🔥 CARTEA CLUBUL PUTREGAIURILOR ARE REDUCERE PE:
“Clubul putregaiurilor” este un roman de ficțiune scris de britanicul Jonathan Coe. Cartea a fost publicată inițial în anul 2001 și a fost premiată în multiple rânduri. Romanul face parte dintr-o trilogie. Celelalte cărți sunt “The Closed Circle”(2004) și “Middle England”(2018).
Scrierea “Clubul putregaiurilor” aduce în prim plan povestea anilor ‘70
Un grup de tineri, prieteni între ei și colegi de școală, trăiesc vremurile tulburi din acei ani. Tot felul de atacuri teroriste, o tensiune rasială tot mai crescândă, lovituri politice și revolte muncitorești au loc. Tinerii, băieți și fete cu tot felul de idei și cu mintea deschisă, își declară pe față părerile despre acea perioadă scriind într-un ziar al școlii. Dar și luând parte la tot felul de situații.
Ei încep să-și pună amprenta individual sau împreună pe evenimentele din acea lume haotică. Povestea poate fi privită și ca fiind comică, și ca fiind serioasă. Chiar dramatică având în vedere întâmplările din ea. Scrierea “Clubul putregaiurilor” surprinde un moment de cumpănă din istoria politică a Marii Britanii. Ne arată starea vremii și ambițiile oamenilor pentru un viitor altfel prin ochii adolescenților și copiilor ce le trăiesc.
Este grăitor cum anumite lucruri mărunte pe care le trăiesc tinerii pot fi la fel de devastatoare ca unele lucruri teribile
De exemplu lipsa unor slipi de baie este la fel de marcantă ca explozia unei bombe într-un local plin de oameni nevinovați. Această carte mi-a plăcut și nu prea. Are un număr considerabil de pagini, scrisul mic, paginile fiind pline până la refuz de text. Nu prea există dialog în roman, de asemenea. Povestea este redată mai mult sub formă de narațiune și descriere. Din mai multe puncte de vedere.
Începe undeva în prezent, dar toată acțiunea se petrece în trecut, în anii mai sus numiți. O bucățică din ce mi s-a părut ciudat la carte a fost introducerea celor două personaje de la început, din prezent. Eu cred că se putea crea o poveste și fără ele. Dar apoi, văzând că romanul face parte dintr-o trilogie m-am gândit că poate acest aspect este justificat.
În carte nu e vorba de un anumit personaj sau de un cuplu ca într-o poveste de dragoste. În prim plan se află o familie, sau mai bine zis doi frați care fac parte din așa zisul Club al Putregaiurilor. Acesta este un fel de joc de cuvinte care dă și numele scrierii. Este vorba despre numele de familie al celor doi și înțelesul multiplu pe care îl are în limba engleză – Trotter/Rotter(putregai).
Și totuși, povestea nu este nici măcar despre acei frați. Ei sunt o mică parte din întreaga istorie, incluși pentru a ilustra cât mai grăitor acea perioadă măcinată de greve, trădări, aspirații, politică și răzmerițe.
Ți-a plăcut recenzia cărții CLUBUL PUTREGAIURILOR?
👉 Vezi toată lista de cărți scrise de Jonathan Coe
🔥 CUMPĂRĂ CARTEA CLUBUL PUTREGAIURILOR CU REDUCERE DE PE:
