Provocarea Bookster: Booknation “Joacă leapșa de lectură”

Oricui i se întâmplă la un moment dat să își dorească ceva foarte mult. Poate să fie ceva pe plan personal sau profesional, însă există întotdeauna o dorință mare de îndeplinire. Exact așa am “pățit” și eu în cazul colaborărilor de carte. Deși mă mândresc cu multe colaborări importante, pe bucket list-ul meu întotdeauna a existat acel “cineva” cu care încă nu am reușit să stabilesc o comunicare. Realitatea s-a schimbat brusc atunci când Bookster ne-a scris și ne-a propus să participăm în campania lor “Joacă leapșa de lectură”. După sunete ciudate și alte extrovertiri la fel de ciudate, am spus că trebuie neapărat să facem impresie bună, doar avem parte de colaborarea mult visată cu Bookster, ce naiba… 🙂

Mi-a plăcut foarte mult ideea lor, dar în aceleași timp este și extrem de dificilă, pentru că te pune să alegi 3 cărți preferate, lucru care pentru un pasionat de lectură este aproape imposibil. M-am calmat și am început să admir biblioteca mai mult decât de obicei pentru a găsi inspirația necesară. După vreo 10 minute, am reușit să găsesc cele 3 cărți care definesc într-un fel anumite etape din viața mea de cititor. Curioși? Haide să vedem.


“Prințesa Ghețurilor” de  Camilla Läckberg

Așa cum spuneam mai sus, selecția mea se bazează pe cărți care și-au pus amprenta asupra mea și au marcat un nou început în materie de gusturi literare. Dacă prima a fost pentru romane de dragoste, aceasta este pentru romane polițiste scandinave. Da, nu vorbim aici doar de romane polițiste, pentru că le iubeam și înainte să o descopăr pe Camilla Läckberg, însă comunitatea de autori scandinavi este ieșită din comun, specială și extrem de talentată. Eu am descoperit-o întâi pe Camilla Läckberg și m-am îndrăgostit de modul în care scrie, de modul în care plasează o intrigă dar mai ales de modul în care creionează personajele. Realismul îmbinat cu o cruzime uneori mai intensă decât cea prezentă în romanele cunoscute, m-a prins iremediabil. Știu, uneori te șochează puțin anumite scene, însă talentul cu care toată acțiunea este așternută pe hârtie, legăturile ce se țes între personaje și modul lor de construire este ieșit din comun și extrem de special. Cartea este doar primul volum dintr-o serie foarte cunoscută ce reușește să treacă cititorii prin toate stările sufletești posibile și dacă unele dintre ele nu au fost încă descoperite, le descoperă atunci când lecturează cartea.


“Cum să oprești timpul” de Matt Haig

Dragostea pentru Fantasy am descoperit-o prin Matt Haig, însă nu acesta a fost elementul principal care m-a atras la acest autor. Primul a fost sinceritatea debordantă și modul în care reușește să se conecteze cu cititorii. Simt că vorbesc cu un prieten bun, cu un prieten ce a trecut prin viață mult mai mult decât mine și încearcă să îmi dea cele mai bune sfaturi. “Cum să oprești timpul” este o carte foarte specială, cu un mesaj aparte, care este practic în contradicție cu dorința multora dintre noi, aceea de a trăi veșnic. Cine nu își dorește așa ceva? Dar așa cum spuneam mai sus, Matt Haig are rolul de a te aduce la realitate și de a te înfrânge cu armele tale. Voiai așa ceva? Punem pariu că după ce îți arăt eu ce se întâmplă cu un personaj ce are aceleași dorințe ca și tine, sigur vei vedea viață în alt mod? Elementele fantasy cu cele reale, de viață, se îmbină atât de frumos și au reușit să mă facă să mă îndrăgostesc iremediabil de un autor sincer, care militează pentru lecții de viață învățate din greșeli.


“Mândrie și Prejudecată” de Jane Austen

Aceasta este cartea care mi-a stârnit interesul pentru literatură, în mod special cea de dragoste. Întotdeauna am avut o afinitate pentru cărțile frumos scrise, cu acțiune plasată într-o epocă interesantă, ce scoate în evidență obiceiuri și tradiții care nu se mai practică în zilele noastre. Recunosc, nu am fost pasionată doar de spiritul liber al lui Elizabeth Bennet sau de misterul lui Darcy, mi-a plăcut tot ansamblul, toate personajele și toată intriga ce ne aduce în fața ochilor mentalități diferite, plasate într-o epocă mi-nu-na-tă. Povestea de dragoste pe care cei doi protagoniști o trăiesc este de referință pentru literatura contemporană, este frumoasă dar și tumultoasă în același timp și îți rămâne în suflet, indiferent de personalitatea ta sau de preferințele literare. Eu m-am îndrăgostit de cei doi, de încăpățânarea lor, de mândria ieșită din comun dar și de iubirea sinceră ce și-o poartă.


Sper că nu v-am plictisit foarte mult și am reușit într-un fel să va stârnesc curiozitatea pentru cărțile mele preferate. Orice mesaj care implică o carte bună este demn de postat sau de dezbătut, așa că vă încurajez să dați startul inițiativei Bookster și să ne împărtășiți cărțile speciale din viață voastră. Campania “Joacă leapșa de lectură” se găsește aici și va invit să îi luați parte.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)

📚 CONCURS NOU:

PLINUL DE CĂRȚI!

Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Website Comments

  1. Avatar Oana Maria Stefan
    Reply

    Dintre toate acestea, am citit doar Mandrie si Prejudecata. Daca ar fi sa fac un top 3 al cartilor ce mi-au schimbat viata sau mi-au adus pasiunea pentru lectura, acesta ar arata cam asa: Ciresarii de Constantin Chirita(toate volumele), La rascruce de vanturi de Emily Bronte si Descult de Zaharia Stancu.

POST A COMMENT.