Recenzie „Dash, Lily și cartea provocărilor” de Rachel Cohn și David Levithan

de | feb. 20, 2018 | Beletristică, Dragoste, Recenzii cărți, Romantism

Trebuia să fi citit cartea asta acum două luni. Da, niciodată nu e prea târziu, dar puteam să intru mai mult și mai bine în spiritul sărbătorilor.

Rachel Cohn și David Levithan mai au câteva colaborări, însă pentru mine, Dash, Lily și cartea provocărilor este primul roman citit de la ei doi.

Dash găsește un jurnal roșu în librăria lui preferată. Așezat pe un raft, lângă una din cărțile sale preferate, tânărul ia acest jurnal plin de cerințe care promite să fie începutul unei aventuri promițătoare.

După ce îndeplinește toate cerințele, Dash lasă un mesaj pentru Lily, fata care a creat și a lăsat cartea în librărie. În locul datelor de contat pe care i le cere la final, acesta îi lasă și el o provocare. Astfel, cei doi dau startul unui joc palpitant.

Tinerii ajung să își dea cerințe cât mai amuzante, ori chiar puțin umilitoare, însă la un moment dat, Lily nu înapoiază jurnalul și își pierde un pantof, lucru care poate pune capăt micului joc.

Dar crezând că până și pantoful este un indiciu pentru o provocare, și fiind din ce în ce mai intrigat în privința lui Lily, Dash face tot posibilul să dea de urma ei. Iar surprinzător de ușor pentru el, reușește, însă realizează că nimeni nu-i poate garanta că Lily pe care o va întâlni va fi aceeași cu Lily pe care mintea lui a creat-o în urma provocărilor puse reciproc.

Probabil că nu va fi tocmai dragoste la prima vedere. Ori poate pentru ei contează prima impresie.

Oare vor ajunge să-și mai ofere unul altuia o șansă sau vor rămâne prieteni prin jurnalul roșu?

Pentru că îmi doream să mai citesc ceva de la David Levithan, deși este o colaborare, am zis să merg pe încredere și să încerc această carte. Să fiu sinceră, nu regret deloc!

Am observat amprenta lăsată de David, chiar dacă nu știu stilul propriu-zis al lui Rachel, dar am observat la personaje. Mai ales la băiat. Uneori aveam impresia că seamănă atât de mult cu A. din Zi după zi, încât mă așteptam câteodată ca următoarea zi, Dash să se trezească în corpul altei persoane.

Cred că cea mai evidentă asemănare este gândirea matură a protagoniștilor. Poate nu se observă atât de mult la Lily, dar la Dash, da. La fel și coerența gândurilor. Și profunzimea care reușea să-l urmeze în orice sentiment sau lucru.

Dash pare băiatul perfect (nu numai pentru mine ^^) pentru orice adolescentă. Citește, are prieteni de treabă, este destul de popular și mai are și un simț al umorului bine dezvoltat. Cu toate că pe mine m-a dat gata încă de la început, când autorii m-au ajutat să-i pătrund în gânduri. Dash urăște tot ce înseamnă sărbători, în special Crăciunul. Ultima lui amintire frumoasă legată de această sărbătoare este în anul în care părinții lui au divorțat. Acum a reușit să-i păcălească pe amândoi, astfel încât ei să fie plecați în excursii cu ceilalți parteneri, iar el să fie în sfârșit singur, și pregătit de aventură, se pare.

Lily este o adolescentă timidă, ușor introvertită, cu o pasiune pentru citit și fotbal. Și pentru animale, deși nu prea a avut noroc în privința lor. Spre deosebire de Dash, Lily iubește Crăciunul. Adoră să meargă la colindat, să dea cadourile în dimineața Crăciunului, lângă bradul împodobit, să pregătească fursecuri cu diferite arome pentru a sărbători. O diferență va apărea însă și în familia lui Lily în acest an. Părinții ei au decis să își petreacă luna de miere undeva pe niște insule tropicale. Convinsă că va avea cel mai urât Crăciun, Lily rămâne surprinsă că cineva i-a lăsat un mesaj pe jurnal și nu ezită când intră în joc. Alături de Dash, pe parcursul provocărilor, tânăra prinde curaj, își descoperă o nouă latură comunicativă și reușește să își facă niște prieteni adevărați.

Dash, Lily și cartea provocărilor este un roman despre speranță, familie și o a două șansă, care îi va face pe tineri să caute printre rafturile librăriilor un jurnal roșu care să le aducă propria poveste de dragoste.

Titlu: DASH LILY ȘI CARTEA PROVOCĂRILOR
Autor: Rachel Cohn
,
David Levithan
An apariție : 2015
Editura: TREI
Nr. Pagini: 288
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2658

Alte recenzii de la Rachel Cohn:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu
Recenzie ”Destine de sticlă” de Florin Anghel Vedeanu

În volumul ”Destine de sticlă”, Florin Anghel Vedeanu ne propune o colecție de povești care îmbină realismul social românesc cu inserții suprarealiste. Deși eroii sunt fictivi, aspectele puse în discuție sunt de actualitate. Numele nu sunt alese la întâmplare, ele au...

Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar
Recenzie “Următorul val” de Mustafa Suleyman și Michael Bhaskar

Lumea pare să evolueze cu o viteză mai mare decât cea a luminii. Cu o viteză pe care omul nu o poate măsura, cu o viteză pentru care omul se ferește parcă să o numească. Este viteza tehnologiei, a inteligenței artificiale și a algoritmilor! Știm! Știm asta pentru că...

Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom
Recenzie “Micul mincinos” de Mitch Albom

Aceasta este o carte despre evrei, despre inumanul Auschwitz, despre teroare și exterminare.  Este o carte dureroasă, intensă și greu de digerat.  Ce o face diferită și specială față de toate celelalte povești din această perioadă dramatică? Felul în care ficțiunea...

0 0 votes
Article Rating
Irina Nicoleta a fost redactor Booknation.ro și a scris 55 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Irina Nicoleta aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments