Recenzie Catherine-Paris de Martha Bibescu

de | dec. 8, 2017 | Beletristică, Dragoste, Literatura Română, Recenzii cărți

(…) unicul leac pe care-l știa în fața răutății bărbaților: Parisul.(pag.125)

      Martha Bibescu e o scriitoare care mă tot intrigă de câteva luni. Așa încât, ca o pură intuiție,  Catherine-Paris, roman având ca protagonistă pe cea  care îi dă și titlul, a fost o lectură numai bună pentru această perioadă a anului.

Povestea frumoasei Catherine, de origine română, îndrăgostită nebunește de Franța, această copilă inteligentă, educată, dar atât de inocentă și neexperimentată într-ale vietii  m-a înduioșat, lăsându-mă într-o stare  de  nostalgie caldă, pozitivă, copilarească.

Plimbându-mă printre pagini și rânduri, printre țări, orașe, etape istorice și categorii sociale am avut mereu senzația unei  rezerve rafinate, a unui parfum elegant și discret .

Autoarea,  care a lăsat în Catherine-Paris puternice mărci autobiografice, povestește cu o simplitate grațioasă, într-un stil natural și firesc, semn al acelui caracter deosebit , care a făcut-o celebră.

Deopotrivă admirată, iubită și invidiată, Martha Bibescu este  femeia în care se reuneau frumusețea, inteligența, erudiția, descendența.

De la ea  ne-a rămas, între altele, Palatul Mogoșoaia, așa cum îl știm azi  și am fi moștenit,  poate, cu mult mai multe, dacă istoria ar fi stat altfel, de o manieră în care să nu o facă a cere pentru piatra ei funerară inscripția “ecrivain francaise”…

Dincolo de povestea fetei, pe care o însoțim pe drumul maturizării, cartea pare să grăiască răspicat povestea unei iubiri pătimașe pentru Franța, această generoasă mamă adoptivă, care de-a lungul anilor a primit la sânul ei atâția oameni valoroși din lumea intreagă.

Personal, mai mult decât la destinul lui Catherine, am meditat la Franța, Paris, întrebându-mă și acum, ca în multe alte ocazii, ce secret admirabil deține poporul francez, încât a găsit atât calea, cât și mijloacele pentru a dezvolta genii, oameni admirabili, caractere deosebite.

Catherine-Paris, născută la București în iarna anului 1889, una în care gerul pare să fi încremenit întreg orașul, are o istorie cam bizară.

Mama, care are frecvent vedenii, susține că și-a văzut fiica în vis, iar orașul Paris este locul în care s-a gândit prima dată la ea.

Parintii fetei se căsătoresc nu din iubire, ci lăsând fiecare în urmă propria dragoste neimplinită.

Ramasa orfană de tată foarte devreme, și de mama la câțiva ani după, va crește între dragostea unei bunici cu rang de prințesă, dar retrasă în sărăcie ca urmare a nefericirii din căsătorie și bucătăreasa Angele, care îi deschide în față un univers colorat, aromat, liber și…perfect nevinovat.

Singurii bărbați din universul ei sunt blândul bătrân Beau, alături de care fata străbate la pas orasul,  și libertinul unchi Adolphe, care o duce la teatru.

Inocenta și tinerețea ei nu au nicio șansă în față versatului conte polonez, Adam Leopolski, pe care îl cunoaște întâmplător, și care îi devine soț, aruncând-o în milocul unei familii pe cât de bogate, pe atât de găunoasă.

Maturizarea lui Catherine survine brusc și brutal; speranțele și visurile sunt frânte rapid. Totul pare o eroare dureroasă, viitorul se arată anost și rece.

Se închide atât de prematur și implacabil destinul ei? Dimpotrivă. Dragostea adevărată își cere drepturile, iar pentru ea Catherine trebuie să facă alegeri curajoase…

Cititi!

NOTA: 8 / 10

 

 

 

 

 

 

 

Titlu: CATHERINE-PARIS
Autor: Martha Bibescu
An apariție : 2016
Editura: POLIROM
Nr. Pagini: 256
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2816

Alte recenzii de la Martha Bibescu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”A Noua Directivă” de Genn Kato
Recenzie ”A Noua Directivă” de Genn Kato

A Noua Directivă de Genn Kato este, dacă vrei, o nouă lume în care ești invitat să pătrunzi, să o cunoști, să-i descoperi secretele, să-i simți emoțiile și să-i intuiești intențiile. Un întreg univers ce merită cercetat cu atenție. Atenție însă: nu tot ce vei afla va...

Recenzie ”Oaspetele misterios” de Nita Prose
Recenzie ”Oaspetele misterios” de Nita Prose

,,Minunile nu încetează niciodată, Molly. Lucrurile bune li se întâmplă celor care așteaptă.” Molly Gray este o femeie care trăiește după propriile reguli, atentă la detalii și profund atașată de ordine. Este diferită de cei din jur, iar această diferență îi...

Recenzie ”Surorile” de Claire Douglas
Recenzie ”Surorile” de Claire Douglas

„Un străin n-ar fi în stare să-i sesizeze suferința, dar eu, da. O poartă ca pe o haină grea pe care refuză să și-o dea jos, și altfel i se îndoaie genunchii de la greutatea ei.” Totul pornește de la drama profundă trăită de două surori. Abi a avut cândva o geamănă,...

0 0 votes
Article Rating
Adelina Sănduleac a fost redactor Booknation.ro și a scris 100 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Adelina Sănduleac aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments

Descoperă cartea ”Anul lupilor”

X