Șapte deprinderi pentru a deveni cea mai bună variantă a ta

„Stephen R. Covey a fost o autoritate în domeniul conducerii organizaţiilor, un expert în domeniul relaţiilor familiale, profesor, scriitor, consilier organizaţional, cofondator şi vicepreşedinte al companiei Franklin Covey.”

Cărțile sale au darul de a te învăța și de a te schimba complet, iar Cele 7 deprinderi ale persoanelor eficace este o adevărată călătorie pe care o facem împreună cu sinele nostru. Prin cele șapte puncte pe care le atinge Covey, cititorii învață cum să asculte oamenii din jur, cum să relaționeze, să socializeze și cum să se comporte.

Și cel mai important, această carte are ca scop dezvoltarea noastră ca indivizi, atât pe pe plan personal, cât și pe plan profesional. Și cum putem face asta mai simplu decât citind o carte scrisă de Stephen Covey? Fiind unul dintre cele mai de seamă personalități ale prelegerilor și cărților de dezvoltare personală, cărțile sale au același succes chiar și în prezent!

Șapte deprinderi ca să ajungi să schimbi o viață întreagă, iar acestea sunt:

1. Fii proactiv

2. Începe cu gândul la final

3. Pune prioritățile pe primul loc

4. Gândește câștig-câștig

5. Încearcă mai întâi să înțelegi și mai apoi să fii înțeles

6. Acționează în sinergie

7. Ascute fierăstrăul

Și pot oare șapte propoziții scurte să fie cele care să schimbe un om? Analizând fiecare deprindere în parte, Covey reușește nu numai să ajungă la mintea noastră, ci și la inima noastră! Iar astfel are loc transfomarea unui om!

Opinia mea despre cărțile lui Stephen Covey

Încă de când am citit Cele șapte deprinderi pentru o căsnicie reușită, m-am îndrăgostit de felul în care scrie Stephen R. Covey. Nu auzisem până atunci de acesta și nici nu știam ce fel de cărți scrie. Însă începând cu cea despre căsnicie, iar acum cu aceasta pentru persoanele eficace, înțeleg că Stephen Covey e departe de a fi un clișeu.

De cele mai multe ori, ne așteptăm ca aceste cărți de dezvoltare personală să fie repetitive și să spună toate același lucru. Diferența este că tocmai asta a făcut Covey, și-a creat propria schiță de analiză a comportamentelor și a caracterelor umane. El își scrie cărțile în același mod, diferit, însă, de toate celelalte cărți ale acestui gen.

Mulți pot scrie cărți de dezvoltare personală, dar puțini por cuceri un om cu acestea. Iar Covey este unul dintre scriitorii care reușesc să cucerească! Mi-a plăcut mult și această carte, cu toate că cea despre căsnicie rămâne, momentan, preferata mea!

Un must-read al cărților de dezvoltare personală?

Cam așa l-aș numi eu pe acest scriitor dacă sunteți în căutare de cărți de dezvoltare personală. Este un must-read pentru că nu plictisește prin scrierea sa și pentru că are un fel aparte de a aborda fiecare subiect.

Cum am spus, cartea sa despre căsnicie mi s-a părut mult mai bună decât aceasta. Dar eu vă recomand și această carte și vă recomand să încercați și altele scrise de el, pentru că vă asigur că veți fi schimbați și veți învăța o mulțime de lucruri de la acest om! Ce este mai simplu decât să devii cea mai bună variantă a ta cu doar șapte deprinderi?

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Ruxandra DinuRedactor Booknation.ro6 ani, 9 luni, 7 zile416 articolelocul 4/12Toate articoleleBlog

Eu sunt Ruxandra Dinu și iubesc cărțile așa cum iubesc să fac și recenziile lor, întrucât îmi găsesc liniștea atunci când citesc și când scriu. De asemenea, desenez, pictez și iubesc arta de când mă știu iar de câțiva ani scriu și proză și poezie. Motto-ul meu este ,, Carpe diem" și iubesc ceea ce fac pentru că este ceea ce îi place sufletului meu iar atunci când pun dragoste în munca mea, totul iese minunat atât aici pe Booknation, cât și pe blogul meu, angelsfrombooks, unde găsiți totul despre pasiunile mele. Sper ca ceea ce fac să vă încânte și să ajungă și la sufletele voastre!

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted