…sau cum te poți îndrăgosti de o fetiță, de bunica ei, și de toată lumea dintre ele două.
Bunica mi-a zis să îți spun că îi pare rău m-a durut. A dat cu mine de podea și a încercat să mă culeagă, mai apoi, de pe jos. Bine, să zicem că a reușit. În orice caz, cititorii lui Ove s-aaar putea să se îndrăgostească și de acest roman al lui Friederik Backman, pe care îl apreciez din toate cotloanele inimii că nu a scris a doua carte după vreo rețetă, scriind-o într-o manieră total diferită de prima. Am citit multe recenzii negative despre Bunica mi-a spus să îți spun că îi pare rău, atât de multe încât parcă-parcă de asta și voiam să o citesc, iar când am găsit-o la ofertă, nu m-am gândit de două ori înainte să o iau.
Oamenii trebuie să își spună povești, Elsa. Altfel se sufocă.
Eroina romanului lui Backman este Elsa, o puștoaică de 7 ani. Aproape 8, de fapt. Cartea prezintă aventurile Elsei alături de bunica sa într-un oarecare tărâm de basm, un tărâm în care nu toată lumea e bună și săritoare. Pentru că așa e în basme. Elsa stă în același bloc cu bunica și cu alți câțiva vecini nesuferiți, pe care nu prea îi suportă și e ferm convinsă că nu au nimic în comun în afară de ședințele cu locatarii, organizate de afurisita de Britt-Marie și soțul ei, Kent.
Elsa vrea să salveze lumea. Și o să și reușească, doar așa se întâmplă și în basme. Însă ce se dacă nu reușește să salveze pe toată lumea? Ce se întâmplă atunci când și supereroii o dau în bară în încercarea de a salva alți supereroi? Pentru că, orice ați crede, și supereroii au nevoie să fie salvați.
Fac tot ce pot. Clădesc cuvinte despre iertare pe ruinele cuvintelor despre luptă.
Stilul lui Backman te omoară cu fiecare paragraf citit. Atât de transparent și clar, și totuși atât de profund și așezat la locul lui. Bunica mi-a spus să îți spun că îi pare rău este un roman excepțional care are ca eroină o eroină de 7 ani. Aproape 8, de fapt. O eroină care vrea să descopere lumea pe care i-a promis-o bunica sa, dar care poate nu a apucat să i-o arate în întregime. Backman creionează relațiile interumane cu măiestrie, și asta se remarcă în legăturile celor care locuiesc în același bloc, care, în aparență, se detestă reciproc. Și totuși…
Toate inimile s-au frânt și toate oglinzile s-au spart în ziua în care s-a născut Elsa. Catastrofele neverosimile stârnesc în oameni lucruri neverosimile – tristețe neverosimilă și curaj neverosimil.
Bunica mi-a zis să îți spun că îi pare rău e un roman-mai-mult-decât-roman. E un roman înduioșător care m-a făcut să plâng și să regret și să realizez. Poate, cum a făcut-o și Elsa, cam prea târziu. M-am topit când am dat de fetița zveltă de 8 ani, fetița altfel care voia să salveze ținutul Miamas și oamenii din el. Bunica mi-a zis să îți spun că îi pare rău este o carte despre descoperire, salvare și durere. Și despre pierderea unui om care ți-a construit o altă lume, pe care acum trebuie să o salvezi. Romanul lui Backman vorbește despre Întreg (care dispare mai repede decât ați crede) și despre Jumătăți (de vieți, de lumi, de oameni – o să înțelegeți mai târziu la ce mă refer). Și mai vorbește și despre eternitate, fie ea alcătuită din părți întregi sau jumătăți. Și despre oameni care se înscriu în eternitate și ne țin de mână pentru totdeauna, chiar dacă nu îi vedem mereu.
O să plângeți. Tare de tot.
Alte recenzii de la Friedrik Backman:
