Recenzie “Doamna de la Miezul Nopții” (Uneltiri Întunecate #1) de Cassandra Clare

Autor: Cassandra Clare
An apariție : 2016
Editura: Leda Edge
Nr. Pagini: 656
Acordă o notă cărții:
 

E mai simplu să pui capăt iubirii cuiva pentru tine decât să pui capăt propriei tale iubiri. Să-l convingi că nu-l iubeşti sau că eşti o persoană care nu merită să fie respectată.

Când vine vorba de Cassandra Clare, nu mă pot declara o fană. Şi totuşi, scrie captivant şi frumos. Doamna de la Miezul Nopţii, primul volum al seriei Uneltiri Întunecate are acelaşi farmec inconfundabil pe care l-am simţit citind primele volume atât din seria Instrumente Mortale, cât şi din Dispozitive Infernale. Mi-a retrezit interesul şi mi-a inoculat în memorie dorinţa nu numai de a reciti seriile, dar şi de a le finaliza.

-Nimeni nu e perfect, Emma.

-Dar unii sunt perfecţi pentru alţii. Nu crezi că aşa trebuie să fie?

Pentru cei care au devorat şi finalurile seriilor mai sus menţionate, Doamna de la Miezul Nopţii va fi şi mai clară. Vor şti cum a fost cu Pacea Rece, dar şi cum s-a terminat povestea dintre Jem şi Tessa. Şi de ce este important? Fiindcă Doamna de la Miezul Nopţii nu ne oferă doar noi personaje alături de care să luptăm şi pe care să le îndrăgim. Ne va aduce faţă-n faţă cu Jace Herondale şi Clary Fairchild, cu Magnus Bane, cu Jem şi Tess. Acele momente se vor simţi ca o reuniune de familie, o reuniune de la care eu am fost doar simplu privitor. Golurile n-au putut fi umplute fiindcă informaţiile din celelalte volume mi-au lipsit.

În realitate, Malcom era întocmai cum ştia toată lumea că e Arthur: genul profesorului distrat. De două sute de ani încoace, tot uita lucruri absolut importante.

Însă nici cei care nu au mai pășit în universul Cassandra Clare nu trebuie să dispere. Doamna de la Miezul Nopții se poate citi individual, indiferent dacă seriile Instrumente Mortale și Dispozitive Infernale le-au trecut sau nu prin mâini. Povestea Emmei și a lui Julian nu numai că te va fascina, dar sigur te va îndemna să cauți și alte volume semnate Cassandra Clare, sau ca în cazul meu, vei căuta să le finalizezi.

Uneori era tare greu să nu te enervezi, a reflectat Julian, că toţi alienaţii şi prietenii din viaţa ta sunt fie oameni pe care trebuie să îi minţi, fie ridicoli, fie ambele.

Războiul Întunecat a lăsat mulți copii orfani; printre ei, Emma și Julian. Julian nu numai că a fost lipsit te părinți, însă, la doar doisprezece ani a trebuit să țină locul acestora pentru cei patru frați mai mici, Dru, Ty, Livvy și Tavvy. O responsabilitate ce a picat pe umerii săi după ce sora mai mare, Helen, a fost exilată din cauza sângelui de elf ce-i curgea prin vene, asta în timp ce fratele mai mare, Mark, a fost luat în Vânătoarea Sălbatică.

-Lumea e groaznică, a spus Mark pe un ton neutru. Şi unii sunt înghiţiţi de ea şi se îneacă, iar alţii se ridică deasupra şi îi iau cu ei şi pe alţii. Dar nu sunt mulţi aşa.

Emma întotdeauna a crezut că părinții ei nu au fost victimele lui Sebastian Morgenstern. Modul în care aceștia au murit nu s-a suprapus cu modul de operare din timpul războiului. Și ea, Emma, nu va renunța până nu va descoperi adevărul. Dorința de a-l descoperi pe adevăratul asasin al părinților săi și sentimentul de aparținere sunt singurele ce o țin pe Emma pe linia de plutire. Faptul că Julian este parabataiul ei este ancora ce-i amintește că totuși are o familie și nu este singură pe lume. Pentru asta se va antrena și mai mult și va fi acel vânător de umbre care-și poate ține familia în siguranță.

Îți place cartea până acum? Vezi și lista cărților scrise de Cassandra Clare.

-Când iubeşti pe cineva, acea persoană devine o parte din tine. E în tot ceea ce faci. E în aerul pe care îl respiri, în apa pe care o bei, în sângele din venele tale. Atingerea acelei persoane rămâne pe pielea ta şi vocea ei îţi rămâne în urechi, iar gândurile ei rămân în mintea ta. Îi cunoşti visele, deoarece coşmarurile ei îţi frâng inima şi visele frumoase sunt şi ale tale. Şi nu crezi că persoana aceea e perfectă, dimpotrivă, îi ştii defectele, îi ştii adevărurile ascunse şi umbrele secretelor ei, dar asta nu te sperie; de fapt, o iubeşti mai mult pentru ele, fiindcă nu vrei să fie perfectă. O vrei pe ea.

Julian refuză să mai piardă vreun membru al familiei. Iar dacă pentru a o avea pe Emma aproape este nevoie să-i devină parabatai, atunci așa să fie. Însă prezentul ține cu orice preț să-i arate că dorința trecutului poate fi cea mai mare capcană a vieții sale. Când inima preia conducerea, deciziile îți vor deveni cei mai mari dușmani. A fi parabatai presupune doar o iubire platonică, frățească. Orice trecere a acestei granițe este strict interzisă de legile vânătorilor de umbre. Va putea Julian să-și înfrâneze iubirea crescândă pentru Emma?

Oamenii pot să treacă peste o suferinţă, iar tu ai fost aşa de puternică, încât ai trecut de mai multe ori peste asta. Dar Julian nu este doar un băiat care poate să-ţi frângă inima. El poate să-ţi atingă sufletul. Şi e o mare diferenţă între o inimă rănită şi un suflet distrus.

În mijlocul războiului purtat propriilor sentimente, apare o altă luptă. Julian și Emma îl pot primi pe Mark înapoi în schimbul prinderii și predării asasinului ce face victime printre ființele naturii. Același asasin care poate fi și în spatele uciderii părinților Emmei. Însă Conclavul trebuie ținut în umbră până la aflarea adevărului. Vor putea gestiona situația în secret Emma și Julian? Și ce secrete macabre stau la baza interzicerii iubirii între parabatai?

Era frumoasă ideea de libertate, dar era o iluzie. Inima omului este înlănţuită de iubire.

Doamna de la Miezul Nopții ne poartă în noi aventuri ale vânătorilor de umbre. După cinci ani de la marele război, facem față unor noi consecințe, suntem martorii unei maturizării premature, al sentimentelor interzise și mai ales a dorinței de a fi liber, de a renunța la responsabilități și de a trăi pentru tine. Cassandra Clare pune lanțuri copilăriei, lasă inimi la mila cruzimei, te obligă să iei decizii pentru un bine suprem și pune legile sub lupa îndoielii.

-Atâta timp cât există iubirea şi amintirea, moartea adevărată nu există…

Dacă spun că aștept cu nerăbdare crescândă continuarea, nu mă veți crede. Însă vă voi demonstra cât de dependent poți să devii de poveștile Cassandrei Clare atunci când vă voi face cunoștință cu volumele seriilor Instrumente Mortale și Dispozitive Infernale pe care le voi devora poveste cu poveste. Până atunci, vă las în compania Doamnei de la Miezul Nopții, primul volum al seriei Uneltiri Întunecate, locul unde dușmanii sunt mai aproape decât ai crede, inima poate fi înșelătoare, iar prietenia răsare de unde nu te aștepți.

-Dacă aş fi ştiut c-o să se întâmple aşa ceva, aş fi rămas aici şi m-aş fi oferit eu în locul tău. Sunt mult mai mare şi mai musculos decât tine şi probabil aş fi suportat altfel.

-Am suportat foarte bine, a spus Emma, iritată. Dar îţi mulţumesc că mi-ai amintit că eşti tu mare huidumă. Aş fi putut să uit.

Dacă îți plac articolele noastre, încurajează-ne cu un share :)
BOOKNATION.RO ÎȚI FACE PLINUL DE CĂRȚI!
Am dat drumul la un concurs inedit în care poți câștiga 7 super cărți 📖! Dă click pe butonul de mai jos pentru a te înscrie și pentru a descoperi cărțile! 👍

PARTICIPĂ LA CONCURS

Iubim comentariile tale :)