Am auzit de mai multă vreme opinii favorabile romanului „Acolo unde cântă racii” de Delia Owens, am achiționat-o dar, am tot amânat să o încep. Asta până într-o zi, când o prietenă mi-a zis că este minunată, că îmi voi dori să nu se termine. A fost imboldul de care aveam nevoie să o citesc.
Cartea descrie la început cum Kya, o fetiță de șase ani, este părăsită de mamă apoi, treptat, este abandonată de toți membrii familiei. Se poate descurca un copil într-o baracă singuratică situată într-o mlaștină? Poate să ducă o viață departe de oameni? Autoarea ne arată că poate și ne descrie pas cu pas cum a procedat micuța.
Kya crește sub ochii noștrii, vedem cum se transformă, aflăm cât și cum interacționează cu ceilalți membri ai comunității. Este un personaj atipic, care își duce existența pe coasta statului Crolina de Nord, în zona în care se cuibăriseră generații de răzvrărtiți, naufragiați sau fugari.
E greu să nu o îndrăgești pe Kya cea retrasă. Viața o făcuse expertă în înghesuriea simțămintelor în spații de depozitare limitate.
Descrierile detaliate și abundente despre natură, despre obiceiurile păsărilor, despre scoici și plante, mi s-au părut inițial monotone, dar sunt atât de frumos integrate încât ulterior mi-am schimbat părerea. În plus, autoarea m-a ținut în priză cu o altă poveste, prezentată în paralel, cea a unei investigații. Este vorba despre o anchetă în desfășurare, cu polițiști care nu se grăbesc, mănâncă gogoși și analizează împrejurările morții tânărului Chase. Ei încearcă să afle dacă au de a face cu un caz de moarte prin accident sau dacă se confruntă cu o mână criminală.
Imaginea de ansambu prinde contur pe măsură ce întoarcem paginile, capitolele care o privesc pe fată alternează cu cele în care descoperim noi indicii despre moartea lui Chase, și astfel crește nedumerirea, neliniștea și interesul cititorului.
Oare când se vor intersecta poveștile? Autoarea nu se grăbește, ne lasă să mai fierbem o vreme până să pună punctul pe i.
„Acolo unde cântă racii” este după parerea mea un roman despre singurătate și supraviețuire, despre abuzuri, despre legătura om-natură, despre dragoste și trădare, dar și despre iubirea pură, care rezistă peste ani.
Ochii lui erau întocmai cum fuseseră. Fețele se modifică, bătute de-ale vieții valuri, însă ochii rămân o fereastră către ce a fost, îl putea vedea acolo.
De asemenea, aș putea spune că este un roman care explorează sufletul uman, ni se expun sentimentele fetei în diverse situații, dar și despre prejudecăți, întrucât comunitatea din sat o percepe pe Kya ca pe o ciudățenie, nu încearcă să o înțeleagă sau să o integreze, ci o evită și o numește peiorativ – Fata Mlaștinii.
Există cărți care se citesc pe îndelete și cărți pe care nu poți să le lași din mână, nu poți să dormi bine dacă nu cunoști deznodământul. Cartea despre care vorbesc acum face parte cu siguranță din cea de-a doua categorie. Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Delia Owens:
