Recenzie „Absolut tot” de Nicola Yoon

de | ian. 5, 2018 | Beletristică, Dragoste, Recenzii cărți, Romantism

Mă simt ca o mică bătrânică apărând aici abia acum cu Absolut tot de Nicola Yoon lecturată. După toată agitația cu filmul și apariția cărții, începusem să aud extrem de multe păreri contradictorii despre stilul autoarei, sau despre plot. Ajunsesem să nu mai știu ce să cred, și îmi era parcă și teamă să fac rost de ea. Ei bine, când am primit-o cadou de Secret Santa și am început să citesc câteva capitole, mi-am tras niște palme bune peste față.

Îndrăgesc cartea asta. O iubesc! E o creație cu foarte mult potențial și este specială. Cu un format plin de ilustrații, Absolut tot pare pe alocuri un micuț jurnal al protagonistei noastre, Maddy. Adolescenta suferă de o boală pe cât de rară, pe atât de faimoasă. Este alergică la lume. Orice lucru din exterior, până și aerul pe care l-ar inspira, i-ar putea aduce moartea, astfel că singurele persoane pe care le poate atinge sunt propria mamă și asistenta medicală care se îngrijește de stabilitatea ei. Până și lecțiile le face pe internet prin Skype.

Madeline simte că trăiește într-o bulă, iar asta pe bună dreptate. Scopul ei și al mamei este ca ea să supraviețuiască. Relația lor este foarte strânsă. La o lună după moartea tatălui și a fratelui său, Maddy a fost diagnosticată cu SCID. De atunci, mai exact de aproape șaptesprezece ani, ea nu a ieșit din casă. Afară devenise pentru ea un loc plin de posibilități, dar care nu erau și pentru ea.

Dar apoi, într-o bună zi, vine la casa de alături o camionetă .Maddy observă toți membrii familiei, însă în special pe el. E înalt, suplu, îmbrăcat tot în negru – tricou negru, blugi negri, teniși negri și un fes negru care-i acoperă părul în întregime. Olly este băiatul care o face să realizeze viața trebuie trăită. Ea însăși va realiza că dragostea este totul. Merită totul. Absolut orice risc.

 

La un moment dat, am crezut că am prevăzut finalul. Am greșit.

Nicola Yoon a venit cu situații schimbate și lucruri mărturisite, adevăruri aflate. Nimeni nu poate prezice viitorul, dar Maddy este sigură măcar de un lucru. Se va îndrăgosti de Olly și lucrurile se vor schimba. Enorm de MULT. Relația dintre ei pare imposibilă și sortită eșecului, care va produce un dezastru.

Absolut tot nu este o poveste de dragoste oarecare. Și nu zic asta doar pentru că are lecții de viață strecurate în plot, sau pentru că sunt unele secvențe care te lasă imediat fără cuvinte. Nu este clișeică, personajele sunt complexe, puternice hotărâte și frumos conturate. Dispuse să riște pentru iubire, chiar dacă nu le este asigurat nimic în schimb.  Frumos ar fi cuvântul cel mai sugestiv pentru orice ține de această operă. Chiar mi-a plăcut. M-am surprins în unele momente plângând pentru și alături de personaje, parându-mi rău pentru protagoniști.

Este… frumoasă și reușită. Perfectă pentru o vară călduroasă, sau o iarnă geroasă la căldurica făcută de șemineu, alături de o ciocolată caldă.

Titlu: ABSOLUT TOT
Autor: Nicola Yoon
An apariție : 2016
Editura: GRUPUL EDITORIAL ART
Nr. Pagini: 316
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2566

Alte recenzii de la Nicola Yoon:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea
Recenzie „Jaguarul” de Ileana Popescu Bâldea

  Doamna Ileana Popescu Bâldea – poet, prozator, eseist – ne propune în volumul „Jaguarul”, o colecție de proze scurte în care fapte de viață se împletesc cu imagini suprarealiste. Măiestria artistică a autoarei se face simțită pe parcursul întregii cărți, iar...

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

0 0 votes
Article Rating
Irina Nicoleta a fost redactor Booknation.ro și a scris 55 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Irina Nicoleta aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments