Recenzie “Corupt” de Penelope Douglas

by | Sep 14, 2020 | Beletristică, Recenzii cărți

🔥 CARTEA CORUPT ARE REDUCERE PE:

► LIBRIS.RO ► ELEFANT.RO ► CARTURESTI.RO ► EMAG.RO

Nu am agreat foarte mult genul “dark romance” și de multe ori l-am ocolit. Atunci când mi-am făcut curaj să citesc “Corupt”, mi-am dat seama că am pierdut niște senzații țări… de senzație. 🙂 Am citit cartea acum 2 ani și am așteptat cu sufletul la gură ca o editură să aibă inspirația să o traducă și la noi. Evident, Editura Epică a știut că Penelope Douglas merită eforturile traducerii și uite, în 2020, avem “Corrupt” în română. 🙂 Tot ceea ce trebuie să știți este că este necesar să nu judecați și să păstrați mintea deschisă, pentru că multe subiecte din această carte sunt tabuu, însă merită din plin să fie dezbătute și aduse în atenția cititorilor.

Rika și Michael formează  cu siguranță un cuplu super puternic, unul dintre cele mai “powerful” pe care le-am întâlnit până acum. M-au încântat cu personalitatea lor deosebită, în special Rika căreia i-am scandat neîncetat – YOU GO GIRL! – pentru că este curajoasă, puternică, nu se lasă ușor intimidată și a putut să iasă din situații foarte ciudate cu capul sus. Michael a fost cel care mi-a adus multă confuzie, am avut o relație love/hate cu el, dar consider că a fost în principiu din cauza mea, pentru că nu sunt obișnuită cu un erou de calibrul său, cu o asemenea personalitate. De aceea v-am spus că genul dark romance atrage după el personaje atipice, pe care trebuie să le iei ca atare. Dacă vrei, le înțelegi, dacă nu, deal with it, pentru că așa sunt și nu se vor schimba. 🙂 Oricum, Michael va avea parte de schimbări pe parcursul intrigii, lăsând lucrurile care îl definesc ca bad boy, cel puțin în relația sa cu Rika.

description

Vorbind despre relația lor, aceasta este una foarte complexă și intensă, ce îți trezește tot felul de sentimente. Au un background puternic, un istoric tumultos și trebuie să fii atent dacă vrei să înțelegi fiecare aspect care îi definește. Intensitatea dintre ei se schimbă pe parcursul cărții și vreau să mă credeți pe cuvânt, o să vă placă la nebunie. 🙂 Balanța dintre dragoste și ură se înclină constant, chiar și atunci când ești 100% convins de o una dintre parți. Sunt foarte diferiți și de multe ori te gândești cum este mai bine pentru ei: să rămână împreună sau să își facă fiecare viață sa? Deciziii, decizii… Oricum, cartea este super complexă și extrem de interesantă, cu un twist modern, plin de mister. Mare focus și pe personajele secundare, pentru că merită toata atenția ta și fiecare dintre băieți va avea o carte a sa, ca personaj principal.

📚 Îți place cartea până acum? Vezi toată lista de cărți scrise de Penelope Douglas

Necunoscutul este un personaj de sine stătător, un element foarte important care ține cititorul legat de paginile cărții. Elementele de șoc sunt primite cu interjecții sau cu momente de rușine, însă sunt atât de interesante încât nu poți să renunți la citit. Practic, povestea devine un fel de “guilty pleasure”, știi că citești despre lucruri obraznice, dar nu te poți abține. “Corupt” îți arată o realitate crudă, uneori dură, chiar dacă are în centru și o poveste de dragoste. Este o varianta neșlefuită, fără partea dulce a vieții cu care ne-am obișnuit toți în cărțile de romance pur.

Ca o încheiere, mi-a rămas în minte o frază pe care Michale i-o spune foarte des Rikai – “Own who you are and don’t apologize”. Mi s-a părut foarte interesantă și aplicabilă oricui. Încă de aici se vede cât de mult ține la ea și cât de mult dorește să îi scoată în evidență personalitatea puternică. V-am zis, au o relație puțin complicată.

În concluzie, cumpărați cartea și vă rog să vă pregătiți pentru o experiență atipică, dar cu un mare grad de satisfacție. Atenție, open mind vă rog. 🙂

Titlu: Corupt
Autor: Penelope Douglas
An apariție : 2020
Editura: EPICA
Nr. Pagini: 496
Limba: Română
Gen Literar: Erotica
Publicată la 14.09.2020
Nota recenzorului: 10/10

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie “Suflet de porțelan” de Andreea Lichi

Recenzie “Suflet de porțelan” de Andreea Lichi

„Suflet de porțelan” de Andreea Lichi este o carte pe care nu o vei putea citi fără ca ochii să nu-ți lăcrimeze. Este o carte ce reflectă realitatea dură a vieții, o realitate pe care Andreea a reușit să o cunoască la doar treisprezece ani. „Suflet de porțelan” este o...

Recenzie ”Unul dintre noi minte” de Karen M. McManus

Recenzie ”Unul dintre noi minte” de Karen M. McManus

Romanul lui Karen M. McManus, Unul dintre noi minte, te transportă ușor-ușor, chiar de la primele pagini, în filmele tipic americane, cu adolescenți forfotind pe culoarele aglomerate ale unui liceu. Într-un colț vezi grupa tocilarilor. Lângă dulapuri râde zgomotos...

Recenzie “Povestea fetiței pierdute” de Elena Ferrante

Recenzie “Povestea fetiței pierdute” de Elena Ferrante

"Povestea fetiței pierdute" reprezintă ultimul volum al tetralogiei napolitane scrisă de Elena Ferrante. Încă de la primele volume, cea mai mare curiozitate a mea a fost legată de misterioasa dispariție a Lilei și faptul că îmi imaginasem sute de scenarii legate chiar...

Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 1337 zile și a scris până acum 353 articole. Se află pe poziția 4 din 150 de redatori, fiind astfel un 👑 Super Erou Booknation.ro. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Iubesc cititul, recenziile, meciurile de snooker si de tenis si serialul Supernatural. Ador cartile cu happy end, eroinele indrazneste si eroii misteriosi. Povestile de dragoste sunt specialitatea mea dar imi plac si cele politiste sau de suspans.
0 0 vote
Article Rating
Subscribe
Notify of
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments