Ceasul fantasmelor este un volum răvăşitor, întunecat, de o demenţă ce te încântă. Oliviu Crâznic pare că a creionat lupta unui singur suflet de om prins într-o buclă a timpului şi predestinat să rămână singurul supravieţuitor într-o luptă pierdută cu moartea, în fiecare din nenumăratele sale vieţi.
…viitorul este numai şi numai trecutul continuat.
Facem salturi în timp şi ne trezim prinşi în braţele aceleaşi morţi înveşmântate în roşu purtând în ochi flacăra magiei şi a înlănţuirii. Nicicând moartea nu a mai purtat acest chip angelic şi naiv precum o „costumează” Oliviu Crâznic în Ceasul fantasmelor.
Când vremea e rea şi locul e rău, clipele trec toate deodată şi seamănă teribil una cu alta. Astfel, nici măcar veşnicia nu durează mult.
Ne pierdem paşii în bătăliile dacilor, acţionăm sub impulsul superstiţiilor şi încercăm să ne ucidem familia blestemată cu urma vârcolacului creând astfel un suflet bântuit şi doritor de răzbunare, ne lăsăm prinşi în magia unei fete Morgana a morţii şi ne pierdem suflul vieţii până la ultimul, alunecăm într-o luptă intergalactică unde duşmanul poate purta chipul înşelăciunii.
Nicicând nu mai văzusem sau visasem o asemenea frumuseţe, o atât de perfectă îmbinare a trăsăturilor ei zeieşti. Era ca şi cum Afrodita coborâse din mituri. Părul ei era o cascadă strălucitoare şi blondă, iar ochii ca smaraldul lichid. Trupul îi era numai unduire şi forme. Purta doar o mantie de purpură catifelată şi podoabe străvechi şi minuţios lucrate, dar cumva nu părea necuviincioasă. Îi vedeam de la distanţă buzele roşii şi pline şi brăţara de aur de pe glezna delicată, vedeam chiar genele tremurând irezistibil peste adâncul ochilor mari, unghiile lungi şi vopsite cu aceeaşi culoare purpurie care semăna cu nuanţa observată ceva mai devreme pe astrul cadaveric al nopţii. Pielea îi era albă ca marmura şi corpul- un templu.
Fascinaţia mă copleşea.
Ceasul fantasmelor este un fantasy gotic ce se îmbină perfect cu un science fiction năucitor alergându-ţi paşii atât prin lumea fantasmelor, a superstiţiilor şi a magiei negre cât şi printre stele şi planete extraterestre unde alte chipuri ale universului poartă acelaşi război pentru libertate şi dreptul de a fi stăpânii propriei persoane.
În frigul liniştit şi funerar pe care îl simţeam, ştiam totuşi că Dumnezeu se găsea plecat prea departe de noi pentru a-şi mai bate capul cu mine.
Am putut observa un amănunt repetitiv în acest dans al morţii şi al vieţii ce a prins viaţă în nuanţele de negru şi roşu sub îndrumarea peniţei lui Oliviu Crâznic: chipul unic al răzbunării şi cel al supravieţuirii. Pe de o parte, moartea sau speranţa vine înveşmântată în roşu purtând chipul angelic plin cu inocenţă vibrând a erotism al unei femei, asta în timp ce supravieţuitorul dar şi răzbunătorul celui smuls de ghearele morţii poartă chipul unui bărbat hăituit de grozăvia coşmarului ce i-a fost dat să trăiască.
…Şi singur, da, singur în ziua cea gri umblu acum, şi mai mult mă împleticesc căci sunt acoperit de sânge. Bassus a murit noaptea trecută, şi era ultimul meu om, şi acum rătăcesc în neştire prin miile de nesfârşite trecători, aşteptând noaptea pentru a-l întâlni pe Zalmoxis.
În tot acest carusel al supravieţuirii, un lucru este cert: Ceasul fantasmelor este un volum închegat din scurte nuvele ce creează o singură poveste ce alunecă din prezent în trecut, din trecut în viitor, într-o învălmăşeală de necrezut unde mintea ta rămâne captivă şi fascinată în acest tot unitar plin de semnificaţii şi magie. O magie a poveştii frumos scrisă ce se citeşte la lumina lunii cu mintea limpede şi spiritul pe deplin înlănţuit de farmecul unei poveşti altfel.
Când viitorul nu îţi mai poate oferi soluţie, te întorci, totalmente, spre Trecut.
Ceasul fantasmelor de Oliviu Crâznic nu este o poveste pentru suflete prinse în iluzoria lume a romanţelor ci o poveste pentru cei ce iubesc necunoscutul din întunericul nopţii, pentru cei ce alunecă cu gândul printre stele şi faţa nevăzută a lunii, pentru cei ce caută fantasmele din rămăşiţele miturilor şi vor cu înfrigurarea anticipaţiei să fie cei ce supraviețuiesc absurdului.
Toate Nodurile din Trecut, toate Nodurile din Viitor îmi vând meschin miliarde de opţiuni, cu toate aceste opţiuni ducând numai la opţiunea finală. Nici îngropat nu mă puteam feri din viaţa ei, deoarece Calea nu funcţionează în privinţa morţilor, vă amintiţi- dându-mi suflarea înainte de a mă iubi cu ea, aş fi pierdut pentru totdeauna chiar posibilitatea de a mă folosi de propriu-mi har spre a comite exact gestul morţii. Nu există nicăieri Trecut, nu există nicăieri Viitor care să o salveze.
Există, însă, Prezent.
Un volum disponibil şi pe site-ul Editurii Crux Publishing.
Alte recenzii de la Oliviu Crâznic:
