Box 88 este prima parte din seria cu același nume, scrisă de Charles Cumming, un autor britanic specializat pe ficțiune de spionaj. Dar ce este Box 88? Ei bine, este o organizație care nu există. Sau mai bine zis, de existența căreia doar câteva persoane știu. Este o agenție americano-britanică de spionaj în care nici măcar agenții nu se cunosc între ei. Foarte puțini oameni din exterior sunt cei care știu despre existența acestei organizații și niciunul nu are idee cu se ocupă exact. Câțiva agenți din MI5 și MI6, un cerc foarte restrâns, au câteva informații sau teorii despre existența ei, informații ce par mai mult zvonuri neconfirmate și sunt deciși să sape mai adânc pentru a verifica veridicitatea acestora.

Este Box 88 un mit inventat sau o agenție de spionaj ce urmărește să rezolve probleme delicate?

Și care ar fi cel mai simplu mod de a proba aceste informații dacă nu capturarea unui spion? Unul cu renume de legendă a cărui identitate este la fel de fantomatică cum e organizația din care face parte.

Lachlan Kite a fost recrutat de Box 88 la terminarea liceului. Este scoțian și a avut o copilărie destul de dificilă care a culminat cu moartea accidentală a tatălui său alcoolic. A fost nevoit să muncească în hotelul mamei sale, cot la cot cu aceasta. Deși situația lor financiară nu era chiar fericită, mama sa s-a încăpățânat să-l înscrie la un liceu elitist și cu pretenții din Londra. Și n-a greșit deloc chiar dacă viața lui Lachlan la colegiu n-a fost prea ușoară. Aici, la Eton, îl va cunoaște pe profesorul care îl va și propune pentru recrutare în cadrul agenției. Misiunea pe care o primește este destul de complicată și periculoasă, dar asta nu constituie o problemă pentru el, ci latură ei imorală. Kite se vede nevoit să spioneze familia celui mai bun prieten din liceu, Xavier. Tatăl acestuia are o relație de prietenie cu un puternic om de afaceri iranian, suspectat de agenție de acte de terorism și trafic de arme.

Povestea începe după 20 de ani de la această vacanță, în momentul în care Lachlan primește un telefon de la o fostă iubită care îl anunță că Xavier, prietenul lor comun, s-a sinucis cu o supradoză. Lachlan este în prezent căsătorit cu o doctoriță, Isobel, care este însărcinată cu primul lor copil. Isobel știe că soțul ei activează ca spion, dar nu cunoaște detalii despre activitatea acestuia. Prezent la înmormântarea lui Xavier, Lachlan este abordat de un om de afaceri iranian și, convins că acesta are informații despre ce s-a întâmplat cu Xavier, acceptă invitația de a sta de vorbă la un pahar de vin.

Dar, în ciuda experienței și a intuiției foarte bune, Lachlan este prins pe picior greșit și răpit de o echipă de iranieni furioși și avizi de informații despre activitatea lui ca spion și mai ales despre vara pe care a petrecut-o în adolescență în Franța în casa familiei lui Xavier. Supus torturii și interogat de aceștia, Lachlan rememorează vacanța petrecută în Franța în compania familiei prietenului său, încercând în același timp să-și protejeze soția și copilul nenăscut, ale căror vieți sunt amenințate.

Dar cine este torționarul șef și cum de are atâtea informații despre viața lui Lachlan ca spion?

Lachlan este prins între ciocan și nicovală și simte că a început să-și iasă din mână. I-ar prinde bine puțin ajutor. Dar cine l-ar putea ajuta când nimeni nu știe de existența lui?

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

AngelaRedactor Booknation.ro7 ani, 9 luni, 16 zile623 articolelocul 3/12Toate articoleleBlog

Sunt bookaholica ce se scaldă în cești de cafea și pahare de vin pentru a nu pierde ritmul și timpul, care e așa scurt și întotdeauna invers proporțional cu lista mea de must-read. Recomand cărțile bune cu inima deschisă și povestesc cu foc și nervi atunci când sunt dezamăgită. Sunt omul cărților pe față, îmi asum ce scriu și îmi argumentez părerile și recenziile. Îmi place să împărtășesc impresii, să vorbesc deschis și fără pretenții despre cărți bune și mai puțin bune.Sunt Angela, sunt ploieşteancă get-beget, revoluționară şi naționalistă. Sunt cititoare de cursă lungă şi îmi place să împart cu alții bucuria lecturii atât aici pe Booknation cât și pe blogul meu personal. Pentru că viața fără cărți este pustiu, iar lectura este balsam pentru suflet și plăcerea mea vinovată. Vă aștept la dezbateri aprinse în contradictoriu pe marginea recenziilor mele și nu numai, pentru că polemica e parte din mine, cum e și lectura.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted