Recenzie “Bărbatul care n-a mai sunat” de Rosie Walsh

Titlu: Bărbatul Care N-a Mai Sunat
Autor: Rosie Walsh
An apariție : 2018
Editura: Nemira
Nr. Pagini: 336
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Recenzie de Diana Daniela Macovei
Publicată la 22.04.2018
Nota recenzorului: n/a
Recenzie “Bărbatul care n-a mai sunat” de Rosie Walsh
3.5 (70%) 6 votes

ACUM GĂSEȘTI BĂRBATUL CARE N-A MAI SUNAT PE:

► CARTEPEDIA.RO► LIBRIS.RO► ELEFANT.RO► CARTURESTI.RO

Bărbatul care n-a mai sunat este înainte de toate o căutare a propriei linişti, emoţională şi sufletească. O oază unde durerea, suferinţa şi regretul rămân îngropate în nisipul auriu, ars de soare al deşertului pe când tu, însetatul, te răsfeţi la umbra palmierului având acces, în sfârşit, la fericire. Rosie Walsh foloseşte instrumentele cheie în construirea acestei poveşti. Ne perindă paşii când în prezent când în trecut, aruncă pastiluţe de mister, învăluie în nelinişte, regret şi suferinţă şi asezonează cu o doză de romantism. Rezultatul este explozibil, lăsându-te fără suflu.

Dacă există vreun motiv pentru care merită să devii adult, azi motivul ăsta îmi scăpa. Cine n-ar vrea să ucidă verze şi să aibă accent rusesc? Cine n-ar vrea să i se pregătească micul dejun şi să i se aleagă hainele, când alternativa era o disperare periculoasă după un om care a însemnat tot şi s-a transformar în nimic? Nu omul cu care fusesem căsătorită şaptesprezece ani, ci omul cu care fusesem împreună fix şapte zile. Nu e de mirare că toţi din maşină mă credeau nebună.

Sarah este purtătoarea unui trecut plin de regrete, remuşcări şi suferinţă. Un trecut la care nu poate renunţa în ciuda suferinţei, un trecut ce a transformat-o în femeia de astăzi: puternică în aparenţă, dând greş în a-şi construi o viaţă, divorţată la aproape patruzeci de ani şi în aceeaşi derivă ca atunci, la şaptesprezece ani.

De nouăsprezece ani revine acasă, în Anglia, pentru a comemora acea singură zi ce a avut forţa de a schimba viaţa tuturor, pe ea a obligând-o să fugă de lume, ţară, familie şi chiar de propria persoană. Se pare însă că destinul are o surpriză pentru ea, de data aceasta. Numele surprizei este Eddie. Un bărbat şarmant care i se strecoară în suflet înainte de a-l putea opri. Întrebările brusc nu-şi au locul, suferinţa se uită, iar viaţa, timp de şapte zile, pare că în sfârşit a ajuns pe axa dorită. Iubirea emană dinspre amândoi. Cu toate că povestesc câte-n lună şi în stele, atât Sarah cât şi Eddie păstrează pentru ei esenţialul: suferinţa, regretul şi ura. Trei sentimente care le vor spulbera bula de fericire făcându-i să realizeze că soarta a vrut să-şi ia o ultimă revanşă.

-Din punctul meu de vedere, toţi pot alege. Orice. La un anumit nivel. Ce fac, ce simt, ce spun. Cumva ni s-a inoculat ideea că nu avem de ales. Nimic. Nici slujbele, nici relaţiile, nici fericirea. Că noi nu putem controla nimic.

Rosie Walsh nu se sfiieşte în a-i face cunoscut cititorului iubirea ce ia naştere în şapte zile cât într-o viaţă întreagă. Ne arată din start că amândoi protagoniştii o simt cu aceeaşi intensitate. Cu toate acestea, Eddie, la finele celor şapte zile nu mai dă niciun semn şi pare dispărut din lume şi din viaţă. Când reapare, poartă cu sine o ignoranţă ostentativă ce o umple pe Sarah cu şi mai multe întrebări. Noi, cititorii, devenim şi mai curioşi, căutând încontinuare adevărul acelui dezastru ce a împins-o pe Sarah să fugă la şaptesprezece ani tocmai în California.

…m-am întrebat cum e posibil să treacă săptămâni, luni – ani, chiar – şi să mergi înainte, fără să se schimbe nimic, şi apoi, în doar câteva ore, scenariul vieţii tale să fie rescris complet.

De parcă nu aveam destule enigme, citim cu interes şi unele scrisori adresate unui anume Tu de către un enigmatic Eu, pe care mintea noastră febrilă plecată în căutarea adevărului le atribuie fără veste lui Hannah, ce joacă un rol important în drama surorii sale mai mari şi care, în ciuda rolului important, nu apare nicicum ca şi personaj activ în poveste. Expeditorul Eu, credem noi că e sigur Sarah. Aşadar, ce s-a întâmplat cu Hannah acum şaptesprezece ani şi de ce trebuie să-i scrie Sarah scrisori misterioase sub formă de pagini de jurnal? Întrebări peste întrebări.

Adevărul ne va lovi precum suflul devastator al unei bombe. Vom rămâne şocaţi şi înmărmuriţi. Sarah şi Eddie sunt protagoniştii unui joc macabru al destinului care, pe de o parte, a vrut să testeze puterea iubirii, pe de altă parte, trăinicia suferinţei. Nici la finalul poveştii nu sunt sigură care parte are mai multă forţă şi consistenţă.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Rosie Walsh.

-Poate fi frustrant să-i vezi pe toţi cum se plâng de probleme, dar niciodată nu vor să discute despre soluţii. Se cred victimele altora, ale lor înşişi, victimele lumii.

Rosie Walsh te şochează astfel încât la final rămâi cu un mare CE???? tatuat pe buze şi în minte. Apoi, îşi face apariţia negarea, revolta şi totuşi laşi o portiţă deschisă fiindcă, în final, ar trebui ca orice rău să fie spre bine. Dar ce bine pot culege Sarah şi Eddie când unul este protagonistul suferinţei celuilalt, iar celălalt poartă amintirea regretului mistuitor al celuilalt?

Nu cred că iubirea trebuie să fie o explozie. Nu trebuie să fie dramatică, lacomă sau alte cuvinte stupide atribuite de scriitori sau de muzicieni. Dar cred că atunci când ştii, ştii.

Bărbatul care n-a mai sunat este un haos dulce-amărui din care îţi vei reveni cu greu. Vei rămâne cu un sentiment ambiguu despre un viitor ce nu poate fi construit pe un trecut ştanţat cu suferinţă şi totuşi cu ideea că toată farsa destinului se vrea transformată în strălucire, fericire şi iubire.

Vor considera Eddie şi Sarah că farsa sorţii e doar un joc al destinul ce a vrut să le distrugă încă o dată vieţile sau o vor vedea precum o şansă de renunţare la trecut şi un pas nou spre un viitor fericit? Un lucru este sigur: nimeni nu va ieşi din această poveste fără a-şi luat doza de surpriză şi şoc a vieţii.

-Viaţa e mult prea scurtă ca să te ţii după cineva care te face să te simţi groaznic.

Bărbatul care n-a mai sunat e ca un puzzle din piese foarte mici care necesită migală şi atenţie pentru a fi reîntregit şi a descoperi imaginea magnifică a poveştii sale. În timp ce facem slalom prezent-trecut, citim enigmatice scrisori care adâncesc misterul poveştii. Expeditorul, dar şi destinatarul, îl aflăm spre final când avem senzaţia că brusc am primit lumină în bezna nopţii.

Rosie Walsh se joacă cu percepţia cititorului, îi dă pastile cu efect Placebo, ca mai apoi să-i spună că boala lui n-a fost reală. Cauţi trecutul sfâşâietor al lui Sarah, îţi faci o mulţime de impresii. Crezi că altcineva i-a răpit-o pe Hannah, apoi că ea însăşi este vinovată, te învârţi într-un cerc vicios în jurul ei şi a familiei sale ca în final să-ţi iei palma supremă descoperind că de fapt nimic n-ai anticipat corect. Când în sfârşit ţi se relevă adevărul rămâi devastat, întrebându-te cât la sută a vrut destinul să le aducă pace protagoniştilor şi cât la sută a vrut doar să-i vadă în rol de oameni care nu au niciodată control asupra propriei vieţi.

Bărbatul care n-a mai sunat de Rosie Walsh, povestea suferinţei, a regretului, a iubirii şi a împăcării, este disponibilă pentru precomandă pe site-ul Editurii Nemira. O poveste pe care nu o poţi rata.

ACUM GĂSEȘTI BĂRBATUL CARE N-A MAI SUNAT PE:

► CARTEPEDIA.RO► LIBRIS.RO► ELEFANT.RO► CARTURESTI.RO

Aspecte Pozitive:

Misterul ce învăluie trecutul protagoniştilor îţi face imaginaţia să o ia razna ca, mai apoi, după ce ai epuizat toate ideile, să-ţi releve un adevăr şocant care să-ţi demonstreze că niciodată nu ai fost pe aproape cu impresiile tale. Şocantă, enigmatică, uluitoare.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

POST A COMMENT.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.