Recenzie „Acolo unde cântă racii” de Delia Owens

de | nov. 26, 2021 | Beletristică, Ficțiune, Recenzii cărți

Am auzit de mai multă vreme opinii favorabile romanului „Acolo unde cântă racii” de Delia Owens, am achiționat-o dar, am tot amânat să o încep. Asta până într-o zi, când o prietenă mi-a zis că este minunată, că îmi voi dori să nu se termine. A fost imboldul de care aveam nevoie să o citesc.

Cartea descrie la început cum Kya, o fetiță de șase ani, este părăsită de mamă apoi, treptat, este abandonată de toți membrii familiei. Se poate descurca un copil într-o baracă singuratică situată într-o mlaștină? Poate să ducă o viață departe de oameni? Autoarea ne arată că poate și ne descrie pas cu pas cum a procedat micuța.

Kya crește sub ochii noștrii, vedem cum se transformă, aflăm cât și cum interacționează cu ceilalți membri ai comunității. Este un personaj atipic, care își duce existența pe coasta statului Crolina de Nord, în zona în care se cuibăriseră generații de răzvrărtiți, naufragiați sau fugari.

E greu să nu o îndrăgești pe Kya cea retrasă. Viața o făcuse expertă în înghesuriea simțămintelor în spații de depozitare limitate.

Descrierile detaliate și abundente despre natură, despre obiceiurile păsărilor, despre scoici și plante, mi s-au părut inițial monotone, dar sunt atât de frumos integrate încât ulterior mi-am schimbat părerea. În plus, autoarea m-a ținut în priză cu o altă poveste, prezentată în paralel, cea a unei investigații. Este vorba despre o anchetă în desfășurare, cu polițiști care nu se grăbesc, mănâncă gogoși și analizează împrejurările morții tânărului Chase. Ei încearcă să afle dacă au de a face cu un caz de moarte prin accident sau dacă se confruntă cu o mână criminală.

Imaginea de ansambu prinde contur pe măsură ce întoarcem paginile, capitolele care o privesc pe fată alternează cu cele în care descoperim noi indicii despre moartea lui Chase, și astfel crește nedumerirea, neliniștea și interesul cititorului.

Oare când se vor intersecta poveștile? Autoarea nu se grăbește, ne lasă să mai fierbem o vreme până să pună punctul pe i.

„Acolo unde cântă racii” este după parerea mea un roman despre singurătate și supraviețuire, despre abuzuri, despre legătura om-natură, despre dragoste și trădare, dar și despre iubirea pură, care rezistă peste ani.

Ochii lui erau întocmai cum fuseseră. Fețele se modifică, bătute de-ale vieții valuri, însă ochii rămân o fereastră către ce a fost, îl putea vedea acolo.

De asemenea, aș putea spune că este un roman care explorează sufletul uman, ni se expun sentimentele fetei în diverse situații, dar și despre prejudecăți, întrucât comunitatea din sat o percepe pe Kya ca pe o ciudățenie, nu încearcă să o înțeleagă sau să o integreze, ci o evită și o numește peiorativ – Fata Mlaștinii.

Există cărți care se citesc pe îndelete și cărți pe care nu poți să le lași din mână, nu poți să dormi bine dacă nu cunoști deznodământul. Cartea despre care vorbesc acum face parte cu siguranță din cea de-a doua categorie. Lectură plăcută!

 

Titlu: ACOLO UNDE CÂNTĂ RACII
Autor: Delia Owens
An apariție : 2020
Editura: PANDORA
Nr. Pagini: 448
Limba: Română
Gen Literar: Fictiune
Nota recenzorului: 8.5 / 10
Vizualizari recenzie: 2553

Alte recenzii de la Delia Owens:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell
Recenzie ”Pe aripile vântului” de Margaret Mitchell

Povestea celebră despre faimoasa Scarlet O'Hara: Totul începe în sudul Statelor Unite, în timpul Războiului Civil American, într-o epocă dominată de diferențe sociale, rasism și sclavie. Este o lume veche, construită pe aparențe și reguli stricte, care urmează să fie...

0 0 votes
Article Rating
Elena Constantin este redactor Booknation.ro de 5 ani, 2 luni, 15 zile și a scris până acum 83 articole. Se află pe poziția 10 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Elena Constantin aici.
Pasionată de lectură și de psihologie, îmi place să încurajez dezvoltarea unei vieți armonioase. Valorile personale sunt: autocunoaștere, dragoste, prietenie, bunăstare, spiritualitate.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments