Făcând trecerea de la poezie la proză Dan Stoica ( Dan Cricoveanu) rămâne același evlavios apostol al naturii neîntinate, perene și omnipotente. O natură care împovărează și eliberează cu aceeași unitate de măsură, sacralizând și desacralizând, luminând și întunecând, mai mereu sub balanța impulsivelor capricii.
Îmbinând legendele creștinismului ortodox cu dualismul firii umane, Dan Stoica apelează la alegoriile existențialismului contorsionat al trăirismului afectat de hâtra goliciune a jumătăților de măsură din gesturile, cuvintele și împlinirile incisivelor personaje din romanul ” Coșmarul Edenului”.
Într-un anumit fel bucolicul descriptivismului, împovărat de roua unei pietăți aproape neverosimile, dar și cu stihiile de nestăvilit, fac parte din arsenalul încercărilor scriitorului de resuscitare a unor timpuri arcadiene care totuși chiar au existat cândva.
Aș putea spune, păstrând totuși proporțiile normalității, că este o îndrăzneață combinație de Geneză și Apocalipsă într-o pastelizare înrămată cu priceperea finului observator al naturii care zugrăvește, atât misterul naturii, cât și acțiunile alambicate ale speciei umane, într-un ritm alert și facil.
Stilul prozei lui Dan Stoica nu face apel la ferchezuiri inutile, ba dimpotrivă. Exprimarea, dezbărată de tentația canoanelor unui nejustificat limbaj academic, dă naștere unei povești între rândurile cărora, până la un anumit punct, cititorii se pot regăsi cu ușurință. Personaje precum Homiștean și banda lui de huileri, Magheran și Ana, polițiștii Ciocârlie și mărăcine, încă învârtindu-se în angrenajele actualei societăți, sub alte nume, bineînțeles, iar satul Vetrișoara ar putea fi satul oricărei neîntinate copilării paradisiace.
Amestecul de real și ireal din ultimele capitolele ale cărții amplifică intensitatea misterelor și tensiunea dintre a fi și a nu fi ale personajelor care trăiesc mai mereu pe marginea prăpastiei între ceva și altceva.
Lectură plăcută!
Alte recenzii de la Dan Stoica:
