Cauți poezii scurte pe care să le citești, să le înveți sau să le trimiți cuiva drag? Aici găsești 100 de poezii scurte pentru copii și adulți: de la versuri haioase și rime pentru grădiniță până la poezii de dragoste, despre viață, familie, natură și anotimpuri.
Poți începe cu poezii celebre de la clasici, poți alege din cuprins o temă sau poți citi versurile scurte pentru copii de 2–3 ani. Poeziile clasice au autorul indicat, iar rimele și cântecele de joc pentru cei mici sunt atribuite folclorului românesc.
Cele mai frumoase poezii scurte de la clasici
O selecție de versuri cunoscute, potrivite de citit și de recitat: poezie de natură, familie, anotimpuri și dor. Pentru o antologie mai amplă, descoperă și cele mai frumoase poezii românești.
1. La steaua
de Mihai Eminescu
La steaua care-a răsărit
E-o cale-atât de lungă,
Că mii de ani i-au trebuit
Luminii să ne-ajungă.
Poate de mult s-a stins în drum
În depărtări albastre,
Iar raza ei abia acum
Luci vederii noastre,
Icoana stelei ce-a murit
Încet pe cer se suie:
Era pe când nu s-a zărit,
Azi o vedem, şi nu e.
Tot astfel când al nostru dor
Pieri în noapte-adâncă,
Lumina stinsului amor
Ne urmăreşte încă.
2. Săniuța
de George Coșbuc
Neaua peste tot s-a pus,
A venit iarna drăguța,
Hai copii, pe deal în sus
Să ne dăm cu săniuța.
Câte unul, câte doi,
Ne suim în sănioară;
Fără cai și fără boi
Săniuța fuge, zboară.
Toți sunt rumeni la obraz,
Mulți coboară și mulți suie,
Unii râd, fac mare haz,
Alții capătă cucuie.
3. Mama
de Alexandru Depărățeanu
Erau trei sărmani: doi copii și o mamă
Și pâine… un singur codru într-o mahramă!
Mama îl frânse-n două și-l dete pe rând
La fiesce-care câte o părticea.
— „Mamă”, atunci copii ziseră plângând:
„Ție ce-ți rămâne?” — „Voi!” — răspunse ea.
4. Somnoroase păsărele…
de Mihai Eminescu
Somnoroase păsărele
Pe la cuiburi se adună,
Se ascund în rămurele –
Noapte bună!
Doar izvoarele suspină,
Pe când codrul negru tace;
Dorm şi florile-n grădină –
Dormi în pace!
Trece lebăda pe ape
Între trestii să se culce –
Fie-ţi îngerii aproape,
Somnul dulce!
Peste-a nopţii feerie
Se ridică mândra lună,
Totu-i vis şi armonie –
Noapte bună!
5. Peste vârfuri
de Mihai Eminescu
Peste vârfuri trece lună,
Codru-şi bate frunza lin,
Dintre ramuri de arin
Melancolic cornul sună.
Mai departe, mai departe,
Mai încet, tot mai încet,
Sufletu-mi nemângâiet
Îndulcind cu dor de moarte.
De ce taci, când fermecată
Inima-mi spre tine-ntorn?
Mai suna-vei, dulce corn,
Pentru mine vreodată?
6. De ziua mamei
de Elena Farago
Eu nu sunt destul de mare
Ca să pot să-nvăț măcar,
De pe carte, o urare,
Și nu sunt destul de mare
Ca să-ți dau un dar.
Dar îți dau o sărutare,
Ici, pe obrăjor,
Și pe mâna asta care
Mă-ngrijește-n fiecare
Zi, cu-atâta dor!
Zile lungi și voie bună
Îți doresc eu mult,
Și mă rog de flori să-ți spună
Să mă ierți, mămică bună,
Că nu știu mai mult!
7. Iarna
de Vasile Alecsandri
Din văzduh cumplita iarnă cerne norii de zăpadă,
Lungi troiene călătoare adunate-n cer grămadă;
Fulgii zbor, plutesc în aer ca un roi de fluturi albi,
Răspândind fiori de gheață pe ai țării umeri dalbi.
Ziua ninge, noaptea ninge, dimineața ninge iară!
Cu o zale argintie se îmbracă mândra țară;
Soarele rotund și palid se prevede printre nori
Ca un vis de tinerețe printre anii trecători.
Tot e alb pe câmp, pe dealuri, împrejur, în depărtare,
Ca fantasme albe plopii înșirați se perd în zare,
Și pe-ntinderea pustie, fără urme, fără drum,
Se văd satele perdute sub clăbucii albi de fum.
Dar ninsoarea încetează, norii fug, doritul soare
Strălucește și dezmiardă oceanul de ninsoare.
Iată-o sanie ușoară care trece peste văi…
În văzduh voios răsună clinchete de zurgălăi.
8. Rondelul crizantemei
de Alexandru Macedonski
O crizantemă în mișcare
E-mpărăteasa strălucită
Printre roșatica-nserare
Peste grădină răspândită.
Minune-abia închipuită,
Și mai mult mică decât mare,
O crizantemă în mișcare
E-mpărăteasa strălucită.
Îi este fața zugrăvită
Spre-a fi aceeași arătare
De tinerețe neclintită,
Ș-a fi crezută de oricare
O crizantemă în mișcare.
9. Iubind în taină…
de Mihai Eminescu
Iubind în taină am păstrat tăcere,
Gândind că astfel o să-ţi placă ţie,
Căci în priviri citeam o vecinicie
De-ucigătoare visuri de plăcere.
Dar nu mai pot. A dorului tărie
Cuvinte dă duioaselor mistere;
Vreau să mă-nec de dulcea-nvăpăiere
A celui suflet ce pe al meu ştie.
Nu vezi că gura-mi arsă e de sete
Şi-n ochii mei se vede-n friguri chinu-mi.
Copila mea cu lungi şi blonde plete?
Cu o suflare răcoreşti suspinu-mi,
C-un zâmbet faci gândirea-mi să se-mbete.
Fă un sfârşit durerii… vin’ la sânu-mi.
Poezii scurte pentru copii de 2–3 ani
Rime și cântece populare scurte, de patru până la douăsprezece versuri, despre animale și jocuri familiare copiilor mici. Sunt variante de folclor, cu versuri ușor de repetat.
10. Mămăruță, ruță
Folclor românesc – cântec de joc
Mămăruță, ruță,
Suie-mă-n căruță,
Și mă du la vale,
Pe mâță călare.
11. Iepuraș, coconaș
Folclor românesc – cântec pentru copii
Iepuraș, coconaș,
A fugit peste imaș,
Și s-a dus colo sus,
Sub o tufă s-a ascuns.
Dar Codău, un câine rău,
L-a gonit din cuibul său,
Și-a plecat supărat,
În cel codru-ntunecat.
12. Cățeluș cu părul creț
Folclor românesc – cântec pentru copii
Cățeluș cu părul creț,
Măi, Grivei, Grivei,
Fură rața din coteț,
Măi, Grivei, Grivei.
El se jură că nu fură,
Măi, Grivei, Grivei,
Dar l-am prins cu rața-n gură,
Măi, Grivei, Grivei.
13. Melc, melc, codobelc
Folclor românesc – cântec de joc
Melc, melc, codobelc,
Scoate coarne bourești,
Și te du la baltă,
Și bea apă caldă;
Și te du la Dunăre,
Și bea apă tulbure;
Și te suie pe buștean,
Și mănâncă leuștean.
14. Rățioara mea
Folclor românesc – cântec pentru copii
Rață, rață, rățișoară,
Rățișoara mea,
Unde mergi pe ulicioară,
Rățișoara mea?
Țipa, țipa, legănată,
Rățișoara mea,
Și-așa frumos îmbrăcată,
Rățișoara mea,
Cu papucii roșiori,
Rățișoara mea,
Cu bobocul subțiori,
Rățișoara mea.
Poezii scurte pentru grădiniță și grupa mică
Rime ușor de repetat, cântece tradiționale de joc și poezii despre animale, natură și familie.
15. Păsărica în timpul iernei
de Ion Creangă
Iarna ninge și îngheață,
Frigul crește tot mereu,
Păsărica cea isteață
Nu mai zice cântul său.
Când afară viscolește,
Ea s-ascunde tremurând
Într-un dos, unde găsește,
Nu ca vara, ciripind;
Ci, zburlită și-ntristată,
Flămândă ca vai de ea,
Pe la drum mâncarea-și cată,
Sărmănica păsărea.
Dumnezeu care-a făcut-o
Pe dânsa, ca și pe noi,
O nutrește s-o-ncălzește,
El o scapă din nevoi!
16. Brădulețul
de Alexandru Toma
Brăduleț, brăduț drăguț,
Ninge peste tine
Haide, hai în casa mea
Unde-i cald și bine.
Pom de Anul Nou te fac
O, ce bucurie!
Cu beteală-am să te-mbrac
Și steluțe o mie.
Și fetițe și băieți
Bătând din mânuțe
Ne-om juca și ți-om cânta
Cântece drăguțe.
17. Copilului meu
de Ana Conta-Kernbach
Trăiește-ți clipa data, nu te gândi la mâine,
Din vremuri doar atâta-i — și încă! Bunul tău,
Nimic și ea rămâne!
S-alung una pe alta dorinți… gândiri… vieți…
Cum valu alungă valuri, cum umbra umbre alungă
În zori de dimineți!
18. Cântec la curcubeu
Folclor românesc – cântec de joc
Beu, curcubeu,
Galbenu’ e-al meu.
Beu, curcubeu,
Roșu’ e al meu.
Beu, curcubeu,
Verdele e-al meu.
Beu, curcubeu,
Vinătul e-al meu.
19. Pentru flori de primăvară
Folclor românesc – cântec de joc
Haideți după viorele,
Că sunt frumușele;
Haideți după ghiocei,
Că sunt mititei.
20. Cântec la greieraș
Folclor românesc – cântec de joc
Greier, greier, greieraș,
Mere mama la oraș.
Fii cuminte, nu cânta,
C-apoi ți-aduce ceva.
Nu cânta, nu cânta,
Că te-aduce cineva,
Și pe tine te-o mânca.
Poezii scurte haioase și despre animale
O selecție de poezii cu umor, întâmplări jucăușe și personaje simpatice, pentru copii și pentru adulți.
21. Ochelarii bunicii
de Ion Pillat
Pe scrin, păstrând privirea ei vie, au rămas
Pe galbena gazetă ce-ncremenește anul.
Odaia de-altădată mi-arată talismanul:
Iau ochelarii moartei și-i pun sfios pe nas.
Prin abureala vremii nu s-a schimbat nimica,
Doar pozele din rame vechi au întinerit…
Dar din adânc de-oglindă în față, mi-a zâmbit
În jilțul ei – ca-n vremea când eram mic – bunica.
La geam foșnește plopul sau pașii au foșnit?
Prin ușa zăvorâtă „ei” intră în odaie.
E o fetiță: Pia, cu bucle: Niculae…
Dar cine e băiatul acela liniștit?
Bunica-i dă pe frunte, blond, părul la o parte…
De ce se uită astfel la mine? Nu-l mai știu…
Nu vreau să-l știu… nu pot să-l știu… E prea târziu!
De omul chel și rău, rămân legat pe moarte.
22. Nelu
de Elena Farago
Dintr-un rest de prăjituri,
Nelu face firmituri.
Mama-l vede şi-l întreabă:
– Iar nu eşti copil de treabă,
Nelule, şi-mi faci gunoi?
Cum fu vorba între noi?
– Vorba noastră? hai să-ţi spun
Ca să vezi cum o ţin minte:
Să mă fac tot mai cuminte
Şi mai harnic şi mai bun!
– Şi de ce îmi faci gunoi?
– Pentru vorba dintre noi:
Eu acum fac firmituri
Pentru puii rândunicii,
Ca să aibă şi ei, micii,
Azi, la masă, prăjituri!
23. Motanul pedepsit
de Elena Farago
Rândunica e plecată
După hrană pentru pui,
Cuibu-i singurel sub streşini
Şi prin curte nimeni nu-i.
Râde sub mustăţi motanul:
– Ce noroc! Păcat să-l scap!
Iute sus! Dar, poc, o piatră
Îl loveşte drept în cap.
Trist se tânguie motanul:
– Miau şi vai de capul meu.
Petrişor îl ia în braţe:
– Iartă-mă te rog, căci eu
Te-am lovit, şi rău îmi pare,
Dar de bieţii puişori
Ţie cum nu ţi-a fost milă,
Când săriseşi să-i omori?
24. Cărăbușel, cărăbuș
Folclor românesc – cântec pentru copii
Cărăbușel, cărăbuș,
Eu din tine-oi face acuș
O morișcuță de vânt,
Pe fața acestui pământ.
Și te-oi învârti,
Până când te-oi ameți,
Și tu tot nu vei pieri!
25. Cloșca
Folclor românesc – cântec pentru copii
Cot, cot, cot, fac și eu ce pot.
Cotcodac, cotcodac, puii să-mi împac.
Ciugulesc, mă zbârlesc și mi-i chem mereu,
Că nu-i las niciun pas fără mine, eu.
26. Toamna în parc
de George Topârceanu
Cad grăbite pe aleea
Parcului cu flori albastre
Frunze moarte, vorba ceea,
Ca iluziile noastre.
Prin lumina estompată
De mătasa unui nor,
Visătoare trece-o fată
C-un plutonier-major.
Rumen de timiditate
El se uită-n jos posac.
Ea strivește foi uscate
Sub pantofii mici de lac.
Și-ntr-o fină discordanță
Cu priveliștea sonoră,
Merg așa, cam la distanță,
El major și ea minoră…
27. Iarna (frigul pe pământ)
de Ion Luca Caragiale
Negreșit că, sus în ceruri
Soarele fiind aprins,
Nu se simte frigul, gerul
Care astăzi ne-a cuprins.
Negreșit! Focul din soare
Nu-l plătește Dumnezeu,
Însă noi plătim, sârmanii,
Lemne și cărbuni mereu.
Doamne, de-ai veni-ntr-o noapte
Pe pământul înghețat
Ca să vezi cât e de jalnic
Să tot tremuri nencetat,
Tu, care-ți iubești făptura,
N-ai mai zice un cuvânt
Și-ai opri crivățul aspru
Să mai sufle pe pământ!
Poezii scurte de Mihai Eminescu
Câteva poeme scurte, alese dintre versurile lui Mihai Eminescu despre timp, visare și natură. Dacă dorești mai multe versuri ale poetului, citește și colecția de 50 de poezii de Mihai Eminescu.
28. Şi dacă…
de Mihai Eminescu
Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii,
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii.
Şi dacă stele bat în lac
Adâncu-i luminându-l,
E ca durerea mea s-o-mpac
Înseninându-mi gândul.
Şi dacă norii deşi se duc
De iese-n luciu luna,
E ca aminte să-mi aduc
De tine-ntotdeauna.
29. Şi dacă de cu ziuă…
de Mihai Eminescu
Şi dacă de cu ziuă se-ntâmplă să te văz
Desigur că la noapte un tei o să visez,
Iar dacă peste ziuă eu întâlnesc un tei
În somnu-mi toată noaptea te uiți în ochii mei.
30. Un luceafăr
de Mihai Eminescu
Un luceafăr, un luceafăr înzestrat cu mii de raze
În viaţa-mi de-ntuneric a făcut ca să se vază.
Eu privind acea lumină ca din visuri mă deştept
Şi cu braţele-amândouă cătră dânsa mă îndrept.
Ca o zână din poveste ea e naltă şi uşoară,
E subţire şi gingaşă şi din ochi revarsă pară,
Iar la faţă e bălâie, părul galben cade-n creț,
Trandafiri pe faţă are şi cu zâmbetul isteţ.
31. Se bate miezul nopţii…
de Mihai Eminescu
Se bate miezul nopţii în clopotul de-aramă,
Şi somnul, vameş vieţii, nu vrea să-mi ieie vamă.
Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte,
S-asamăn între-olaltă viaţă şi cu moarte;
Ci cumpăna gândirii-mi şi azi nu se mai schimbă,
Căci între amândouă stă neclintita limbă.
32. Poet
de Mihai Eminescu
Să tot torni la rime rele,
Cu dactile în galopuri,
Cu gândiri nemistuite
Să negreşti mai multe topuri;
Şi când vezi vreo femeie
Să te-nchini pân’la pământ
Şi de-a sta ca să-ţi vorbească
Să înghiţi orice cuvânt;
Nespălat, neras să umbli,
Şi rufos şi deșuchiet –
Toate-acestea împreună
Te arat-a fi poet.
33. Numai poetul
de Mihai Eminescu
Lumea toată-i trecătoare,
Oamenii se trec şi mor
Ca şi miile de unde,
Ce un suflet le pătrunde,
Treierând necontenit
Sânul mării infinit.
Numai poetul,
Ca păsări ce zboară
Deasupra valurilor,
Trece peste nemărginirea timpului:
În ramurile gândului,
În sfintele lunci,
Unde păsări ca el
Se-ntrec în cântări.
34. De ce în al meu suflet
de Mihai Eminescu
De ce în al meu suflet
De ani eu moartea port,
De ce mi-e vorba sacă,
De ce mi-e ochiul mort?
De ce pustiu mi-e capul,
Viața într-un fel?
Şi tu… tu ești aceea
Ce mă întrebi astfel?
Poezii scurte de dragoste și dor
Versuri despre farmecul iubirii, gesturi tandre, amintiri și dor.
35. Din noaptea…
de Mihai Eminescu
Din noaptea vecinicei uitări
În care toate curg,
A vieţii noastre dezmierdări
Şi raze din amurg,
De unde nu mai străbătu
Nimic din ce-au apus –
Aş vrea odată-n viaţă tu
Să te înalţi în sus.
Şi dacă ochii ce-am iubit
N-or fi de raze plini,
Tu mă priveşte liniştit
Cu stinsele lumini.
Şi dacă glasul adorat
N-o spune un cuvânt,
Tot înţeleg că m-ai chemat
Dincolo de mormânt.
36. De-or trece anii…
de Mihai Eminescu
De-or trece anii cum trecură,
Ea tot mai mult îmi va plăce,
Pentru că-n toat-a ei făptură
E-un „nu ştiu cum” ş-un „nu ştiu ce”.
M-a fermecat cu vro scânteie
Din clipa-n care ne văzum?
Deşi nu e decât femeie,
E totuşi altfel, „nu ştiu cum”.
De-aceea una-mi este mie
De ar vorbi, de ar tăcé:
Dac-al ei glas e armonie,
E şi-n tăcere-i „nu ştiu ce”.
Astfel robit de-aceeaşi jale
Petrec mereu acelaşi drum…
În taina farmecelor sale
E-un „nu ştiu ce” ş-un „nu ştiu cum”.
37. Înger de pază
de Mihai Eminescu
Când sufletu-mi noaptea veghea în estaze,
Vedeam ca în vis pe-al meu înger de pază,
Încins cu o haină de umbre şi raze,
C-asupră-mi c-un zâmbet aripile-a-ntins;
Dar cum te văzui într-o palidă haină,
Copilă cuprinsă de dor şi de taină,
Fugi acel înger de ochiu-ţi învins.
Eşti demon, copilă, că numai c-o zare
Din genele-ţi lunge, din ochiul tău mare
Făcuşi pe-al meu înger cu spaimă să zboare,
El, veghea mea sfântă, amicul fidel?
Ori poate!… O-nchide lungi genele tale,
Să pot recunoaşte trăsurile-ţi pale,
Căci tu – tu eşti el.
38. Când însuşi glasul
de Mihai Eminescu
Când însuşi glasul gândurilor tace,
Mă-ngână cântul unei dulci evlavii,
Atunci te chem; chemarea-mi asculta-vei?
Din neguri reci plutind te vei desface?
Puterea nopţii blând însenina-vei
Cu ochii mari şi purtători de pace?
Răsai din umbra vremilor încoace
Ca să te văd venind … ca-n vis, aşa vii!
Cobori încet… aproape, mai aproape,
Te pleacă iar zâmbind peste-a mea faţă,
A ta iubire c-un suspin arat-o,
Cu geana ta m-atinge pe pleoape
Să simt fiorii strângerii în braţe,
Pe veci perduto, vecinic adorato!
39. Toamna (opt versuri)
de Ion Pillat
M-au presimțit în zare plopii — iată
Ca morții galbeni au rămas și goi…
Și apa cerului e mai curată
În tremur lung sub bărcile de foi.
Iar tu, pășind pe frunzele uscate,
Simțind că vin hoțește peste tot,
Te-oprești și scapi din mâini înfrigurate
O inimă de aur, ca un rod.
40. Într-un amurg de toamnă
de Cincinat Pavelescu
Întrebare:
Îți mai aduci aminte, doamnă?
RĂSPUNS
Cum vrei să nu-mi reamintesc, poete,
Amurgu-acelei toamne de demult?…
Deși trecut-au anii, parc-ascult
Cum îmi șopteai pe bancă triolete…
Dar mai cu seamă, n-am uitat, poete,
Înfioratul glas, ce-ți tremura
Ca frunzele, ce-n păr îmi scutura
Al serii vânt, mângâietor în plete!
Nu te iubeam, mi-erai străin. Departe
Eram cu gând, cu inimă, cu vis…
Simțeam că tot trecutul ne desparte.
Și totuși când a nopții largă mantă
Ne-nvălui în umbra-i, a fost scris
Să-ți dau o sărutare de amantă.
41. Sania
de Vasile Alecsandri
Zi cu soare, ger cu stele!… Hai, iubită, la primblare.
Caii mușcă-a lor zăbale, surugiul e călare;
Săniuța, cuib de iarnă, e cam strimtă pentru doi…
Tu zâmbești?… Zâmbirea-ți zice că e bună pentru noi.
Caii scutură prin aer sunătoarele lor salbe,
Răpind sania ușoară care lasă urme albe.
Surugiul chiuiește; caii zboară ca doi zmei
Prin o pulbere de raze, prin un nour de scântei.
Pe câmpia înălbită, netedă, strălucitoare
Se văd insule de codri, s-aud câni la vânătoare,
Iar în lunca pudruită cu mănunt mărgăritar
Saltă-o veveriță mică pe o creangă de stejar.
Acum trecem prin poiene, acum trecem prin zăvoaie;
Crengile-aninate-n cale ning steluțe și se-ndoaie.
Iată-o gingașă mlădiță cu șirag de mărțișori…
Tu o rupi?… Ea te stropește cu fulgi albi răcoritori.
42. Iarna (gerul din suflet)
de Traian Demetrescu
Aierul e rece, Iarna vine, vine
Sufletu-i de gheață l-a adus cu sine;
Dați-mi foc, căldură abia pot să strig,
Gerul e teribil, și mi-e tare frig!
Aș vrea să-mi iau zborul către-a mea iubită,
Căci la dânsa poate, flacăra. dorită
Voi găsi-o, însă văd că-n ochii ei
E o gheață-ntinsă cu adânc temei.
Am prieteni, însă, să mă duc la dânșii;
Dar aceiași gheață am găsit într-ânșii,
Toți reci!… O! căldură, abia pot se strig,
Gerul e teribil și mi-e tare frig!
Unde, unde. Doamne, să găsesc, căldură?…
Gheață e în oameni, gheață în natură!…
Unde?… a, în fine, iată acel loc,
În căminul nostru, acolo…. e foc!
43. Amor de iarnă
de Cincinat Pavelescu
În trandafirul desfrunzit
O roză palid a-nflorit:
E cea din urmă și e, poate,
Cea mai suavă dintre toate.
O simți că n-are să rămâie
Pe ramuri prinsă zile-ntregi.
Octombre-i rece și-o mângâie
Cu raze stinse și pribegi.
S-ar scutura la cea mai mică
Din adierile de vânt;
Când o privesc parcă mi-e frică
Să-și ningă floarea pe pământ.
Melancolia bietei roze
Adesea inima-mi sfâșie;
Copilă, n-o privi! Sărmana
E chiar iubirea mea târzie!
Poezii scurte despre viață, timp și visare
Versuri despre trecerea timpului, speranță, curaj, amintiri și gândurile care ne însoțesc de-a lungul vieții.
44. Stejarul
de Octavian Goga
Pe vârf de deal, în largul de zăpadă,
Bătrân stingher, stejarul e de pază,
Sub bolta lui vin corbii de s-așază
Când umbrele-nserării prind să cadă.
Jur-împrejur e gol, e frig, e groază…
Ș-a lupilor flămândă serenadă,
Din când în când, în noaptea-i dă dovadă
Că-n depărtare ura mai veghează.
El, mut și blând, stă fără să se-ncline,
Acolo unde-n vifor și urgie
Blestemul rădăcinilor îl ține…
Cu împăcare înfruntând povara,
Înfășurat în vechea lui mândrie,
E neclintit: visează primăvara…
45. Prin nopți tăcute
de Mihai Eminescu
Prin nopți tăcute,
Prin lunce mute,
Prin vântul iute,
Aud un glas;
Din nor ce trece,
Din luna rece,
Din visuri sece,
Văd un obraz.
Lumea senină,
Luna cea plină,
Și marea lină
Icoană-i sunt;
Ochiu-mi o cată
În lumea lată.
Cu mintea beată
Eu plâng și cânt.
46. Afară-i toamnă
de Mihai Eminescu
Afară-i toamnă, frunză ‘mprăștiată,
Iar vântul svârle ‘n geamuri grele picuri;
Și tu citești scrisori din roase plicuri
Și într’un ceas gândești la viața toată.
Pierzându-ți timpul tău cu dulci nimicuri,
N-ai vrea ca nime ‘n ușa ta să bată;
Dar și mai bine-i, când afară-i sloată,
Să stai visând la foc, de somn să picuri.
Și eu astfel mă uit din jeț pe gânduri,
Visez la basmul vechiu al zânei Dochii,
În juru-mi ceața crește rânduri-rânduri;
De-odat’aud foșnirea unei rochii,
Un moale pas abia atins de scânduri…
Iar mâni subțiri și reci mi-acopăr ochii.
47. Octombrie (frunza și rodul)
de Ion Pillat
Rodit se-ndoaie ramul și mâna se ridică
Deschisă ca o cupă sfințită pentru har,
Căci vine iarăși vremea când frunza cea mai mică
Primește de la Domnul al aripilor dar.
Se leagănă prin aer ce-a fost sortit țărână,
Ce-a fost pe sus lumină se lasă la pământ.
De-acuma sună ceasul să mergem mână-n mână
Și ce privim să fie blagoslovit și sfânt.
Și aerul și-amurgul sunt numai amintire.
E vinul de-altădată al anilor din noi.
Mă leagă raza toamnei de tine cu dulci fire
Atât de vechi că-n umbra privirii le cred noi.
Dar pasărea căzută pe iarbă ca o frunză
Sub pașii tăi se-nalță în tremur lung de zbor
Și frunza de pe vânturi coboară să se-ascunză
Cu foșnet surd sub pasu-mi îngreuiat de dor.
48. Impresii de toamnă
de Cincinat Pavelescu
Pădurea vestejită în stânga mea coboară,
Și-n dreapta, o colină se suie către zări,
Sub roșul ce amurgul pe culmile-i strecoară.
E toamnă pe sfârșite. Pe drum și pe cărări
Zbor frunzele mânate de vântul ce le poartă
Cum valul poartă barca pe zbuciumul de mări.
Trosnește câte-o cracă și-n umbră cade moartă;
Săracul o să aibă la iarnă uscături:
Natura se-ngrijește cu milă d-a lui soartă.
O, fire nențeleasă, cum inima ne-o furi
Cu moartea ta, sub care s-ascunde renviere,
Tu, care, dintr-un mugur, dai viață la păduri!
Știi, oare, ce duioasă și tristă mângâiere
E ordinea eternă, pe care-o-ntrezărim
În frunza care naște și-n frunza care piere?
Doar ea mai ne adoarme durerea că murim!
49. Amurg de toamnă
de Cincinat Pavelescu
Pleca un stol de rândunele,
Și eu, cu ochii după ele,
M-am dus, cu drag, până în zare,
Cuprins de-o tainică-ntristare!
Căci toamna care le gonea
Căzuse și pe viața mea!
Și-am înțeles de ce mâhnirea
Din ochi-mi turburi lacrimi stoarce:
Ca mâine ele s-or întoarce
Dar tinerețea, dar iubirea?
50. Gând de toamnă
de Traian Demetrescu
Din tot ce e mai trist în toamnă,
Pe când natura-i mai pustie,
Trezind în sufletele noastre
O notă de melancolie,
Gândesc la florile acelea,
Cununi de-aducere-aminte,
Cari-au trăit în cimitire
Și mor uitate pe morminte…
51. Lumină iarna
de Ion Pillat
A nins. În soare codrul cu trunchiuri de cărbune
Întinde umbre-albastre pe proaspătul omăt
Și mă visez la geamuri cu anii îndărăt:
Văd dealul alb, târlia și vremurile bune.
Ies, scârțâie zăpada ca ieri sub pasul meu,
Și atârnând marame subțiri de promoroacă
De ramurile joase, lumina goală joacă
Azi numai pentru mine și pentru Dumnezeu.
Apoi își dă pe spate tot părul de beteală
Și sare învârtindu-și al razelor hanger
Și unde talpa-i roză atinge albul ger
Fulgerător scânteie pe nea câte-o petală.
Crra… trece pe sub soare vâslind întâiul corb.
A stat din joc lumina, pe brânci se face mică…
Crra… stolu-ntreg ― și-n umbră rămân privind cu frică
Trei picături de sânge pe-o ramură de sorb.
52. Iarnă (Năruite stau în preajmă)
de Ana Conta-Kernbach
Năruite stau în preajmă plăsmuirile de-o viață!
Firea gerul o doboară…. teama sufletele-nghiață….
Visule, înger de pază, ocrotirea-ți dă-mi-o iară:
Zâmbetul nădăjduirii… vraja serilor de vară,
Dă-mi-o iară!
Tremură pe ramuri frunze… tremur’ lacrime pe gene,
Vad despică-n nouri vântul… zările adun’ troene ..
Gândule, pribeag tonatec, ia-ți toiagul, cale bună!
înspre miriștea cu soare, înspre iazu-n solzi de lună,
Cale bună!
53. Fulgii
de Ștefan Octavian Iosif
Zăceau priveliștele moarte
Sub cerul sur, în asfințit,
Și-abia mai auzeam departe
Un glas de crivăț amorțit.
În mijlocul naturii mute
Eram eu singur călător:
Îmi aminteam de vremi trecute
Și mă visam în viitor…
Iar din imperiul tăcerii
Se desprindeau fulgi mari de nea:
Cădeau încet, cădeau puzderii
În urma și-naintea mea…
Poezii scurte de primăvară, vară și natură
Poezii despre păsări, copaci înfloriți, zile însorite, lacuri și primăvară.
54. Lacul
de Mihai Eminescu
Lacul codrilor albastru
Nuferi galbeni îl încarcă;
Tresărind în cercuri albe
El cutremură o barcă.
Şi eu trec de-a lung de maluri,
Parc-ascult şi parc-aştept
Ea din trestii să răsară
Şi să-mi cadă lin pe piept;
Să sărim în luntrea mică,
Îngânaţi de glas de ape,
Şi să scap din mână cârma,
Şi lopeţile să-mi scape;
Să plutim cuprinşi de farmec
Sub lumina blândei lune –
Vântu-n trestii lin foşnească,
Unduioasa apă sune!
Dar nu vine… Singuratic
În zadar suspin şi sufăr
Lângă lacul cel albastru
Încărcat cu flori de nufăr.
55. La mijloc de codru…
de Mihai Eminescu
La mijloc de codru des
Toate păsările ies,
Din huceag de aluniş,
La voiosul luminiş,
Luminiş de lângă baltă,
Care-n trestia înaltă
Legănându-se din unde,
În adâncu-i se pătrunde
Şi de lună şi de soare
Şi de păsări călătoare,
Şi de lună şi de stele
Şi de zbor de rândurele
Şi de chipul dragei mele.
56. Oaspeții primăverii
de Vasile Alecsandri
În fund, pe cer albastru, în zarea depărtată,
La răsărit, sub soare, un negru punct s-arată!
E cocostârcul tainic în lume călător,
Al primăverii dulce iubit prevestitor.
El vine, se înalţă, în cercuri line zboară
Şi, răpide ca gândul, la cuibu-i se coboară;
Iar copilaşii veseli, cu peptul dezgolit,
Aleargă, sar în cale-i şi-i zic: „Bine-ai sosit!”
În aer ciocârlia, pe casă rândunele,
Pe crengile pădurii un roi de păsărele
Cu-o lungă ciripire la soare se-ncălzesc
Şi pe deasupra bălţii nagâţii se-nvârtesc.
Ah! iată primăvara cu sânu-i de verdeaţă!
În lume-i veselie, amor, sperare, viaţă,
Şi cerul şi pământul preschimbă sărutări
Prin raze aurite şi vesele cântări!
57. Zi de vară
de George Topârceanu
Linişte. Căldură. Soare.
Sălciile plângătoare
Stau în aer, dormitând.
Un viţel în râu s-adapă
Şi-o femeie, lângă apă,
Spală rufele, cântând.
Şi din vale abia vine
Murmur slab, ca de albine,
Somnoros şi uniform:
Râul, strălucind în soare,
Ceartă sălciile, care
Toată ziulica dorm.
Sub o salcie bătrână
Şi cu-o carte groasă-n mână
Care-mi ţine de urât,
M-am culcat în fân pe spate, –
Somnul lin, pe nechemate,
A venit numaidecât.
Cântec, murmur, adiere
De zefir în frunze piere
Şi rămâne doar un glas
Care umple valea-ngustă.
Ia te uită, o lăcustă
Mi-a sărit tocmai pe nas!
58. Vis (cireșul sub zăpadă)
de Ana Conta-Kernbach
Sub hlamidă de zăpadă
Stă cireșul nemișcat,
Nu cumva să-i zboare floarea
Și cu visul minunat.
El se vede-n primăvara
Că-l alintă boare caldă,
Și că-n roua florii albe
Musculițele se scaldă.
Poezii scurte de toamnă
Frunze căzătoare, ploi, amurguri și nostalgii de toamnă. Găsești mai multe pasteluri și versuri în selecția dedicată de poezii de toamnă.
59. În toamnă
de Ștefan Octavian Iosif
Se leagănă arborii-n vînturi
Cu frunzele cîte mai sunt…
Pustie-i pădurea de cînturi, —
Eu trec prin pădure și cînt.
Sunt singur, și toamna ploioasă
Revine așa de curînd!
O groază de gînduri m-apasă:
Tot sufletul meu e un gînd…
60. Frunze de toamnă
de Traian Demetrescu
Pică frunzele de toamnă,
Scuturate de furtună,
Și picînd ca o ninsoare
Fac pămîntului cunună.
Melancolic, prin fereastră,
Mi-arunc ochii către ele,
Și privindu-le le-asamăn
Cu iluziile mele…
61. Cântece de toamnă
de Ion Minulescu
Toamnă… Vântul se strecoară
Șuierând pe lângă zid
Și mă roagă să-i deschid
Că-mi aduce vești din țară.
Vești din țară!… De la cine?
De la ei ori de la ea?
Să mai fie cineva
Ca să-ntrebe și-azi de mine?
Du-te, vântule, grăbește,
Și le spune c-ai aflat
Cum că cel de mult plecat
A murit, nu mai trăiește;
C-ai bătut în lung, și-n lat,
Răscolind întreg pământul
Și că n-ai găsit mormântul
Celui mort, dar ne’ngropat!
62. Sfârșit de toamnă
de Vasile Alecsandri
Oaspeții caselor noastre, cocostârci și rândunele,
Părăsit-au a lor cuiburi ș-au fugit de zile rele;
Cârdurile de cocoare, înșirându-se-n lung zbor,
Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.
Vesela verde câmpie acu-i tristă, veștejită,
Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;
Frunzele-i cad, zbor în aer, și de crengi se dezlipesc,
Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.
Din tuspatru părți a lumei se ridică-nalt pe ceruri,
Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.
Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori
Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.
Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăț călare!
Vântul șuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.
Boii rag, caii rânchează, cânii latră la un loc,
Omul, trist, cade pe gânduri și s-apropie de foc.
63. Toamnă
de Octavian Goga
Văl de brumă argintie
Mi-a împodobit grădina,
Firelor de lămâiță
Li se uscă rădăcina.
Peste creștet de dumbravă
Norii suri își poartă plumbul,
Cu podoaba zdrențuită
Tremură pe câmp porumbul.
Și cum de la miazănoapte
Vine vântul fără milă,
De pe vârful șurii noastre
Smulge-n zbor câte-o șindrilă.
De vifornița păgână
Se-ndoiesc nucii, bătrânii,
Plânge-un pui de ciocârlie
Sus pe cumpăna fântânii.
Îl ascult și simt sub gene
Cum o lacrimă-mi învie:
Ni s-aseamănă povestea,
Pui golaș de ciocârlie.
64. Toamnă nouă
de Octavian Goga
Atât de tristă-i dimineața
Acum când plânge-o toamnă nouă,
Când cade din copaci viața
Și frunze galbene mă plouă.
O lume-ntreagă simți cum moare
Într-o tulpină ce se-ndoaie,
În orice zvon o așteptare
Și-un vis în fiecare foaie.
Abia o brumă fără milă
Și vara mi-a fugit departe,
Răsar, movilă de movilă,
În jur de mine frunze moarte.
Ce taină le-a desprins în șoapte
Mai multe azi ca altădată,
Ce visuri au murit azi-noapte
Cu-atâta frunză spulberată?
Icoane negre mi s-arată,
Și nu știu cum, dar mi se pare
Că-n noaptea asta-ntunecată
S-a prăpădit o fată mare.
65. Toamnă (sonet)
de Ștefan Octavian Iosif
Te uită, frunza pică irosită,
Și vîntul geme prohodind departe!
Puțină vreme încă ne desparte
De iarna tristă, prea curînd sosită!…
Ca un palat pustiu, cu geamuri sparte,
Pădurea noastră tace părăsită:
Eu singur cînt cu vocea obosită
Și trec prin încăperile-i deșarte…
S-au dus privighetorile măiestre;
Pustiu e cuibul blîndei turturele…
Ah, unde-i șuierul mierliței sure!
Pierdut din stolul mîndrei lor orchestre,
Ce trist răsună cînturile mele
În liniștea adîncă din pădure…
66. Cad frunzele
de Traian Demetrescu
Cad veștezi frunzele de toamnă,
În ale vîntului risipe
Cum de pe ramurile vieții,
Un stol de dureroase clipe.
Natura pare că expiră,
Sub a durerilor primejdie,
Iar crivățul pe văi și dealuri
Se vaietă a deznădejde.
Și pe cînd totul se-afundă
În noaptea vagă, fără stele,
Eu ud cu lacrimi nesfîrșite
Mormîntul tinereții mele!
67. Insulă, toamna
de Ion Pillat
Insulă, toamnă și iar
Apa cuprinsă de șoapte.
Marea, molatec cleștar,
Mierla și viile coapte.
Seara cu stelele mari,
Cerul plin de primejdii,
Alge cu miros amar,
Vinul străvechi al nădejdii.
Insulă, toamnă și iar
Marea își joacă delfinii.
Suflete, veșnic hotar —
Fluierul mierlei cântă luminii.
Valul cu umerii goi,
Pasăre, poamă și frunză,
Totul se trage ’napoi,
Pe alt tărâm să se-ascunză.
68. Toamna
de Cincinat Pavelescu
Uite toamna cum se stinge!
Umbra plopilor tresare.
Și amanții pe cărare
Plâng sub frunza care ninge!
Slabă, tristă, -ngălbenită,
Între vis și adevăr,
Trece toamna despletită
Și cu frunze moarte-n păr!
Pe când umbra cade multă,
Tu, ce-ți porți alături doamna,
Lasă vorba, taci și-ascultă
Cât de dulce moare toamna!
69. Sonet – Acum din nou îmi treci pe sub fereastră
de Octavian Goga
Acum din nou îmi treci pe sub fereastră,
Tu, toamnă, tu, frumoasă cerșitoare,
Pe urma ta cântări tânguitoare
Lin flutură-n întinderea albastră.
Durerea ta în zare călătoare
Atinge-n drum căsuța mea sihastră
Și-nfrigurate florile din glastră
Suspină-n zvonul frunzei care moare.
Rămân, așa, pierdut în reverie,
Și, dus încet de luntrea amintirii,
Ascult duioasa morții psalmodie.
Ascult și simt cum genele mi-s grele:
Pare că-n vasta îngropare-a firii
Aud și plânsu-ngropăciunii mele…
70. Coboară toamna…
de Octavian Goga
Coboară toamna-ncet din slavă,
Năframa galbenă-i răsare
Și peste vârfuri de dumbravă
Îi flutură departe-n zare.
Atât de jalnic geme vântul,
Cum s-a pornit acum să zboare,
Pare c-a prins în drum cuvântul
Unei neveste care moare.
Pe urma lui un plâns se-mparte
Și-n taina codrului străbate,
Ca niște fluturi – soli de moarte –
S-alungă foile uscate.
Lumina soarele și-o frânge,
De somn pleoapele i-s grele,
În jur de patul alb își strânge,
Mai des, cernitele perdele.
Din geana lui abia o rază
Îmi mai alunecă pe frunte
Și tremurând îmi luminează
Argintul firelor cărunte…
Poezii scurte de iarnă
Peisaje de zăpadă, ger, fulgi și seri liniștite. Pentru și mai multe versuri despre anotimpul rece, explorează colecția de poezii de iarnă.
71. Mezul iernei
de Vasile Alecsandri
În păduri trosnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par înghețate, cerul pare oțelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârțâie sub picioare.
Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Și pe ele se așază bolta cerului senină,
Unde luna își aprinde farul tainic de lumină.
O! tablou măreț, fantastic! … Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munții sunt a lui altare, codrii – organe sonoare
Unde crivățul pătrunde, scoțând note-ngrozitoare.
Totul e în neclintire, fără viață, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă – nici un pas;
Dar ce văd?… în raza lunei o fantasmă se arată…
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!
72. Noapte de iarnă (peisaj)
de Ana Conta-Kernbach
Peste tot întinderi albe și lumine alburiu,
Peste tot nămeți de ghiață în tăcere de pustiu,
Jos mici umbre tremurate dintr-un nour călător…
Plop sfătos, arțarul mândru și mesteci încărunțiți
Sub belșug de promoroacă deopotrivă stau smeriți.
Iar pe cer, din adâncime, mândra veșnică Latonă,
Luna plină și senină, lacrima-n ochi de Madonă,
Mângâind pustiu pământul, ține calea vremilor…
73. Iarnă (ți-aduc omătul liniștit ce-apasă)
de Ion Pillat
Ți-aduc omătul liniștit ce-apasă,
Cu fulg ușure, ca o piatră grea
Pe țarină, pe suflet și pe casă —
Ți-l las pe geamuri preschimbat în stea.
De-acum câmpia va fi foaia nouă
Pe care sănii-nseamnă stranii dungi,
Și-n tine, călătorule,-o să plouă
Cu zurgălăi, cu amintiri, cu doruri lungi…
74. Viscolul
de Vasile Alecsandri
Crivățul din meazănoapte vâjâie prin vijelie,
Spulberând zăpada-n ceruri de pe deal, de pe câmpie.
Valuri albe trec în zare, se așază-n lung troian,
Ca nisipurile dese din pustiul african.
Viscolul frământă lumea!… Lupii suri ies după pradă,
Alergând, urlând în urmă-i prin potopul de zăpadă.
Turmele tremură; corbii zbor vârtej, răpiți de vânt,
Și răchițile se-ndoaie lovindu-se de pământ.
Zberăt, raget, țipet, vaiet, mii de glasuri spăimântate
Se ridică de prin codri, de pe dealuri, de prin sate.
Și-n departe se aude un nechez răsunător…
Noaptea cade, lupii urlă… Vai de cal și călător!
Fericit acel ce noaptea rătăcit în viscolire
Stă, aude-n câmp lătrare și zărește cu uimire
O căsuță drăgălașă cu ferestrele lucind
Unde dulcea ospeție îl întâmpină zâmbind!
75. Viziune polară
de Ion Pillat
Banchizele, diamante șlefuite
Pe care zăpada lunii ninge clar,
Își duc solemn spre zarea ce le-nghite
Fantastice corăbii de cleștar.
Pe cer de-opale gerul pironit e
Cu reci sclipiri astrale și arar
Răsfrânge cataracte împietrite,
Aprinde bolți din basmul selenar.
În peșteri de smaragd lovește marea
Vuind a moarte cu adâncu-i glas,
Sculptând în țărm de ghiață nemișcarea.
Și când tăcând din nou și-a tras pologul —
Pe spuma sclipitoare a rămas,
Cu-n singur corn în lună, inorogul.
76. Din tren
de George Topârceanu
Ca un val de cer senin
Prins în volbură nomadă
Curge vântul cristalin
Pe câmpia de zăpadă.
Fără urmă, fără ţel,
Gândul meu pierdut aleargă
La întrecere cu el,
Şi se pierde-n zarea largă.
77. Vine, vine iarăși iarna
de Elena Farago
Vine, vine iarăşi iarna,
Ninge-afară, ninge.
Mulţi copii afară sunt,
Laudă colinde.
Doar bunica stă în casă,
Spune o poveste.
Despre marele Iisus,
Spune o poveste.
Poezii scurte despre mamă și familie
Poezii despre dragostea părinților, copii, bunici și amintirile din familie. Pentru 8 Martie, cântece de leagăn și versuri pline de dor, răsfoiește și selecția de poezii despre mamă.
78. Toamna (amintirea casei)
de Ion Pillat
Au vuit prelung ca vântul păsările migratoare
Peste casa părintească unde ieri m-am regăsit
Singur cu lumina, care, galbenă venea din soare,
În odaia de-altădată să-mi ureze bun sosit.
Toamnă, iată-ne-mpreună, gospodină ce porți cheia
Ruginită, ca o frunză, a trecutului meu mort.
Tomnă, iată-ne alături, noi cu visul, pe aleia
Nucilor ce ancorează pentru iarnă-n al tău port.
Precum seara, pe câmpie când fâșii se prinde ceața,
Tot auzi sunând vecernii și nu știi de unde vin,
Sub frunzare rărite amintirea cheamă viață,
Dar trecutul îi răspunde ca un clopot în declin.
Zile albe, zile negre… ce străine, ce departe,
Buclele în care dorul meu de cer l-am îngropat…
Toamnă, lasă-mă să mângâi părul tău de frunze moarte,
Părul tău de aur roșu și de soare întrupat.
79. Cîntec de leagăn (iarna la fereastră)
de Ștefan Octavian Iosif
O grădină îngeri meșteri
Zugrăvit-au la fereastră,
Și e frig în casa noastră,
Ca subt bolta unei peșteri
Dormi, copile, dormi!
Vîntul în ogeag suspină,
Mișcă-tr-una cleampa ușii;
Amorțit-au greierușii
Subt căușul de făină —
Dormi, copile, dormi!
Ce ridici mînuța mică?…
Fulgii albi de nea se scutur:
Peste cap îți zboară-un flutur,
Ciripește-o rîndunică…
Dormi, copile, dormi!
80. Lângă leagăn
de Veronica Micle
Și pe fruntea ta voi pune o cunună de mirt albă,
Iar la gât îți voi lega cu-o bogată mândră salbă,
Pe-al tău braț rotund și neted ca petala cea de crin
Înșira-voi mărgean roșu și brățare de rubin.
Rochie albă ca spuma și ca norul de ușoară
Îți voi atârna de umeri și ca îngerii ce zboară
Vei zbura și tu în lume, – iar în loc de maica ta –
Fericirea și iubirea sufletul ți-or legăna.
81. Mama
de Traian Demetrescu
Icoana veche zugrăvită
Cu chipul blîndului Hristos,
Mi-aduce-aminte ochii mamei
Rugîndu-se spre ea duios…
Îngenuncheată înainte-i,
Cerea cu mutele-i gîndiri,
O rază bună de-ndurare
Și pază de nenorociri…
Cu limba tristelor suspine,
Cu glasul cel mai cald și drag,
Cerșetorea noroc și grijă
Pentru copilul ei pribeag…
Azi biata mamă, cînd pricepe
Că visul meu e stins pe veci,
Privește-adesea spre icoană,
Cu ochi necredincioși și reci…
82. Mamei
de Cincinat Pavelescu
Astă-seară simt în mine
Clocotind trecutul mort:
Lacrimi, visuri, tot amarul
Ce în gând și-n suflet port.
Astă-seară moartea rece
Mi-e atâta de aproape…
Ca și lacrima ce-mi trece
Arzătoare printre pleoape.
Obosit de râsul farsei
Și scârbit de plânsul dramei,
Văd cum alb, din întuneric,
Se desprinde chipul mamei.
Numai ea pricepe zborul
Sufletului meu, ce strâns-a
Într-o lacrimă tot dorul
De-a fi iarăși lângă dânsa,
Și de ce iert, în tăcere,
Anul stins care mă-ndreaptă
Și spre noaptea ce mă cere,
Și spre mama ce așteaptă…
83. Mamei (la mormânt)
de Cincinat Pavelescu
Pe când amurgul varsă jale
Și-mbracă-n aur cimitirul,
Își lăcrimează trandafirul
Blândețea albelor petale,
Pe un mormânt uitat sub ele,
Peste mormântul mamei mele.
În ore lungi de întristare
Când greul vieții mă apasă
Și peste suflet mi se lasă
Cu neagra lui neîndurare,
Cum aș vrea, mamă, să mă-ngroape
Sub trandafir, de tine aproape!
84. Un cîntec
de Ștefan Octavian Iosif
Aud un cîntec. Vine de departe,
Adus de vîntul serii, și mă cheamă…
Nu-i plîns de fluier, nu-i suspin de-aramă,
Nici glas de om… E dincolo de moarte…
Sunt alte lumi de care nu-mi dau samă,
Viază-n noi, trăiesc în altă parte?
Ah, nu-s iluzii, nu-s păreri deșarte!
E doina ta cea dulce, dulce mamă!…
E vocea ta… Mă strigă cîteodată
De sus, de-acolo unde nu-i durere
Și unde toți ne-om întîlni odată…
— De ce se zbate pieptu-mi cu putere?…
Vai, ce-ntuneric s-a făcut deodată
În jurul meu, — ce groaznică tăcere!
85. Mamă
de Ana Conta-Kernbach
M-au dus și pe mormântul tău nu vin să seamăn flori…
De câte ori aș vrea să plâng la capul tău, de câte ori!
Plecând genunchii, țărnei tale tăcutu-mi gând să spun,
Și din a morților hodină, doar liniște s-adun!
Din ochii tăi adânci, senini, nici o privire pentru mine?
Cine-mi răpi surâsul tău, atât de trist, o mamă… Cine?
Și nu-mi rămase nici mormântul să pot să seamăn flori
De câte ori ar fi să plâng la capul tău, de câte ori!
86. Cântec sfânt
de Ștefan Octavian Iosif
Cântecul ce-ades ți-l cânt
Când te-adorm în fapt de seară,
Puiule, e-un cântec sfânt,
Vechi și simplu de la țară.
Mama mi-l cânta și ea,
Și, la versul lui cel dulce,
Puiul ei se potolea
Și-o lăsa frumos să-l culce.
Azi te-adorm cu dânsul eu,
Ieri — el m-adormea pe mine,
Și-adormi pe tatăl meu
Când era copil ca tine…
Mâine, când voi fi pământ,
Nu uita nici tu — și zi-le,
Zi-le doina, cântec sfânt,
La copiii tăi, copile!
87. Anisia
de Ion Pillat
Boierul tânăr m-a-ntâlnit la iaz,
Când soarele pe deal scăpa s-apună —
Și soarele mi l-a oprit pe iaz,
Și nu știu când mi l-a schimbat în lună.
Boierul tânăr a plecat de mult.
Că voi fi mamă, n-am vre-o bucurie…
Și multe spune satul — și le-ascult
Și-mi dau cu bobii-n inima pustie.
88. Furtuna
de George Topârceanu
Nimeni n-a rămas în stradă.
Norii negri vin grămadă.
Zboară frunzele uscate
În văzduh împrăștiate
Și salcâmii stau să cadă:
Bate vântul, bate…
A ieșit de la răscruce
O femeie care duce
Un copil de mână… Sună
Porți izbite de furtună
Și femeia face cruce:
Fulgeră și tună.
Dar a norilor năframă
Se sfâșie… Biata mamă,
Cu puterile scăzute,
Vrea copilul să-și ajute
Și cu glas pierdut îl cheamă:
— Hai cu mama, iute!
L-a luat acum în brațe.
Ploaia o izbește-n față.
Bolta parcă-i spartă-n două…
Cu mânuțele-amândouă
El de gâtul ei s-agață:
— Plouă, mamă, plouă!
89. Mater dolorosa
de Veronica Micle
În negru este îmbrăcată,
Cu văl de crep pân’ la pămînt,
Și tristă și ‘ngenunchiată
Pe marginea unui mormînt.
Tu, cărui un popor se ‘nchină
Și sta ‘naintea ta plecat,
O mult slăvită mea Regină,
Naintea cui ai genunchiat?
Tu, care din a Ta ‘nălțime
Supui o lume c’un cuvînt…
Durerea morții cu cruzime
Plecat-a fruntea-Ți la pâmînt.
Și ‘n locul mantiei regale
Ți-a pus un negru văl de doliu,
Și-asupra bucuriei Tale
Un alb și trist, etern lințoliu.
Și făr’ de nici o măngăiere,
În durerosul tău avînt,
Tu pari un înger de veghere
Pe lespedea unui mormînt.
Poezii scurte de Crăciun
Versuri despre Ajun, colindători și bucuria sărbătorilor. Dacă pregătești o serbare sau cauți texte de sezon, citește și colecția de poezii de Crăciun.
90. Colinde, colinde!
de Mihai Eminescu
Colinde, colinde!
E vremea colindelor,
Căci gheața se-ntinde
Asemeni oglinzilor
Și tremură brazii
Mișcând rămurelele,
Căci noaptea de azi-i
Când scânteie stelele.
Se bucur’ copiii,
Copiii și fetele,
De dragul Mariei
Își piaptănă pletele,
De dragul Mariei
Ș-a Mântuitorului
Lucește pe ceruri
O stea călătorului.
91. De sărbători
de Ștefan Octavian Iosif
Afară-i noapte neagră; vijelie…
Se tînguiește vîntul prin cotloane:
Adoarme-acum, ca un copil cu toane,
Acum pornește iar, plin de mînie.
Eu stau la foc, trudit de insomnie,
Ascult cum bate ploaia în obloane;
Visez… și-n vis mă cheamă dragi icoane
Din țara Doinei, dulce Românie!
Văd copilași pe ulițele ninse
Umblînd cu steaua și cu Moș-Ajunul
Și-aud departe-un cor de glasuri stinse…
Aș vrea s-alerg spre el, să-i strîng în brațe,
Să-i dăruiesc… dar nu mai e nici unul…
Și-o lacrimă mi-alunecă pe față…
92. Steaua (La Crăciun, III)
de Andrei Bârseanu
Din hârtie e făcută
Și de-un băț e aninată,
Dar întreabă-l… El n-ar da-o
Nici pe lumea asta toată.
Cântând versuri mult voioase,
El mereu o învârtește,
Și-a lui față rotunjoară
Tot mai falnic strălucește.
Stelelor din înălțime,
Ce clipiți cu-așa mânie?…
Înțeleg… Necaz vă face
Steaua mândră de hârtie.
93. Copilul (La Crăciun, I)
de Andrei Bârseanu
Bucurie, bucurie
La apus și răsărit,
Căci a lumii mântuire
Iată, iată a sosit!
Din părinți fără avere,
Într-un sat necunoscut,
Un copil sărman și gingaș
Azi în iesle s-a născut.
Dar acest copil odată
Lumea-ntreagă va uimi,
Căci minciuna și păcatul
Fără milă va zdrobi.
Omenimea prăznuiește,
Cântă îngerii în cor,
Iar măicuța tinerică
Blând admiră-al ei odor.
94. Colindătorii (La Crăciun, II)
de Andrei Bârseanu
Ce mișcare, ce cântare
Se aude pe-nserat?…
Sunt colindătorii harnici,
Ce pe uliți au plecat.
Băiețași la față rumeni,
Cu căciula pe urechi,
Ce nu vor ca să se piardă
Datinele sfinte, vechi.
Ei pășesc cu străduință
Prin omătul sclipicios,
Și sub streșini primitoare
Cântă-și cântecul voios.
De-un copil trimis din ceruri
Peste tot ei povestesc,
Și de-a spune-a lui ivire
Nicidecum nu obosesc.
Frigul tot mai tare crește,
Neaua scârțâie sub pași,
Ce le pasă?… E Crăciunul;
Ei colindă drăgălași.
95. Nașterea Mântuitorului
de Ion Creangă
În Betleem colo-n oraș
Dormeau visând locuitorii,
Iar lângă turmă, pe imaș
Stăteau de pază, treji, păstorii.
Și-n miez de noapte dulce cânt
Din cer cu stele-a răsunat,
Se rumenise cerul sfânt,
Păstorii s-au cutremurat.
Din slăvi un înger coborî:
„Fiți veseli!” — îngerul le-a spus,
„Plecați, și-n staul veți găsi
Pe Craiul stelelor de sus!”
Păstorii veseli, în oraș,
Spre staul cu pași iuți porniră
Și-un prunc atât de drăgălaș
Acolo-n paie ei găsiră.
Nici leagăn moale, nici vreun pat,
Doar fân mirositor pe jos,
Pe fân, în iesle sta culcat
Micuțul prunc: Iisus Hristos.
El, Fiul Domnului și Crai
Al stelelor de farmec pline,
De-atunci cu drag, la voi, din Rai
Cu fiecare iarnă vine!…
96. Moș Crăciun (Prin orașe și prin sate)
de Elena Farago
Prin orașe și prin sate
Mai ales copiii spun
Că din țări mai depărtate
Vine iarăși Moș Crăciun.
Nu mai pot de bucurie
Și-l așteaptă toți cu drag,
Să le dea vreo jucărie
Sau covrigi câte-un șirag.
Cică Moșul, cum se spune,
Dă la toți copiii buni
Sfat cum să se poarte-n lume,
Ba și cărți de rugăciuni.
El are dragoste multă
Pentru copiii cuminți
Și pentru cei ce ascultă
De Dumnezeu și părinți.
Apoi tot el povestește
Despre-un copilaș frumos
Care-n ceruri locuiește
Și acesta e Hristos.
El a fost cândva în lume,
Zise Moșul cu glas blând,
Și la cartea sfântă spune
C-o să mai vie curând.
97. Moș Ajun
de Ștefan Octavian Iosif
Printre crengi pierdute-n ceață
Luna-ncet la geam apare,
Aruncând pe flori de gheață
Boabe de mărgăritare.
Lângă pat, jos, în căsuță,
Mama plânge despletită
Pe copila cea drăguță,
Între îngeri adormită…
…Dar ce zgomot e în tindă?
Inima-i stă să se rumpă!
Vin copii de colindă,
Vin la sora lor cea scumpă.
Lărmuind cu bucurie,
Bat în geam, fac zarvă multă,
Râd cu hohot, făr’ să știe
Că fetița nu-i ascultă…
Iar prin crengi pierdute-n ceață
Luna trist la geam apare
Și lucesc pe flori de gheață
Boabe de mărgăritare…
98. Crăciunul copiilor
de Octavian Goga
Dragi copii din țara asta,
Vă mirați voi cum se poate
Moș Crăciun, din cer de-acolo,
Să le știe toate, toate.
Uite cum: vă spune Badea…
Iarna-n noapte, pe zăpadă,
El trimite câte-un înger
La fereastră ca să vadă…
Îngerii se uită-n casă,
Văd și spun, iar Moșul are
Colo-n cer, la el în tindă,
Pe genunchi o carte mare.
Cu condei de-argint el scrie
Ce copil și ce purtare…
Și de-acolo știe Moșul,
Că-i șiret el, lucru mare.
99. Copiii către Moș Crăciun
de Elena Farago
Moș Crăciune, Moș Crăciune,
Sfântul nostru bun și drag,
Vei veni și-n noaptea asta,
Să ne bați la geam și-n prag.
Vei veni și-n noaptea asta,
La copii toți, pe rând,
Moș Crăciun cu barba albă
Și cu zâmbetul tău blând.
Iară noi, cu bucurie,
Ți-om aprinde-n brad lumini,
Cântând slavă Celui care
Ne-a făcut să fim creștini.
Cântând slavă și mărire
Lui Iisus, te-om aștepta.
Moș Crăciune, Moș Crăciune,
Dragă ni-i venirea ta.
Cinste ție, Moș Crăciune,
Ce-n tot anul vii mereu,
Să ne amintești Cuvântul
Fiului lui Dumnezeu!
100. De Ajunul Crăciunului
de Elena Farago
Toată noaptea asta, colo-n ceruri sus,
Stelele lucrează fără de-ncetare,
Căci le-adună-n clacă steaua sfântă care
A-ndrumat pe vremuri magii la Iisus.
Torc de zor în noaptea sfântului ajun
Câlți de nea și raze harnicele stele,
Pentru noi, copiii, torc să facă ele
Funia cu trepte pentru Moș Crăciun.
Lungă cât e drumul din pământ la cer,
Trainică să-i țină coșului povara,
Vor întinde-o-n noapte, nevăzută, scara
Moșului ce luptă cu-ndârjitul ger,
Ca să ne aducă iar, de colo sus,
Pe la toți copiii darurile care
Ni le va trimite, iar, la fiecare
Sfânta și duioasa Mamă-a lui Iisus.
Ce poezii scurte sunt potrivite pentru copii?
Ce poezii sunt potrivite pentru copii de 2–3 ani?
Începe cu poezii de patru versuri, cu cuvinte familiare și repetiții ușor de rostit. Citește-le cu gesturi și arată copilului lucrurile despre care vorbesc: soarele, pisoiul, mărul sau luna.
Ce poezii scurte pot învăța copiii la grădiniță?
Pentru grupa mică, alege rime de patru până la opt versuri. Copiii mai mari pot încerca și poezii cu 12–16 versuri, citite pe strofe și repetate în ritmul lor.
Ce poezii scurte de Mihai Eminescu sunt ușor de memorat?
Poți începe cu „Se bate miezul nopții…”, „Un luceafăr” sau „Peste vârfuri”, apoi să alegi alte poezii de Eminescu din secțiunea de mai sus.