Atunci când simt că mă abat de la pasiunea mea din adolescență – cărțile horror – Stephen King întotdeauna îmi aduce aminte care îmi sunt preferințele și asupra căror cărți trebuie să mă opresc. Sunt fascinată de acest autor de mult, însă „Cimitirul Animalelor” a trezit în mine o sete pentru genul horror, care culmea, mă sperie destul de rău. 🙂 NU îmi plac filmele horror și le evit mereu, pentru că nu suport tensiunea și emoțiile. Cărțile de acest gen sunt diferite, pentru că îmi permit să îmi imaginez povestea, însă în limitele mele de suportabilitate. Chiar dacă o scenă este sângeroasă, eu nu îmi imaginez o baie de sânge și oameni în agonie. Am versiuni mai moderate și acest lucru mă face să trec mai repede prin poveste. Emoțiile sunt, însă reușesc să mi le țin în frâu.
„Cimitirul Animalelor” m-a fascinat și m-a enervat în același timp. Nu glumesc, am fost foarte contrariată și supărată pe personajul principal, Louis, pentru ceea ce a făcut și sunt de acord cu sloganul filmului: „Sometimes dead is better”. Vă explic imediat, dar întâi puțin synopsis. Louis Creed obține o slujbă ca doctor într-un campus universitar și se mută aici cu soția, Rachel, cei doi copii, Gage si Ellie, și motanul, Winston Churchill, în Lodlow, Maine. Viața lor este extrem de diferită aici, însă spre binele celor mici încearcă să se adapteze. Schimbarea stilului de viață nu este ceva ușor pentru ei, însă încet încet, parcă își găsesc liniștea. Zona este destul de tranzitată de camioane de mare tonaj, drept pentru care este foarte periculoasă atât pentru oameni, cât și pentru animale. Nu au foarte mulți prieteni, decât un cuplu de bătrâni – Jud și Norma, cu care împart o masă caldă din când în când. Jud și Louis devin buni prieteni și de aici începe intriga noastră. Într-o plimbare de duminică, familia Creed descoperă „Cimitirul Animalelor”, un loc unde cei mici își îngropau animalele de companie. Locul este deosebit, cu o energie aparte, dar nu într-un sens bun.
Nu vreau să dau spoilere pentru că este îngrozitor să zic ce se întâmplă în această carte. Practic, toată intriga se rezumă la o singură frază, pe care dacă aș divulgă-o, nu armai avea rost să citești cartea. 🙂 Cert este că lucrurile vor capătă o nuanță foarte dark și din păcate, rațiunea nu ajută personajele noastre să renunțe la acțiunile lor, oricât de absurde și sfidătoare ar părea să fie. Cartea este puțin disproporționată, chiar dacă fizic este împărțită în 3, pot spune că are 450 pagini Introducere 1 si Introducere 2 și 50 de pagini Final. Dar sincer, parcă nu voiam să întru atât în amănunt cu Finalul, pentru că am văzut ce potențial are. 🙂
Stephen King se joacă extraordinar cu cuvintele. Este un narator foarte bun, extrem de documentat și din păcate, nu îți oferă informații înainte de vreme. Se vede că este „călit”, că își știe audiența și știe cum să o chinuie. Abordează foarte multe teme din popor, însă pune accent foarte mult pe religie și pe „calea pe bună”, care de cele mai multe ori este ocolită de personaje. Te pune pe gânduri, te face să reflectezi și din păcate, răspunsurile tale nu sunt clare. Ce ai face dacă ai avea putere infinită și ai avea puterea să schimbi anumite lucruri? Ai avea curajul să sfidezi legile naturii sau le-ai lasă să își facă treaba chiar și cu prețul suferinței tale? Aproape că sună a filozofie, dar nu râdeți, este pe aproape. Temele de viață, de familie, sunt foarte bine accentuate și simți practic conflictul personajelor pe măsură ce se afundă în intrigă.
„Cimitirul Animalelor” este o experiență de lectură foarte interesantă, plină de emoție, frică, religie și durere. M-a răvășit destul de mult și m-a pus pe gânduri foarte mult. Cu siguranță mi-a deschis apetitul pentru acest gen de cărți, însă uneori, sunt foarte greu de citit, pentru că acțiunea te copleșește, ba chiar te obosește prin încărcătura emoțională. Deci cine zice că Stephen King scrie doar cărți horror și atât, i-aș ruga să citească această carte și îlaștept la o dezbatere. 🙂 Enjoy!
PS: Church o să vă sperie destul de rău. 😀
Alte recenzii de la Stephen King:
