Vai, vai, vai…cât de bine sunau sinopsisul la cartea aceasta și titlul. Mai ales titlul care habar n-am ce vrea să spună după ce am terminat cartea și ce legătură are cu povestea. Da, da, știu că ploaia era singura prietenă a lui Nori, dar tot insensibilă m-a lăsat. Dar dacă asta ar fi fost singura problemă cu siguranță n-ar fi fost un capăt de țară. Din păcate, este foarte slabă de la titlu până la ultimul rând.
Acțiunea are loc în Japonia, în două mari orașe ale acesteia, Tokyo și Kyoto și debutează în 1950. Urmărește destinul unui copil din flori, o bastardă ale cărei origini aristocratice o condamnă la o viață de calvar. Bunica sa este verișoara Împăratului, o femeie pentru care doar familia, reputația și moștenirea contează. Mama ei, căsătorită forțat de familie, după o escapadă la Paris, cu un om distant și rece, are o aventură cu un soldat american de culoare. Își părăsește copilul și bărbatul și fuge cu soldatul când realizează că este din nou însărcinată, conștientă că nu va putea să ascundă culoarea pe care o va avea copilul.
După moartea soldatului, Nori trăiește cu mama sa timp de opt ani, ascunzându-se de familia lor aristocratică, dar mama, depresivă și mult prea egoistă, o abandonează pe treptele casei bunicii și fuge. Și aici, Nori află ce este iadul și raiul. Bunica și fratele sunt persoanele care-i vor influența decisiv maturizarea și destinul.
Nu vă mai povestesc parcursul vieții lui Nori, vă avertizez doar să vă pregătiți pentru o telenovelă dramatică, absurdă, plină de clișee și lacrimogenă ce te poate duce cu gândul când la Florile din mansardă – varianta fără sare și piper, când la Memoriile unei gheișe – varianta prost expusă, când la 50 de umbre ale lui Grey – varianta soft și fără zvâc. Habar n-am ce fel de personaj a vrut autoarea să construiască, dar a ieșit o varză de neînțeles: o înapoiată cu sclipiri de copil teribil, sclipiri foarte prost alese. Talent, inteligență și empatie amestecate cu traumă, depresie și lipsă de respect de sine. Situațiile sunt penibile, dramatismul exagerat și prost redat. Iar poveștile de dragoste de neînțeles, aruncate tam nesam, fără pic de chimie și greu de asimilat. Relația dintre frați a fost cireașa de pe tort și foarte circumspectă, mi-a dat senzația debusolantă de incest platonic…nu știu cum să mă exprim altfel și unde s-o încadrez.
Dacă vă așteptați la tradiții și cultură japoneză, alungați gândul. Povestea putea să se întâmple la fel de bine în elita unui trib din jungla africană și n-ar fi fost nicio problemă. S-ar fi încadrat perfect, atât de bine s-a documentat și a explorat autoarea partea de cultură japoneză. Și este păcat având în vedere cât de ofertantă este această țară când vine vorba de coduri, reguli, tradiții, etc. N-am regăsit Japonia pe care o admir în această carte și am avut așteptări mari având în vedere că acțiunea se concentrează pe o familie înrudită cu Împăratul.
Personajele nu transmit nimic, nici măcar în cele mai tragice și intense scene. Sunt fade, puerile, penibile și lipsite de emoție. Nori a fost învățată toată viața să se supună, dar un personaj interesant sau admirabil presupune maturizare și schimbare și, din păcate, Nori stagnează iar la final dezamăgește profund. Finalul a fost peste puterea mea de înțelegere. E binevenită întotdeauna o răsturnare de situație pe ultima sută de metri, dar nu una fără logică și absurdă care desființează total personajul principal.
A trecut autoarea prin Japonia si prin tot ce inseamna Japonia ca gasca prin apa? Ca atunci pot sa vad clar de ce esti furioasa🤣🤣🤣