Cred că am devenit mai tolerantă, poate din cauza vârstei sau a timpului liber mai scurt care nu-mi mai permite să experimentez așa mult cum mi-aș dori. Cert e că n-aveam mari așteptari, poate din cauza epocii diferite în care trăiește personajul principal și a diferențelor de perspectivă, mentalitate și viziune. Dar m-am trezit că mă pliez pe anumite dorințe și frustrări, pe anumite griji și responsabilități, pe modul în care te deranjează când oamenii te percep greșit mai ales cei care-ți sunt aproape și la care te aștepți să te cunoască, care te aștepți să te susțină, să te încurajeze atunci când îți descoperi talente sau pasiuni noi. Dar care de fapt nu te cunosc deloc, cum de altfel câteodată realizezi că nici tu nu-i cunoști sau înțelegi deloc pe ei.
Un jurnal intim, un jurnal pe care simți nevoia să-l umpli cu gânduri pe care nu vrei să le pierzi, pe care nu le poți sau nu te simți în stare să le dezvălui nimănui, pe care nu ai cu cine să le discuți, un jurnal pe care simți nevoia să-l ascunzi, să-l ții doar pentru tine. Un jurnal în care ai voie să spui tot ce-ți trece prin minte, fiecare emoție, fiecare dorință, fiecare impuls fără teama că vei fi judecată, în care ai voie să fii nemulțumită de constrângeri și limitări. Un jurnal în care să te regăsești și chiar să te redescoperi. Să scoți la lumină din noianul de reguli morale și sociale acel eu ascuns care doar ție ți-e cunoscut, pe care nu ai curaj să-l prezinți lumii, acel eu frustrat pentru că se simte nedreptățit.
M-a deranjat teribil decizia Valeriei de a arde jurnalul. Am considerat-o o lașitate, o renunțare. O înfrângere. După o tentativă de revoltă a revenit la statutul de femeie supusă, a ales iarăși pe oricine altcineva ca fiind mai important decât propria persoană (copiii, soțul, nepoții, etc). Dar marea majoritate a femeilor prezente în carte sunt în aceeași situație, adică departe de vreo tentativă de emancipare. Singurele lor constante sunt devotamentul și sacrificiul față de familie. Nu există niciodată timp pentru ele, nu sunt niciodată luate în serios, sunt doar cele care gătesc, curăță, spală, îngrijesc, cresc copii și nepoți, etc, dar care n-au dreptul să obosească sau să se plângă. Singura care iese din tipar este Mirella care în schimbul libertății de decizie este obligată să suporte „gura lumii” și judecata defăimătoare și disprețuitoare a celorlalți, chiar a propriei mame.
E adevărat că pentru noi, cele care trăim deja în altă epocă, cele care ne-am câștigat anumite libertăți și drepturi și avem parte de altă perspectivă, lucrurile din carte ar putea să ni se pară puerile și copilărești, dar trebuie să ținem cont și să nu uităm că este o carte scrisă acum 80 de ani. Și citind-o putem să facem comparație între atunci și acum, putem sesiza mai bine schimbările care au intervenit în statutul femeii. Interesele personale sunt oare încă judecate și arătate cu degetul și azi? Cu siguranță, în anumite medii există încă femei în situații mult mai defavorizate decât cea în care e Valeria. Concluzia este că trebuie să ne iubim întâi pe noi mai mult, în fiecare zi, cel puțin la fel de mult cât îi iubim pe cei din jurul nostru și drept dovadă să ne dedicăm și nouă măcar tot atât timp cât le alocam lor.
O carte despre dileme, compromisuri, speranțe, constrângeri și despre curajul de a gândi liber.
