Romanul ”Babbit” al scriitorului american Sinclair Lewis, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1930, este publicat pentru prima oară în anul 1922, într-o perioadă în care America trăia la cote maxime, poate chiar oarecum paroxistice, avântul revoluției industriale, cea care ”a fabricat” întreprinzători pe bandă rulantă în numele mult prea trâmbițatului progres.
În mod inevitabil acești întreprinzători aveau nevoie de oameni de încredere, cu adevărat capabili să le sporească capitalul investit într-un timp cât mai scurt cu putință. Ori pentru îndeplinirea acestui stringent deziderat erau necesari oameni lipsiți de scrupule, care puteau să se lase modelați de capriciul hrăpărețului șef. Unde poți să găsești astfel de oameni, care vor să primească asprul jug al conformismului în numele unui contorsionat filistinism? În rândul păturii mijlocii, sufocată de oameni ambițioși, care vor cu orice preș să iasă în evidență.
Un astfel de personaj este Babbit, eroul principal al cărții, care devine prototipul oamenilor robotizați de avântul industrial.
Acțiunea se desfășoară în orașul Zenith, o așezare imaginată de Sinclair Lewis, dar care se aseamănă izbitor de mult cu multe din orașele și orășelele industriale, chiar și cu unele ale prezentului actual.
Într-o societate care tindea, din ce în ce mai acerb, spre un șablonardism caracteristic omului mulțumit de sine, ajuns dependent de lumea materială, Babbit se transformă, la fel ca toți ceilalți, în roboții unei lumi care uitase să mai privească poezia cerului și proza colbului.
Aici intervine, aș spune în mod magistral, lovitura de grație aplicată societății nord-americane de către Sinclair Lewis, cel care nu va pregeta să înfiereze excesul de zel al progresului, sub care, nu de puține ori, sfârșesc adânc înhumate, sentimentele și simțămintele oamenilor.
De aici își vor trage seva multe romane, devenite mai apoi capodopere care au dăruit umanității veritabile genii precum George Orwell, John Steinbeck, F. Scott Fitzgerald și mulți alții.
Destrămarea idealistei lumi arcadiene provăduită în operele literare, dar mai ales abandonarea lăuntricului cu întreaga sa sarabandă de trăiri, este ceea ce elita intelectualității i-a reproșat mult prea avântatei industrializări nord-americane.
Acest argument este totuși asemeni unei săbii cu două tăișuri, pentru că, voluntar sau involuntar, chiar și elita intelectualității s-a bucurat, la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, de urmările acestei industrializări, ba chiar au transformat ceea ce la început s-a numi lux într-o indispensabilă necesitate.
Conformismul mamonic al expiatoarei delațiuni a născut astfel o societate hibridă, supraponderalizată de înșelătoarea cultură a confortului și a facilităților, care a înlocuit lupta cu letargia și sentimentalismul cu mecanicizarea gesturilor.
Romanul lui Sinclair Lewis poate fi înțeles ca un semnal de alarmă, dar și ca un manifest împotriva îndobitocirii celor care au acceptat mult prea ușor jugul conformismului în numele bunăstării, dar mai ales al obținerii acesteia prin metode lipsite de etică.
O carte de căpătâi a literaturii nord-americane.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Sinclair Lewis:
