Herta Muller este o româncă fugită în Germania, faimoasă de când a luat premiul Nobel in 2009.
Dacă ne face cinste sau nu faptul că este născută în România rămâne de văzut pentru că ororile comunismului, teroarea și miliia sunt temele cărților sale, temele cu care a impresionat o țară întreagă și i-a făcut pe critici să-i acorde premiul Nobel, atât de râvnit de autori precum Haruki Murakami, Salman Rushide și alții.
Animalul inimii de Herta Muller este în opinia mea un fel de roman teatral și poetic greu de înțeles, dar care odată înțeles oferă cale liberă spre viziuni mult mai înalte, spre idei universale, spre filosofie fără margini.
Sub masca ficțiunii, Herta spune povestea dramatică a vieții sale în comunism. În fiecare rând se simte frica, lipsa de intimitate, alerta permanentă. Lumea descrisă de Herta este hărțuită propriu-zis de miliția care parcă nu doarme niciodată, veghind la buna orânduire a populației. Privit din sens invers, miliția este organismul opresiv care nu lasă individul să doarmă liniștit. Fiecare vorbă spusă contra regimului este aspru pedepsită, oameni care au zis ceva dispar fără urmă sau apar morți, bătuți până la ultima suflare. Scrisorile sunt controlate și citite. Lipsa de intimitate face ca indivizii să fie egali, tratați egal ca într-o închisoare imensă, propria lor țară, toți își doresc să evadeze, dar unde și cum când ochiul miliției e veșnic aprins și vede tot? Miliția știe tot, cine ce vorbește, cine ce meserie are,numărul de la pantof și aventurile cui cu care. Oamenii sunt văzuți ca insectele ce încearcă fără succes să se ascundă de ochiul imens și atotvăzător al omului. Unde să te ascunzi când omul ridică fiecare pai sub care oamenii-furnici încearcă să se ascundă?
Citind această carte am văzut cu ochiul minții o lume lipsită de culoare, tăcută și albă, unde personaje creionate doar în contururi, fără vreo urmă de fond, încearcă să-și facă o viață. E un scenariu dezolant. Prieteniile sunt firave, se rup la prima piedică întâlnită. Scrisorile se scriu cu atenție maximă să nu dea nimic de bănuit, se scrie codat și se pun fire de păr pentru a fi siguri că nu a fost deschisă și că e scrisă de exact prietenul care trebuia. Herta are doi prieteni cu care va pleca din orfelinatul dezolant în care a trăit o bună bucată de vreme, dar timpurile grele îi vor despărți. Unul va muri, prietenia lor va muri încet-încet. Totul se schimbă sub trecerea timpului și sub lupa ce pare a nu avea moarte a miliției.
Lumea se schimbă sub trecerea timpului, oamenii mor sau se mută, toi vor un viitor mai bun, o lume și o viață liberă, dar singura care rămâne la fel este Herta, în același col de lume văzând totul în jurul său, meditând și scriind metaforizat tot ce vede.
Herta Muller este un fin observator al lumii înconjurătoare, un analist prin filtrul conștiinței și un scriitor care poate face cititorul să vadă totul și chiar același lucru când normal și firesc, când terifiant. Te poate face să simi fiori pe șira spinării de frică și te poate liniști în aceeași măsură.
Alte recenzii de la Herta Muller:
