Cartea Absolut tot a Nicolei Yoon îmi amintește de un basm din copilărie. Un basm în care se povestea despre o pasăre ținută într-o colivie de aur. Aceasta primea orice își dorea dar ea tot tânzea să iasă afară. Cam așa și protagonista cărții Absolut tot. Dacă te-aș întreba ce ai alege dintre a exista pentru zeci de ani și a trăi câteva zile, ce ai răspunde?
Maddy este o tânără care există. Și atât. Cândva a și trăit. Până ce un accident de mașină i-a luat pe atât fratele cât și tatăl de lângă ea. Apoi a aflat că suferă de o boală ce devine letală în momentul când părășeste mediul steril în care trăiește. Și de atunci zilele ei par trase la indigo, aniversările ei sunt toate la fel, sărbătorile sunt puse parcă pe reluare în fiecare an. Dar ea nu se plânge ci doar continuă să existe. Nu atinge pe nimeni, nu știe cum se simte îmbrățisarea unui băiat sau cum e să pierzi nopțile cu prietenii.
Ați observat cum, câteodată chiar și persoanele pe care le cunoaștem foarte bine ne surprind? Cum acestea se schimbă de parcă asta ar fi asteptat toată viața dar a fost nevoie de cineva care să apese pe un buton ca să se întâmple? Ei bine, așa se întâmplă și în carte. Iar cel ce o face pe fată să viseze la mersul desculță prin iarbă este nimeni altcineva decât noul său vecin, Ollie. Maddy crede că boala sa s-a agravat brusc dar adevărul este altul. Acum suferă de o boală nouă, o boală fără de lac. Căci nu există antibiotic pentru dragoste.
Prietenia dintre cei doi ia naștere pe chat. În discuții lungi și interminabile la cele mai întunecate ore ale zilei. Căci este adevărat, iubirea nu are nevoie de lumină ca să se nașcă. Ea înflorește în întuneric de multe ori ca mai târziu să se ivească în toată splendoarea sa la suprafață. Urmează apoi revolta fetei, cum cei doi se văd pe ascuns în orele în care mama ei nu este acasă. Urmează momentul în care se iau pentru prima oară de mână și primul sărut. Apoi urmează și despărțirea cauzătă de mama fetei.
Dar când oare a pierdut iubirea o luptă? A putut vreodată aceasta să plece capul în fața unor părinți? Niciodată! Pentru fiecare dintre noi, fetele, există un băiat care are acel ceva pentru care noi pariem totul. În cazul lui Maddy ea pariază cu propria sa viață pentru câteva zile de fericire. Iar pariul este mai mult decât câștigător. Acest pariu lovește viața fetei asemenea unui ciocan, distrugând minciuna care era piatra de temelie a vieții sale. Cine era bolnavul adevărat până la urmă? Și cât îi poate ierta o fică mamei sale?

O sa fiu hater, dar sunt multe greseli in recenzia asta…proof-reading, people!!!