Poate să îmi spună Papa de la Roma, Marele Vizir și Padișahul lumii că această carte este despre Grace, că nu e așa. Cartea asta este despre orice, numai despre Grace nu e. Ea e ceva abstract, o frică, un copil abandonat, o femeie matură, o mamă solitară. Mă supără titlurile care nu au nici o legătură cu subiectul, dar este folosit de dragul sonorității. Lame!
Dar să revenim la subiectul adevărat al acestui roman de debut, al scriitorului american, Anthony Doerr. Povestea ne relatează viața unui hidrolog îndrăgostit de apă și fulgii de nea, care se căsătorește cu femeia pe care a văzut-o în vis, face un copil frumos, însă, din cauza darului său, sau mai bine zis, al blestemului pe care îl are, unele vise sunt profetice. Acesta își abandonează căminul, de frică să nu se îndeplinească acel vis în care apare Grace.
Anii de refugiu în America Latină îl macină, a pierdut complet legătura cu familia sa, oamenii care îl înconjoară încearcă să-l încurajeze pentru ca acesta să revină acasă, acolo unde, poate că încă îl așteaptă soția și copilul său. Pun pariu că aveți impresia că această lectură poate stoarce lacrimi. Well, nu a făcut-o, și aș vrea să îi acord câteva întrebări autorului!
Dragă scriitor, am și eu câteva întrebări: Cum să pleci din casă, să lași totul în spate, fără să explici sau să încerci să rezolvi această problemă cu cea cărei i-ai promis să-i fii alături la bine și la greu; Cum să treacă peste douăzeci de ani până prinzi tu curaj să mergi acasă, și să speri că ele încă te așteaptă; De ce în 3 decenii să ne oferi un personaj care are doar câteva vise, unele care așa și nu au devenit realitate, și să te aștepți de la noi să credem că David (eroul nostru) are vreo problemă legată de vise, știți câte vise am visat eu care s-au îndeplinit?; De ce doar câte un vis pentru fiecare om îndrăgit?; Cum să ai o idee atât de bună pentru roman, și să-l spargi de foi atât de neîndemânatic?
Cartea se citește ușor, nu am întâmpinat momente de plictiseală, dar momentele astea de lapsuri în istorie sau naivități cu duiumul, mă fac să cred că cineva trebuia să cerceteze un pic mai mult cazurile legate de abandon voit, de spiritism (sunt atâtea filme de unde ar fi putut să se inspire), de vise și profeții. Știți momentul cela când cineva începe să-ți povestească ceva interesant și altcineva sau altceva vă întrerupe, și nu-i mai afli sensul sau deznodământul? Despre asta zic. Dar, eu sunt vinovată. Așteptările mele au fost prea mari.
Ca ultimă idee, nu este cea mai rea sau proastă carte citită, de departe nu este așa, dar m-a dezamăgit cumplit desfășurarea subiectului și caracterele unor personaje. Pe mine nu m-a convins domnul scriitor, nu a reușit să-mi „vândă” creația.
Bine ai venit la Universitatea Mortimer! Există secrete pe care trebuie să le deslușească. Iar el are nevoie să le păstreze. Moartea pare să fi făcut parte din viața lui Salem Salazar încă de la început, urmărind-o asemenea unei umbre de care nu poate scăpa. După...
Cu bucurie am aflat că anul acesta Florin Anghel Vedeanu a lansat un nou roman, „Arena Apostaților” la editura Hoffman, așa că, m-am grăbit să îl parcurg. În acest roman autorul explorează realitatea dură a lumii contemporane prin ochii unui orfan și atinge...
Seria "Shatter Me" ocupă un loc special în inima mea și, în continuare, consider că are nevoie de mai multă iubire și că lumea nu vorbește suficient de mult despre ea. Este o serie care da, se putea rezuma la mai puține cărți sau la o acțiune mai concisă, însă are un...
00votes
Article Rating
Stella Popa este redactor Booknation.ro de 5 ani, 6 luni, 23 zile și a scris până acum 168 articole.
Se află pe poziția 7 din 19 de redactori.
Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Stella Popa aici.
Nu cred ca ai inteles deloc aceasta carte. E fictiune, nu carte de parenting din care sa inveti. Cat despre titlu cartii… vai. Te rog sa nu scrii si recenzia la Baltagul.
Nu cred ca ai inteles deloc aceasta carte. E fictiune, nu carte de parenting din care sa inveti. Cat despre titlu cartii… vai. Te rog sa nu scrii si recenzia la Baltagul.