu
Binișor să-l țiu
Și pe toți, din plasă,
Îi ajut să iasă,
Și să plece-n zbor
După voia lor.
6. Un porumbel
Elena Farago
Un porumbel căzut-a, din zbor, pe-o stâncă-n mare,
Și-i mic de tot săracul, de-abia a prins să zboare!…
Vin valuri mari și-n stâncă se lovesc, și lui i-e frică,
Și trist își ascunde capul, și-aripile-și ridică
Când stropii săriți din valuri pe pene-i cad și-l udă,
Dar piuitul jalnic nu-i nimeni să-l audă!…
Ci iată-o porumbiță că-n zbor zorit sosește:
E mama lui ce-l cată, plângând, de când lipsește.
Și-i lângă el acuma și-l ciugulește dulce
Să-i treacă spaima și-apoi să meargă să și-l culce.
Și-ncet spre cuib acum zbura-vor împreună-
Să-l încălzească mama, să adoarmă-
Noapte bună!…
7. Pedeapsa mâței
Elena Farago
– I-auzi, draga mea păpușă,
Zgârâie mâța la ușă!
Dar eu nu-i deschid deloc,
Că sunt supărată foc.
A furat iar, ca o hoață,
Un întreg picior de rață,
Și-apoi, după ce i-a ros
Toată carnea, pân-la os,
A dus osul, binișor,
În cotețul lui Azor.
Ca pe el să-l bănuim
Și să nu îl mai iubim.
Și acum n-o bat, n-o cert,
Dar nu vreau deloc s-o iert.
Deși încă o iubesc,
Trebuie s-o pedepsesc.
C-a fost rea și dușmănoasă,
Și n-o las să intre-n casă.
8. Cloșca
Elena Farago, după Jean Aicard
Cot-cot-cot,
Cot-cot-cot,
Fac și eu ce pot, ce pot
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Puii să-mi împac…
Ciugulesc,
Mă zbârlesc,
Și mi-i chem, mi-i chem mereu,
Că nu-i las,
Nici un pas,
Făr’ de mine, eu.
Și le-adun
Ce-i mai bun –
Și seara, cu drag, le spun
Cot-co-dac,
Cot-co-dac,
Basme să-i împac.
Clonc-clonc-clonc,
Clonc-clonc-clonc,
Și-i adorm apoi așa,
Încălziți
Și păziți
Sub aripa mea.
9. Puișorul moțat
Elena Farago
Puii mamii, pui, pui, pui,
Are cloșca șapte pui:
Cinci pestriți, unul bălțat,
Numai unul e moțat
Și curat și încălțat.
– Spune-mi, puiule, și mie
De ce-ți face numai ție
Mama ta, ciorapi și ghete,
Și îți leagă moț în plete?
Oare frățiorii tăi
Sunt așa de proști și răi,
Sau că poate mama ta
O fi leneșă, ori rea?
Spune puiul: – Mama mea
Nu-i nici leneșă, nici rea,
Dar e tristă, vai de ea,
Căci îi fac rușine multă
Frații mei și n-o ascultă,
Că de-i cheamă, fug pe-afară,
Și de-i prinde, plâng și zbiară,
Și de-aceea-s nespălați
Și desculți și nemoțați.
Dar eu stau cu mama mea
Și mi-e drag s-ascult de ea;
Și de-aceea sunt moțat
Că-s cuminte și curat.
Poezii despre copii și învățăminte
10. Nelu
Elena Farago
Dintr-un rest de prăjituri,
Nelu face firimituri.
Mama-l vede şi-l întreabă:
– Iar nu eşti copil de treabă,
Nelule, şi-mi faci gunoi?
Cum fu vorba între noi?
– Vorba noastră? hai să-ţi spun
Ca să vezi cum o ţin minte:
Să mă fac tot mai cuminte
Şi mai harnic şi mai bun!
– Şi de ce îmi faci gunoi?
– Pentru vorba dintre noi:
Eu acum fac firimituri
Pentru puii rândunicii,
Ca să aibă şi ei, micii,
Azi, la masă, prăjituri!
11. Doi frați cuminți
Elena Farago
Noi suntem doi frați, în casă
Și nu ne certăm deloc,
Și suntem tăcuți la masă,
Și cuminți în orice loc.
Avem hamuri, cerc și minge,
Când pe-afară ne jucăm,
Iar când plouă, ori când ninge,
Liniștiți în casă stăm.
Și cu jucării frumoase
Ne jucăm tot amândoi,
Pe când mama noastră coase,
Ori citește, lângă noi.
Mama noastră ne vorbește
Și ne mângâie duios,
Iară seara ne citește
Ori ne spune-un basm frumos.
Și ne-nvață lucruri multe,
Și frumoase, stând cu noi,
Și îi place să ne-asculte
Când vorbim noi amândoi…
Și în gândul nostru-ntruna
Auzim povața ei:
– Fiți cuminți întotdeauna
Și fiți buni, copiii mei!
12. Sfatul degetelor
Elena Farago, după Jean Aicard
Spune degetul cel mare
Către-arătător,
Spune degetul cel mare
– N-am fărâmă de mâncare,
Frate-arătător!
Spune, către mijlociul,
Cel arătător,
Spune-arătătorul: – Frate,
Nu mai sunt deloc bucate,
Și de foame mor!
Se apleacă mijlociul
Către inelar,
Și îi spune-atâta numai:
– Ce e de făcut acuma,
Frate inelar?
Leneș cată inelarul
Către ei, și-apoi,
Cam în silă, le răspunde:
– Ce să faci când nu-i de unde?
Vom răbda și noi!
Prinde atunci cel mic să strige
Mai isteț ca ei:
– Ce tot plângem și ne frângem?
Hai la muncă să ne strângem
Toți uniți, că nu rămâne
Niciodată fără pâine
Cel ce vrea să și-o câștige,
Frățiorii mei!
13. Tanu
Elena Farago
Tanu i-un motan cuminte,
Și-i atâta de curat,
C-are voie să se culce
Chiar cu pernele din pat.
Ilenuța îl iubește
Și se joacă mult cu el,
Astăzi însă-i supărată,
Nu l-a mângâiat defel!
„Miau!” o-mbie din fereastră,
Dar fetița stă pe loc:
– Taci, măi Tanule, că mie
Nu-mi mai vine să mă joc!
– Ce-ai pățit?
– Nimic, dar mama
Așa aspru m-a certat!
– I-ai greșit ceva?
– De unde!?
Pentru că nu m-am spălat!
– Știi, fetița mea cuminte,
Iartă-mă că-ți spun, dar eu,
Pentru asta, te-aș și bate
Dac-ai fi copilul meu!
14. Șireata
Elena Farago
Viorica, fata mamei
Cea cuminte și curată,
Și-a făcut, mâncând cireșe,
Pe furiș, pe șorț, o pată…
Și-acum stă-ntr-un colț și plânge:
„Doctorul e vinovat
Și c-o să mă certe mama,
Și că șorțul l-am pătat!”
Mama intră-ncet pe ușă;
Ea tresare și-ntinzând
Mâinile deasupra petei,
Plânge întruna suspinând.
– De ce plângi, fetița mamei?
– Plâng că doctorul ți-a spus
Să nu-mi dai deloc cireșe,
Și tu în dulap le-ai pus…
– Și tu plângi din lăcomie?
Ce rușine!
– Să mă ierți!
– Bine, dar să fii cuminte…
– Nici de șorț nu mă mai cerți?
– Care șorț? întreabă mama…
– Uite, ăsta: l-a pătat
Lăcomia pentru care,
Chiar acuma m-ai iertat.
15. O fetiță cuminte
Elena Farago
Când un copil mai mic ca mine
Vorbește cum nu se cuvine,
Ori țipă, zgârie și minte
Ca un copil ce nu-i cuminte,
Și seara la culcat nu spune
Măcar o mică rugăciune,
Și bagă degetele-n gură,
Și zahăr din cutie fură,
Și stă cu mâinile murdare,
Eu mă gândesc că sunt mai mare,
Și-l iau frumos de lângă mine,
Și îl învăț cât pot de bine,
Să fie bun, cinstit, curat,
Cum mama mea m-a învățat.
Poezii despre păsări și natură
16. Cucu
Elena Farago
Cucu… cu-cu! prin grădină,
Cucu… cu-cu! prin zăvoi,
Toată primăvara-i plină
Lumea pomilor de noi.
Mititei, cu pene sure,
Și cu zborul vitejesc,
Toți copacii din pădure
Ne cunosc și ne iubesc.
Versul nostru lung răsună,
Și drumeții trec și spun:
– Cântă-ne de voie bună,
Cuculeț de piază bun!
Și ni-i dulce și ușoară
Viața noastră: zbier și cânt –
Și din toate una-i doară
Jalea noastră pe pământ –
Căci în viața noastră toată
Ce-i mai sfânt și dulce – nu-i.
Cuibul nostru niciodată
N-a fost leagăn pentru pui!
Niciodată nu ne cheamă
Gura pruncului flămând –
Și cuvântul drag de mamă
Noi nu-l auzim nicicând!
17. Rândunica
Elena Farago
Un băiat și-o fată mică
Stau privind o rândunică,
Și băiatu’ spune: – Mult
Îmi place să le-ascult,
Ciripind, pe rândunele,
Și pe alte păsărele,
Și mi-aș da ce am mai bun
Să pot ști și eu ce spun.
Rândunica îl privește
Și cu dragoste-i vorbește:
– Să-ți spun eu dacă dorești,
Drag copil ce ne iubești:
Dimineața, noi, din toate
Păsările-ntâi sculate,
Ne-nchinăm spre răsărit,
Ciripind: țzrr… bvidevit…
Și apoi încep codroșii,
Cu cap sur, cu coade roșii:
Ticc… tecc… tec… și, după ei,
Prind brabeții mititei:
Cirip-ci… să ciripească,
Până-ncep să se trezească
Și-alte păsări, care-n cor
Își înalță ruga lor.
18. Rândunea ușoară-n zbor
Elena Farago
Rândunea ușoară-n zbor,
Crainic primăverilor,
Săgetând văzduhul treci
Unde-ai fost și unde pleci?
De n-ai cuib și-ți cauți loc,
Purtătoareo de noroc,
Ia-ți tovarăș la zburat
Gândul meu înlăcrimat,
Și te du cu el mereu
Până-ți da de satul meu,
Până-ți da de cel bordei
Unde plâng părinții mei.
Colo-n coperișul lor
Să-ți faci leagăn puilor,
Și să spui bătrânilor
Că pustiul meu de trai
E ca mugurul ce-l tai
De pe creangă, ne-nfrunzit
Fără timp m-am veștejit…
19. Vine, vine iarăși iarna
Elena Farago
Vine, vine iarăşi iarna,
Ninge-afară, ninge.
Mulţi copii afară sunt,
Laudă colinde.
Doar bunica stă în casă,
Spune o poveste.
Despre marele Iisus,
Spune o poveste.
Poezii despre familie și cântece de leagăn
20. De ziua mamei
Elena Farago
Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăț măcar,
De pe carte, o urare,
Și nu sunt destul de mare
Ca să-ți dau un dar.
Dar îți dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Și pe mâna asta care
Mă-ngrijește-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!
Zile lungi și voie bună
Îți doresc eu mult,
Și mă rog de flori să-ți spună
Să mă ierți, mămică bună,
Că nu știu mai mult!
21. Nani, pui!
Elena Farago
Dormi, fetiță somnoroasă
Să-mi crești mare și frumoasă
Să-i fii dragă orișicui,
Nani, pui!
Dormi cu mama, băiețel
Să-mi crești ’nalt și subțirel
Și frumos cum altul nu-i,
Nani, pui!
Somnul dulce și cuminte
Vine-ncet să te alinte
Fără știrea nimănui
Nani, pui!
Să îți lase sub perniță
Jucăria lui pestriță
Jucăria visului
Nani, pui!
Luna, cât e ea de mare
Dorme-n crucea cerului
Dorm și stelele-n fereastră
Doarme și măicuța voastră
Nani, pui!
22. Hai nani, nani
Elena Farago
Hai nani, nani,
Lumina mamei…
Să-ți cânt și-n seara asta, lumina mea, să-ți cânt…
Dar uite-ncep un cântec și altu-mi vine-n minte,
Și-acela, dragul mamei, e fără de cuvinte
Și plânge-așa cum plânge cumplitul ăst de vânt…
Hai nani, nani…
Să-ți cânt, lumina mamei, și iar încep și iar
Cuvintele-și pierd șirul, că vezi, în astă seară
I-atât de-amarnic cântul ce-l spune vântu-afară,
De parcă-ar plânge-ntregul săracilor amar…
Dar tu aștepți un cântec – că tu ce știi de vânt?!
Și ce să știi ce spune-n amarnica-i poveste?
O, tu nu poți pricepe nimic din toate-aceste…
…Să-ți cânt și-n seara asta, lumina mea, să-ți cânt…
Hai nani, nani,
Lumina mamei…
…Și iar rămân de parcă nu mai găsesc cuvânt
Din tot ce-ți spun alt-dată în cântecele mele,
Și feți-frumoși, și zâne, și cer, și flori, și stele
Și-au amuțit povestea de parcă nu mai sânt…
Hai nani, nani…
Adormi în caldu-ți leagăn, lumina mea, și taci –
Nu pot cânta și încă nu ești destul de mare,
Ca să-ți pot spune basmul cel nesfârșit, în care
Se sting de frig și foame copiii cei săraci…
Poezii de Crăciun și Paște
23. De Ajunul Crăciunului
Elena Farago
Toată noaptea asta, colo-n ceruri sus,
Stelele lucrează fără de-ncetare,
Căci le-adună-n clacă steaua sfântă care
A-ndrumat pe vremuri magii la Iisus.
Torc de zor în noaptea sfântului ajun
Câlți de nea și raze harnicele stele,
Pentru noi, copiii, torc să facă ele
Funia cu trepte pentru Moș Crăciun.
Lungă cât e drumul din pământ la cer,
Trainică să-i țină coșului povara,
Vor întinde-o-n noapte, nevăzută, scara
Moșului ce luptă cu-ndârjitul ger,
Ca să ne aducă iar, de colo sus,
Pe la toți copiii darurile care
Ni le va trimite, iar, la fiecare
Sfânta și duioasa Mamă-a lui Iisus.
24. Scrisoare lui Moș Crăciun
Elena Farago
Dragă Moș Crăciune,
Eu nu pot să-ți scriu,
Că sunt încă mică
Și carte nu știu.
Dar îți scrie-acuma
Sora mea, Florică,
Noi în anul ăsta
Nu-ți cerem nimica,
Și de poate-n traistă
N-ai daruri destule,
Din ce-avem noi, uite,
Ia-ți și du-le
De le dă prin case
De părinți sărmani,
Sau pe-acolo unde
Sunt copii orfani.
Și, de poți, pe urmă,
Tare te rugăm:
Să ne spui și nouă
Unde să-i cătăm,
Ca să le mai ducem,
Până vii tu, iar,
În tot anul ăsta
Câte un mic dar.
25. Moș Crăciun
Elena Farago
Prin orașe și prin sate
Mai ales copiii spun
Că din țări mai depărtate
Vine iarăși Moș Crăciun.
Nu mai pot de bucurie
Și-l așteaptă toți cu drag,
Să le dea vreo jucărie
Sau covrigi câte-un șirag.
Cică Moșul, cum se spune,
Dă la toți copiii buni
Sfat cum să se poarte-n lume,
Ba și cărți de rugăciuni.
El are dragoste multă
Pentru copiii cuminți
Și pentru cei ce ascultă
De Dumnezeu și părinți.
Apoi tot el povestește
Despre-un copilaș frumos
Care-n ceruri locuiește
Și acesta e Hristos.
El a fost cândva în lume,
Zise Moșul cu glas blând,
Și la cartea sfântă spune
C-o să mai vie curând.
26. Copiii către Moș Crăciun
Elena Farago
Moș Crăciune, Moș Crăciune,
Sfântul nostru bun și drag,
Vei veni și-n noaptea asta
Să ne bați în geam și-n prag.
Vei veni și-n noaptea asta
La copiii toți pe rând,
Moș Crăciun cu barba albă
Și cu zâmbetul tău blând.
Iară noi cu bucurie
Ți-om aprinde-n brad lumini,
Cântând slavă Celui care
Ne-a făcut să fim creștini.
Cântând slavă și mărire
Lui Iisus, te-om aștepta,
Moș Crăciune, Moș Crăciune,
Dragă ni-i venirea ta!
II
Slavă ție, Moș Crăciune,
Ce-n tot anul vii mereu
Să ne amintești cuvântul
Fiului lui Dumnezeu.
Slavă ție, moș cucernic,
Care-atât de bine știi
Să le-aduci o mângâiere
Mamelor făr’ de copii,
Ce în sacul tău pun astăzi
Haine, jucării și bani
Ca să le împarți la noapte
Copilașilor sărmani.
III
Noi am fost cuminți tot anul
Și miloși am fost mereu,
Și în fiecare seară
Ne-am rugat lui Dumnezeu.
Ne-am rugat de sănătate
Pentru noi, pentru părinți,
Pentru pacea țării noastre
Înălțat-am rugi fierbinți.
Pentru mamele sărace,
Pentru copilașii goi,
Pentru toată sărăcimea
Care plânge în nevoi…
Ne-am rugat seară de seară
Pentru copilașii cei
Care n-au pe nime-n lume
Să se bucure de ei,
Că ne doare, Moș Crăciune,
Inima, de câte ori
Ne întind în cale mâna
Copilașii cerșetori.
Și ne doare orice jale,
Și am vrea s-avem puteri
Să gonim din lumea asta
Orice plâns și orice dureri.
Și mai mult, mai mult din toate,
N-am mai vrea să fie, știi?
Nici copii orfani pe lume,
Nici părinți fără copii!
27. În ziua de Paști
Elena Farago
Toți copiii azi se îmbracă
Cu ce au ei mai frumos
Și părinților le cântă
Învierea lui Cristos.
Și la masă ciocnesc astăzi
Toți copiii cei cuminți,
Ouă roșii și pestrițe,
Cu iubiții lor părinți.
Toți copiii azi sunt darnici
Căci ei știu că lui Cristos
Îi sunt dragi numai copiii
Cei cu sufletul milos.
Și copiii buni la suflet,
Azi cu bucurie dau,
Cozonaci și ouă roșii
La copiii care n-au.
28. În ajunul Paștelui
Elena Farago
Ce bine-mi pare, mâine e ziua
Când mă îmbrac frumos, curat,
Și spun în loc de „Bună-ziua”
Părinților: „Hristos a înviat!”
Și tot așa, de-acu-nainte,
Vreo nu știu câte săptămâni,
Căci eu sunt mic, dar sunt cuminte
Și știu ce sărbătoare-i mâine!
Și știu „Hristos a înviat!” ce-nseamnă,
Căci am o mamă bună, eu
Ce-n toate serile mă-ndeamnă
Să mă închin lui Dumnezeu.
Știu „Tatăl nostru” și știu spune
Și alte rugi ce-mi plac nespus.
Și știu să cânt și-o rugăciune,
Cu învierea lui Isus.
Și mâine, în loc de ruga care
O spun la masă de obicei,
O voi cânta frumos și tare,
Să-i bucur pe părinții mei.
Despre Elena Farago
Elena Farago (1878–1954) a scris poezii și povești pentru copii, cultivând în versuri grija pentru animale, compasiunea și sinceritatea. În creații precum Gândăcelul și Cățelușul șchiop, cei mici descoperă ce înseamnă să te gândești la suferința altora. Mai poți citi poezii pentru copii și poezii scurte.
Mic glosar
- Streașină – marginea acoperișului, ieșită în afara zidului.
- Ciapcin – șiret, prefăcut; formă populară a cuvântului „ceapcân”.
- Bălțat – cu pete de culori diferite.
- Zăvoi – pădurice sau desiș, de obicei pe lângă o apă.
- Bordei – locuință mică, adesea săpată parțial în pământ.
- Moțat – care are un moț sau un smoc de păr ori pene ridicat.
- Firmituri – bucățele mici desprinse din pâine ori prăjituri.
- Coteț – adăpost mic pentru animale domestice.