Recenzie „Cântul lui Ahile” de Madeline Miller

de | nov. 24, 2023 | Recenzii cărți

Am ajuns la concluzia că Madeline Miller scrie fix pe gustul meu și cred că momentan, este cea mai bună autoare de reinterpretări mitologice. Este pur și simplu genială și modul în care schimbă anumite povești, dar păstrează și elementele definitorii mă răvășește într-un mod grav. Să nu mai vorbim despre aspectul cărții, care este minunat, asemănător volumului „Circe” de la aceeași autoare și editură. Am declarat-o o recenzie de nota 10 doar după aspect, iar după ce am terminat-o de citit, m-am topit.

O profeție sumbră îi neliniștește pe zei – nereida Thetis va aduce pe lume un fiu mai puternic decât tatăl său. De aceea viitorul războinic trebuie să se nască dintr-un părinte muritor. Zămislit astfel din sânge zeiesc și omenesc, Ahile știe că soarta îi este pecetluită – va fi cel mai mare războinic al generației sale. Însă gloria trebuie plătită cu un preț ce pare prea mare chiar și pentru eroul mirmidon. Prins între împlinirea destinului și fericirea pe care i-o aduce iubirea, Ahile descoperă că adevăratul război este cu el însuși.

Cântul lui Ahile” este o capodoperă cap coadă, ce încântă nu doar pasionații de mitologie, ca mine ci și oamenii care nu au avut contact până acum cu povești de genul acesta. Are o abordare neobișnuită, dar ancorată în tendințele realității noastre, în care Ahile și Patrocle sunt iubiți și trăiesc o poveste interzisă. Știu că mulți dintre voi știați că sunt veri (și eu credeam acest lucru), însă aparent, lucrurile stau altfel în această poveste. Nu a fost un lucru care m-a deranjat, din contra, mi s-a părut un catalizator pentru ceea ce va urma în poveste.

Patrocle a făcut o greșeală gravă și a fost exilat. Singurul care i-a arătat o fărâmă de interes sau de atenție a fost Ahile, lucru care va naște o adevărată controversă în lumea lor. Între cei doi se formează întâi o prietenie și datorită diferențelor între ei, lucrurile încep să se lege, pentru că fiecare găsește în celălalt ceva ce îi lipsește. Iubirea se dezvoltă în timp, dar pentru mine nu a căzut ca o veste șocantă, pentru că Madeline Miller a știut cum să facă toate conexiunile necesare și să pregătească cititorul pentru această poveste de dragoste.

Ceea ce nu știam era modul în care cei doi se vor îndepărta atunci când războiul intervine. Așa cum știam din legendele clasice, Ahile a fost mereu în față, fiind războinicul perfect, care îndeamnă poporul la luptă. Patrocle nu s-a considerat niciodată un om curajos, drept urmare doar a vegheat ca Ahile să fie în siguranță și să îi oferte toate sfaturile de care acesta avea nevoie. Deși amândoi cunosc profeția ce le-a amenințat existența, nu se despart unul de celălalt și își acceptă soarta așa cum va veni. Multumesc Libris.ro pentru carte.

Cartea este extrem de emoționantă și deși cunoșți în mare finalul, nu ai cum să nu plângi sau să simți cum inima ti se rupe atunci când ești pe cale de a termina lectura. Mi-a plăcut foarte mult pentru că am cunoscut personajele relatate ca oameni, nu ca luptători sau figuri mitologice, care tind spre perfecțiune. Am văzut ce anume le-a alimentat pasiunea pentru viață, pentru dragoste dar și pentru luptă și chiar cred că motorul principal pentru această statornicie a fost iubirea ce și-au purtat-o unul față de celălalt.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Libris

Titlu: "Cântul Lui Ahile"
Autor: Madeline Miller
An apariție : 2022
Editura: PALADIN
Nr. Pagini: 400
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 10080

Alte recenzii de la Madeline Miller:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White
Recenzie „Tot ce-am ascuns” de Loreth Anne White

Tot ce-am ascuns este o altă poveste ce are în prim plan bulling-ul dintre copii, un fenomen fast răspândit care tot ia amploare și soluțiile nu par să apară. Loreth Anne White trage un alt semnal de alarmă cu privire la ferocitatea copiilor care mânați de supărările...

Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie ”La răscruce de vânturi” de Emily Brontë

La răscruce de vânturi este una dintre cele mai cunoscute povești clasice. Totul începe cu Heathcliff și Catherine, povestea de dragoste principală din roman, care duce la toată drama ce stă la baza romanului, în decorul de la Wuthering Heights și Thrushcross Grange....

Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen
Recenzie „Wildest Dreams” de L.J.Shen

L.J.Shen este o autoare care nu se potrivește oricui. Este un fel de Rina Kent, doar că o variantă mult mai soft, deși are potențial MARE să îi ajungă din urmă. Îi analizez stilul de mulți ani și este destul de complex, adică uneori are povești OK, care merg mult spre...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 9 ani, 2 luni, 28 zile și a scris până acum 667 articole. Se află pe poziția 2 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments