Castorul neobosit este cel de-al doilea volum al seriei Viață în sălbăticie scrisă și ilustrată de canadianul Nicholas Oldland.

Despre prima carte din serie v-am povestit în articolul dedicat cărții “O îmbrățișare mare cât un urs“.

Autorul s-a dedicat de-a lungul timpului activității de a ilustra pijamale pentru copii. Prima să carte s-a dovedit însă a fi un real succes în domeniul literaturii pentru copii fiind intens premiată în Canada.

De aici până la o serie de 9 cărți până în prezent a fost doar un pas. În țară noastră însă sunt disponibile traduse doar cele două cărți pe care vi le-am prezentat în articolele de pe booknation.ro. Celelalte cărți din serie sunt disponibile în schimb în limba engleză.

Cartea se adresează copiilor cu vârste cuprinse între 3-7 ani.

Castorul neobosit – impresii personale

Că și prima carte din această serie pentru copii și cartea de față este o carte cu rol moralizator și educativ. În prima carte copiii învață despre puterea sentimentelor și despre cât de important este să-și demonstreze afecțiunea pentru lumea care ne înconjoară putând astfel salva până și pădurile de la tăiere.

Cartea de față ne vorbește despre cât de important este să ne asumăm propriile greșeli. Despre cât de mult contează să ne cerem iertare. Și nu în ultimul rând despre faptul că trebuie să încercăm să ne reparăm greșelile care afectează alte persoane.

Este o carte colorată plină de ilustrații simpatice pe placul oricărui copil. Personal mi se pare chiar mai fain ilustrată decât prima carte din serie mai colorată și cu mai multe personaje: ursul, elanul și păsărelele.

Textul este simplu, scurt și ușor de înțeles pentru micii cititori. Este însă puțin mai lung decât în prima carte. Se vede că autorul s-a mai experimentat în artă literară între timp. Este mult mai bine realizată decât prima carte.

 

📫 Abonează-te la noutățile noastre


Îți trimitem un email pe săptămână cu cele mai interesante concursuri și reduceri irezistibile la cărți!