Recenzie „Amantul” de Jodi Ellen Malpas

de | aug. 24, 2017 | Beletristică, Dragoste, Literatură Contemporană, Recenzii cărți, Romantism

Vreau să vă vorbesc puţin despre „Amantul” de Jodi Ellen Malpas, fiind prima carte pe care am citit-o de la această autoarea. Jodi este cunoscută în breaslă pentru poveştile ei erotice, pline de dramatism şi tensiune şi atunci când am auzit de traducerea cărţii la noi am zis că merită toată atenţia mea.

Din păcate, aşteptările mele au fost puţin prea mari față de ceea ce am găsit, dar hai să vă povestesc puţin despre intrigă. Ava este o fată frumoasă, inteligentă, care a cunoscut succesul de la o vârstă fragedă, fiind unul dintre cei mai talentaţi designeri de interior din domeniu. A avut proiecte importante, clienţi cu renume în portofoliu, dar cea mai mare provocare urmează să vină atunci când primeşte invitaţia de a vizită „Conacul” şi de a lucra pentru faimosul miliardar Jesse Ward. Legătură dintre ei este foarte puternică şi scânteia se aprinde aproape instantaneu, însă Ava tocmai a ieşit dintr-o relaţie ce a lăsat urme şi nu doreşte momentan altceva.. Insistenţele lui Jesse o vor aduce pe aceasta exact în punctul în care nu şi-a dorit să fie, vulnerabilă, îndrăgostită până peste cap de un străin despre care nu ştie aproape nimic.

Relaţia dintre Jesse şi Ava este foarte complicată şi bazată 90% pe relaţii intime. Atracţia dintre ei este explozivă, fiecare scenă fiind detaliată şi încărcată de erotism, însă din punctul meu de vedere, lipseşte foarte mult partea sentimentală. O relaţie completă trebuie bazată pe încredere şi sinceritate, dar aici nu este cazul celor doi, care nu ştiu foarte multe unul despre altul.. Nu ştiu dacă mă credeţi, dar Ava nu cunoaşte nici ce vârstă are Jesse.. Totul gravitează în jurul dorinţei și dominării însă din cauza acestei intensităţi, nu am putut să simt legătura dintre personaje.

Ava a fost mai aproape de gusturile mele, pentru că am putut să îi simt reticenţa şi nesiguranţa în ceea ce îl priveşte pe Jesse, însă acesta se foloseşte doar de calităţile sale fizice pentru a o atrage pe Ava şi a-i arătă cât de buni sunt împreună. Evident există anumite secrete ce vor veni ca un tăvălug pe cititori aproape de final şi atunci trebuie să luăm o decizie asupra punctului nostru de vedere şi cum dorim să judecăm personajele.

Ca o concluzie, „Amantul” este o carte erotică reuşită, în sensul în care scenele prezentate au toate ingredientele genului în care se încadrează. Dacă îţi plac relaţiile bazate doar pe fizic, atunci aceasta este cartea pentru tine. Dacă în schimb doreşti intensitate şi ceva să îţi fie transmis de personaje si acțiune, poate nu este chiar cea mai potrivită alegere. Pentru mine nu a fost o mare revelaţie, însă trebuie să fiu sinceră, stilul autoarei este foarte bun, curat, descriptiv şi genul erotic i se potriveşte ca o mănuşă.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia

Titlu: AMANTUL
Autor: Jodi Ellen Malpas
An apariție : 2017
Editura: TREI
Nr. Pagini: 547
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2318

Alte recenzii de la Jodi Ellen Malpas:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Femei pe rug” de Kiran Millwood Hargrave
Recenzie “Femei pe rug” de Kiran Millwood Hargrave

Pe insula din nord-estul Norvegiei vine o furtună puternică și tot mersul firesc al lucrurilor se prăbușește. După ce patruzeci de bărbați dispar pentru totdeauna în apele nemiloase ale mării, Vardø devine o așezare a “amazoanelor”. Abia când se strâng toate în...

Recenzie ”Pasagerul” de Cormac McCarthy
Recenzie ”Pasagerul” de Cormac McCarthy

Cu toată bravada mea și cu toate că mă bat cu pumnul în piept că nu mă las influențată, n-am avut încotro și m-am aliniat și eu printre entuziaștii cititori ai lui McCarthy, stârnită de isteria din online la apariția pe piața românească a dipticului romanesc Pasagerul...

Recenzie ”Grădinile Finzi-Contini” de Giorgio Bassani
Recenzie ”Grădinile Finzi-Contini” de Giorgio Bassani

Grădinile Finzi-Contini este considerat deja un clasic al literaturii italiene, o poveste de dragoste (o dragoste adolescentină, cu fluturi în stomac, cu treceri repetitive de la clipe abisale pline de lacrimi amare la clipe de extaz absolut udate cu stropi de...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 7 ani, 2 luni, 21 zile și a scris până acum 550 articole. Se află pe poziția 3 din 15 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Barbalata Mirela

Citesc carti din colectia eroscop desi nu le consider literatura. Sincer pe mine ma binedispun si ma amuza ( uneori 😉 ) . „Amantul” am citit-o recent si mi-a placut. Nu a fost ceva wow!! ( spre deosebire de seria Strazile…) dar mi-a placut stilul autoarei.