”Dezastrul de la Cernobîl” este o relatare amănunțită a unor evenimente terifiante care au avut loc în anul 1986. Autoarea Svetlana Aleksievici a scris romanul sub formă de monologuri. Aceasta nu s-a axat pe nume, ci a preferat ca poveștile relatate să fie spuse din perspectiva ”vocilor de la Cernobîl”.
”Ascultați vocile de la Cernobîl din paginile acestei cărți care a făcut deja înconjurul lumii. O lume din ce în ce mai mică și mai periculoasă.”
Pentru o credibilitate și mai mare, Svetlana a îmbogățit monologurile cu date concrete. Aici nu vorbim despre o poveste imaginară, ci despre evenimente care au avut loc în lumea reală. Evenimente ce au dus la moartea multor oameni, la modificari genetice și, de ce nu, la o reacție în lanț care vizează nu doar țările afectate, ci întreaga populație a lumii.
”Reactorul patru, numit obiectivul „Carcasa”, păstrează în continuare, în pântecele său de plumb, fier și beton, circa 200 de tone de materiale nucleare. Iar combustibilul este amestecat parţial cu grafit și beton. Nimeni nu știe ce se întâmplă cu ele azi. ”
Autoarea reușește să povestească într-un fel aparte, care ne face să vedem ”cenușa” de odinioară, dar și să simțim pe pielea noastră toată agonia, neputința, teama și nesiguranța oamenilor.
Este prima lectură de acest gen pe care am citit-o, evitând de obicei cărțile de istorie, însă, ”Dezastrul de la Cernobîl” este o ”lecție” pentru fiecare.Lecția vizează acumularea de informații teoretice, cât și cele din punct de vedere al recunoștinței care ar trebui să ”renască” zilnic în sufletele noastre.
Să nu ne mai văităm de problemele de zi cu zi și să fim cu adevărat fericiți de ceea ce ni se oferă.
”...la sfârșit veți fi fericiți că soarele răsare, că păsările cântă și iarba nu e fosforescentă.”
Intrăm într-o lume nouă, în care oamenii își pierd sufletul, devenind criminali fără milă, gata oricând să-i împuște pe cei care au fost în preajma exploziei. Femeile sunt devastate, temătoare, stând în alertă zi și noapte.
Aici nu mai vorbim de garanția unui viitor sigur, nici măcar de garanția zilei de mâine. Totul se rezumă la minutul următor. Copiii sunt născuți cu malformații grave, unii mor în pântecele mamelor, iar alții se nasc pentru a-și da prima și ultima suflare lângă oameni mult prea afectați de cele trăie.
Nimeni nu va reuși să înțeleagă traumele prin care au trecut supraviețuitorii. Da, supraviețuitorii! Nu sunt mulți. Astăzi povestea lor ar putea fi uitată dacă Svetlana nu ar fi lăsat amintire vocile lor în ”Dezastrul de la Cernobîl”.
Alte recenzii de la Svetlana Aleksievici:
