Mai este cineva pe aici căruia îi place să citească în tren? De fapt, voi mai călătoriți cu trenul? ☺ Mie îmi place extrem de mult să îmi iau rucsacul, în care pun două cărți bune, și să mă tot duc cu trenul. E una din variantele în care sufletul meu se simte excelent.
Cartea de care vă vorbesc astăzi nu am citit-o în tren, ci trenul a călătorit printre pagini.
Vă voi purta pe meleagurile De la alb la negru și înapoi scrise de Tiberiu Popovici.
Acțiunea romanului începe în atmosfera unui tren. Misterul necunoscutului care îți transformă vibrațiile într-un carusel, peisajele armonioase ce îți trezesc și cele mai vechi nostalgii, șuieratul trenului ce te învăluie încă de la primele pagini.
În această atmosferă facem cunoștință cu eroul romanului. Un tip boem, cult, cu simțul umorului dezvoltat.
Faptul că narațiunea este la persoană întâi m-a apropiat de narator și m-a făcut să simt lectura ca pe o conversație de calitate cu un călător interesant.
‘Mă scăpase râsul și cred că n-am mai râs așa de mult. Dar râsul îmi fusese întrerupt de apariția domnișoarei de azi-noapte, care ieși pe verandă în grabă, se așeză pe unul din scaunele de la masă, picior peste picior, mă întreabă cum mă numesc, apoi își aprinse o țigaretă.” (pag. 38)
Trenul se oprește la destinație, dar firul narativ continuă să depene amintirile încă vii în sufletul eroului.
În drumul lui întâlnește oameni care îi stârnesc interesul, îl surprind, îi provoacă nepăsare sau incitare.
Alba se întorcea acum la mal, cu pletele ude, cu rochia roșie lipită de trup, cu picioarele goale, dar ceva era mai presus de toate, zâmbetul ei. Mă trezise din vis, cu câțiva stropi din parul ei și cu palmele ei reci și ude așezate pe pomeții mei. Se așeză lângă mine, iar eu o priveam înmărmurit ca și cum un pește ar fi ieșit din apă și s-ar fi așezat lângă mine pe bancă. (pag. 46)
Mi-a plăcut modul transparent și calm în care acțiunile sunt relatate. Am îndrăgit naratorul încă de la primele pagini.
Cartea are 146 pagini și este împărțită în 10 capitole, este ușor de citit într-o seară, asezonată cu un pahar de vin, un ceai sau chiar într-o călătorie cu trenul pentru cei care au curaj perioada aceasta să pornească în drumeții.
Focul e un alt prieten al meu. Pe el îl cunosc de mic copil. Am trăit la vatra lui de când mă știu. A fost și mamă și tată pentru mine. Căldura lui, înțeleasă doar de mine, a fost o flacără de înțelepciune, cărată cu atenție și cu spatele de bătrânul foc. (pag. 124)
Spre final revenim în atmosfera compartimentelor de tren. Alte mistere, alte fețe, alte destine, alte vibrații. Va întâlni el o persoană care să-i facă sufletul să tresalte și după ultima stație sau vor mai fi necesare și alte călătorii? Vă las să descoperiți singuri. ☺
La finalul lecturii m-am simțit relaxată. Probabil stilul suav, al naratorului, în care a așternut cuvintele mi-a transmis această stare pe care am menținut-o și după ce am închis cartea.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE libris.ro
Alte recenzii de la Tiberiu Popovici:
